Viata dupa demisie (I)

viata-dupa-demisie2Viata este superba, in complexitatea ei, plina de provocari, reusite dar si esecuri. Este orice, doar liniara nu, cel putin, nu daca iti doresti sa ii gusti toate fructele pe care ti le-a pregatit.

Exista momente in viata cand apar acele puncte nodale, acele decizii care iti vor influenta viata pentru totdeauna.

Un astfel de moment decisiv a aparut in viata Elenei, in anul 2010 (in plina criza) cand si-a dat demisia din multinationala unde lucra pe un salariu de aproape 2,000 EUR pe luna, pentru a-si urma visul. Interesant este ca nici nu stia exact care era visul ei, tot ce stia era ca vroia sa isi faca firma ei.

Mai jos, veti afla chiar de la ea, care au fost primele provocari, emotii si ganduri care i-au aparut la putin timp dupa demisie:

“Mi-am dat demisia la inceputul lui noiembrie 2010. Am stat in perioada de preaviz obligata 15 zile, ca poate, poate, poate ma razgandesc sa nu plec. Am plecat pe 15 Noiembrie 2010. M-au mai chemat la birou in urmatoarele zile, ca sa “imi termin munca”. Am lucrat 4 ani intr-o multinationala de audit. Am plecat ca Supervisor cu un salariu de aproape 2,000 euro net cu overtime, putin la munca pe care o depuneam. Am vrut sa imi dau demisia de multe ori, de 4 ori chiar mi-am facut curat pe desktop, mi-am redactat demisia, dar nu am depus-o, nu am zis nimanui de ea, am luat-o de la capat. Cand mi-am depus demisia in noiembrie, am simtit ca si cum eram gratiata. Ca si cum eram intr-o puscarie si urma sa ies. Era ciudat, nu imi venea sa cred ca o sa ies. Personal am plecat cu scopul de a nu mai lucra pentru nimeni niciodata in viata mea ca salariat, vroiam sa imi fac firma mea si sa fac diverse, de-a lungul vietii. Incepusem si o a doua facultate, vroiam sa am timp sa imi iau examenele.
Dupa ce au incetat sa ma mai sune cu tot felul de intrebari de munca, care ma dezechilibrau in timpul zilei, am inceput sa ma organizez. Aici a fost si inca este partea dificila. Aveam puterea absoluta de a imi imparti timpul. Nu trebuia sa raportez nimanui nimic. Nu aveam deadline-uri. Nu erau rapoarte de facut, echipe de coordonat, laptop de carat, clienti de sunat, teste de facut, feedback-uri de luat si dat, sign-off-uri de dat (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc). Nu mai trebuia sa fac totul in engleza, sa vorbesc, sa scriu rapoartele, documentez teste, email-urile, toata comunicarea in engleza. Acum puteam sa imi folosesc la maxim limba materna. Puteam vorbi, scrie, discuta, comunica in romana. Era cu totul altceva. Oricum, libertatea prima peste toate. Nu ma interesa nimic, decat faptul ca eram libera. Numai asta gandeam, cum acum in realitate chiar sunt libera, stapana pe timpul meu, pe munca mea, stapana pe mine, practic.
Eram dezorientata si se vedea. Incluziv somnul mi s-a deranjat. Nu ma culcam la ore fixe, nu ma trezeam la ore fixe. Mesele mi se deranjeau. Uitam sa manac. Ma gandesc, pentru ca munceam activ la serviciu si la un moment dat vedeam ca pleaca lumea la masa si atunci realizam ca imi e foame si ca ar fi bine sa ma duc si eu la masa. Acum ca nu mai lucram, nu mai aveam pe cine sa vad ca pleaca la masa. Si se facea seara si eu nu mancasem pranzul. Plus organizarea celorlalte activitati, activitati care nu curgeau ca o lista, trebuia sa ma gandesc eu la ele, sa le inventez. Nu mai aveam manageri si partneri care sa imi trimita email-uri cu fa aia, fa aia, etc. Cand lucram, le puneam pe toate pe caiet si apoi le prioritizam, ca sa imi eficientizez timpul, sa reusesc cumva sa le fac pe toate. Acum foaia era alba. Nu aveam nimic de prioritizat. Plus ca atunci cand lucram se vedea cumva munca, prin rapoartele care le depuneam in fiecare saptamana, zecile de email-uri la care raspundeam, testele pe care le faceam, discutiile pe care le purtam cu membrii echipei, prezentarile pe care le faceam. Acum nu se mai vedea nimic. Aveam impresia ca nu fac nimic toata ziua.
Asa ca m-am apucat de crosetat. Initial am vrut sa crosetez botosi. Am fost la anticariat sa cumpar carti de crosetat. Nu am gasit nimic de crosetat botosi. Am fost inclusiv la batranele de la bloc ca sa ma invete sa crosetez botosi. Nici una nu stia sa croseteze. Asta e mi-am zis, o sa crosetez un fular. Ceea ce am si facut. Fularul este acum destul de lung si super complex si ciudat. Asta pentru ca am lucrat in multe modele, si pe fata si pe dos, 5 pe fata, 5 pe dos. Nu iti dai seama care e fata si care e spatele. In unele locuri e larg, in unele locuri foarte stramt. In afara de asta mi-am facut un program de mancat si mi l-am bagat in mobil, cu alarma: trezeste-te pana in 8, mananca pana in 9, mananca pana in 14, manaca pana in 19, culca-te pana in 24. Mergea, uitam sa manac, dar telefonul mobil imi aducea aminte de asta, in fiecare zi. Primele zile m-am impotrivit, insa acum fac ce zice, ma pun la masa si mananc.
Acum au trecut 2 luni jumatate de cand mi-am dat demisia. Mi-am facut firma si am dat drumul la e-shop http://www.planetacadourilor.ro Inca nu am inceput promovarea lui, dar nu mai e mult. Am aflat de Bucharest Hub, ma duc regulat acolo, am si facut o prezentare cu o idee de a mea la Founders Meetup. Ma duc regulat la cursuri de street dance la Onebeat, popping, locking, hip-hop, dance hall, R&B, Michael Jackson. Am inceput diverse proiecte cu oameni extraodinari pe care i-am intalnit si care sunt si colaboratorii mei de afaceri. Acum simt ca usile mi se deschid chiar inainte sa bat la ele. Sau poate eram eu doar pregatita pentru viata asta. Mi-o doream prea mult. Nu stiu.
Am facut si o criza emotionala, “am clacat” asa cum ziceam noi in audit cand ajungeam la capatul puterilor dupa munca intensa. Criza a fost ceva de genul: m-au apucat gandurile negre, ca nu o sa reusesc, ca o sa ajung cersetor, o sa mananc de la groapa de gunoi, pe cine incerc eu sa pacalesc, sunt o ratata etc. Am izbucnit in plans isteric. Mi-am sunat 2 prieteni in timp ce plageam. Am mai plans putin si apoi m-am oprit. M-am dus la baie si m-am spalat pe fata. Si am luat-o de la capat cu entuziasm, fericita. Total diferit de crizele de la serviciu. Cand “clacam” atunci o faceam cu stil. Ori dezvoltam o gripa nemaintalnita pana atunci cu nu stiu ce puroi in gat care ma ducea instant la injectii si stateam cu branula in vena cateva zile. Ori ma deshidratam si incepea pamantul sa se invarte cu mine. Ori ma durea capul ingrozitor de urlam de durere, nici nu puteam sa dorm. Ori ma simteam epuizata si fizic si mintal. Plus ca acum nu mai imi curge nici sange din nas, asa cum mi se mai intampla, cand mi se ridica tensiunea. Si au disparut si durerile de cap.
Insa e de munca. Ca sa construiesti un nou stil de viata, se cere multa munca, multa dedicatie. Insa acum muncesc altfel. Abea astept sa vina dimineata, sa ma trezesc ca sa fac ceea ce mi-am planuit in ziua aceea. Inca lucrez in week-end, si sambata si duminica. Inca simt ca am nevoie de mai mult timp decat am. Insa mai simt ca viata mea se schimba intr-un fel care imi place, mai aproape de mine.
PS: Nu v-am zis ca m-am trezit doar cu 3 prieteni in total dupa demisie. Nu aveam pe cine sa sun ca sa ma duc la ei sau sa ii chem la mine. Nu aveam motive pentru a ii chema la mine. Asa ca mi-am gasit motive: am cumparat jocuri, monopoly, scrabble, 50 jocuri de jucat in casa, remmy, sah, carti aveam. Si am inceput sa ii chem ca sa vina sa jucam. Unii au venit, altii nu au venit. Insa unii au venit. Si acum ma cheama prietenii si pe la ei cu monopoly-ul meu (este cu aparat si carduri, fara bani…….cool).”

Primele experiente de dupa demisie au fost foarte emotionale. Cine ar fi crezut ca o demise poate sa iti rastoarne cu totul intreaga viata. Poate ne-am fi asteptat ca primele provocari sa fie legate de noul business, de lipsa banilor sau de criticile celor din jur, dar in cazul de fata, au fost cele legate de stilul de viata.

Totusi, adevaratele provocari abia acum incep.

Continuarea intr-un articol urmator.

Numai bine!

Valentin

PS. In cazul in care ai trecut si tu printr-o experienta simlara, te rugam sa ne-o impartasesti si noua.

PSS. Daca ti-a placut articolul, te rog da un like si share.

PSSS. Alatura-te comunitatii nostre StiintaBanilor pentru a te imbogati spiritual, mental si material.

 

1 gând despre “Viata dupa demisie (I)”

Lasă un răspuns