Ascensiunea banilor – Niall Ferguson

O istorie financiară a lumii

Un rezumat de Sorin Scortan
3 mai, 2022 —

Cartea “Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii” de Niall Ferguson (profesor de istorie la Harvard University și Harvard Business School) prezintă o istorie a banilor și a instrumentelor financiare, de la monede până la bănci, societăți pe acțiuni, credite, ipoteci, asigurări, obligațiuni și acțiuni, de-a lungul secolelor.

O carte interesantă pentru pasionații de istorie în general, care doresc să aprofundeze în paralel și evoluția instrumentelor financiare din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Este o carte apărută în timpul crizei economice din 2008, conține foarte multe cifre și date istorice, dificil de rezumat într-o postare, plus planșe cu fotografii după tablouri și alte imagini legate de activități financiare; am încercat să extrag câteva idei care mi s-au părut interesante. Recomand citirea cărții integral, pentru a înțelege mai clar explicațiile autorului.

Idei despre economia mondială a lumii

  • În 2007 venitul anual al americanului mediu de 34000 USD a crescut cu aproximativ 5%, dar costul vieții a crescut cu 3,5% în aceeași perioada. Așa încât, în termeni reali, stă mai bine doar cu 1,5%;
  • Dacă ținem cont și de inflație, venitul unei gospodării medii din SUA s-a schimbat foarte puțin în perioada 1990-2008, crescând doar cu 7% în 18 ani;
  • Anul 2007 a marcat începutul celei mai grave crize financiare din lume după Marea Depresiune. Bear Stearns a fost salvată de la colaps de JPMorgan, Merrill Lynch a fost preluată de Bank of America, iar Lehman Brothers a dat faliment. Citigroup a pierdut 18,7 miliarde de dolari în 2008, aproape cât câștigase începând cu 2005, iar Merill Lynch a pierdut 35,8 miliarde de dolari, câștigurile sale începând cu 1996. Goldman Sachs și Morgan Stanley au fost silite să se transforme din bănci de investiții în holdinguri bancare;
  • Toate băncile care au supraviețuit acceptaseră injecții de capital din partea Trezoreriei Statelor Unite, dar prețurile acțiunilor au continuat să scadă. Până în martie 2009, acțiunile Citigroup scăzuseră de la 55 de dolari în iunie 2007 la 2,59 dolari;
  • De-a lungul întregii istorii a civilizației occidentale, s-a manifestat frecvent o ostilitate față de finanțe și finanțiști, născută din ideea că aceia care și-au făcut un rost dând bani cu împrumut sunt un fel de paraziți ce trăiesc pe spinarea celor angajați în activități economice “adevărate”, în agricultură și producție;

Această ostilitate are 3 cauze:

  1. Debitorii tind să-i depășească numeric pe creditori și cei dintâi nu prea îi înghit pe cei din urmă;
  2. Crizele financiare și scandalurile financiare apar destul de des pentru că finanțele să pară a fi cauza sărăciei, nu a prosperității, a nesiguranței mai degrabă decât a stabilității;
  3. Vreme de secole, pretutindeni în lume, serviciile financiare au fost furnizate în cea mai mare măsură de membri ai unor minorități etnice sau religioase cărora le era interzis să dețină pământ sau să ocupe funcții publice și care s-au bucurat de succes în domeniul finanțelor datorită strânselor lor legături de rudenie bazate pe încredere;
  • Inovarea în sectorul financiar a constituit un factor indispensabil în evoluția umanității, de la o economie amarată de subzistență la culmea prosperității materiale de care au mulți oameni parte astăzi. Evoluția creditului și a datoriilor a fost la fel de importantă că orice inovație tehnologică pentru dezvoltarea civilizației;
  • Băncile și piață obligațiunilor au oferit baza materială pentru splendorile Renașterii italiene. Serviciile financiare pentru întreprinderi au constituit baza indispensabilă atât a Imperiului Britanic, cât și a celui olandez, așa cum triumful Statelor Unite în secolul XX a fost indispensabil legat de evoluția din domeniile asigurărilor, creditelor ipotecare și a creditelor de nevoi personale. De asemenea, poate că tot o criză va semnala amurgul supremației americane pe plan mondial;
  • În spatele oricărui mare fenomen istoric se află un secret financiar. De exemplu, Renașterea a creat o explozie pe piață artei și arhitecturii pentru că unii bancheri italieni, precum cei din familia Medici, au făcut avere folosind matematică orientală în politica banului;
  • Republica Olandeză a surclasat Imperiul Habsburgic pentru că din punct de vedere financiar era de preferat să ai prima bursă modernă în locul celei mai mari mine de argint;
  • Problemele monarhiei franceze din sec. XVIII nu puteau fi rezolvate fără o revoluție pentru că un scoțian, condamnat pentru omor, dăduse peste cap sistemul financiar francez declanșând prima bulă a pieței financiare și prăbușirea acesteia;
  • Nathan Rothschild a contribuit în aceeași măsură că și ducele de Wellington la înfrângerea lui Napoleon la Waterloo;
  • Dacă citiți această carte veți înțelege de ce cei care trăiesc în țările cele mai sigure sunt și cei care au și cele mai solide polițe de asigurare. Veți descoperi când și de ce popoarele vorbitoare de limba engleză au căpătat obsesia ciudată de a cumpără și a vinde locuințe. Veți vedea cum globalizarea și finanțele au cam șters diferența dintre piețele dezvoltate și cele emergente, transformând China în bancherul Americii, creditorul comunist al debitorului capitalist, o schimbare cu semnificații profunde;
  • Criza financiară care a lovit lumea occidentală în vara lui 2007 a readus în actualitate unul dintre adevărurile perene ale istoriei finanțelor: orice bulă, mai devreme sau mai târziu, se sparge. Mai devreme sau mai târziu vor fi mai mulți vânzători care socotesc că valoarea acțiunilor va scădea decât cumpărători care cred că valoarea lor crește. Mai devreme sau mai târziu lăcomia se transformă în spaimă;
  • Conform unui sondaj din 2007 printre deținătorii americani de cărți de credit, 29% dintre cei interogați au spus că habar nu au care e rata dobânzilor pentru cardul pe care îl au. Alți 20% au pretins că această rată e sub 10%, când în realitate majoritatea companiilor ce eliberează cărți de credit îi taxează cu mult peste 10%. Mai bine de jumătate dintre respondenți au declarat că la școală nu au învățat “prea mult” sau “chiar deloc” despre aspectele financiare;
  • O anchetă realizată în 2008 a arătat că 2/3 dintre americani nu știu cum funcționează o dobânda compusă;
  • În Marea Britanie, doar 10% dintre respondenții unui sondaj au știut să spună care e cel mai avantajos discount la un televizor de 250 de lire sterline: 30 de lire sterline sau 10%;
  • Politicienii, funcționarii din băncile centrale, oamenii de afaceri se plâng mereu cât de ignorant este publicul în materie de bani. O societate care se așteaptă ca majoritatea cetățenilor să își asume responsabilitatea administrării propriilor cheltuieli și venituri după impozitare, care doar speră că majoritatea adulților vor deține în proprietate casa în care locuiesc și lasă la latitudinea acestor cetățeni să hotărască cât anume să economisească pentru perioada de pensionare și dacă să-și facă o asigurare de sănătate sau nu – ei bine, acea societate și-a sădit singură sămânța unor viitoare necazuri pentru că îi lasă pe cetățenii ei atât de puțin pregătiți să ia decizii financiare înțelepte;
  • Sărăcia nu este rezultatul exploatării săracilor de către finanțiștii lacomi. Aceasta este cauzată mai ales de lipsa unor instituții financiare, de absența unor bănci și nu de prezența lor. Doar atunci când cei care împrumută au acces la rețele eficiente de creditare, pot scapă din gheară cămătarilor, și doar atunci când cei care economisesc își pot depune banii în bănci demne de încredere, aceștia pot fi canalizați de la bogații indolenți la săracii harnici;
  • Banii amplifică tendința noastră de a reacționa exagerat, trecând de la exuberanța atunci când lucrurile merg bine la cea mai adâncă depresie atunci când merg prost. La originea succesului și prăbușirii noastre stă caracterul schimbător al emoțiilor noastre;
  • Finanțele exacerbează și diferențele dintre noi, îmbogățindu-i pe cei norocoși și isteți, sărăcindu-i pe cei ghinioniști și nu tocmai isteți;
  • Cu cât piețele financiare ale lumii devin mai integrate, cu atât apar tot mai multe oportunități pentru oamenii inițiați din lumea finanțelor, indiferent unde trăiesc aceștia, și cu atât îi pândesc pe cei neinstruiți în domeniul financiar mai multe riscuri de a cădea victime;
  • Spaniolii au adus din America de Sud mii de tone de argint și alte metale prețioase, dar asta nu a reușit să salveze Spania de un inexorabil declin economic. Monarhii spanioli din sec. al XVI-lea, Carol al V-lea și Filip al ÎI-lea, au descoperit că o avalanșă de metal prețios poate fi în aceeași măsură o binecuvântare și un blestem. Motivul? Au scos din măruntaiele pământului atât de mult argint pentru a-și finanța războaiele de cucerire, încât metalul propriu-zis s-a devalorizat dramatic – adică în ceea ce privește puterea sa de cumpărare în raport cu alte mărfuri;
  • Ceea ce nu au reușit să înțeleagă spaniolii a fost că valoarea metalului prețios nu e absolută. Valoarea banilor se stabilește în funcție de ceea ce este dispus să-ți ofere cineva pentru ei. Creșterea volumului de bani nu face o societate mai bogată, deși poate îmbogăți guvernul ce are monopolul asupra producției de bani. Dacă nu apar surprize, expansiunea monetară nu face decât să crească prețurile;
  • Creditul și împrumuturile își au originea în Babilon și Mesopotamia antică, deși acolo cele mai multe împrumuturi nu erau decât niște simple avansuri din partea unor depozite regale sau religioase. Dar, dacă nu ar fi existat împrumuturile, istoria economică a lumii noastre nu s-ar mai fi urnit din loc. Și fără rețeaua tot mai amplă de relații dintre creditori și debitori, economia globală și astăzi ar stagna. Banii nu pun la propriu lumea în mișcare, ci pun în mișcare un număr uriaș de oameni, bunuri și servicii pretutindeni în lume;
  • Membrii familiei Medici din Florența secolului XV au fost primii bancheri care au făcut tranziția de la succesul financiar la statutul de putere ereditară. Au reușit pentru că au învățat o lecție esențială: în cazul finanțelor, puțin înseamnă adesea frumos. Reușind să-și facă banca mai mare și mai diversificată decât oricare altă instituție financiară anterioară, au descoperit o modalitate de a diminua riscurile. Iar implicându-se în schimburile valutare, nu doar în activități de creditare, și-au redus vulnerabilitatea la rău-platnici;
  • E semnificativ faptul că, exact în perioada în care tehnicile bancare italiene erau îmbunătățite în centrele financiare din nordul Europei (Amsterdam, Stockholm, Londra), în mod cu totul neașteptat, o singură țară a rămas în urmă. Blestemată de abundență de metal prețios, puternică Spanie nu a reușit să-și dezvolte un sistem bancar sofisticat, bazându-se pe negustorii de la Anvers pentru avansuri în numerar pe termen scurt, cu promisiunea rambursării lor în argint. Ideea că banii înseamnă de fapt credit și nu metal prețios nu a avut trecere la Madrid. Ba chiar coroana spaniolă a ajuns de nu mai puțin de 15 ori să nu mai fie în stare să-și achite datoriile, în parte sau în totalitate, între 1557 și 1696. Cu astfel de antecedente, nici tot argintul de la Potosí (America de Sud) nu putea transformă Spania într-o țară fără risc financiar. În lumea modernă, puterea avea să le aparțină bancherilor, nu faliților;
  • Dezlegarea monedelor de etalonul aur în secolul XX a condus la o expansiune monetară fără precedent. Raportul dintre masă monetară și PIB a crescut în zona euro de la 60% în 1990 la aproape 90% în 2008. În Europa capitalul propriu al băncilor este echivalent cu mai puțin de 10% din active, în comparație cu 25% la începutul secolului XX. Băncile nu numai că preiau mai multe depozite, ci oferă o mai mare parte din acestea sub formă de credite, minimalizându-și baza de capital. În prezent, activele bancare (creditele oferite) în economiile dezvoltate ale lumii sunt echivalentul a circa 150% din PIB-ul combinat al acestor țări. Totalul activelor bancare internaționale în decembrie 2006 era echivalentul a circa 29 de trilioane de dolari, adică 63% din PIB-ul mondial;
  • Bancnota modernă ce reprezintă dolarul și-a dobândit înfățișarea de acum în 1957. De atunci puterea sa de cumpărare în comparație cu indicele prețului la consumator a scăzut în proporție de 87%. Inflația anuală medie în perioada 1957-2008 a fost de peste 4%. Cei care și-ar fi schimbat 1000 de dolari din economii pe aur în 1970, când fereastră etalonului aur încă era întredeschisă, ar fi achiziționat atunci puțin peste 26,6 uncii de aur. În 2008, când aurul se vindea cu 1000 de dolari uncia, și-ar fi putut vinde aurul cu 26.596 de dolari;
  • Valoarea totală a obligațiunilor tranzacționate în 2008 la nivel internațional era în jur de 18 trilioane de dolari. Valoarea obligațiunilor tranzacționate intern (precum obligațiunile japoneze deținute de investitori japonezi) a ajuns la suma de 50 de trilioane de dolari;

Cum ne afectează piața obligațiunilor

  1. o mare parte din banii pe care îi punem deoparte pentru bătrânețe ajung să fie investiți pe piață obligațiunilor;
  2. din pricina dimensiunilor ei imense și deoarece guvernele țărilor mari sunt socotite cei mai de încredere debitori, tocmai piață obligațiunilor e cea care stabilește ratele dobânzilor pe termen lung pentru economie în totalitatea ei. Atunci când prețurile obligațiunilor scad, ratele dobânzilor cresc, cu consecințe dureroase pentru toți debitorii;
  3. Piețele obligațiunilor dețin putere pentru că reprezintă fundamentul tuturor piețelor. Costul creditului, rată dobânzii (la o obligațiune martor), în cele din urmă determina valoarea mărfurilor, a caselor, a tuturor categoriilor de active;
  4. Din punctul de vedere al omului politic, piață obligațiunilor e puternică pentru că oferă o evaluare zilnică a credibilității politicilor fiscale și monetare ale fiecărui guvern. Dar adevărata sa putere stă în capacitatea de a pedepsi un guvern cu costuri mai mari ale îndatorării. Chiar și o creștere cu o jumătate de punct procentual poate dăuna unui guvern care gestionează un deficit, adăugând și rate mai mari de rambursare la cheltuielile sale și așa foarte mari;
  5. Războaiele au fost finanțare prin emisiuni de obligațiuni ale guvernelor care aveau nevoie de bani pentru a-și înzestra armatele sau a plăti mercenari. De exemplu, bătălia de la Waterloo a fost culminarea a mai bine de două decenii de conflicte intermitente între Marea Britanie și Franța. Dar era mai mult decât o bătălie între două armate. Era un conflict între două sisteme financiare rivale: unul, cel francez, care sub Napoleon devenise un sistem bazat pe jaf (impozitarea celor cuceriți); celălalt, cel britanic, bazat pe datorii;
  6. În timpul Războiului de Secesiune, bancnotele Confederației erau destul de primitive și ușor de copiat, astfel că multe state și municipalități din Sud și-au tipărit singure bancnote și au falsificat bani. Cu tot mai mulți bani de hârtie și tot mai puține bunuri, inflația a explodat. În Sud prețurile au crescut și cu 4000% în timpul Războiului de Secesiune. În schimb, în Nord, prețurile au crescut cu doar 600%. Chiar înainte că principalele armate ale Confederației să se predea, în aprilie 1865, economia Sudului era în colaps, hiperinflația fiind semnul clar al înfrângerii;
  7. Bancherii din familia Rothschild care refuzaseră să finanțeze Sudul au avut dreptate: cei care investiseră în obligațiuni ale Confederației au ajuns să piardă totul, întrucât Nordul victorios a decis să nu achite datoriile Sudului. Efortul de război al Sudului trebuise finanțat, în cele din urmă, tipărind bani. Nu avea să fie ultima dată în istorie când o încercare de a forță piață obligațiunilor sfârșea cu o inflație dezastruoasă și o umilitoare înfrângere militară;
  8. Un alt exemplu este cazul hiperinflației din Germania anilor 1922-1923. Rată anuală a inflației a atins un vârf de 182 miliarde la sută în 1923. Prețurile erau, în medie, de 1,23 trilioane de ori mai mari decât în 1913. E adevărat că existaseră și anumite beneficii pe termen scurt. Descurajând economisirea și încurajând consumul, accelerarea inflației stimulase producția și ocuparea forței de muncă până în al 4-lea trimestru al anului 1922. Dar producția industrială a scăzut la jumătate față de nivelul din 1913, iar șomajul a crescut până la un sfert din sindicaliști;

Etapele de creștere și spargere a unei bule financiare

  1. Transferul – unele modificări în circumstanțele economice creează oportunități noi și profitabile pentru anumite companii;
  2. Euforia – se instalează un proces de feedback prin care așteptarea unor profituri mai mari duce la o creștere rapidă a prețurilor acțiunilor;
  3. Mania sau bula – perspectiva unor aporturi facile de capital îi atrage pe investitorii neinițiați și pe escrocii dornici să-i ușureze de bani pe cei dintâi;
  4. Stresul – inițiații își dau seama că profiturile așteptate nu pot justifică prețul acum exorbitant al acțiunilor și încep să obțină beneficii vânzând;
  5. Repulsia sau pierderea încrederii – pe măsură ce prețul acțiunilor scade, toți outsiderii se precipită să caute o cale de scăpare, provocând spargerea bulei;
  6. Despre estimările experților: Pe 16 octombrie 1929, Irving Fischer, profesor de economie la Yale University, declara că “prețurile pe bursă americană au atins ceea ce pare a fi un platou înalt permanent”. Opt zile mai târziu, în “Joia Neagră”, indicele Dow Jones a scăzut cu 2%. În “Lunea Neagră” (28 octombrie) această a scăzut cu 13%, a două zi cu încă 12%. În următorii 3 ani bursă americană a scăzut cu un zdrobitor 89%, atingând minimul în 1932. Indicele nu a mai atins vârful din 1929 până în noiembrie 1954;
  7. Vechea butadă conform căreia “macroeconomistii au prezis corect nouă din ultimele cinci recesiuni” nu e doar o simplă glumă, ci expresia adevărului demoralizant cu privire la dificultatea prognozelor economice;
  8. În “Lunea Neagră” din 19 octombrie 1987, indicele Dow Jones a scăzut cu 23%, una dintre cele doar 4 zile în care indicele a coborât cu mai bine de 10% într-o singură ședința de tranzacționare;
  9. Compania Enron a fost numită de revista Fortune vreme de șase ani consecutivi (1996-2001) drept “cea mai inovatoare companie din America”, pentru că în decembrie 2001 Enron să-și semneze falimentul, deoarece “sistemul” său reprezenta o escrocherie elaborată, bazată pe manipularea pieței și pe registre măsluite;
  10. Să economisești pentru viitor este un impuls financiar elementar, pentru că viitorul e nesigur. Lumea e un loc plin de primejdii. Nimeni nu trece prin viață fără să aibă parte și de puțin ghinion;
  11. Constituirea unor rezerve din timp în vederea unor posibile dezastre în viitor a rămas principiul fundamental de asigurare, fie că e vorba de măsuri de prevedere în caz de moarte, în față efectelor vârstei înaintate, a bolilor sau accidentelor;
  12. Nimeni nu a anticipat la început că, prin creșterea constantă a numărului de oameni care cotizau, companiile de asigurări și rudele lor apropiate – fondurile de pensii – vor evolua atât de mult încât să ajungă printre cei mai importanți investitori din lume – așa-numiții investitori instituționali care domină astăzi piață financiară mondială. După al Doilea Război Mondial, când companiilor de asigurări li s-a permis să înceapă să investească pe piață bursieră, acestea au ajuns la mijlocul anilor 1950 să dețină o treime din companiile importante din Regatul Unit. Primele de asigurare au crescut și ele continuu ca procent din PIB în țările dezvoltate, ajungând de la 2% în 1914 la aproximativ 10% astăzi;
  13. Britanicii sunt cei mai asigurați oameni din lume, plătind peste 12% din PIB sub formă de prime de asigurare, în timp ce americanii cheltuie 9%, iar germanii 7% din PIB;
  14. Sistemul obligatoriu de asigurări sociale a fost promovat de Bismarck în Germania în 1880, cu scopul “de a pune în mintea masei mari de oameni sărmani fără o proprietate ideea de protecție care se naște din conștiința dreptului la pensie”. În concepția lui Bismarck “e mult mai ușor să conduci un om care știe că are o pensie la anii de bătrânețe decât unul care e lipsit de această perspectivă. Cine îmbrățișează aceste idei va ajunge la putere”;
  15. Japonia are un stat asistențial care este un miracol de eficiență. Japonia are cea mai mare speranța de viață, iar la mijlocul anilor 1970 90% din populație absolvea liceul, spre deosebire de 32% în Anglia. Japonia are cel mai mare fond de pensii de stat din lume, în așa fel încât orice japonez care iese la pensie poate miza pe un bonus generos și un venit regulat de-a lungul anilor de odihnă binemeritată;
  16. În ultimii ani, pentru cele mai multe familii, grijă de a se asigura în față unui viitor nesigur ia formă foarte simplă a unei investiții (de obicei prin împrumut bancar) într-o locuința, a cărei valoare se presupune că va fi în creștere până în ziua în care cei care întrețin familia se hotărăsc să iasă la pensie. Dacă planul de pensie nu e îndestulător, nu contează. Dacă asigurarea de sănătate a expirat, nu întrăm în panică. Există întotdeauna casa, scumpa casa;
  17. Prețurile caselor în Anglia au crescut de 15 ori în intervalul 1975-2006, făcând imposibilă cumpărarea unei case de către aproape toți cei aflați la prima casă care nu pot primi sprijin financiar de la părinți;
  18. În 1959, valoarea datoriilor ipotecare reprezenta 38% din PIB-ul SUA, crescând până la 99% din PIB în 2006. În țările vorbitoare de engleză, patima pentru proprietate a constituit baza creării adevăratei democrații a posesorilor de proprietăți, întrucât între 65% (SUA) și 83% (Irlanda) dintre cetățeni locuiesc în case proprietate personală (Australia și UK – 69%, Canada – 67%, Japonia – 60%, Franța – 54%, Germania – 43% în 2006). Cu alte cuvinte, majoritatea alegătorilor sunt în același timp și deținători de proprietăți;
  19. Dacă învesteai 100.000 USD în 1987 pe piață americană de imobiliare, în 2007 ajungeai la aproximativ 275.000 USD, conform indicelui prețurilor imobiliare. Dar dacă ai fi investit aceiași bani la S&P 500 cu reinvestirea dividendelor, ai fi ajuns să ai 772.000 USD în 2007, adică de peste 2 ori mai mult decât din cărămidă și mortar;
  20. La fel în UK, 100.000 lire sterline investite în imobiliare în 1987 ar fi adus un câștig de 4 ori mai mare în 2007, conform indicelui prețurilor locuințelor. Dacă învesteai aceeași suma în FTSE All Share, ai fi obținut un câștig de 7 ori mai mare. Bineînțeles, există o mare diferență între o locuința și un indice bursier: nu poți locui într-un indice bursier;
  21. Încurajarea tendinței de dobândire a unei case poate ajută la constituirea unei mase de partizani ai capitalismului, dar asta afectează piețele de capital, deoarece îi silește pe oameni să parieze cu propria casă pe, ei bine, propria casă. Adevărată prejudecată în privința casei este tendința de a ne investi aproape toată avuția în propriile noastre case. În definitiv, construcția unei case reprezintă două treimi din portofoliul tipic al familiei americane, iar în alte țări proporția e și mai mare. Cheia securității financiare ar trebui să fie aceea a unui portofoliu diversificat de active;
  22. Deținătorii obligațiunilor rusești emise înainte de 1914 au suferit pierderi enorme, deoarece regimul bolșevic a refuzat să le mai plătească din februarie 1918. În acel moment, obligațiunile rusești cu 5% dobânda din emisiunea 1906 erau negociate la 45% din valoarea lor nominală. Speranța unor înțelegeri cu creditorii străini a dăinuit pe tot parcursul anilor 1920, când acele obligațiuni erau vândute la aproximativ 20% din valoarea nominală. În anii 1930 acestea nu mai valorau nimic;
  23. În 2007 SUA au fost nevoite să împrumute în jur de 800 de miliarde de dolari din străinătate. China, în schimb, avea un surplus de cont curent de 262 miliarde de dolari, adică o treime din deficitul SUA. Și o parte a acestui surplus a ajuns să fie împrumutat de SUA. De fapt, China a ajuns să fie bancherul SUA;
  24. Creșterea netă a rezervelor de valută străină din China corespunde aproape exact emisiunilor de bonuri de tezaur și obligațiuni ale agențiilor guvernamentale ale SUA. Din punctul de vedere al Americii, cea mai bună politică pentru a menține vremurile fericite a fost importul de mărfuri ieftine din China. În plus, prin externalizarea producerii de mărfuri în China, corporațiile din SUA au putut beneficia și de mâna de lucru ieftină de acolo. Prin vânzarea de obligațiuni în valoare de miliarde de dolari către Banca Populară a Chinei, SUA s-au putut bucură de rate semnificativ mai scăzute ale dobânzilor decât ar fi fost cazul;
  25. Bine ați venit în minunată țară duală “Chimerica” – China plus America – care înseamnă mai bine de 10% din suprafață de uscat a planetei, un sfert din populația ei, o treime din producția economică și mai bine de jumătate din creșterea economică în perioada 2000-2008. Cu cât China era mai dispusă să împrumute bani SUA, cu atât americanii erau mai dispuși să se împrumute. Cu alte cuvinte, Chimerica a constituit motivul esențial pentru care piața de credite ipotecare din SUA a fost atât de plină de lichidități în 2006, încât puteai obține credite ipotecare de 100% fără să ai venit, loc de muncă sau alte bunuri;
  26. Din Mesopotamia antică și până la China de astăzi, ascensiunea banilor a fost una dintre forțele motrice ale progresului uman: un proces complex de inovare, intermediere și integrare care a fost la fel de vital ca evoluția științei sau impunerea legii pe drumul eliberării omului de corvoada agriculturii de subzistență;
  27. Finanțele au stat de fapt la baza progresului omenirii. Și, de aceea, indiferent dacă îi cauți cu înverșunare sau te scalzi în ei, acesta e cel mai bun moment pentru a înțelege ascensiunea banilor.

Rezumat realizat de Sorin Scortan.

Dacă dorești să comanzi cartea, o poți face AICI.