“Bani fericiți“ – Ken Honda

Un rezumat de Sorin Scorțan
23 aprilie, 2024 —

”Bani fericiți: Arta japoneză de a face pace cu banii tăi” de Ken Honda, publicată la Editura ACT și Politon, este cartea care te va ajuta să cunoști banii ceva mai bine decât până acum, să-ți privești viața într-o lumină cu totul nouă și să-ți schimbi relația pe care o ai cu banii. Este cartea care îți va arăta ca banii “râd” sau “plâng” in funcție de modul in care sunt oferiți sau primiți si că există câteva secrete, prea puțin cunoscute, pentru a duce o viață fericită, prosperă și liniștită. Cartea te va face să te gândești la bani ca la o formă de energie pe care o transmiți mai departe.

Expertul in bani și fericire Ken Honda este unul dintre cei mai bine vânduți autori de cărți de dezvoltare personală din Japonia, având în portofoliu peste 50 de volume publicate și în jur de opt milioane de cărți vândute în Japonia.

Am extras mai jos idei interesante din această carte:

  • Au banii capacitatea să zâmbească sau să plângă? Banii se schimbă când sunt oferiți cu o anumită energie sau emoție?
  • Ne place să credem că banii reprezintă doar un număr sau o bucată de hârtie, dar, în realitate, sunt mult mai mult de-atât. Banii aduc cu ei o mulțime de emoții – mai multe decât ne dăm seama;
  • Prea mulți dintre noi vedem banul ca pe un dușman, ca pe o forță întunecată care ne împiedică să avem viața pe care ar trebui s-o avem sau să facem lucrurile care ne plac;
  • Prea puțini vedem potențialul banilor de a ne aduce bucurie, recunoștință și fericire – mai ales când renunțăm la ei din proprie voință și cu aceeași energie pozitivă cu care i-am primit;
  • Există o mulțime de modalități prin care banii obișnuiți pot deveni Bani Fericiți:
    • Dacă ajuți un membru al familiei aflat în necaz;
    • Dacă donezi pentru cei care au de suferit în urma unei calamități;
    • Dacă investești într-o afacere sau într-un proiect comunitar;
    • Dacă primești bani pentru munca sau serviciile tale de la clienți mulțumiți
  • Toți banii care circulă cu iubire, atenție și prietenie sunt Bani Fericiți. Iar Banii Fericiți îi fac pe oameni să zâmbească, să se simtă iubiți și apreciați;
  • Banii Nefericiți sunt acei bani pe care îi folosești ca să-ți plătești, cu ranchiună, chiria, facturile și taxele. Există numeroase forme de Bani Nefericiți:
    • Pensia alimentară pe care o plătești sau o primești după un divorț urât;
    • Salariul primit de la un angajator pentru un job care nu-ți face plăcere, dar la care nu te poți hotărî să renunți;
    • Datoriile bancare neplăcute cu rate uriașe ale dobânzilor;
    • Remunerația primită de la cineva căruia îi displace profund să te plătească;
    • Banii furați – indiferent de la cine.
  • Banii Fericiți sau Banii nefericiți nu depind de cât câștigi sau de cât ai; sentimentul cu care oferi și primești bani îți definești energia. Indiferent dacă câștigi mulți sau foarte puțini, banii tăi pot fi marcați de oricare dintre cele două energii;
  • Majoritatea oamenilor, indiferent dacă își dau sau nu seama, se află deja într-o relație nefericită, profund asumată, cu banii lor;
  • Puțini dintre noi își dau seama de cât de puțină energie avem nevoie pentru a ne gândi la bani sau în ce măsură banii ne determină chiar și cele mai elementare decizii;
  • Dacă vindeci suferința provocată de bani, situația ta financiară se va schimba complet – și esențial. Banii – și, in consecință, viața – reprezintă o reflexie a convingerilor tale despre bani. Când crezi că pot fi folosiți în scopul binelui, că există din plin, că pot fi oferiți și primiți cu degajare, viața ta va începe să reflecte la exterior această schimbare interioară;
  • Chiar dacă la 30 sau 40 de ani ești bogat, asta nu înseamnă că nu ți se va întâmpla ceva dezastruos, care să te lase sărac și în imposibilitatea de a te pensiona la 60 de ani. Cu toții am auzit de oameni care păreau să câștige destui bani cât să le ajungă pentru câteva vieți, dar care au fost nevoiți, la un moment dat, să declare falimentul;
  • Putem controla doar modul în care percepem banii. Iar acest lucru ține mai mult de sentimentele noastre față de bogăție decât de orice piață a imobiliarelor, a acțiunilor, a aurului și a criptomonedelor;
  • Peste tot în lume, oamenii simt că nu sunt tratați corect. Cei mai mulți dintre noi consideră că unii au, iar alții nu au. Dacă cineva are ceva, atunci noi nu putem avea acel lucru. Credem că, dacă alții au mulți bani, asta ne privează automat de banii noștri. Atribuim banilor o mulțime de emoții negative atunci când gândim astfel;
  • Mentalitatea caracterizată de lipsuri constă în convingerea că există resurse limitate în lume și că, dacă nu primim ce vrem, când vrem, atunci va primi altcineva. Trebuie să obținem curând acel lucru, pentru că nu-l vom mai găsi. Și dacă e așa, trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să ne asigurăm că îl obținem înaintea celorlalți;
  • Tot felul de influențe negative ne determină comportamentul când gândim astfel. Acționăm din frică, gelozie și lăcomie. Luăm ce putem, când putem și nu ne gândim cum îi afectăm pe ceilalți sau binele suprem. Numai că această mentalitate nu ne ajută niciodată pe termen lung. Deoarece, chiar dacă primim ce vrem, nu e niciodată suficient. Pentru că întotdeauna vom avea acel lucru, vom simți că pierdem. Este un cerc vicios;
  • Pentru unii oameni, banii înseamnă siguranță. Pentru alții reprezintă un monstru care poate să-i sfâșie în orice moment. Pentru unii sunt simbolul libertății sau, dimpotrivă, reprezintă controlul exercitat asupra lor de către șefi, părinți sau familie;
  • Analizând tipul emoției pe care o proiectezi asupra banilor, îți poți recunoaște propriul bagaj emoțional. Dacă poți face asta, vei înțelege mai bine banii;
  • Când nu avem suficienți bani, intrăm în panică. Ni se pare că viața noastră sau a familiei noastre este în pericol și orice are legătură cu banii – cu obținerea sau cheltuirea lor – devine o sursă de stres;
  • Când muncim săptămână de săptămână, ani la rând, și nu ne alegem cu nimic în final, ne demoralizăm, devenim deprimați și simțim că viața noastră e lipsită de sens. Echivalăm valoarea unei vieți cu averea;
  • Funcția de progres a banilor este fundamentul capitalismului. Dacă depui bani, ei generează dobândă. Dacă investești bani, ei se înmulțesc, ca un organism viu. Oamenii care au mai mulți bani obțin mai mulți bani. De aceea și bogații se îmbogățesc și mai mult;
  • Oamenii asociază banii cu supraviețuirea; ca urmare, când simt că au o nevoie, instinctul lor e să apeleze la bani și să cumpere ceva;
  • Banii sunt văzuți de multe ori ca ceva are puterea de a controla oamenii și de a-i determina să facă lucruri. Așadar, nu este surprinzător că îi considerăm puternici pe oamenii bogați;
  • Dar a fi puternic nu înseamnă că deții controlul și nici că ești fericit. Când confundăm astfel banii cu puterea, nu ne satisfacem niciodată nevoia de a ne simți stăpâni pe viața noastră și mereu ajungem să vrem mai multă putere și mai mulți bani;
  • Banii nu înlocuiesc lucruri precum integritatea, încrederea și iubirea sinceră. Nu vei putea niciodată să câștigi inima oamenilor doar cu ajutorul banilor. Am întâlnit multe persoane care au putere în afaceri și în societate, dar se simt neputincioși în relațiile cu cei apropiați și în relația cu ei înșiși;
  • Oamenii care se simt desconsiderați de societate pot fi tentați să considere banii o modalitate de a se răzbuna pe cei care i-au ținut pe loc sau i-au făcut să sufere;
  • Unii oameni consideră că banii pot cumpăra libertatea. Dar libertatea nu poate fi cumpărată cu bani. Chiar dacă ai avea toți banii din lume, dacă mintea nu îți este liberă, pierzi avantajele reale ale bogăției. Dacă nu ești capabil să găsești libertatea în momentul prezent, vei reveni întotdeauna la aceleași stări emoționale, chiar și după ce vei fi câștigat la loterie sau vei fi primit o moștenire uriașă. Banii pot să cumpere lucruri care te vor face fericit temporar, dar, fără împlinirea care vine din interior, adevărata libertate te va ocoli;
  • Adevărul este că mulți dintre noi avem mai multă libertate și mai multe opțiuni decât ne putem închipui. Totuși, dacă ne blocăm, considerând că un cont bancar modest înseamnă o libertate redusă, atunci cu siguranță vom rata adevăratul potențial al fericirii;
  • Banii pot atrage iubirea și atenția, dar relațiile câștigate prin intermediul banilor sunt fragile și extrem de superficiale. Când se termină banii, se termină și iubirea, și respectul, și prietenia;
  • Când încerci să cumperi iubirea cu bani, îți fundamentezi propria valoarea pe situația financiară. Și chiar dacă vei impresiona câțiva oameni, majoritatea caută mai mult decât bani într-un prieten sau într-un partener. Așadar, când banii tăi nu creează relații profunde și de durată, stima ta de sine va fi afectată, iar banii pe care i-ai câștigat nu vor putea să te ajute;
  • Banii înseamnă o energie neutră: pot fi o armă când sunt folosiți cu resentimente și furie sau pot hrăni, atunci când sunt folosiți cu dragoste și grijă. Banii reprezintă un vehicul al emoțiilor și atitudinilor noastre. Oamenii vor bani pentru a-și putea exprima iubirea și aprecierea pe care le simt. Acesta este un motiv ideal pentru a strânge bani, dar trebuie să fim prevăzători;
  • Energia unei relații pozitive transformă banii obișnuiți în Bani Fericiți. Așadar, când ai șansa să folosești banii într-un de iubire, poți fi sigur că aceia sunt bani bine investiți. Banii Fericiți se înmulțesc cu o rată mare a dobânzii. Persoana căreia îi oferi banii îi folosește pentru a produce și mai mulți, din care o mare parte se întorc în final la tine. Ceea ce contează este modul în care banii inspiră acțiunea;
  • Sentimentele tale față de bani îți determină nivelul financiar. Dacă nu ai o atitudine sănătoasă și privești banii cu negativism, atunci nicio sumă din cont nu-ți va schimba relația cu ei;
  • Dacă ești mulțumit de munca și de viața ta, cel mai probabil banii zâmbesc la tine în portofel. Dacă îți urăști jobul și te plângi mereu de ceva ce se petrece în viața ta, banii din portofelul tău plâng sau sunt furioși;
  • Cu toții vrem ca banii noștri să zâmbească. Dacă n-o fac, atunci trebuie să te întrebi: ”Ce e în neregulă cu viața mea?”
  • Dacă banii au fost întotdeauna buni cu tine, te simți în siguranță știind că vor face parte mereu din viitorul tău. Dacă oamenii au avut în trecut experiențe plăcute legate de bani, sunt șanse să ducă o viață bună. Poate că nu sunt bogați, dar se simt ”binecuvântați”. Totul le merge bine. Le este ușor să își imagineze un viitor luminos;
  • Indiferent de situația noastră și de statutul financiar în viață, cu toții suntem afectați de bani, într-un fel sau altul. Iar modul în care reacționăm la situația în care ne aflăm ne poate face fericiți sau nefericiți;
  • Am întâlnit oameni fericiți chiar dacă abia își asigură traiul de zi cu zi. Cum reușesc? Pentru că au o relație bună cu banii: nu sunt definiți de ei. Nu au nevoie de ei pentru a ține pasul cu vecinii. Nu se stresează cu privire la viitor sau la lucrurile pe care nu le pot controla. Nu cred ca în mitul sărăciei. Știu că, la nevoie, vor avea întotdeauna suficient. Se simt împăcați cu situația lor și cu cine sunt. Nu sunt hipnotizați de ideea că, dacă ar avea o casă mai mare sau o mașină mai luxoasă, problemele lor ar dispărea și viața lor s-ar transforma ca prin farmec. Ei știu că au ceva de spus când vine vorba de propria fericire. Banii nu îi controlează și nu au putere asupra lor; ei au putere asupra banilor;
  • Oamenii care trăiesc ”în iubire” cu banii fac ceea ce le place și câștigă suficienți bani. De fapt, ei spun adesea: ”Am de-ajuns” sau ”Nu-mi lipsește nimic”. Poate că nu sunt bogați, dar au, într-adevăr, tot ce le trebuie. Ei pun ceea ce iubesc în centrul vieții lor. Sunt împliniți din punct de vedere financiar și nu se simt stresați de bani în viața de zi cu zi;
  • Cred că totul începe cu recunoștința. În loc să crezi că nu ai niciodată suficient, începi să te gândești: ”Am tot ce-mi trebuie și sunt extrem de recunoscător pentru asta. Sunt recunoscător pentru munca mea, pentru mâncare, pentru mașina pe care o conduc, pentru toți banii pe care îi câștig.” Când primești bani, spui: ”Mulțumesc” sau, cum se zice în japoneză, Arigato;
  • Orice s-ar întâmpla, poți spune ”mulțumesc”. Mulțumesc este un cuvânt puternic, care te va ajuta să începi să-ți transformi relația cu banii. Cu cât faci asta mai des, cu atât vei fi mai puțin stresat și mai multă fericire te va învălui – pe tine și pe banii tăi. Și vei începi să vezi, cu ușurință, cât de repede se vor înmulți Banii Nefericiți din portofelul tău, vor zâmbi și se vor transforma în Bani Fericiți;
  • Oamenii cu suflet bun și interesați sincer să-i ajute pe ceilalți au succes pe termen lung. Generozitatea pare să fie caracteristica lor principală. În plus, au o atitudine mult mai relaxată față de bani. Unul dintre mentorii mei mi-a spus: ”Cheia succesului este să pierzi puțin de fiecare dacă când închei o afacere”;
  • Înțelepciunea financiară se împarte în două categorii: IQ-ul banilor și EQ-ul banilor. IQ-ul banilor (coeficientul de inteligență) se referă la inteligența financiară, pe care o obții când înveți despre investiții, legislație fiscală și informații financiare generale. EQ-ul banilor (coeficientul emoțional) reprezintă inteligența emoțională necesară pentru a gestiona reacțiile față de bani;
  • Chiar dacă ai masterat în administrarea afacerilor, atunci când coeficientul tău emoțional este scăzut, poți să pierzi bani. De aceea există o listă lungă cu oameni extrem de inteligenți din toată lumea, care au multe titulaturi în dreptul numelor lor. Pentru a atrage Bani Fericiți, trebuie să ai atât un IQ, cât și un EQ al banilor sănătoase. Odată ce descoperi aspectele inteligente și emoționale ale câștigării banilor, vei avea o relație minunată cu ei;
  • Ca să câștigi bani, trebuie să fii sincer cu tine și să fii capabil să-ți împărtășești abilitățile cu ceilalți. Prin urmare, aduci bucurie peste tot pe unde mergi, iar banii pe care îi primești rămân doar o expresie a recunoștinței clienților sau patronilor tăi;
  • Oamenii care nu sunt axați pe acumularea de bunuri, ci pe experimentare, încercând să trăiască pe deplin momentul prezent sunt cei mai mulțumiți de felul în care își cheltuiau banii;
  • Ce preț ești dispus să plătești pentru lucrurile care te fac fericit? Când îți analizezi prioritățile și devii conștient de activitățile care te bucură cu adevărat, poți cheltui cu mai multă încredere, știind că banii cheltuiți sunt folosiți în mod inteligent;
  • Una dintre cele mai frecvente și costisitoare cauze ale divorțurilor este legată de problemele cu banii. Unul dintre parteneri cheltuiește mai mult decât îi convine celuilalt sau decât își permite. De obicei, o parte ascunde informațiile financiare importante de cealaltă parte, pentru a se ”proteja” sau a-și proteja banii. Rezultatul: o relație fracturată, care duce inevitabil la divorț. Iar în încercarea de a-și proteja banii, ajung să piardă și mai mult;
  • Câștigul pe termen lung este mereu același: ai succes pentru că investești periodic și, în cele din urmă, piața își revine. Între timp, toți Banii Fericiți pe care i-ai investit, precum și cauzele, și scopurile care te preocupă atât de mult au înflorit;
  • EQ-ul banilor este legat de modul în care reacționăm la bani din punct de vedere emoțional. Așadar, este necesar să înțelegem sensul mai profund din spatele aspectelor emoționale ale banilor. Acest lucru presupune să analizezi modul în care primești banii, te bucuri de ei, îți dau încredere și îi oferi;
  • Dacă nu ești dispus să primești fericire și belșug, atunci nu contează cât de mulți bani ai și, indiferent de statutul înalt la care ajungi, nu te vei simți niciodată fericit și împlinit. A primi înseamnă a-ți acorda libertatea de a primi și a ști că ai o valoare înnăscută și meriți să primești lucruri bune;
  • Dacă îți direcționezi atenția spre lucrurile pe care le poți primi, vei începe să îți dai seama cât de mult ți se oferă. Când vei fi deschis să primești, vei obține adevărata bogăție;
  • Pentru a ști ce este bogăția, trebuie să fii 100% în momentul prezent. Dacă vrei să te bucuri de viață și de bogăție, oprește-te și relaxează-te. Dacă te grăbești mereu către următorul moment, ratezi bogăția pe care o ai la dispoziție acum;
  • Pentru a atinge potențialul în viață, nu doar banii și bogăția sunt importante; contează și încrederea în propriile tale abilități. Chiar și atunci când rezerva de bani este redusă, încrederea și stima de sine stau la baza belșugului;
  • Cu cât împarți mai mult și ești mai generos cu timpul, talentele și darurile tale, cu atât mai multă avere vei strânge;
  • Din perspectiva EQ-ului banilor, oamenii care interacționează cu banii pot fi clasificați în trei prototipuri: cei care interacționează activ cu banii și încearcă să-i controleze; cei care încearcă să nu aibă nimic de-a face cu banii; și cei care încearcă să se țină cât mai departe de bani;
  • Rezolvarea emoțiilor negative legate de propria persoană – și de bani – reprezintă calea de a ne deschide în fața tuturor posibilităților. Când funcționăm într-o stare de anxietate, frică, îndoială și suntem duri cu noi înșine, este imposibil să ieșim în lume și să obținem mari succese;
  • Multe greșeli financiare sunt strâns legate de emoții. Poți fi cea mai inteligentă persoană din lume, dar, dacă nu ești stăpân pe emoțiile tale și pe modul în care îți afectează comportamentul, este imposibil să iei decizii clare și bune în privința banilor. Consider că o modalitate de a face acest lucru este să devii conștient de emoțiile tale, de înclinațiile înnăscute și de tipul tău de personalitate, iar apoi să cauți un mentor care să te ajute să-ți analizezi relația cu banii și să te ghideze în carieră;
  • Mulți oameni economisesc bani fiindcă se tem de viitor. Poate se vor îmbolnăvi sau își vor pierde locul de muncă, așa că pun bani deoparte pentru zile negre. Oamenii vor să economisească în caz că se întâmplă ceva rău. Dar, dacă economisești bani din anxietate sau din teamă, nu vei face decât să alimentezi și mai mult anxietatea și teama, creând astfel mai multe obstacole în calea banilor;
  • Dacă economisești, imaginează-ți și modalități distractive de a cheltui. Dacă începi să te gândești la toate lucrurile plăcute pe care le poți face cu banii pe care-i economisești, îngrijorarea va dispărea;
  • Oamenii cărora le place jobul lor au șanse mai mari să aibă succes decât cei neîmpliniți la locul de muncă. Oamenii care fac ce le place sunt mai pasionați, depun eforturi suplimentare pentru clienții lor și ajută mai mult. Sunt mai apreciați și mai respectați de către clienți și parteneri;
  • Dacă vrei să ai un EQ al banilor mai ridicat, trebuie să iubești oamenii. Cu cât îți pasă mai mult de ceilalți, cu atât mai mult vei primi. Oamenii reacționează pozitiv când primesc atenție. Banii nu-i vor ocoli pe aceștia. Dacă te plac mulți oameni, vei câștiga mulți bani;
  • Nu trebuie să așteptăm să avem toți banii din lume ca să începem să ne trăim viața. Nu trebuie decât să știm când să facem la stânga sau la dreapta, să obținem ceea ce avem nevoie, când avem nevoie. O mulțime de oameni își doresc să aibă la dispoziție munți de economii, ca să nu mai fie nevoiți să se îngrijoreze pentru tot restul vieții. Dar uneori prea mulți bani sunt mai degrabă o povară decât o binecuvântare, mai ales dacă rezervorul tău nu are dimensiunea potrivită;
  • Copiii cu părinți fericiți, cărora le merge bine, tind să se descurce bine în viață, deoarece părinții lor au ales să-și petreacă mai mult timp cu ei decât făcând ore suplimentare la un serviciu care nu le place;
  • Copiii cu părinți bogați și nefericiți moștenesc bani, dar nu descoperă ce le aduce fericirea, la nivel personal și profesional. Asta se întâmplă deoarece părinții dedică prea mult timp afacerilor, încercând să câștige mai mulți bani. Dacă se simt pierduți în viață și lucrează doar pentru bani, probabil că afacerea lor va crește, dar nu-și vor petrece atât de mult timp cu copiii pe cât și-ar dori;
  • Dacă, în cazul tău, prototipul banilor este impregnat de fericire și bucurie, de dorința de a-i ajuta pe ceilalți și de a culege roadele, atunci vei fi bogat. Dacă ești impregnat de furie, ură, amintiri neplăcute și de simțul concurenței, viața ta va conține aceleași ingrediente;
  • O relație sănătoasă cu banii îți poate aduce o liniște sufletească profundă. Trăim cu amăgirea că avuția ne va face fericiți, ne va rezolva toate problemele și ne va scăpa de griji. Adevărul este exact invers. Cu cât câștigăm mai mulți bani, cu atât mai importantă devine munca sau compania noastră. Când companiile cresc, cresc și cheltuielile și salariile. E mai greu să ții pasul depunând același efort ca înainte, așa că problemele și stresul cresc odată cu progresul;
  • Când afacerea sau munca lor are succes, mulți oameni devin dependenți de adrenalină. Aproape că totul se transformă într-un joc și, la fel ca într-un joc, trăiesc iluzia că valoarea lor ca ființe umane crește cu fiecare nivel sau reușită nouă. Pot trece mai mult timp la lucru, în detrimentul timpului petrecut cu familia sau al celui dedicat intereselor personale;
  • De multe ori, credem că succesul ne va înlătura temerile și îndoielile. Cu toate acestea, când scăpăm de ele într-un aspect al vieții, o serie de noi anxietăți apar în altul. Ar fi minunat dacă ne-am face treaba cu bucurie și optimism în fiecare zi. Totuși, realitatea este că majoritatea zilelor aduc cu ele multe griji;
  • Atunci când nu reușești să crezi cu adevărat în posibilitatea unui viitor mai bun, este important să apelezi la ajutorul unui mentor sau al unui prieten. Devine mai ușor să ai încredere în viitor când acest principiu e încurajat de oamenii apropiați ție;
  • Dacă nu devii conștient de măsura în care banii îți influențează și îți controlează stilul de viață și deciziile actuale, este imposibil să te eliberezi din strânsoarea lor;
  • Pentru a te elibera, cred ca trebuie să înțelegi și să știi exact cum să abordezi banii. Și nu există decât două abordări: fie îi poți folosi așa cum trebuie, fie te vor folosi ei pe tine;
  • Mulți credem că, dacă dispunem de mai mulți bani, înseamnă că avem o viață mai bună, cu mai multă iubire. Suntem învățați să credem să ar trebui să muncim din greu ca să intrăm la o universitate bună și să obținem o slujbă mai bună, după care ar trebui să câștigăm cât mai mulți bani. Nu reușim să observăm că, pe măsură ce urcăm pe această scară, sperând să obținem mai mult în viață, rămânem de fapt cu mai puțin;
  • Oricât de mult ar vrea mulți dintre noi să nege, părinții și bunicii sunt responsabili pentru majoritatea convingerilor despre bani pe care ni le-am însușit. Toate acestea creează prototipul banilor. Totuși, odată ce poți privi în urmă la trecutul tău și îl înțelegi, poți rescrie acest prototip, astfel încât să ajungi acolo unde îți dorești cu adevărat și să alergi ce convingeri vrei să păstrezi și pe care să le înlături fiindcă nu-ți mai sunt de folos;
  • Frica și anxietatea legate de bani domină viața zilnică a multor oameni. De aceea, mulți aleg să rămână la joburi îngrozitoare, în case dărăpănate, în cartiere rău famate sau în relații abuzive;
  • Nu e greu să găsești pe cineva care simte furie sau resentimente față de bani. Când simțim că nu suntem plătiți așa cum ni s-a promis, ne înfuriem. Când ne confruntăm ca un deficit bugetar; ne supărăm imediat. Când vedem că alții au mai mult decât noi sau câștigă mai mult, ne simțim cumva nedreptățiți. Uneori suntem furioși pe oamenii despre care credem că sunt sursa problemelor noastre cu banii;
  • Cheltuim bani pe care nu-i avem, ca să nu ne simțim inferiori în fața altora sau ca să ne simțim superiori celor din jurul nostru. Atât de simplu e;
  • Încă din copilărie, oamenii se rușinează că nu au destul. Să nu îți permiți lucrurile pe care au alții și le permit îți creează sentimentul că ești cumva defect. Când acest sentiment persistă, te simți motivat să lucrezi mai mult, nu neapărat mai eficient, iar acest lucru te privează de bucuria pe care oricine merită să o simtă în viață, indiferent de venitul obținut;
  • Bucuria și fericirea sunt emoțiile pozitive pe care ni le pot aduce banii. Dar am fost instruiți sau condiționați să nu vorbim despre ele. Când ai fost ultima oară fericit datorită banilor?
  • Banii nu pot cumpăra ”fericirea” – care știm că vine din interior, atunci când suntem prezenți -, dar pot aduce sentimente de bucurie și recunoștință și, da, te pot face să te simți ”fericit”;
  • Când te forțezi să câștigi bani la un job pe care îl urăști, devine mult mai greu să renunți la ei fără un motiv bine întemeiat. Simți presiunea de a nu îi risipi. De fapt, te enervează să cheltui vreun ban pe ceva;
  • Ne simțim frustrați când câștigăm bani, bucuroși când îi cheltuim, apoi îngrijorați de ce se va întâmpla în viitor cu ei. În cele din urmă, ne săturăm de acest tipar și ne dorim o lume fără bani;
  • Ne temem să nu facem ceva greșit. Ne temem că plătim prea mult. Ne îndoim de propriile noastre decizii – atât de mult, încât nu putem să luăm nici cea mai simplă hotărâre de a cumpăra ceva, indiferent dacă achiziționăm un pachet de cafea sau o mașină. Instantaneu ne cuprinde îndoiala. Și, pentru că nu suntem împăcați cu hotărârea noastră, o regretăm;
  • Ba chiar poți fi fericit și dacă ai puțini bani. Când sunt oferiți sau primiți cu o energie pozitivă, banii te pot face să te simți bine;
  • Dacă vei cheltui banii cu chibzuință, vei contribui la crearea unor relații mai bune. De exemplu, poți folosi banii pentru o excursie în familie, care să creeze amintiri plăcute ce vor dura o viață întreagă. Poți folosi banii pentru tot felul  pe planuri distractive, care te vor apropia de familia și prietenii tăi;
  • Care a fost relația ta cu banii, încă de când erai mic? A fost una fericită sau una plină de frustrări? Când te gândești la trecut, ai sentimente plăcute sau te simți tensionat?
  • Toate amintirile, plăcute și neplăcute, se adună în mintea ta, dând naștere convingerii că banii sunt într-un fel sau altul. Pentru unii oameni, banii creează momente fericite. Pot fi o sursă de furie, neliniște și agonie;
  • Știm că nu există nicio legătură între situația financiară și valoarea inerentă a cuiva, ca ființă umană. Însă oamenii continuă să creadă acest lucru, fiindcă așa au fost învățați toată viața;
  • Îți poți amplifica fluxul Banilor Fericiți, manifestându-ți recunoștința și aprecierea. Când ești plătit pentru o muncă bine făcută, acceptă plata cu o apreciere sinceră. Vei simți astfel că banii circulă într-un ritm mult mai rapid;
  • Același lucru este valabil dacă oamenii care lucrează cu tine – indiferent dacă vorbim despre șeful tău, despre colegii sau angajații tăi – te apreciază la rândul lor. Când munca ta este apreciată, ”contezi”. Și la ce conduce asta? La energie” Și cum se manifestă energia pozitivă? Sub forma Banilor Fericiți!
  • Când clienții și cumpărătorii te apreciază pentru munca ta sau pentru simplul fapt că i-ai tratat cu o atitudine profesionistă, te integrezi într-un flux pozitiv al Banilor Fericiți;
  • Când te bucură munca pe care o faci, când ești mândru să lucrezi cu colegii și clienții tăi și le mulțumești sincer că îți permit să lucrezi cu ei, încarci fluxul Banilor Fericiți cu energie pozitivă. Când te simți extrem de onorat să lucrezi cu ceilalți, încarci cu energie pozitivă fluxul Banilor Fericiți;
  • Când primești bani, ar trebui să dai dovadă de recunoștință, să te bucuri de sentimentul pe care îl trăiești; apoi, când investești sau cheltui, ar trebui să renunți la ei tot cu recunoștință și apreciere, știind că renunțarea îți poate aduce la fel de multă bucurie și că, datorită faptului că legea naturală va prelua controlul, acei bani se vor întoarce în final la tine;
  • Dacă iubești ceea ce faci și dai dovadă de recunoștință și entuziasm, vei exercita o forță incredibilă de atracție asupra fluxului de bani;
  • Nu este nimic ”magic” în faptul că oamenii buni, pasionați și entuziaști atrag clienți și, prin urmare, bani. Rezultatul este că, în timp, vor ajunge cu siguranță capabili să strângă o avere. Deși nu este neapărat o prioritate sau un scop, câștigarea mai multor bani este, fără îndoială, un bonus pentru oamenii atenți și afectuoși;
  • Majoritatea oamenilor nu se opresc să se bucure de afluxul de bani sau să investească în ei înșiși ori în viitorul lor. Ci, mai degrabă, se gândesc că o să dureze la nesfârșit și își ridică standardul de viață – după care se trezesc din nou chinuindu-se ca să supraviețuiască, fiindcă au un stil de viață mai costisitor decât își permit;
  • Nicio sumă de bani nu te va face fericit. Fericirea vine din experiențe. Fericirea vine din a fi, ceea ce înseamnă să fii alături de ceilalți sau să faci lucruri care îți îmbogățesc viața. Fericirea vine din muncă și din câștigarea banilor;
  • Dacă nu găsești ceva care să îți aducă bucurie și care să răspândească bucurie, nu vei ști niciodată cu adevărat ce înseamnă Banii Fericiți;
  • Dacă lucrezi pentru o companie și nu simți că progresezi așa cum ți-ai dori sau dacă simți că ai putea face mai mult, trebuie să ieși din zona ta de confort și să ceri un rol sau o funcție mai potrivite pentru talentele tale. Găsește modalități prin care îți poți aduce o contribuție mai mare. Pe măsură ce te apropii de locul în care strălucești cel mai tare, puterea de a trage oamenii va spori, și la fel se va întâmpla și cu venitul tău;
  • Unul dintre motivele care cred că oamenii care câștigă bani rapid îi pierd tot atât de rapid este acela că nu sunt pregătiți. Nu au un rezervor vast de experiențe la care să se raporteze și ajung să ia decizii pripite, care, de obicei, sunt proaste – în special fiindcă sunt influențate de frică. În general, deciziile luate din frică sunt proaste, bazate pe mitul lipsurilor, și nu pe abundență;
  • Dacă vrei să te îmbogățești, primul pas este să găsești o ocupație care să îți facă plăcere și care să îți dea posibilitatea să prosperi, să te dezvolți și să te faci util;
  • Nu e vorba de ceea ce faci, ci cum faci. Poate să dureze un timp, dar descoperirea unui domeniu în care poți să-ți valorifici abilitățile și talentele este cel mai important lucru pe care îl poți face în vederea garantării succesului;
  • Imaginează-ți de zece ori mai mult venit și de zece ori mai multe cheltuieli și probleme. Dacă totul se întâmplă prea rapid și nu ești pregătit, vei fi imediat copleșit;
  • Este periculos să trăiești tot timpul cu sentimentul că meriți ”mai mult”. Este pur și simplu imposibil să primești mai mult la nesfârșit. Dar presiunea există, toată lumea o simte și toată lumea vrea mai mult;
  • Nu trebuie să fie o contradicție între a face ce-ți place și a renunța la tot ce nu îți este necesar. Nu trebuie decât să te oprești, să te hotărăști ce vrei și să o apuci apoi în direcția respectivă. Imaginează-ți o viață în care nu interacționezi decât cu oamenii care îți plac, într-un loc care îți place, făcând numai ce îți place. Crezi că ai fi mai puțin fericit sau mai fericit cu puțin?
  • În prezent, o mulțime de oameni sunt blocați în propria lor frică. Din cauza fricii, nu pot renunța la un job pe care îl detestă. Dacă își vor pierde slujba și venitul, nu vor avea din ce trăi sau cel puțin așa își zic, Dar este oare adevărat?
  • Răspunsul este nu. Întotdeauna există o cale să trăiești și să prosperi. Primul pas este să vezi lucrurile din altă perspectivă. Adevărata siguranță nu constă în câți bani ai, ci în oamenii pe care îi cunoști și care ai încredere;
  • Nu contează dacă te-ai născut într-un context nefericit sau dacă tu singur ai ajuns acolo. Ești parte dintr-o poveste neterminată și vestea bună e următoarea: tu ești autorul acestei povești și tu stabilești perspectiva. Dacă îți dorești, povestea ta poate fi o căutare a fericirii și o călătorie plină de aventuri;
  • Banii nu au fost întotdeauna legați în mod intrinsec de supraviețuirea noastră și nu cred că vor fi vreodată. Nu există nicio îndoială că banii sunt utili, și întotdeauna vom avea nevoie de un mod de a schimba energie între noi. Dar banii vor înceta, treptat, să mai fie o energie care ne controlează destinul;
  • În ceea ce privește banii tăi, ai puterea să alegi cum te vei raporta la ei. Poți avea mulți sau puțini. Poți avea un flux fericit sau unul nefericit. Le poți aduce bucurie celor din jur cu banii tăi sau le poți provoca tristețe. Poți alege să îți asumi un risc, să-ți fixezi obiective care îți fac plăcere sau să eviți riscul, să rămâi în zona de confort, să te agăți de ceea ce ai și știi. Orice perspectivă ai alege, se va răsfrânge asupra ta;
  • Prin urmare, totul depinde de tine. Iar alegerile tale nu-ți vor afecta doar propriul viitor, ci și pe cel al familiei și al oamenilor din jurul tău. Dacă ești mulțumit de banii tăi și de viața ta, poți extinde condițiile pentru apariția fericirii la cei din jur. Pentru a le extinde, trebuie să începi cu limitele propriei persoane – adică să ai o relație bună cu banii tăi și creezi fluxul de Bani Fericiți în domenii de care ești responsabil;
  • Dacă poți face asta, reacția în lanț a Banilor Fericiți îi va influența pe mulți oameni din jurul tău. Odată ce vor vedea cât de plăcut este să trăiești în fluxul Banilor Fericiți, vor încerca și ei să-și creeze cea mai bună versiune a Banilor Fericiți;
  • Spune mulțumesc când primești bani și spune mulțumesc când dai bani;
  • Odată ce ai pornit acest flux de unul singur, te vei simți altfel în viața de zi cu zi. Când ceilalți vor face același lucru odată cu tine, te vei simți conectat cu ei.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan