Lebăda Neagră – Nassim Nicholas Taleb

Impactul foarte puțin probabilului

”Nassim Nicholas Taleb merită să fie numărat împreună cu cei mai de seamă intelectuali ai lumii contemporane. El a reușit să schimbe modul de a gândi despre incertitudine, mai ales în zona financiară. Cartea sa, Lebăda Neagră, este o analiză originală și curajoasă a felului în care oamenii încearcă să explice neprevăzutul” – Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru economie

Am extras mai jos idei din această carte de referință în literatura ultimelor decenii:

• Ceea ce numim aici Lebădă Neagră (cu majuscule) este un eveniment care are trei atribute.
• Primul este un caz izolat, aflat dincolo de tărâmul așteptărilor obișnuite, dat fiind că nimic din trecut nu i-a indicat în vreun fel posibilitatea. Apoi, are un impact deosebit. Al treilea atribut este că, în ciuda statutului de caz izolat, natura umană ne-a făcut să născocim explicații pentru apariția sa după ce acest lucru s-a întâmplat, făcându-l explicabil și predictibil;
• Ideea de bază a acestei cărți privește orbirea noastră în privința aleatoriului, și în special a deviațiilor mari: de ce tindem noi, oamenii de știință și oamenii simpli, experți sau anonimi, să vedem cenții și nu dolarii? De ce ne concentrăm mereu asupra detaliilor și nu asupra evenimentelor majore semnificative, care sunt posibile în ciuda dovezilor evidente în privința enormei lor influențe?
• Faceți următorul exercițiu. Examinați-vă propria existență. Luați în calcul evenimentele semnificative, schimbările tehnologice și invențiile care au apărut în mediul nostru începând cu nașterea dvs. și comparați-le cu ceea ce era de așteptat înainte de apariția acestora. Câte dintre ele au urmat un program? Examinați-vă viața personală, alegerea profesiei, întâlnirea partenerului, trădările pe care le-ați suferit, îmbogățirea sau sărăcirea bruscă. De câte ori aceste lucruri au respectat un plan?
• Logica Lebedei Negre face în așa fel încât ceea ce nu știți să fie mult mai relevant decât ceea ce știți. Gândiți-vă la faptul că multe Lebede Negre pot fi cauzate și accentuate de faptul că sunt neașteptate;
• Gândiți-vă la atacul terorist din 11 septembrie 2001: dacă riscul ar fi fost posibil de imaginat în 10 septembrie, atacul n-ar mai fi avut loc. Gândiți-vă la tsunamiul din Pacific, din decembrie 2004. Dacă apariția sa ar fi fost așteptată, nu ar fi provocat asemenea pagube: zonele afectate ar fi fost evacuate și ar fi existat un sistem de avertizare timpurie. Ceea ce cunoaștem nu ne poate face rău cu adevărat;
• Incapacitatea de a prezice cazuri izolate implică incapacitatea de a prezice cursul istoriei, dată fiind proporția acestor evenimente în dinamica generală a evenimentelor;
• Dar ne comportăm ca și cum am fi capabili să prezicem evenimente istorice sau, chiar și mai rău, ca și cum am fi capabili să schimbăm cursul istoriei. Facem estimări pe 30 de ani ale problemelor de securitate socială și ale prețurilor petrolului fără să ne dăm seama că nu putem prezice aceste lucruri nici măcar pentru vara anului viitor. Surprinzătoare nu este magnitudinea erorilor de prognoză, ci lipsa noastră de conștiență în această privință;
• Incapacitatea noastră de predicție în medii supuse Lebedei Negre, împreună cu o lipsă generală de conștiență în ceea ce privește starea de fapt fac ca oameni din anumite profesiuni să nu fie experți, deși ei cred acest lucru. Pe baza faptelor empirice, ei nu știu mai multe lucruri despre obiectul lor de studiu decât populația obișnuită, dar se pricep mult mai bine la a alcătui o povestire sau. Și mai rău, la a ne ameți cu modele matematice complicate;
• Nu învățăm reguli, ci doar fapte, numai fapte. Se pare că nu ne pricepem să asimilăm metareguli (de genul regulii că avem tendința de a nu învăța reguli). Disprețuim abstractul și o facem cu pasiune;
• Luați în calcul că a gândi consumă timp și, în general, constituie o mare risipă de energie, iar strămoșii noștri au petrecut mai bine de o sută de milioane de ani ca mamifere negânditoare și că în scurta perioadă din istoria noastră în care ne-am folosit creierul am făcut-o orientându-ne asupra unor subiecte prea marginale pentru a fi importante. Dovezile arată că gândim mult mai puțin decât credem. Desigur, nu la fel stau lucrurile atunci când ne gândim la asta;
• Aceasta este o carte despre incertitudine. Pentru autorul ei, evenimentul care apare rar este echivalent cu incertitudinea;
• Există două căi de abordare a acestor fenomene. Prima este aceea de a da deoparte extraordinarul și de a ne concentra asupra ”normalului”. Examinatorul lasă deoparte ”cazurile izolate” și le studiază pe cele obișnuite. A doua abordare presupune dispoziția de a lua în considerare cele mai neobișnuite forme ale unui fenomen pentru a-l înțelege, mai ales dacă acesta are un efect cumulativ extraordinar, cum e cazul Lebedei Negre;
• Aproape orice eveniment din viața socială este produs de șocuri și fluctuații rare, dar cu multe consecințe. Totuși, aproape tot ceea ce se studiază din viața socială este obiectul unor metode inferențiale care se concentrează asupra ”normalului” – în special asupra ”clopotului lui Gauss” – și care nu ne spun mai nimic. De ce? Pentru că acest clopot ignoră deviațiile extreme. Nu le poate încadra, și totuși ne face să fim încrezători în privința îmblânzirii incertitudinii. În această carte, porecla sa este MFI – Marea Fraudă Intelectuală;
• În această carte nu sunt agreați clopotul lui Gauss, statisticianul care se amăgește singur, savantul platonificat care caută teorii pentru a se prosti singur, nici impulsul de a ne ”concentra” asupra a ceea ce ni se pare logic;
• Lumea este dominată de extremă, de necunoscut și de foarte puțin probabil (improbabil). Totuși, ne pierdem timpul cu discuții mărunte, concentrându-ne asupra a ceea ce este cunoscut și se repetă;
• În ciuda progresului nostru și a dezvoltări cunoașterii, viitorul va fi din ce în ce mai puțin predictibil, în timp ce atât natura umană, cât și ”științele” sociale par să conspire pentru a ne ascunde idei;
• Mintea umană suferă de trei tulburări atunci când intră în contact cu istoria. Pe acestea le numesc ”tripleta opacității”:
  • Iluzia înțelegerii, sau modul în care crede fiecare că înțelege ce se va petrece într-o lume care este mai complicată (sau mai supusă aleatoriului) decât își dă seama;
• • Distorsiunea retrospectivă, sau modul în care putem evalua unele aspecte numai după ce faptele au avut loc, ca și cum ar fi privite într-o oglindă retrovizoare (istoria pare mai limpede și mai organizată în cărțile de istorie decât în realitatea empirică;
  • Evaluarea exagerată a informațiilor factuale și handicapul celor care dețin autoritatea sau sunt învățați, mai ales atunci când aceștia creează categorii;
• Istoria și societățile nu se târăsc. Ele fac salturi. Merg din fractură în fractură, cu puține vibrații în aceste intervale. Totuși, nouă (ca și istoricilor) ne place să credem în progresul predictibil, cu pași mici;
• Globalizarea le-a permis Statelor Unite să se specializeze în aspectele creative ale lucrurilor și în producerea conceptelor și ideilor, adică în elementele scalabile ale produselor. Treptat, exportând slujbe, componentele mai puțin scalabile sunt detașate și atribuite celor dispuși să fie plătiți cu ora;
• Se câștigă mai mulți bani din proiectarea unui pantof decât din fabricarea lui: Nike, Dell și Boeing pot încasa doar din gândire, organizare și împrumutarea cunoștințelor și ideilor, în timp ce fabricile subcontractante din țările în curs de dezvoltare fac munca brută, iar inginerii din țările culturalizate și matematicizate asigură suportul tehnic non-creativ;
• Economia americană s-a îmbunătățit de pe urma generării de idei, ceea ce explică de ce pierderea slujbelor manufacturiere poate fi asociată cu creșterea standardului de viață;
• În utopica provincie Mediocristan, anumite evenimente nu contează individual – doar colectiv. Pot formula regula supremă din Mediocristan după cum urmează: Când eșantionul este mare, nici un element nu va schimba semnificativ suma totală. Cel mai mare element observat va rămâne impresionat, dar nesemnificativ pentru întreg;
• În Extremistan, inegalitățile au o asemenea natură, încât un singur element poate avea o influență disproporționată asupra întregului;
• Dacă greutatea, înălțimea și consumul de calorii fac parte din Mediocristan, averea nu. Aproape toate chestiunile sociale sunt din Extremistan. Un alt mod de a spune acest lucru este următorul: cantitățile sociale sunt informaționale, nu fizice – nu le putem atinge. Banii din contul bancar sunt importanți, dar cu siguranță nu sunt fizici. Pot avea orice valoare, fără a fi nevoie să cheltuim energie. Reprezintă doar un număr;
• Gândiți-vă la consecințele Lebedei Negre. Extremistanul poate produce Lebede Negre și o face, de vreme ce câteva apariții au avut influențe nemaipomenite în istorie. Aceasta este principala idee a cărții de față;
• Mediocristan este locul în care trebuie să îndurăm tirania colectivului, a rutinei, a evidentului și a predictibilului;
• Extremistanul este locul în care suntem supuși tiraniei singularului, accidentalului, nevăzutului și nepredictibilului;
• Principala tragedie a evenimentelor cu impact mare și probabilitate scăzută provine din nepotrivirea dintre perioada necesară pentru a compensa pe cineva și perioada de care avem nevoie pentru a ne asigura că nu pariem contra unui eveniment rar;
• Oamenii sunt înclinați să parieze împotriva unui astfel de eveniment sau să pună în pericolul sistemul, de vreme ce pot primi un bonus care să reflecte performanța lor anuală, când de fapt tot ce fac este să producă profituri iluzorii pe care, într-o bună zi, le vor pierde în întregime;
• Într-adevăr, tragedia capitalismului este că, dat fiind faptul că din datele trecutului nu poate fi dedusă calitatea câștigurilor, deținătorii companiilor, și anume acționarii, pot fi trași în piept de manageri, care le arată câștigurile și profitabilitatea cosmetizată, când, în realitate, ar putea ascunde faptul că au riscat;
• Unele Lebede Negre pot apărea din realizarea unor schimbări tot mai accentuate, orientate în aceeași direcție, asemenea cărților care se vând în tiraje mari de-a lungul anilor – dar nu apar niciodată pe lista celor mai vândute – sau din tehnologiile care pun stăpânire pe noi încet dar sigur;
• Lucrurile trebuie privite pe o scală relativă, nu absolută. Cutremurele durează minute, 11 septembrie a durat ore, dar schimbările istorice și implementările tehnologice sunt Lebede Negre care pot dura decenii. În general, Lebedele Negre pozitive au nevoie de timp pentru depistarea efectelor, dar cele negative se petrec foarte rapid;
• Ne concentrăm asupra unor porțiuni dinainte selectate din ceea ce vedem și, pornind de la acestea, generalizăm cu privire la ceea ce nu vedem: eroarea confirmării;
• Ne comportăm ca și cum Lebăda Neagră nu există: natura umană nu este făcută pentru Lebede Negre;
• Ceea ce vedem nu este neapărat tot ceea ce există. Istoria ascunde Lebedele Negre de noi și ne face să ne formăm o idee greșită privitoare la șansele de apariție a unor astfel de evenimente: aceasta este distorsiunea dovezii tăcute;
• Uneori, o mulțime de date pot fi lipsite de sens; alteori, o singură informație poate fi deosebit de folositoare. O mie de zile nu pot dovedi că avem dreptate, pe când una singură poate dovedi că nu avem dreptate;
• Eroarea narativă are de-a face cu capacitatea noastră limitată de a privi șirurile de fapte fără a le întrețese cu o explicație sau, în mod echivalent, fără a le pune forțat într-o legătură logică, sub o săgeată a relației. Explicațiile pun faptele laolaltă. Ele fac în așa fel ca faptele să fie mai ușor de rememorare și ne ajută să le dăm mai mult sens. Însă această propensiune se poate dovedi greșită atunci când sporește impresia noastră că am înțeles ceva;
• Noi suntem însetați de reguli, deoarece trebuie să reducem dimensiunile problemelor astfel încât acestea să încapă în capul nostru. Sau, din păcate, așa încât să le punem înghesui în cap. Cu cât informația are un grad mai mare de aleatoriu, cu atât dimensiunile sale sunt mai mari și, astfel, mai greu de sintetizat. Cu cât sintetizăm mai mult, cu cât facem mai multă ordine în informație, cu atât este mai puțin aleatorie. Așadar, aceeași condiție care ne face să simplificăm ne împinge să credem că lumea e mai puțin aleatorie decât în realitate. Iar Lebăda Neagră este ceea ce lăsăm pe dinafară atunci când simplificăm;
• Oamenii din profesiunile cu un grad ridicat de aleatoriu (ca în cazul piețelor) pot suferi mai mult decât e cazul de pe urma efectului nociv al neplăcerilor provocate de privirile retrospective: ar fi trebuit să-mi vând portofoliul când era la vârf; aș fi putut cumpăra pachetul acela de acțiuni acum ani de zile pe nimic, iar acum aș fi avut o decapotabilă, și așa mai departe;
• Avem două tipuri de evenimente rare:
  • Lebedele Negre narative, cele care sunt prezente în discursul curent și de care e mai probabil să auzim la televizor și
  • Cele despre care nu vorbește nimeni, de vreme ce sunt modele accidentale, adică dintre cele de care v-ați jena să vorbiți în public pentru că nu par plauzibile. Pot spune cu certitudine faptul că incidența Lebedele Negre este supraestimată în primul caz și este subestimată grav în cel de-al doilea e pe de-a-ntregul compatibil cu natura umană;
• Învățăm din repetiție, nesocotind evenimentele care nu au mai avut loc. Evenimentele nerepetabile sunt ignorate înainte de apariție și apoi pentru o vreme sunt supraestimate. După o Lebădă neagră ca aceea din 11 septembrie 2001, oamenii așteaptă o nouă apariție, deși, în realitate, probabilitatea ca așa ceva să se mai întâmple a scăzut. Ne place să ne gândim la Lebede Negre specifice și cunoscute, când, de fapt, natura aleatoriului este tocmai abstractul;
• Terorismul ucide, dar cel mai mare ucigaș rămâne mediul înconjurător, responsabil anual pentru aproape 13 milioane de morți. Dar terorismul provoacă isterie, ceea ce ne face să supraestimăm probabilitatea unui eventual atac terorist și să reacționăm mai violent la ceea ce se întâmplă. Simțim șocul dezastrului produs de om mai mult decât pe acela al dezastrului produs de natură;
• A câștiga un milion de dolari într-un an, dar fără să fi câștigat ceva în precedenții nouă, nu produce aceeași plăcere ca atunci când toată suma este distribuită egal pe întreaga perioadă, adică 100.000 de dolari anual, timp de zece ani. Lucrurile sunt valabile și în ordinea inversă, atunci când câștigăm o grămadă în primul an și apoi nu mai câștigăm nimic;
• Dacă am ajuns aici prin accident, nu înseamnă că ar trebui să continuăm să ne asumăm aceleași riscuri. Suntem o rasă suficient de matură pentru a ne da seama de asta; trebuie să ne bucurăm de binecuvântare și să încercăm să păstrăm ceea ce am dobândit prin noroc, devenind mai conservatori. Am jucat ruleta rusească; acum e vremea să ne oprim și să ne găsim o treabă serioasă de făcut;
• Adaptarea la evoluție este continuu recomandată și exagerată de mulțimea care o ia ca pe o literă de evanghelie. Cu cât cineva e mai puțin familiarizat cu aleatoriul extrem care generează Lebedele negre, cu atât este mai convins de fiabilitatea procesului evoluției. Dovezile tăcute nu au loc în teoriile lor;
• Evoluția este un șir de întâmplări, unele bune, altele rele. Le vedem doar pe cele bune. Dar pe termen scurt nu este evident care sunt trăsăturile cu adevărat bune pentru noi, mai ales dacă suntem într-un mediu de tip Extremistan, care generează Lebede Negre. Este ca și cum am privi jucătorii norocoși este bună deoarece aceste jocuri ne îmbogățesc”! Asumarea riscurilor a dus multe specii la dispariție!
• O persoană de succes va încerca să vă convingă de faptul că realizările sale nu au fost accidentale, așa cum un jucător care câștigă la ruletă de șapte ori la rând vă va spune că șansele pentru o astfel de serie pozitivă sunt de unu la câteva milioane, așa că fie va trebui să credeți într-o intervenție divină, fie va trebui să acceptați priceperea și intuiția persoanei în alegerea numerelor câștigătoare. Dar dacă veți lua în calcul numărul jucătorilor și numărul jocurilor (câteva milioane în total), va deveni limpede că astfel de lovituri norocoase trebuia să se întâmple. Iar dacă vorbiți despre ele, vi s-au întâmplat dumneavoastră;
• Cea mai mare problemă a sistemului educațional constă în faptul că elevii sunt obligați să stoarcă explicații din subiecte și sunt făcuți de râs dacă se abțin să emită o judecată și spun ”nu știu”. De ce a luat sfârșit Războiul Rece? De ce au pierdut persanii bătălia de la Salamina? De ce a fost bumbăcit Hannibal? În fiecare dintre aceste cazuri avem o situație – supraviețuirea – și căutăm explicații, în loc să răsturnăm argumentul și să spunem că, dată fiind supraviețuirea, nu putem descifra prea bine procesul și că va trebui în schimb să invocăm o anumită doză de aleatoriu;
• Sistemul nostru de percepție s-ar putea să nu reacționeze la ceea ce nu se află în fața ochilor noștri sau la ceea ce nu ne trezește atenția emoțională. Suntem făcuți să fim superficiali. Să studiem ceea ce vedem și să ignorăm ceea ce nu ne este viu în minte;
• Noțiunea de ”predictibilitate” rămâne confuză tot timpul, așa cum trebuie să fie, de vreme ce confuzia este chiar natura incertitudinii. Probabilitatea este o artă; este un copil al scepticismului, nu o unealtă pentru cei cu un calculator la cingătoare, care să le satisfacă dorințele de a produce calcule și certitudini extravagante;
• Nu putem prezice. Epicentrul problemei Lebedei negre este că încercăm să prezicem impredictibilul, ignorând tocmai impredictibilitatea lui. Cu cât rolul Lebedei Negre este mai important, cu atât ne este mai greu să îl prezicem;
• Ne facem griji cu privire la Lebedele Negre care au avut loc, nu la cele care ar fi putut avea loc dar n-au avut. De aceea preferăm schemele cunoscute și cunoașterea bine organizată, ajungând chiar să fim orbi în fața realității. De aceea întâlnim Lebede Negre și nu învățăm niciodată din apariția lor, pentru că cele care nu au avut loc sunt prea abstracte;
• Ne plac tangibilul, confirmabilul, palpabilul, realul, vizibilul, concretul, cunoscutul, văzutul, viul, vizualul, socialul, încastratul, încărcătura emoțională, ceea ce iese în evidență, stereotipicul, mișcătorul, teatralul, romanțatul, cosmeticul, oficialul, vorbăria care sună academic, economistul gaussian pompos, prostiile matematicizate, morga, Academia Franceză, Harvard Business School, Premiul Nobel, costumele închise la culoare ale afaceriștilor, discursul mișcător și senzaționalul. Cel mai mult dintre toate ne place narațiunea;
• Dar nu suntem creați să înțelegem chestiunile abstracte; avem nevoie de context. Aleatoriul și incertitudinea sunt abstracții. Respectăm ceea ce s-a întâmplat, ignorând ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Cu alte cuvinte, suntem în mod natural superficiali, dar nu știm asta;
• Aceasta nu este o problemă psihologică, ci una determinată de principala proprietate a informației. Partea întunecată a Lunii este mai greu de văzut, iar a arunca lumină asupra ei presupune o cheltuială energetică. În același fel, a arunca lumină supra nevăzutului este costisitor atât în privința efortului computațional, cât și în cea a efortului mental;
• Mi se pare scandalos că, în ciuda istoricului empiric, continuăm să facem proiecții în viitor ca și cum ne-am pricepe la asta, folosind instrumente și metode ce exclud evenimentele rare. În lumea de azi, predicția este puternic instituționalizată. Suntem fraierii celor care ne ajută să navigăm prin incertitudine, fie că ne gândim la ghicitori, fie că ne gândim la cei din mediul academic ”cu multe publicații” (plictisitoare) sau la funcționarii publici care folosesc matematici false;
• Avem tendința înnăscută de a subestima cazurile izolate – Lebedele Negre. Atunci când suntem lăsați doar cu propriile forțe, tindem să credem că ceea ce se întâmplă în fiecare deceniu are loc de fapt doar o data într-un secol și, mai mult, că știm ce se petrece;
• Există condiții în care oamenii supraestimează evenimentele neobișnuite sau mai puțin obișnuite. Aceste evenimente sunt foarte fragile la calculul eronat, cu o subestimare generală gravă amestecată cu o supraestimare gravă ocazională;
• Chiar dacă trăim în Mediocristan, unde evenimentele majore sunt rare, tot vom subestima extremele – vom crede că sunt și mai rare. Ne subestimăm erorile chiar și în privința variabilelor gaussiene. Intuițiile noastre sunt submediocristaneze. Dar nu trăim în Mediocristan. Numerele pe care este posibil să le estimăm în viața cotidiană aparțin în general Extremistanului, adică sunt guvernate de concentrare și supuse Lebedelor Negre;
• Cu cât sunt mai detaliate datele pe care le dobândim despre realitatea empirică, cu atât mai bine vom percepe zgomotele și le vom confunda cu informația propriu-zisă;
• Suntem dominați de senzațional. Ascultarea știrilor la radio din oră în oră este mult mai dăunătoare decât citirea revistelor săptămânale, pentru că intervalele mai mari permit o ușoară filtrare a informației;
• Creșterea cantității de informație nu conduce la o creștere a acurateții predicțiilor, în schimb încrederea în opțiunile disponibile crește simțitor. Mai multă informație e uneori nocivă. Mai mult înseamnă uneori mai bine, dar nu tot timpul;
• Profesiunile care au de-a face cu viitorul și își bazează studiile pe trecutul irepetabil au o problemă cu experții (cu excepția meteorologiei și a afacerilor, care implică procese fizice pe termen scurt, nu procese socioeconomice);
• Nu spun că niciunul dintre cei care au de-a face cu viitorul nu furnizează vreo informație de valoare, ci mai degrabă aceia care nu furnizează nicio valoare adăugată tangibilă se ocupă în general de viitor;
• Nu putem ignora autoamăgirea. Problema experților este că ei nu știu ce nu știu. Lipsa cunoașterii și amăgirea în privința calității cunoștințelor noastre sunt strâns legate: același proces care ne face să știm mai puține ne face și să fim satisfăcuți cu ceea ce știm;
• În general, cu cât o persoană este mai educată, cu atât mai mult va supraestima ceea ce știe. Cu cât o persoană are mai multe informații pentru a rezolva o problemă, cu atât va face mai multe ipoteze, și cu atât mai puțin probabil va găsi răspunsul corect din cauza acestui zgomot de fond;
• Lucrurile care se mișcă sunt în general expuse Lebedelor Negre. Experții sunt persoane foarte concentrate care trebuie să se ”canalizeze”. În situații în care canalizarea este sigură, deoarece Lebedele Negre nu au urmări, expertul se va descurca bine;
• Problema predicției apare în primul rând din cauza faptului că trăim în Extremistan, nu în Mediocristan. Prezicătorii noștri s-ar putea să se priceapă la lucrurile obișnuite, dar nu și la cele neobișnuite, ceea ce ar putea fi rateul lor suprem. Nu e nevoie decât de ratarea unei mișcări a ratei dobânzii, de la 6% la 1% într-o proiecție pe termen lung (ceea ce s-a întâmplat între 2000 și 2001) pentru ca toate prognozele ulterioare să devină complet ineficiente în corectarea datelor cumulative ale performanțelor dvs. Contează nu cât de des aveți dreptate, ci cât de mari sunt erorile dvs. cumulative;
• Iar aceste erori cumulative depind în bună măsură de marile surprize, de marile oportunități. Nu numai că prezicătorii economici, financiari și politici le ratează, dar se și codesc să le spună ceva neobișnuit clienților. Și totuși, se dovedește până la urmă că evenimentele sunt aproape întotdeauna neobișnuite;
• Când s-au analizat predicțiile experților și s-au comparat cu realitatea, s-a observat că sunt nu doar mai greșite decât ale oamenilor obișnuiți, dar și că aceștia au manifestat mai multă încredere în propriile lor predicții;
• Dar acest atribut este universal în toate activitățile noastre: există ceva în noi care are funcția de a ne proteja respectul de sine;
• Noi, oamenii, suntem victimele unei asimetrii în perceperea evenimentelor aleatorii. Atribuim aleatoriului succesele priceperii noastre și eșecurile evenimentelor exterioare pe care nu le putem controla. Ne simțim responsabili pentru lucrurile bune, dar nu și pentru cele rele;
• N-am găsit nicio dovadă convingătoare că economiștii au vreo capacitate de predicție, iar dacă au vreuna, predicțiile lor sunt doar cu puțin mai bune decât cele făcute la întâmplare – insuficient pentru a ne ajuta să luăm decizii;
• Cineva ar putea aduce următorul contraargument: poate că prognozele economiștilor creează un răspuns care le anulează eficiența. Să spunem că economiștii prezi inflația. Ca răspuns la aceste așteptări, Rezerva Federală ia măsuri și reduce inflația. Prin urmare, în domeniul economic nu putem evalua acuratețea prognozelor așa cum putem face în alte domenii. Lumea este prea complicată pentru disciplina economiștilor;
• Când se prezice viitorul, tot ce putem spune este că istoria va fi dominată de un eveniment major. Doar timpul ne va putea spune care va fi acest eveniment;
• Planurile eșuează din cauza a ceea ce am numit ”canalizare” – neglijarea surselor de incertitudine din afara planului;
• Nu putem planifica în mod real pentru că nu înțelegem viitorul. Dar asta nu este neapărat o veste proastă. Am putea planifica având în minte astfel de dificultăți. E nevoie doar de îndrăzneală;
• Poate că ușurința cu care proiectăm în viitor mutând celule prin programe de calculator cu foi de calcul este cauza armatelor de indivizi care fac predicții, emițând prognoze pe termen lung și concentrându-se tot timpul supra  presupunerilor de la care au pornit;
• Am devenit planificatori mai proști din cauza acestor programe de calculator puternice date pe mâna celor care sunt incapabili să își administreze cunoștințele;
• Folosim puncte de referință în capul nostru – să zicem că proiecții de vânzări – și începem să construim convingeri în jurul acestora, deoarece a compara o idee cu un punct de referință presupune un efort mintal mai mic decât o evaluare în mod absolut. Nu putem lucra fără un punct de referință;
• Deși erorile de prognoză au fost întotdeauna distractive, prețurile bunurilor au reprezentat o mare capcană pentru fraieri. Într-o prognoză oficială din 1970 se preciza că ”prețul standard al petrolului neprelucrat ar putea scădea în 1980, dar în nici un caz nu va cunoaște o creștere substanțială”. În 1980, prețul petrolului era de 10 ori mai mare. Mă întreb dacă celor care se ocupă astăzi de prognoză le lipsește curiozitatea intelectuală sau dacă ignoră intenționat erorile de prognoză;
• Și mai e o aberație suplimentară: de vreme ce prețul ridicat al petrolului le cresc stocurile, companiile petroliere câștigă foarte mult, iar directorii din industrie primesc prime pentru că ”și-au făcut treaba bine” – ca și cum ar fi adus profit cauzând creșterea prețului petrolului;
• Uitați-vă la prognoze mai recente, din 1975, privind perspectivele noului mileniu. Multe evenimente petrecute și multe tehnologii apărute se situează dincolo de imaginația celor care au făcut prognoza, iar multe alte lucruri care ar fi trebuit să apară sau să aibă loc nu au respectat prognoza;
• Erorile noastre de predicție au fost în mod tradițional enorme, și s-ar putea să nu avem nici un motiv să credem că am ajuns deodată în poziția privilegiată de a privi în viitor astfel încât orbii noștri predecesori. Prognoza tinde să fie folosită de către birocrați mai degrabă pentru alungarea anxietății decât pentru stabilirea politicilor adecvate;
• Se spune adesea că ”cel care vede lucrurile dinainte este înțelept”. Poate că înțeleptul este acela care știe că nu poate vedea lucruri prea îndepărtate în viitor;
• Lebăda Neagră are trei atribute: imprevizibilitatea, consecințele și explicabilitatea retrospectivă;
• Modelul clasic al descoperirii este următorul: căutăm ceea ce știm (să zicem, o nouă cale de a ajunge în India) și găsim ceva ce nu știam că există (America);
• Dacă vă închipuiți că invențiile din jurul nostru sunt opera cuiva care stă înfipt la un birou și le pune la cale conform unui program, ar trebui să vă gândiți mai bine: aproape tot ce este important e rezultatul unei întâmplări fericite – serendipitate;
• Cu alte cuvinte, găsim ceva ce nu căutam și schimbăm lumea, întrebându-ne după aceea ”de ce a durat așa de mult” pentru a descoperi ceva care era atât de evident;
• Când apare o nouă tehnologie, fie subestimăm semnificativ, fie supraestimăm grosolan importanța acesteia. Thomas Watson, fondatorul IBM, a prezis odată că nu va fi nevoie decât de câteva calculatoare;
• Laserul este un prim exemplu de instrument creat cu un anumit scop (de fapt, nu cu un scop real) și care mai târziu și-a găsit aplicații la care înainte oamenii nici măcar nu visau. A fost o clasică ”soluție în căutarea problemei”;
• Să presupunem că sunteți un savant eminent din departamentul de prognoză al unei universități medievale care se specializează în proiecții ale istoriei viitoare (în cazul nostru, a îndepărtatului secol XX). Va trebui să ghiciți inventarea motorului cu abur, a electricității, a bombei atomice, a internetului, dar și instituția masajului la bordul avionului sau strania activitate numită întâlnire de afaceri, în care niște tipi bine hrăniți, dar sedentari își spun voluntar circulația sangvină la strangulări cu un dispozitiv foarte scump numit cravată;
• Predicția cere cunoștințe despre tehnologiile care vor fi descoperite în viitor. Dar chiar această cunoaștere ne-ar permite aproape imediat să începem dezvoltarea tehnologiilor respective. Așadar, nu știm ce o să știm;
• Dată fiind creșterea cunoașterii științifice, ne supraestimăm capacitatea de a înțelege schimbările subtile care alcătuite lumea și greutate care trebuie alocată fiecărei schimbări de acest gen;
• Abandonează teoria și ideea de a aplica teoria în practică. Mai bine fă pe dos. Începe de la practică și găsește un mod de a o teoretiza. Ceea ce contează sunt rezultatele;
• De ce îi ascultăm pe experți și prognozele lor? O bună candidată la explicație ar fi observația că societatea se bazează pe specializare, pe diviziunea cunoașterii. Nu mergem la facultatea de medicină în clipa în care întâmpinăm o problemă de sănătate; este mai ieftin să cerem o consultație cuiva care a făcut deja acest lucru. Medicii ascultă de mecanicii auto când e vorba de mașinile lor, iar mecanicii ascultă de medici. Avem o înclinație naturală de a asculta expertul, chiar și în domenii în care s-ar putea să nu existe experți;
• Singurul mod în care ne putem imagina un viitor ”asemănător” trecutului este acela de a presupune că va fi o proiecție exactă a acestuia, așadar una predictibilă. Așa cum știm cu o oarecare precizie momentul în care ne-am născut, am putea cunoaște cu aceeași precizie momentul în care ne-am născut, am putea cunoaște cu aceeași precizie momentul morții. Ideea viitorului combinat cu posibilități – viitor care nu este o extensie deterministă a percepției noastre despre trecut – presupune operațiuni pe care mintea noastră nu le poate întreprinde. Pentru noi, posibilitățile sunt prea confuze pentru a constitui o categorie în sine. Există o asimetrie între viitor și trecut, și este prea subtilă pentru ca noi s-o înțelegem în mod natural;
• Când ne gândim la ziua de mâine, nu o încadrăm în termenii în care gândim despre ziua de ieri sau despre alaltăieri. Din cauza acestui defect de introspecție, nu reușim să învățăm care este diferența dintre predicțiile trecute și rezultatele ulterioare. Dacă ne gândim la ziua de mâine, o proiectăm pur și simplu ca pe un alt ieri;
• Supraestimăm grosier durata efectului nenorocirilor asupra vieții noastre. Ne gândim că pierderea norocului sau a poziției actuale va fi devastatoare, dar probabil ne înșelăm. Mult mai probabil, ne vom adapta la orice, așa cum am făcut-o poate și după nenorociri trecute;
• Ne imaginăm soluții definitive la problemele noastre de astăzi, fără să ne dăm seama că și oamenii din trecut au crezut că au soluții definitive. Râdem de oamenii din trecut, fără să realizăm că și oamenii din viitor vor râde de noi. Este ceea ce autorul numește ”orbirea față de viitor”;
• Problema fundamentală a practicii: în timp ce în teorie aleatoriul este o proprietate intrinsecă, în practică el este o ”informație incompletă”, ceea ce denumim ”opacitate”;
• Fiți uman! Acceptați faptul că a fi uman implică o anumită doză de aroganță epistemică în cursul desfășurării activității. Nu încercați să evitați să preziceți. Dar amăgiți-vă acolo unde este cazul;
• Evitați dependența nenecesară de predicțiile nocive la scară mare – pe acestea și numai pe acestea. Evitați subiectele mari, care v-ar putea afecta viitorul: lăsați-vă păcăliți în privința mărunțișurilor, nu a lucrurilor importante;
• Aflați cum să clasați opiniile nu în funcție de plauzibilitatea acestora, ci după răul pe care l-ar putea cauza;
• Avem dificultăți psihologice și intelectuale cu încercarea și eroarea, dar și cu acceptarea faptului că, în viață, șirurile de mici eșecuri sunt necesare;
• În cultura americană procesul eșecului este încurajat, spre deosebire de culturile europeană și asiatică, în care eșecul este întâmpinat cu stigmatizare și disconfort. Specialitatea Americii este asumarea acestor mici riscuri pentru restul lumii, ceea ce explică volumul disproporționat de inovații din această țară. După implementare, ideea sau produsul se ”perfecționează” la fața locului;
• În loc să băgați banii în investiții ”cu risc mediu”, trebuie să plasați 85-90% în instrumente foarte sigure, cum ar fi bonurile de tezaur, iar restul de 10-15% îi veți plasa în mize cu un grad speculativ extrem, cât mai profitabile cu putință (cum ar fi opțiunile). În felul acesta, nu veți fi dependent de erorile de management al riscului; nicio Lebădă Neagră nu vă poate afecta dincolo de ”plafon”, de ouăle din cuib pe care le țineți în maximă siguranță;
• Decupați riscurile dvs. incalculabile, cele care vă pot afecta. În loc să aveți riscuri medii, aveți un risc mare, pe de o parte, dar acesta constituie o expunere pozitivă la Lebăda Neagră;
• Nu vă pierdeți timpul încercând să vă luptați cu cei care fac prognoze, decât dacă le jucați vreo farsă. Este foarte ușor să te distrezi pe seama lor, iar mulți se înfurie destul de ușor. Este ineficient să te plângi de impredictibilitate: oamenii vor continua cu nesăbuință să prezică, mai ales dacă sunt plătiți pentru asta, așa că nu se poate pune capăt fraudelor instituționalizate;
• Dacă va trebui vreodată să luați în considerare o prognoză, trebuie să aveți în vedere faptul că acuratețea se degradează pe măsură ce perioada se extinde;
• Toate aceste recomandări au un lucru în comun: asimetria. Puneți-vă în situația în care consecințele favorabile sunt mult mai mari decât cele nefavorabile;
• Ideea că, pentru a lua o decizie, trebuie să te concentrezi mai degrabă asupra consecințelor (pe care le poți cunoaște) decât asupra probabilităților (pe care nu le poți cunoaște) este ideea centrală a incertitudinii;
• Din cele 500 de companii mari din SUA în 1957, numai 74 mai făceau parte din indicele S&P 500 patruzeci de ani mai târziu. Numai câteva au dispărut prin fuziune – restul fie s-au micșorat, fie au fost scoase din afaceri;
• Norocul este mult mai egalitarist decât însăși inteligența. Dacă oamenii ar fi fost răsplătiți strict după abilitățile lor, lucrurile ar fi rămas în continuare nedrepte – oamenii nu-și aleg abilitățile. Aleatoriul are efectul benefic de a reîmpărți cărțile societății, doborându-l pe cel puternic;
• Globalizarea, pentru că poate conecta pe oricine cu oricine, face posibil un colaps global. A redus volatilitatea și dă impresia de stabilitate, dar nu face decât să creeze Lebede Negre devastatoare;
• Principala idee a gaussienei (clopotul lui Gauss) este că cele mai multe observații se referă la mijloc, la medie; probabilitățile de apariție a unei devieri scad tot mai repede (exponențial), pe măsură ce te îndepărtezi de medie. Dacă trebuie să obții doar o singură informație, aceasta este creșterea dramatică a vitezei cu care scad probabilitățile pe măsură ce te depărtezi de centru, sau de medie;
• Dozele de incertitudine care se bazează pe clopotul lui Gauss trec cu vederea posibilitatea și impactul salturilor bruște sau al discontinuităților și, prin urmare, nu sunt aplicabile în Extremistan. Cu toate că deviațiile imprevizibile mari sunt rare, ele nu pot fi considerate cazuri izolate, deoarece, cumulativ, impactul lor este mare;
• Dacă ai știi că piața bursieră poate scădea abrupt, atunci n-ar mai fi o Lebădă Neagră, ci o Lebădă Gri. Poți prezice evenimentul, doar că nu și când se va întâmpla, sau cât de mare va fi;
• Îi învățăm pe oameni metode din Mediocristan și le dăm drumul în Extremistan. Este ca și cum ai pune la punct medicina pentru plante și ai aplica-o oamenilor. Nu e de mirare că ne confruntăm cu cel mai mare risc posibil: operăm cu lucruri care sunt din Extremistan, dar le tratăm ca și cum ar fi din Mediocristan, ca ”aproximări”;
• Oamenii care se îngrijorează pentru mărunțișuri, nu pentru lucruri mari, pot fi periculoși pentru societate. Ei sunt bine intenționați, dar reprezintă o amenințare pentru noi. Ei neglijează studiile noastre privitoare la incertitudine, concentrându-se asupra unor lucruri nesemnificative. Resursele noastre (atât cognitive, cât și științifice) sunt limitate, poate chiar prea limitate. Cei care ne distrag atenția cresc riscul de apariție a Lebedelor Negre;
• Jumătate din timp urăsc Lebedele Negre, cealaltă jumătate le iubesc. Jumătate din timp sunt hiperconservator în gestionarea afacerilor mele; cealaltă jumătate sunt hiperagresiv. Asta s-a putea să nu fie nemaipomenit, dar conservatorismul meu se aplica la ceea ce alții numesc ”asumarea riscurilor”, iar agresivitatea în domenii în care ceilalți recomandă prudență;
• Îmi fac griji mai puțin pentru eșecurile mici și mai mult pentru cele mari, potențial fatale. Îmi fac griji mai mult pentru bursa ”promițătoare”, mai ales pentru ”stabilele” acțiuni cu dividende regulate, decât pentru întreprinderile speculative – primele prezintă riscuri invizibile, cele din urmă nu oferă nicio surpriză, de vreme ce știu cât sunt de volatile și îmi pot limita pierderile investind sume mici;
• În fond, aceasta este o regulă banală pentru luarea deciziilor: sunt foarte agresiv atunci când pot obține o expunere la Lebedele Negre pozitive – caz în care un eșec ar avea o importanță minoră – și foarte conservator atunci când mă aflu sub amenințarea unei Lebede Negre negative;
• În termenii Lebedei Negre, vă expuneți improbabilului doar dacă îl lăsați să vă controleze. Controlați întotdeauna ceea ce faceți dvs.; așadar, faceți-vă din asta un scop.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan