Ptiu drace, era sa ne autoblamam

autoblamamSunt momente în care ne dăm un pas înapoi înlăuntrul nostru și ajungem într-un stadiu de introspecție covârșitoare. E nasol, ies la iveală scheleți din negura amintirilor, întrebări referitoare la identitatea noastră , ne împiedicăm de „Cine sunt eu?” și se întrevede o criză de identitate.

Apar frustrările unei vieți neîmplinite. Se înmulțesc și înăspresc întrebările, devin secătuitoare: Am făcut ce am vrut noi, sau au luat alții deciziile importante pentru noi? Suntem în relația/căsnicia actuală din iubire și respect reciproc, sau din cauza puterii obișnuinței? Îmi iubesc slujba, merg de drag la serviciu, sau singura motivație, extrinsecă de felul ei, e salariul? Îmi „trăiesc” viața, știu ce înseamnă asta de fapt pentru mine? Ce fac pentru ceilalți, îmi aduc aportul în societate? Dacă mâine mor, ce neîmpliniri am?

Și se pune compromis peste compromis, întrebare peste întrebare, formând un gang bang al frustrărilor, iar apoi culminează în culpabilizarea celorlalți , începând de la părinți și terminând cu partenerul de viața, sau chiar copiii. Ptiu, drace, ne-a trecut glonțul pe la ureche! Era să ne autoblamăm, să fim maturi și să ne asumăm alegerile cât și compromisurile făcute de-a lungul vieții. Dar gata, am scăpat…apare resemnarea, tărâmul făgăduinței, al unei vieți banale, sub ocrotirea zonei de confort.

Dar parcă încolțește ideea că poate avem măcar o vină mică pentru cine și unde suntem acum. Hmm, pleacă de aici satană! Hai totuși să vedem, să mergem în trecut.. Ah, da! Ne-au plăcut scurtăturile, o autoamăgire mică azi, una mâine, mai o alegere greșită, mai o ureche plecată ici colo…au escaladat, iar astea toate ne-au adus la momentul zero.

Nu suntem victime ale alegerilor pe care le-am făcut în trecut, nu ne punem cenușă în cap, au fost cele mai bune alegeri pe care le puteam lua atunci, cu informațiile pe care le aveam la dispoziție, cu ce capacitate de decizie și înțelegere aveam, într-un cumul de circumstanțe . înțelegem și îmbrățișăm trecutul, nu avem resentimente față de el, nu îl târâm după noi, ar fi ca un leș, nu ar face nimic altceva decât să ne polueze prezentul.

Trecutul este un tablou fain, pe care s-a uscat uleiul, nu îl putem modifica, însă ne-a învățat multe, ne-a adus experiență. Prezentul este pensula care ne ajută să schițăm viitorul după bunul plac.

Suntem căpitanii propriului destin!

Costi

PS. Costi este un filosof al vremurilor moderne si un coach in devenire 🙂

PSS. Alatura-te comunitatii nostre StiintaBanilor pentru a te imbogati spiritual, mental si material.

Lasă un răspuns