stock market scaled

Adaptarea strategiei de investitii la propria personalitate

Din nou am inceput sa aud de cateva zile ca sunt corectii si ca, mama, ce de rosu pe piete si ca vin corectii si mai mari si ce ne facem.

De aici deduc ca sunt multi care au intrat pe investitii mai volatile, in special stock picking pe actiuni mai hot (populare). Pai alea sunt volatile, asa cum cresc cu 200%, asa se si corecteaza cu 20% cand piata stranuta (nu raceste, doar stranuta).

Pe de alta parte, pe portofoliul meu de ETF-uri, a fost cam mai mult verde saptamana asta, poate si niste rosu.

portofoliu feb 2021

Pe BVB, intr-adevar, parca s-au mai corectat unele actiuni, dar au si crescut mult de la inceputul anului.

Astfel, mie nu mi s-a parut cine stie ce miscare.

Concluzia 1: daca faci stock picking pe actiuni volatile, trebuie sa iti asumi ca volatilitatea merge in ambele sensuri.

Concluzia 2: teoria este buna, dar psihologia bate teoria.

Sa explic:

  • Teoria spune ca randamentul este corelat cu riscul. Daca vrei randamente mai mari, iti asumi riscuri mai mari. Astfel, teoretic, ar trebui sa iti asumi riscuri cat mai multe;
  • Teoretic, nu ai niciun motiv sa faci DCA (investitii lunare) pentru ca studiile spun ca ai sanse 67% mai mari sa castigi mai mult investind toti banii deodata;
  • Teoretic, nu are sens sa tii bani cash pentru corectii – statistic, vei pierde din randamente;
  • Teoretic, nu are sens sa incluzi intr-un portofoliu bonds, aur, commodities si nimic altceva decat actiuni. Celelalte iti vor reduce din randament pe termen lung.

Si totusi eu le fac pe toate acestea.

Motivul? Tin cont mai mult de psihologia mea decat de ceea ce ar fi corect teoretic pentru ca scopul este sa ‘’supravietuiesc’’ cat mai mult pe piata.

Time in the market bate timing the market si bate one tunurile one time.

Fac o gramada de mici prostii in investitii (sau, mai bine zis, decizii sub-optime) care sa imi dea confortul si siguranta ca voi ramane ani de zile in piata.

Si un alt mic secret, dupa cativa ani, corectiile alea normale sau mai putin normale de 5-10-20% sau cat or fi nu fac decat sa scada din profiturile anterioare – ceea ce, psihologic, este mult mai usor de suportat decat sa iti scada din ce bani ai bagat luna trecuta.

Un alt mic secret: cand lucrurile par ca merg bine si foarte bine, eu incep sa imi strang cash – mai vand din investitiile mele speculative, investesc o proportie mai mica din economiile lunare, pastrez dividende, cupoane si ce alte venituri imi mai vin din bursa.

Este o decizie sub-optima, dar este pentru psihicul meu.

Vezi aici cum mi-am pregatit planul inca de pe 8 ianuarie.

Este un plan croit pentru mine si pentru psihicul meu, in care am ignorat intentionat anumite elemente de teorie investitionala pentru a adapta la profilul meu de risc, cunostintele mele si preferintele mele.

Este exact ca in viata – NU vrei sa ai viata perfecta conform standardelor, ci vrei sa ai o viata implinita conform valorilor si personalitatii tale. In investitii se traduce cu: vrei sa faci bani dar sa dormi si linstit.

Si ca o concluzie a concluziilor: daca vin corectiile, atunci sa vina; pregatesc artileria grea  – desi nu anticipez ca va fi nevoie de ea anul acesta.

Pe curand!

Valentin

PSS. Daca ti-a placut articolul nu uita sa dai like si share.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *