Common Stocks and Uncommon Profits – Philip A. Fisher

Un rezumat de Sorin Scorțan
26 aprilie, 2023 —

Cartea “Common Stocks and Uncommon Profits” de Philip A. Fisher pavează calea spre succes pentru toți investitorii, explicând cum să analizăm companiile, cum să înțelegem piața, cum să facem investiții inteligente și cum să profităm de ele având răbdare cu piața și privind evoluțiile pe termen lung.

Investițiile pe piața de capital presupune să avem o bază de cunoștințe, un autocontrol puternic, o minte rațională și să minimizăm factorul emoțional în acțiunile noastre. Toate aceste caracteristici necesită multă muncă și determinare de a reuși.

Deși piața evoluează constant, conceptele de bază rămân aceleași. Valoarea intrinsecă a unei companii este determinată de fundamentele sale, iar prețul acțiunii este rezultatul modului cum este percepută compania de către investitori. Prețul de poate modifica zilnic datorită unor factori ca evenimente externe, schimbări în management, corecții de piață, etc.

Philip A. Fisher a publicat prima dată această carte în 1958. Ea reprezintă un ghid complet pentru a realiza o analiză calitativă a companiilor și a afacerilor lor. Ca urmare, cartea reprezintă o sursă importantă de studiu pentru cei care vor să aibă un framework calitativ pentru a găsi companii excelente în care să investească.

Am extras câteva idei interesante din această carte (din ediția în limba engleză):

  • Să presupunem că ai niște bani la bancă. Te decizi că ai dori să cumperi niște acțiuni la bursă, astfel încât să ai un profit mai mare decât dacă ai utiliza aceste fonduri în alt fel. Este logic ca, înainte de a te gândi să cumperi orice acțiune, primul pas ar fi să vezi în ce mod profitabil s-au făcut banii în trecut;
  • În sec. XIX și la începutul secolului XX, un număr de mari averi și multe averi mai mici au fost create în special prin parierea pe ciclurile economice. Într-o perioadă când sistemul bancar este instabil și cauza creșteri și căderi recurente, cumpărarea acțiunilor în vremuri de scădere și vânzarea lor în vremuri bune aducea elemente puternice de valoare. Asta a fost adevărat în mod special cu cei care aveau bune conexiuni financiare care le-ar fi oferit un anumit avans informațional despre momentul când sistemul bancar ar fi început să aibă probleme;
  • Dar chiar și în acele vremuri, găsirea unor companii grozave și păstrarea lor pe durata tuturor fluctuațiilor pieței s-a dovedit a fi mult mai profitabil pentru mult mai mulți oameni decât practica de a încerca să le cumperi când sunt ieftine și să le vinzi când sunt scumpe;
  • Pe scurt, ”time in the market” este mult mai important decât ”timing the market”;
  • Astăzi există mai multe oportunități de a găsi investiții profitabile deoarece există mai multă transparență în managementul companiilor, plus mai mult efort de analiză pentru a fi la zi cu informațiile și a păstra un standard înalt de eficiență;
  • Începând cu 1932 s-au introdus și ulterior s-au întărit politicile și reglementările, astfel încât atât companiile, cât și guvernul primesc credit pentru prosperitate, dar sunt și blamați atât de opoziția politică, cât și de public în general dacă au loc evenimente cu impact major asupra piețelor;
  • În perioade de recesiune, investitorii ar fi tentați să cumpere bonds, dar trebuie ținut cont că în caz de depresie, unul din cursurile următoare poate avea loc. Fie businessul companiei va rămâne bun, caz în care companiile grozave vor continua să depășească bondurile, sau o recesiune semnificativă va avea loc, caz în care bondurile vor depăși temporar cele mai bune acțiuni, dar un set de acțiuni cu efect asupra deficitului vor fi luate, ceea ce va conduce la un declin pronunțat al puterii de cumpărare a investițiilor în bonduri;
  • O astfel de depresie va produce o inflație ridicată, astfel încât aceste instrumente pe bonds sunt mai degrabă potrivite pentru bănci, companii de asigurări sau alte instituții care au obligații legate de dolar, sau pentru mici investitori pentru perioade scurte. Ele nu furnizează suficient profit pentru investitorul pe termen lung pentru a acoperi probabilitatea altor deprecieri ale puterii de cumpărare;
  • Cea mai mare răsplată de investiții o au cei care prin noroc sau cunoștințe găsesc companii care cresc peste ani în vânzări și profituri mult mai mult decât industria lor luată ca întreg;
  • Nu contează ca acea companie să fie tânără sau matură, mare sau mică, ci contează ca managementul său să aibă atât determinarea de a atinge niveluri importante de creștere, cât și abilitatea de a-și aduce planurile la îndeplinire;
  • Cum poate un investitor obișnuit să găsească o companie anume care s-ar putea aprecia substanțial în viitor?
  • O cale logică, dar nepractică ar fi să găsești pe cineva care este suficient de experimentat în diferite fațete ale managementului pentru a examina fiecare divizie a companiei în parte, pentru a investiga în detaliu personalul executiv, producția, organizarea vânzărilor, partea de cercetare și orice alte funcții majore ale companiei, astfel încât să-și dea seama dacă acea companie are un potențial deosebit pentru creștere și dezvoltare;
  • Fisher introduce conceptul de ”scuttlebutt”, care în jargon înseamnă zvon sau bârfă. Practic metoda presupune să discuți cu reprezentanți din cinci companii dintr-o industrie și să le pui întrebări inteligente despre punctele tari și punctele slabe ale celorlalte patru companii. De asemenea poți discuta cu clienți, vânzători, asociații comerciale sau foști angajați pentru a afla despre experiențele lor și orice idei ar avea despre acea companie, înainte de a face o investiție propriu-zisă. Asta, desigur, pe lângă studiul documentelor financiare pe care un investitor prospector este normal să le facă;
  • Informația astfel colectată poate ajuta chiar și un investitor cu experiență moderată să facă o analiză inițială cu privire la ce companii merită să fie investigate în continuare;
  • Fisher propune 15 puncte de analizat de către un investitor și care sunt importante pentru durabilitatea pe termen lung a unei companii. Anumite puncte se referă la politicile companiei, altele țin de eficiența aplicării acestor politici. Anumite puncte țin de informații obținute din surse aflate în exteriorul companiei, iar altele sunt analizate cel mai bine prin discuții directe cu personalul companiei;
  • Iată câteva idei extrase din cele 15 puncte de analizat pentru o companie:
    • Are compania produce sau servicii cu potențial de piață suficient de mare pentru a permite creșterea vânzărilor pentru cel puțin câțiva ani? Fisher sfătuiește investitorii să țină cont atât de potențialul de creștere, cât și de probabilitatea de realizare a acestuia, ținând cont de calitatea managementului, de trendurile din acea industrie și de ciclurile economice. Creșterea nu trebuie analizată an cu an, ci pe grupuri de câțiva ani;
    • Are managementul determinarea de a continua dezvoltarea de produse și procese pentru a mări vânzările totale atunci când potențialul curent de creștere se va epuiza? Companiile care nu au nici politici, nici planuri să continue dezvoltarea dincolo de următorii ani nu sunt apte să furnizeze mijloacele pentru câștiguri consistente pentru 10-20 de ani. Managementul trebuie să recunoască când oportunitățile curente și-au atins potențialul și când noi cercetări și dezvoltări trebuie să fie explorate;
    • Cât de eficiente sunt eforturile companiei de cercetare și dezvoltare în relație cu mărimea sa? Anumite companii sacrifică profiturile pe termen scurt pentru a întări colaborarea cu clienții, partenerii și furnizorii în perioade dificile și a obține profituri mai mari pe termen lung. Companiile cu o strategie pe termen lung cu privire la profituri sunt mai susceptibile să furnizeze rezultate sustenabile. O companie care în relație cu mărimea sa a produs un flux relevant de produse noi are șanse mari să fie la fel de productivă în viitor dacă va continua să păstreze aceleași metode generale;
    • Are compania o forță de vânzare peste medie? Fără vânzări, supraviețuirea companiei este imposibilă. Vânzările repetate către clienți mulțumiți este prima cerință a succesului. De regulă se întâmplă ca eficiența relativă a vânzărilor companiei, a marketingului și a capacității sale de distribuție să primească mult mai puțină atenție din partea multor investitori, în raport cu producția, cercetarea, finanțele sau alte divizii ale companiei. Este de asemenea important ca o companiei să se bazeze pe numerarul existent, pe profituri și pe împrumuturi analizate atent pentru a-și finanța creșterea viitoare;
    • Are compania o marjă de profit semnificativă? Investitorii trebuie să urmărească o marjă de profit sănătoasă pentru un număr de ani. La modul ideal e vorba de companiile cu cele mai mari marje de profit din acea industrie. Se poate face excepție cu companiile tinere care amână profiturile curente pentru a-și accelera creșterea pentru anii următori. Este important ca să fie alocate fonduri pentru continuarea cercetării, promovarea vânzărilor și alte activități care să îmbunătățească perspectivele companiei pentru viitor;
    • Ce face compania pentru a-și menține sau a-și îmbunătăți marjele de profit? Nu profiturile din trecut, ci cele din viitor sunt importante pentru investitor. Acesta trebuie să fie atent la companiile ale căror marje de profit au crescut doar prin simpla mărire a prețurilor, ceea ce nu indică o evoluție asemănătoare și în viitor;
    • Are compania relații foarte bune de muncă și cu personalul? Diferența de profitabilitate dintre o companie cu bune relații în cadrul personalului și una cu proaste relații de muncă este mai mare decât simplul potențial de cost al eventualelor proteste și greve. Leadershipul eficient și condițiile de muncă pot îmbunătăți productivitatea fiecărui angajat. Instruirea și recrutarea personalului este scumpă, iar o rată mare de plecări introduce cheltuieli inutile pe care companiile cu un management eficient le pot evita. Investitorii trebuie să fie atenți la atitudinea top managementului cu privire la angajații de la toate nivelurile. Managerii care manifestă responsabilitate redusă în raport cu angajații obișnuiți au probabilitate redusă să facă din acea companie o investiție profitabilă pe termen lung;
    • Are compania relații deosebite la nivelul executivilor? Modul de gândire, ingeniozitatea și capacitatea de a lucra în echipă manifestate de top management este vitală pentru succesul unei companii. Executivii trebuie să aibă încredere în președinte sau în boardul de conducere. Promovările trebuie să fie bazate pe abilități, iar salariile trebuie să fie cel puțin în linie cu media din industrie;
    • Are compania o politică de succesiune la nivelul conducerii? Chiar și companiile mici ar trebui să aibă un plan de succesiune, dacă liderii curenți devin indisponibili. Pentru a urma oportunitățile de creștere, executivii acestor companii trebuie să-și dezvolte abilitățile și experiența în timp. Dacă nu furnizează suficiente delegări de autoritate, viitorii executivi recrutați din middle management vor fi limitați în propria dezvoltare. Managerii capabili trebuie să încurajeze și să evalueze sugestiile venite de la personal, chiar dacă e vorba de critică asupra practicilor curente de management;
    • Cât de bune sunt analiza de costuri și controlul de gestiune ale companiei? Pentru a dezvolta strategii bune, companiile au nevoie să analizeze cu suficientă acuratețe costurile și veniturile. Numai așa managementul va ști dacă a rezolvat eficient o anumită problemă care a necesitat mai multă atenție. De regulă o companie realizează mai multe produse, dar dacă managementul nu are o imagine clară a costurilor fiecărui produs în raport cu celelalte, devine aproape imposibil să stabilească prețuri corecte și să descurajeze competiția;
    • Există alte aspecte ale businessului, eventual legate de industria în cauză, care îi pot oferi investitorului idei importante despre cât de grozavă este compania în raport cu competiția sa? Investitorul trebuie să fie atent la anumite detalii specifice, cum ar fi know-how-ul de fabricație, calitatea vânzărilor și a serviciilor, relația cu clienții, patentele companiei;
    • Are compania o viziune pe termen scurt sau pe termen lung cu privire la profituri? Anumite companii își conduc afacerile pentru a obține cel mai mare profit chiar acum. Altele sacrifică profitul pe termen scurt pentru cel pe termen lung. Fisher recomandă să privilegiem companiile care au o abordare pe termen lung a profitabilității lor;
    • Este prevăzut ca creșterea companiei să necesite suficientă finanțare astfel încât mărirea numărului de acțiuni să reducă beneficiile acționarilor existenți prin diluare? Investitorul inteligent nu trebuie să cumpere acțiuni la o companie doar pentru că sunt ieftine, ci pentru că promit un profit mare în viitor;
    • Managementul discută liber cu investitorii despre afaceri când lucrurile merg bine, dar le reduce semnificativ atunci când apar probleme și dezamăgiri? Managementul care nu raportează în mod deschis problemele și situațiile dificile poate indica faptul că nu are soluții pentru ele, conducând la o lipsă de responsabilitate față de acționari;
    • Are compania un management a cărui integritate nu poate fi pusă la îndoială? Investitorii trebuie să își încredințeze banii unor companii care au un management ce manifestă un spirit puternic de încredere și responsabilitate morală în raport cu acționarii. Un management defectuos va găsi nenumărate căi de a câștiga pe seama acționarilor. Un mecanism comun este abuzul de stock options, sau includerea unor membrii ai familiei conducerii pe statul de plată fără a avea experiența necesară, închirierea sau vânzarea de asseturi personale către companie peste prețul pieței.
    • Investitorul obișnuit nu este un specialist în investiții, alocând o fracțiune infimă de timp și energie în raport cu îndatoririle sale zilnice. Rezultatul este că investitorul tipic a adunat de obicei o cantitate mare de jumătăți de adevăr și preconcepții despre ce înseamnă investițiile de succes;
    • Dacă investitorul nu are timp de analiză aprofundată, chiar cunoașterea câtorva dintre principiile enumerate mai sus îl poate ajuta să găsească un consilier financiar care să îl ajute în selecția companiilor pe care să le cumpere. Alți factori în alegerea unui consultant pot include un șir de rezultate obținute pentru alții, onestitate completă și nepusă la îndoială, ca și cunoașterea conceptelor de management financiar;
    • Investitorul trebuie să se concentreze pe găsirea companiilor care au cel mai mare profit raportat la riscuri. Adeseori investitorii interpretează greșit aceasta ca fiind companii care sunt foarte subevaluate și nu companii care au prospecte pentru cele mai mari profituri. O creștere mare pe câțiva ani depășește avantajele unei acțiuni subevaluate dar fătă potențial de creștere;
    • Obiectivul investițiilor trebuie să fie profitul mare și pe termen lung. Companiile de creștere mai tinere oferă cea mai mare posibilitate de câștig, deși majoritatea reinvestesc profiturile și nu oferă dividende, în timp ce companiile mai mari sunt mai puțin riscante și oferă randamente mai constante, precum și dividende;
    • Deși cele 15 puncte menționate mai sus trebuie să te ghideze în alegerea unei companii tinere sau mai mature, aversiunea ta la risc trebuie să determine procentul de alocare pentru fiecare tip;
    • Singurele fonduri pe care un mic investitor trebuie să le ia în considerare sunt cele care reprezintă un surplus adevărat. El trebuie să aibă o rezervă pentru diverse situații de urgență, înainte să cumpere ceva care are un risc intrinsec precum acțiunile. Similar, fondurile puse deoparte pentru a fi utilizate cu alt scop nu trebuie riscate pe piața de capital;
    • Succesul oricărui investitor în aplicarea acestor principii pe durata investițiilor sale va depinde de două lucruri: nivelul de expertiză de care dispune și doza de noroc;
    • Este practic imposibil să ghicești maximele și minimele cu nivelul curent de cunoștințe, de aceea trebuie să te concentrezi pe găsirea de companii care acoperă cât mai multe din cele 15 puncte enumerate mai sus;
    • Este important să găsești cele mai bune acțiuni, dar pentru a optimiza profiturile contează și momentul când cumpărăm chiar și cele mai grozave companii. Abordarea convențională presupune să ne bazăm deciziile pe ratele anticipate ale dobânzilor și pe ciclurile economice;
    • Anumite dificultăți (greve, cheltuieli neașteptate de capital, întârzieri în desfășurarea activității la întreaga capacitate) sunt inevitabile în viața oricărei companii și astfel apar oportunități de cumpărare. Investitorul trebuie să se asigure că aceste dificultăți sunt temporare și că poate observa cum tratează managementul problemele;
    • Mulți investitori nu observă că o creștere temporară a cheltuielilor care consumă din profituri pe termen scurt este ceva inevitabil, chiar și pentru companii ce produc produse de înaltă calitate;
    • Decizia de a cumpăra într-un moment când multe cheltuieli au fost deja plătite și compania este gata  să înceapă să crească s-a dovedit foarte profitabilă pentru mulți investitori;
    • Totuși investitorii trebuie să analizeze cu atenție cauzele problemelor și să se asigure că sunt temporare, deoarece perpetuarea problemelor pe termen lung va afecta profitabilitatea achizițiilor sale;
    • Există multe motive bune pentru ca un investitor să se decidă să vândă acțiuni din portofoliu. Poate că vrea să-și construiască o casă nouă sau să finanțeze studiile copiilor;
    • Din perspectiva investițiilor, decizia de a vinde trebuie să se bazeze pe o schimbare în fundamentele companiei, nu pe fluctuațiile pe termen scurt ale pieței;
    • Când s-a făcut o greșeală evidentă la cumpărarea inițială și devine din ce în ce mai clar că backgroundul companiei devine mai puțin favorabil decât s-a crezut inițial, investitorul poate fi onest cu el însuși, poate accepta o pierdere temporară prin vânzarea acțiunilor respective;
    • Momente posibile pentru a vinde acțiunile unei companii ar putea fi: când echipa de management devine mai puțin competentă și își pierde credibilitatea, când avantajele competitive ale companiei slăbesc, când dinamica industriei sau pieței respective se modifică substanțial, când oferta de produse sau servicii ale companiei devin mai puțin atractive sau mai puțin relevante, când evaluarea companiei devine excesiv de ridicată, când perspectivele de creștere devin nesigure, când rapoartele financiare devin mai puțin transparente sau mai puțin fiabile, când rata de acordare a dividendelor devine instabilă sau se reduce, când creșterea profiturilor stagnează sau încetinește, când nivelul de îndatorare devine excesiv sau lichiditățile scad semnificativ, când practicile de guvernanță corporativă sunt puse în chestiune, când modelul de business devine învechit, când riscurile legale sau de reglementare cresc semnificativ, când executivi de top părăsesc compania, când prețul devine puternic supraevaluat, când industria sau piața în care activează compania devin puternic saturate sau hipercompetitive, când potențialul de creștere a fost epuizat și nu apar noi catalizatori ai altor profituri viitoare;
    • Păstrarea profiturilor în cadrul afacerii și nedistribuirea lor sub formă de dividende este bună atât timp cât sunt reinvestite pentru a construi noi fabrici, a lansa noi linii de produse sau pentru instalarea unui echipament important care aduce economii în cadrul unei fabrici existente;
    • Investitorii nu vor profita atunci când managementul adună cash și active lichide pe care nu le investește, sau le utilizează pentru a lărgi o activitate ineficientă, în loc să o facă mai performantă. În acest caz, distribuirea unei părți din profit către acționari sub formă de dividend ar fi o alegere mai bună;
    • Din perspectiva investitorului, decizia cu privire la dividende poate depinde de circumstanțele personale, care pot determina nevoia de a acumula propriul capital de cheltuieli, de a-și finanța nevoile de bază sau pentru a investi în alte active;
    • Investitorul trebuie să țină cont de faptul că creșterea dividendelor încasate poate conduce la creșterea taxelor, că uneori e greu să găsești companii bune în care să reinvestești dividendele încasate, și că pentru a cumpăra noi acțiuni se plătește de obicei un comision de tranzacționare;
    • Investitorul trebuie să analizeze cu atenție rata dividendului (valoarea absolută a dividendului), preferând un dividend care este plătit cu regularitate. Managementul companiei trebuie să reducă plata dividendelor doar în cazul unei crize și să mărească rata numai dacă aceasta poate fi menținută și nu sacrifică o altă opțiune profitabilă de creștere;
    • Chiar dacă o companie tânără este foarte promițătoare la prima vedere, un investitor obișnuit trebuie să caute mai degrabă companii cu istoric deja cunoscut, și unde există oricum destule oportunități spectaculoase de investiție;
    • Nu trebuie cumpărată o acțiune doar pentru că ne place tonul raportării sale anuale. De multe ori aceste rapoarte anuale sunt prea optimiste și nu reușesc să furnizeze o imagine completă și adecvată a problemelor companiei, așa încât trebuie să căutăm mai in profunzime. Fotografiile atractive și graficele colorate nu reflectă în mod necesar un management bine sudat și lucrând în armonie și cu entuziasm;
    • Nu presupune că un preț mare per acțiune în raport cu profiturile este o indicație că creșterile viitoare ale acestor profituri au fost în mod necesar înglobate în preț, deoarece este posibil ca o astfel de companie să se vândă la prețuri mari și în viitor;
    • Dacă ai găsit o companie care este suficient de bună încât să investești în ea, nu te concentra pe a economisi un dolar pe acțiune, cumpără la prețul pieței, deoarece valoarea viitoare a companiei va fi mult mai mare decât o economie de 100-200 USD;
    • Nu trebuie să exagerezi cu diversificarea. Dacă ți-ai pus ouăle în prea multe coșuri, o mare parte din ouă nu ajung în coșuri cu adevărat atractive și este imposibil să analizezi prea multe coșuri;
    • Cumpărarea unei companii fără a face suficientă analiză poate fi chiar mai periculos decât să ai o diversificare inadecvată. Poți crea un portofoliu care acoperă mai multe industrii, 10 companii Small Cap de creștere și minim 5 companii Large Cap ar fi suficient, deci nu mai mult de 20% din portofoliu într-o singură companie;
    • O lungă listă de acțiuni nu este un semn al unui investitor extraordinar, ci a unuia care nu este sigur de el însuși;
    • De obicei declanșarea unui război sau amenințarea războiului conduce la scăderea prețurilor, dar aproape de fiecare dată în istorie companiile devin mult mai profitabile după război. Așa încât trebuie să cumperi treptat chiar și în cazul amenințării unui război. Dacă chiar se declanșează războiul, poți mări semnificativ ritmul de cumpărare. Trebuie să te asiguri că vei cumpăra companii cu produse sau servicii a căror cerere va continua și pe timp de război, sau care își pot converti facilitățile pentru operațiuni militare;
    • Statisticile despre câștiguri, variații de preț, etc. nu au nimic de-a face cu ceea ce se poate întâmpla în viitor, pentru că viitorul contează, nu trecutul. Schimbări în management, cercetare, produse pot avea un impact important. Înțelegerea a ceea ce se întâmplă este mai important;
    • Investitorii trebuie să fie foarte atenți când cumpără companii care sunt preferatele analiștilor financiari. Este important ca investitorul să facă o analiză cantitativă și calitativă a companiilor înainte de a cumpăra acțiuni;
    • Privind înapoi în istorie, ciclurile au loc pentru piața globală, industrii separate sau acțiuni individuale. Provocarea investitorului este să distingă între trendurile fundamentale curente care vor persista, de cele care vor scădea. Expertiza necesară pentru a face această distincție nu este ușor de acumulat;
    • Când cauți companii individuale în care să investești trebuie să ții cont de cantitatea de timp și efort necesară. Practic nu ai de ales, trebuie să depui acest efort;
    • Primul pas pe care îl făcea Fisher în identificarea companiilor era să discute cu investitori competenți, cu expertiză recunoscută. Avantajul este acela că, lucrând toată ziua cu aceste detalii, ei au deja opinie validă cu privire la cele 15 puncte ce trebuie analizate înainte de a cumpăra o companie. Fisher recomandă să analizăm dacă acea companie este deja pe direcția unor vânzări mai mari, sau dacă piața în care compania operează este dificilă pentru ca alți competitori să intre în ea. Astfel de discuții sau analize pot dura câteva ore pentru fiecare companie;
    • Al doilea pas după ce s-a identificat o astfel de potențială companie pentru cumpărare este să se analizeze rapoartele financiare, în particular analizarea vânzărilor și a datoriilor;
    • Apoi se poate aplica metoda ”scuttlebutt” și se pot contacta cât mai mulți oameni care au legătură cu acea companie;
    • Numai după ce peste 50% din datele dorite au fost colectate, eventual combinate cu vizitarea companiei și discuții cu managementul, poți să te decizi să cumperi efectiv acțiunile acelei companii;
    • Fisher declară că a găsit o cincime din companii prin idei adunate de la prieteni din industria financiară și patru cincimi prin ceea ce el considera că prezintă interes pentru un mic număr de investitori abili în care avea încredere. Chiar și după aplicarea metodei ”scuttlebutt”, el elimina diverse investiții prospective dacă nu găsea suficiente informații relevante;
    • Cel mai mare avantaj pe care îl poate avea o companie este să producă cel mai ieftin din industria sa. Aceasta descurajează potențialii competitori și evită povara adițională a unei îndatorări suplimentare sau emiterea de noi acțiuni;
    • Companiile cu un marketing puternic răspund prompt la dorințele schimbătoare ale clienților, făcându-i în același timp conștienți de avantajele unui produs sau serviciu;
    • Abilitățile tehnice și de cercetare are companiilor contribuie substanțial la dezvoltarea de noi produse și de noi servicii cu costuri reduse;
    • O companie care poate cunoaște în detaliu prețul de producție al oricărui produs după ce include toate costurile (de fabricație, de vânzare, de cercetare și de marketing) are un avantaj asupra competitorilor săi. Angajații competenți și un bun sistem de gestiune pot crea alerte timpurii pentru a detecta eventuale influențe asupra profiturilor;
    • Într-o lume în continuă schimbare, companiile trebuie să analizeze și să reanalizeze orice mod de a face afaceri, pentru a se asigura că acesta este cel mai bun posibil și că poate fi îmbunătățit continuu;
    • Companiile trebuie să se străduiască să-i facă pe angajați să simtă că acela este cel mai bun loc unde să lucreze. Pentru aceasta, companiile trebuie să-și trateze angajați cu decență și demnitate, făcându-i parte la luarea deciziilor, oferindu-le spațiu pentru inovare și furnizând planuri de pensii sau de distribuire a profiturilor;
    • O companie care privește pe termen lung își investește profiturile în dezvoltarea de noi produse și servicii, sau in lansarea unor noi linii de produse;
    • Cea mai bună asigurare a unui investitor obișnuit este să găsească acele companii cu marje de profit din vânzări peste medie. Pentru aceasta o companie trebuie să opereze mult mai eficient, astfel încât să fie dificil pentru competiția curentă și viitoare să concureze cu ea;
    • O economie de scară este cea mai comună caracteristică a unei companii care obține profituri mari. Alte caracteristici ale unor companii profitabile sunt lansarea primului produs sau serviciu și abilitatea de a atrage noi clienți sau de a-i păstra fericiți pe cei existenți, astfel încât să revină și să cumpere din nou;
    • Investitorii nu trebuie să fie îngrijorați de un P/E mai mare, dacă fundamentele companiei sunt puternice. Trebuie să înțelegem că acele companii subevaluate sunt greu de găsit. Pe de altă parte, companiile cu P/E mare datorat doar sentimentului din piață fără justificarea unor fundamente puternice pot aduce o pierdere semnificativă în portofoliul investitorului;
    • Rata P/E trebuie privită din perspectiva prospectelor viitoare de câștiguri. O companie cu P/E de 20 și cu prospecte puternice pentru viitor este mai bună decât o companie cu P/E de 10, dar cu puține prospecte de profit sau deloc;
    • Fisher a investit in companii al căror management era capabil să mărească semnificativ vânzările și profiturile în raport cu industria lor luată în ansamblu. Aceste companii aveau o politică de amânare a profiturilor mici pe termen scurt pentru niște profituri mari pe termen lung;
    • Rapoartele financiare ale unei companii nu spun totul despre aceasta, în consecință investitorul trebuie să afle mai multe despre afacerile companiei de la cei direct familiarizați cu aceasta;
    • Un raport P/E mic nu este suficient pentru a determina dacă o companie este ieftină sau scumpă, ci mai degrabă un raport intre P/E și profitul potențial pe câțiva ani înainte (rata PEG);
    • Calitatea oamenilor implicați într-o companie este foarte importantă, ca și onestitatea și decența personală. Abilitatea managementului de a gestiona treburile zilnice cu eficiență ca și capacitatea de a găsi noi căi pentru a produce mai eficient sunt de asemenea vitale;
    • Nu urma mulțimea și cumpără atunci când alții se tem, dacă ești absolut sigur de prospectele viitoare ale companiei respective;
    • De regulă Fisher recomanda să așteptăm timp de trei ani după cumpărarea unei companii, pentru a observa dacă aceasta atinge așteptările inițiale, înainte de a o vinde;
    • Riscul unor cumpărări și vânzări frecvente este semnificativ mai mare în comparație cu profiturile pe care le-a făcut cumpărând și așteptând;
    • Nu trebuie să ne concentrăm pe câțiva cenți la prețul acțiunilor, dacă am găsit o companie grozavă în care să investim, deoarece prețul acesteia poate crește de câteva ori în următorii ani;
    • Investește în companii pe care ești capabil să le înțelegi și încearcă să găsești acele companii care se pricep să își reinvestească profiturile și să își mărească valoarea în viitor;
    • Anumite erori în evaluarea companiilor sunt inevitabile. Ceea ce contează este să le recunoști, să le înțelegi cauza și să nu le mai repeți;
    • Succesul în investiții, ca și în orice alt domeniu, depinde puternic de munca din greu, onestitate și inteligență.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan