napoleon

Administrarea financiară a imperiului lui Napoleon

(Guest Post) Politicile economice ale lui Napoleon au fost concepute pentru a consolida Franța ca stat, dar și pentru a-i spori popularitatea.

Pentru a stimula economia și a servi interesele clasei burgheze, Napoleon a ajutat industria prin tarife și împrumuturi. A construit sau a reparat drumuri, poduri și canale. A înființat Banca Franței. S-a asigurat că poate oferi posibilitatea dezvoltării unei cariere tuturor oamenilor cu un anumit talent și a oferit pâine la prețuri mici. El a stimulat angajarea artizanilor și nu a restabilit drepturile feudale antice. Pentru un mai bun echilibru în societate, a permis libera alegere a propriei confesiuni, a promovat educația seculară, tot sub conducerea lui au fost desființate breslele și au fost implementate sisteme uniforme de greutăți și măsuri.

Trupele sale erau uimitoare și acest aspect se datora și faptului că Napoleon, deși își concentra mare parte din atenție pentru a-și destabiliza inamicul, înțelegea de asemenea necesitatea menținerii moralei propriilor trupe și dedica timp acestui lucru. Așadar, a ales de fiecare dată să împărtășească pericolele luptei cu propriii săi oameni. Nu a așteptat victoria, ci a condus el însuși batalioanele, creând astfel o armată bazată pe onoare, vanitate și loialitate personală, care inducea frică inamicilor. În 1810, Napoleon domina aproape toată Europa. Belgia, teritorii uriașe din Germania, Olanda, Italia, Westfalia și Spania au fost toate anexate. “Marele Imperiu” al lui Napoleon includea totodată Austria, Prusia, Rusia, Suedia și Danemarca. Un factor important care a influențat eficiența lui Napoleon în activitatea de conducere și de pe câmpul de luptă a fost modul său strategic de gândire, inspirat și din lumea jocului, căruia i se dedica în timpul liber. El a căutat întotdeauna binele altora și a analizat fiecare situație dincolo de propriul său teritoriu, ceea ce însemna că se îngrijea și de populațiile cucerite. Încerca să găsească un echilibru între ceea ce se întâmpla în propria țară și pe teritoriul vecinilor săi. Avea un mod diferit de a-și evalua aliații.

Influența acțiunilor sale s-a extins asupra economiei internaționale datorită faptului că aplica această gândire strategică și în administrarea finanțelor. Se ghida mereu după principiul că lupta trebuie să hrănească lupta și cu fiecare ocazie dorea să îl transmită și comandanților și mareșalilor armatelor sale. Conform teoriei expuse de el, campaniile sale în străinătate trebuia să fie auto-finanțate.

Cele trei metode utilizate pentru a atinge acest obiectiv

 Contribuții ordinare

Ceea ce însemna însușirea unor proprietăți și a unor bani aflați în posesia țărilor inamice ocupate, care au contribuit lalolaltă la diminuarea presiunii financiare asupra Trezoreriei franceze, în special în ceea ce privește salariile militare; o a doua metodă se referea la câștigurile financiare derivate din tratatele de pace și o a treia la sumele salvate prin politica de a folosi trupe întovărășite sau de a avea soldați francezi întreținuți de statele aliate în care erau staționați.

Administratorii campaniilor de luptă și trezorierii armatei erau cei care țineau evidența exactă a banilor și a bunurilor reatribuite în cursul operațiunilor militare.

Ei aveau în vedere și conturile care indicau nu numai ceea ce era necesar pentru a asigura cerințele soldaților (salarii, mâncare, materiale), dar și ceea ce a rămas neatins. Sumele obținute în condițiile tratatelor de pace au fost și ele monitorizate cu atenție, incluzând plata de către țara în cauză. Un set separat de conturi a fost păstrat pentru fiecare campanie.

Napoleon a insistat să cunoască câștigurile financiare a fiecăreia dintre victoriile sale, pentru a le evalua mai bine ulterior și pentru a se inspira în a aduce îmbunătățiri pe viitor. Prin urmare, conturile administrației militare erau o sursă primară de informații pentru a se investiga dacă lupta “a fost plătit de la sine”.

Una dintre concluziile la care s-a ajuns era că plata salariilor armate era foarte dependentă de capacitatea țărilor ocupate de a-și plăti cotizațiile. În regiuni bogate, cum ar fi Germania, Prusia și Austria, administrația militară era bine asigurată, însă situația era destul de diferită în Polonia, Rusia și Spania. Și chiar și cu acest sistem de plată imprevizbil, în care întârzierile în efectuarea plăților erau destul de frecvente, Napoleon reușea să inducă ordinea pentru ca la sfârșit de campanie să-și atingă obiectivul inițial.

Metoda câștigurilor financiare rezultate prin încheierea tratatelor diplomatice

A funcționat în mod fructuos mai ales în timpul consulatului, care și este considerată una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Franței. Toate plățile primite ca urmare a tratatelor diplomatice s-au îndreptat spre echilibrarea bugetului de stat.

Spre exemplu, când Louisiana a fost dată către Statele Unite, s-au obținut 50 de milioane de franci. Alianța cu Republica Cisalpină, care urma să devină Regatul Italiei în 1805, a oferit peste 300 de milioane de franci, care au finanțat armata franceză staționată în Italia. Și Spania a trebuit să plătească într-un anumit punct aproape 75 de milioane de franci. Totalul încasat de Franța în cea mai prosperă perioadă a sa a fost de peste 450 de milioane de franci.

După bătălia de la Austerlitz, încheiată cu unul dintre cele mai importante și decisive angajamente ale luptelor napoleoniene, sistemul s-a schimbat. Sumele de bani obținute prin semnarea de acorduri diplomatice nu mai serveau înlesnirii bugetelor imperiale. Concepția conform căreia lupta trebuia să alimenteze lupta avea o continuare și anume, pacea de după victorie trebuia să genereze răsplata. Napoleon a decis să plaseze aceste câștiguri într-un fond dedicat exclusiv Armatei si să recompenseze cei mai dedicați soldați, considerați piloni importanți în structura de glorie a Imperiului Francez.

Exportarea soldatilor

A treia metodă care împiedica statul francez să ajungă într-un slab moment financiar și anume așa-zisa exportare a soldaților de pe teritoriul propriu era caracterizată de un spirit de prietenie care într-un final a ajutat regimul să economisească aproximativ 130 de milioane de franci. Printr-o analiză contextuală a celor trei metode folosite, lupta nu a reușit să fie plătită în totalitate prin ea însăși.

Deși Franța s-a bucurat de un număr mare de victorii, țările înfrânte nu se aflau mereu în cea mai bună situație financiară, prin urmare, nu își îndeplineau în mod eficient rolul de contribuabili. Singura țară care ar fi fost capabilă să furnizeze Imperiului Francez suficienți bani pentru acoperirea costurilor ar fi fost Anglia, dar din păcate, aceasta nu se afla pe lista de cuceriri. Cu toate suișurile și coborâșurile întâmpinate în timpul luptelor napoleoniene, Imperiul Francez a reușit să nu ajungă niciodată la nivelul de faliment public, spre deosebire de regimurile precedente.

În plus, Napoleon a reușit să înființeze modelul francez fiscal în patru colțuri ale Europei, marcând astfel începutul unei înțelegeri moderne a finanțelor publice.  Conflictele în care a fost implicat și care l-au avut drept conducător au ajutat la pavarea căii spre un mediu economic internațional mai liberal de-a lungul secolului al XIX-lea.

Concluzie

Acțiunile lui Napoleon au făcut imposibilă restaurarea regimului antic. După el nu a mai existat cale de întoarcere: feudalismul era apus, societatea era secularizată, iar statul națiunii moderne înlocuise statul dinastic.

În memoriile sale el afirmă că scopul său era acela de a apăra Revoluția și de a-și consolida câștigurile. Mereu și-a dorit să fie un campion al egalității, un susținător al suveranității populare, un distrugător al privilegiilor și un iubitor al păcii. Viziunea sa de bază a fost aceea de a crea Statele Unite ale Europei, iar pentru uniune deplină el a considerat mereu că este nevoie și de stabilitate și echilbru financiar.

Similar Posts

One Comment

  1. Felicitari pentru articol, ma vad insa nevoit sa iti atrag atentia asupra unor inadvertente istorice: Rusia nu a facut niciodata parte din imperiul francez, o parte din teritoriu a fost intr-adevar ocupat pentru cateva luni fara a fi anexat vreodata oficial iar costul acestei ocupatii a dus la infrangerea lui Napoleon, pierderi uriase de vieti omenesti in armata franceza la retragerea in plina iarna (70-80% din efectiv!) si in final prabusirea imperiului sau. Nici economic nu a fost profitabil intrucat costurile uriase ale invaziei n-au putut fi recuperate vreodata. Napoleon a suferit cea mai mare infrangere militara in Rusia din cauza incapacitatii de a intelege statul rus si mentalitatea poporului rus de a nu ceda in ciuda unor batalii initiale pierdute. Aceasi problema a intampinat-o in Spania, desi a ocupat in intregime teritoriul spaniol, trupele franceze au fost macinate intr-un razboi de guerila de rezistenta spaniola fiind in final silite sa capituleze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *