Minighid de investiții alternative – Ben Stein, Phil Demuth

Culege recompense îndrăznind să fii diferit

Cartea “Minighid de investiții alternative – Culege recompense îndrăznind să fii diferit” de Ben Stein și Phil Demuth ne pune la dispoziție o serie de management pentru a putea profita de cele mai bune dintre cele mai bune produse alternative.

Indiferent de bugetul de care dispuneți, de nivelul de experiență sau de nivelul de toleranță la risc, veți afla cum puteți folosi investițiile alternative – fie că este vorba de REITs, de mărfuri, de fonduri future, hedge sau mutuale – astfel încât să vă puneți banii la adăpost de toate pericolele care pândesc în piață să ieșiți învingători în orice climat economic.

Câteva idei interesante extrase din această carte:

• Prin investiții alternative înțelegem alternativele care există la toate investițiile de tip clasic prin care se pot pierde bani, cum sunt acțiunile, obligațiunile și proprietățile imobiliare;
• Acestea pot fi acele active care constituie alternative ale acțiunilor, imobiliarelor și obligațiunilor, precum alte categorii de investiții: mărfuri, valute, obiecte de colecție, obligațiuni convertibile, fonduri de hedging, datorii de pe piața emergentă și așa mai departe;
• Un fond hedge sau fond de plasamente alternative este un fond de investiții cu număr limitat de investitori (cel mai 100), care este administrat agresiv și deține atât poziții sigure, cât și poziții speculative, și care tranzacționează sub aceleași reglementări ca fondurile mutuale;
• Dacă le comparați evoluția, acțiunile și obligațiunile au, de obicei, o corelație negativă unele față de celelalte, motiv pentru care fac o pereche perfectă într-un portofoliu de investiții;
• Pe de altă parte, majoritatea investițiilor în acțiuni este strâns intercorelată, iar din această cauză acestea au tendința de a crește sau de a se prăbuși toate ca una singură;
• Găsirea unor surse de profit care nu sunt corelate este importantă pentru controlarea riscului. Atunci când într-un portofoliu combinați active ce nu se corelează între ele, obțineți media rentabilității acestora, dar cu un risc diminuat față de riscul mediu al fiecărui investiții luate separat;
• O parte din risc se anulează, pentru că o investiție merge în sus, în timp ce alta merge în jos. De cele mai multe ori, cu cât investițiile sunt mai puțin corelate, cu atât riscurile individuale se neutralizează reciproc, astfel încât obțineți profit cu un risc mai scăzut. Nu puneți toate ouăle într-un singur coș;
• Investițiile alternative trebuie să mai facă ceva pentru a se bucura de toată atenția noastră: trebuie să facă bani. Nu în fiecare an, nu tot timpul, dar trebuie ca, în medie, să aibă o rentabilitate pozitivă. Astfel, ar fi complet nefolositoare;
• Dacă vor produce bani și vor fi într-o relație de corelație scăzută cu investițiile noastre tradiționale, ele ne vor diversifica portofoliile și ne vor aduce profituri mai mari, bazate pe ajustarea riscului;
• Un portofoliu 60/40 funcționează într-o prea mare măsură, ca un portofoliu de acțiuni, și nu ca un portofoliu de acțiuni și obligațiuni. Chiar și un an bun pentru obligațiuni va fi nimicit de rezultatele unui an slab pentru acțiuni;
• În loc să caute chilipiruri la drumul mare, investitorul mai înțelept își concentrează atenția asupra factorilor pe care îi poate controla: comisioane, alocarea activelor (diversificarea) și gestionarea riscului;
• Trebuie să dispunem de suficiente lichidități care să ne ajute să depășim următoarea recesiune fără a ne distruge viitorul cu prăbușirea masivă a cotațiilor acțiunilor, și care să distrugă complet orice rentabilitate pe termen lung;
• Încercați să aveți mai mulți bani cash. Este un prim pas evident, dar genial. Ei reprezintă prima investiție alternativă;
• În domeniul financiar, între risc și recompensă există o strânsă legătură. Pe termen lung, piețele își recompensează investitorii pentru asumarea anumitor riscuri. Când investitorii se expun riscului, se așteaptă să fie răsplătiți pentru aceasta – fie că au împrumutat acest capital Guvernului, fie că au cumpărat acțiuni ale unei companii cotate la bursă. Cu toate acestea, nu toate riscurile sunt recompensate la fel;
• Piața de capital are o rentabilitate medie de 10% pe an, cu o abatere standard de circa 15%. Prin definiție, asta înseamnă că, statistic, în două treimi din intervalele de timp măsurate, rentabilitatea acțiunilor va oscila între minus 5% și plus 25%;
• Putem să modificăm mixul de active (nu doar acțiuni și obligațiuni). Putem să adăugăm unele clase de active alternative noi, cu o corelație redusă și rentabilități scontate mai ridicate decât cele ale obligațiunilor;
• Majoritatea investitorilor sunt supraexpuși unui singur factor de risc, riscul pieței de capital, pe când disiparea riscului le-ar oferi o siguranță mai mare. Diversificarea banilor fără diversificarea riscurilor este doar o pierdere de vreme;
• Selectarea activă a acțiunilor – acea listă lungă de poziții individuale în continuă modificare – este un joc costisitor. Managerii sunt scumpi, cercetarea este scumpă, comisioanele și taxele sunt scumpe. După ce toate aceste cheltuieli sunt deduse din rentabilitățile dumneavoastră, veți ajunge la concluzia că ar fi bine dacă ați face o călătorie gratuită pe piața de capital, achiziționând un fond de tip index și lăsând tranzacționarea activă în seama altora;
• Unii manageri vor învinge piața, cu siguranță, însă sunt puțini cei care au demonstrat că pot face acest lucru pe termen lung. Pentru cei care reușesc, succesul se întoarce împotriva lor, aceștia fiind în curând copleșiți de tot mai mulți bani de investit decât ar putea gestiona în mod profitabil;
• Totodată, încercarea de a-i descoperi pe acești manageri geniali înainte ca ei să fie învinși de propriul succes nu este decât vânare de vânt;
• John Bogle a descoperit că, în general, investitorii pasivi de tip cumpără-și-păstrează într-un fond de tip index întrec performanțele investitorilor activi cu o marjă semnificativă. Mai multe studii au confirmat înțelepciunea deținerii unor fonduri de index cu structura întregii piețe, păstrând investițiile la bine și la rău și minimizând costurile aferente tranzacționării;
• În timp ce, pentru o perioadă de un an sau doi, marja profitului poate fi mică sau chiar negativă, pe o perioadă de 20 de ani șansele să învingeți piața prin găsirea acestor manageri activi sunt de doar 15%, versus utilizarea unui fond pasiv de tip index, cu costuri reduse;
• Renunțând la selecția directă a acțiunilor active în favoarea unui portofoliu pasiv, format din fonduri de tip index, treceți de la utilizarea unei strategii care, de obicei, nu dă rezultate, la utilizarea uneia care funcționează în mod eficient. Oricine vă spune altceva fie nu cunoaște datele, fie are un interes financiar să ajungeți la o altă concluzie;
• Acesta este paradoxul: puteți să alocați câteva minute, în fiecare an, gestionării unui portofoliu format din fonduri pasive de tip index și, pe termen lung, să depășiți performanțele obținute de 85% dintre investitori, sau puteți să vă dedicați fiecare minut din timpul liber selectării acțiunilor și să dai lovitura ici-acolo, dar în final să obțineți performanțe inferioare nivelului mediu al pieței, lucru care reiese în urma unei analize riguroase. Nu merită să jucați acest joc, aveți lucruri mai bune de făcut cu timpul vostru;
• Un fond de tip index al pieței totale de acțiuni a SUA, un fond al pieței totale de acțiuni internaționale de tip index și un fond al pieței totale de obligațiuni de tip index acoperă toate nevoile voastre investiționale. Asta e tot, prieteni! Dacă în acest moment, cineva v-ar jefui și v-ar lua tocmai această carte, ceea ce ați citit până acum vă ajută să fiți înaintea tuturor;
• Investitorii in strategia value investing (acei investitori care cumpără acțiuni vândute la un multiplu situat mult sub valoarea lor economică intrinsecă) obțin profituri mai mari decât investitorii care mizează pe strategia de creștere;
• Investitorii care mizează pe creștere cumpără acțiunile populare în rândul publicului larg, însă exact din cauză că aceste companii devin atât de faimoase, oamenii tind să plătească pentru ele un preț mai mare decât cel corect;
• Cei care selectează acțiuni pentru a investi în valoare cumpără companii nedorite și, posibil, aflate în dificultate, așa cum rezultă din valorile contabile mai mari, din randamentele mai mari ale dividendelor, din veniturile folosite pentru a atrage investitorii. Acestea se pot dovedi neprofitabile, dar, cel puțin, investitorii nu le-au cumpărat la suprapreț;
• Un dolar investit în 1926 în acțiuni SUA de creștere a ajuns să valoreze, în 2010, 1647 de dolari. Un dolar investit în 1926 în acțiuni SUA de valoare a ajuns să valoreze, în aceeași perioadă, 4599 de dolari;
• O a doua anomalie a pieței este aceea că acțiunile micilor companii au tendința de a evolua mai bine decât acțiunile marilor companii. Unele dintre dispar, dar altele se vor transforma în următorul Microsoft;
• Un dolar investit în 1926 în acțiunile marilor companii SUA a crescut, în 2010, la 2436 de dolari. Un dolar investit în 1926 în acțiunile ale companiilor mici SUA a ajuns să valoreze 13666 de dolari. Nu trebuie să fii statistician ca să observi diferența semnificativă;
• Adevărata problemă a investițiilor în acțiuni provine din plata unui preț mai mare decât prețul corect;
• Acțiunile clasice cu un coeficient beta scăzut fac parte adesea din sectorul bunurilor de consum, al utilităților sau al sănătății, unde există o cerere constantă pentru produsele de fiecare zi, care sunt consumate rapid și trebuie înlocuite;
• De-a lungul timpului, rentabilitățile lor se cumulează, ca și cele ale pieței ca întreg, însă cu o volatilitate mai redusă. Problema nu este că ele merg atât de bine, ci faptul că acțiunile speculative tind să dezamăgească, la fel cum speculația dezamăgește, în general;
• Investitorii obișnuiți își supraestimează serios abilitatea de a învinge piața și, prin urmare, își asumă riscuri căutând acțiuni câștigătoare. Rareori funcționează această metodă. De aceea, câștigă teren fondurile de tip index, care nu se obosesc să selecteze acțiuni, ci urmăresc, pur și simplu, structura întregii piețe, care este puțin probabil să fie supraevaluată (cu excepția situației în care întreaga piață ar fi supraevaluată);
• Investitorilor le place să speculeze acțiuni ale companiilor atractive, de creștere, astfel încât ei vor plăti un preț peste cel corect;
• Investitorii se bucură de familiaritatea oferită de deținerea acțiunilor marilor companii recunoscute de toată lumea, iar această atenție ridică prețul pieței. Ei trec apoi la acțiunile mai puțin renumite, mai mici și cu grad mai mic de lichiditate, care, per ansamblu, vor avea performanțe mai mari, de-a lungul timpului, în primul rând pentru că sunt mai ieftine;
• Investitorii evită companiile plictisitoare, demodate, preferând companiile cu impact emoțional, și astfel subestimează pachetele de acțiuni cu indice beta scăzut;
• Acțiunile cu beta scăzut ale Berkshire Hathaway (BRKB), ale companiei lui Warren Buffett, sunt preferatele noastre. Acestea sunt ele însele ca un fond mutual, compania fiind, de fapt, un holding al mai multor altor companii. Am putea să ne completăm portofoliului cumpărând fonduri sectoriale globale cu beta scăzut, pe consumer staples, medical și utilități;
• Dacă am rezerva între 5 și 10% din capitalul total pentru acțiuni cu beta scăzut, am obține rentabilități cu o ajustare la risc puțin mai mare decât a unui portofoliu care urmărește, în aceleași proporții, structura fondurilor de tip index;
• Obligațiunile ne expun la două surse de risc pentru acceptarea cărora investitorii au fost recompensați de-a lungul vremii: riscul de dobândă și riscul de credit;
• Riscul de dobândă înseamnă că investitorii care dau bani cu împrumut pentru o perioadă mai lungă se așteaptă să primească o răsplată mai mare decât cei care oferă bani cu împrumut pentru un interval scurt de timp;
• Se adaugă și riscul inflației, care va eroda puterea de cumpărare a cuponului și rentabilitatea obligațiunii, făcând ca acestea să valoreze, în mod progresiv, mai puțin prețul ridicat plătit inițial emitentului obligațiunii;
• De regulă investitorii obțin un randament cu atât mai mare cu cât este mai lung termenul pentru care își împrumută banii;
• Riscul de credit apare atunci când unii investitori sunt mai expuși pericolului nerecuperării banilor împrumutați, decât alții. Investitorii care și-au asumat riscuri mai mari în privința recuperării banilor împrumutați se așteaptă să obțină beneficii mai mari decât aceia care au un nivel de siguranță mai bun;
• În timp ce unii oameni cumpără obligațiuni pentru a produce un flux stabil al veniturilor, mulți investitori folosesc obligațiunile pentru a diminua volatilitatea portofoliilor lor de acțiuni până la un punct care să le permită să doarmă liniștiți noaptea;
• Putem include patru tipuri de obligațiuni și ne putem expune la patru factori de risc:
  • Riscul de dobândă (obligațiuni de Trezorerie);
  • Riscul de credit (obligațiuni corporative);
  • Riscul inflației (obligațiuni indexate la inflație);
  • Riscul valutar (obligațiuni suverane externe de calitate)
• Un tip de investiții alternative sunt obiectele de colecție. O pasiune misterioasă ne face să ne atașăm de articole rare, de colecție, precum ceasuri, obiecte de artă, monede, timbre, cărți, bijuterii, antichități, vinuri, tablouri, covoare, trofee sportive, automobile și alte bizarerii similare;
• Regula de bază a obiectelor de colecție: colecționați din dragoste, nu pentru bani;
• Dacă într-o publicație de largă circulație se face reclamă unui articol prezentându-se cât de rar, de important și de rentabil este, nu vă ambalați, cu excepția cazului în care vă place foarte mult obiectul ca atare;
• Articolele de colecție au, în general, o valoare intrinsecă mică, și doar pasiunea oamenilor pentru ele le fac să valoreze mai mult. După ce moda lor trece, colecționarul rămâne cu un sertar plin de clasoare sau de orice altceva a părut, în epoca respectivă, demn de a fi colecționat;
• Păziți-vă de capricii, cu excepția cazurilor când obiectul respectiv vă place extrem de mult și nu vă pasă ce cred alții despre el sau câți bani ați putea obține de pe urma lui;
• Dacă nu vă permiteți să aveți răbdare, fie din punct de vedere financiar sau din fire, găsiți-vă un alt hobby;
• Orice gând ați avea de a colecționa pentru un beneficiu financiar, încercați să vă documentați cu privire la modul în care vă veți vinde ”comoara”, atunci când va veni momentul. Să nu vă bazați niciodată pe ceea ce vă spune persoana zâmbitoare care vinde, în timp ce se pregătește să vă încaseze banii. Dacă ar fi atât de valoroasă și ar putea aduce un asemenea profit fără nici un efort, de ce ar vrea să v-o vândă dumneavoastră?
• Imaginați-vă bucuria de pe chipul cuiva care, în 1950, a plătit 250 de dolari pentru o pictură, iar astăzi descoperă că ar valora 5000 de dolari. Scenariul nu spune nimic, însă, despre costul de oportunitate: dacă ar fi tranzacționat cei 250 de dolari pe piața de capital în 1950, astăzi ar fi obținut 130.000 de dolari. Dar poate că bucuria de a atârna tabloul pe peretele din living valorează diferența de 125.000 de dolari. Mândria dreptului de proprietate este greu de măsurat;
• Când suntem în recesiune, prețurile obiectelor de colecție vor fi primele care se vor prăbuși. Ele nu diversifică restul pachetului de acțiuni și nici nu te pot asigura împotriva riscurilor;
• Capitalul privat (private equity) se împarte în două mari categorii: capitalul de risc (venture capital) și achizițiile de tip levier (leveraged buyouts). Acestea se aseamănă cu fondurile hedge prin faptul că ambele sunt investiții nelichide, care vă vor consuma banii timp de mulți ani;
• Capitalul de risc este cel la care se referă cei mai mulți când vine vorba despre capitalul privat. Cei foarte avuți, fondurile de pensii private și trusturile de investiții, se vor bucura să împrumute bani unui antreprenor, dacă vor crede că planul lui de afaceri este solid. Aceste persoane își concentrează banii într-un fond de capital de risc, și astfel sumele sunt alocate de manageri profesioniști;
• Antreprenorul obține banii de care are nevoie vitală pentru a supraviețui, în timp ce fondul obține o parte din afacere și are un cuvânt greu de spus în privința modului în care aceasta va fi condusă. Mult fonduri de capital de risc sunt direcționate către companiile de tehnologie sau biotehnologie;
• Capitalul de risc nu aduce valoare adăugată comparativ cu piața de capital, în timp ce amplifică riscurile pieței de capital;
• Capitalul privat este similar unei investiții tratate cu steroizi. Amplifică rentabilitatea pieței de acțiuni. Aceste companii micuțe poartă riscul de piață, care nu poate fi redus prin diversificare;
• Celălalt tip de capital privat este un fond de achiziții de tip levier. În acest caz, investitori speculativi își îndreaptă atenția către o companie publică, pe care consideră că ar putea să o conducă mai bine decât managementul ei actual;
• Autorii cărții nu sunt fascinați de aur. Pentru că aurul face parte din toate fondurile de mărfuri de tip index pe care le recomandă, așa că nu cred că aurul are nevoie de o atenție specială;
• Ca și alte mărfuri, aurul ar trebui să asigure o acoperire împotriva inflației, să ofere o rezervă de valoare pe măsură ce bancnotele se devalorizează tot mai mult, acoperire contra riscului politic și să fie în general necorelat cu piețele de acțiuni și de obligațiuni. Aurul a avut unele dintre aceste roluri, sau pe toate, în diverse momente de-a lungul vremii, dar nu există nicio garanție că va îndeplini vreunul dintre aceste roluri, sau pe toate, și în viitor;
• Dacă trebuie să cumpărați aur ca investiție de sine stătătoare, un ETF pe aur este calea de urmat;
• Mărfurile nu sunt ceea ce economiștii numesc active aducătoare de venituri, adică active care să genereze bani prin ele însele;
• Un lucru de care suntem siguri este acela că prețurile mărfurilor țin pasul cu inflația. Din cauză că mărfurile constituie baza tuturor lucrurilor finite, prețurile lor nu pot fi detașate de o creștere generală a prețurilor;
• Prețurile mărfurilor individuale sunt volatile și au corelații reduse unele față de altele, făcând posibilă generarea unei recompense aduse de diversificarea portofoliului, prin vânzarea periodică a celor ale căror prețuri au crescut și prin cumpărarea mărfurilor al căror preț a rămas în urmă;
• În general, mărfurile au corelații reduse până la negative atât cu acțiunile, cât și cu obligațiunile;
• În general, mărfurile reprezintă o acoperire contra inflației, inclusiv a șocurilor inflaționiste;
• Corelațiile negative ale mărfurilor cu piața de acțiuni pot apărea exact când avem mai mare nevoie de ele: în timpul recesiunilor și a crahurilor. Însă acest fenomen nu este prezent întotdeauna;
• Mărfurile s-au descurcat strălucit în timpul inflației din anii 1970, inflație însoțită de o stagnare a economiei. Atunci mărfurile au depășit inflația cu circa 10% pe an. Ele au tendința de a străluci, în anii de declin al acțiunilor;
• În același timp, e dificil de estimat pe termen lung care vor fi riscurile, nivelul rentabilității sau corelațiile cu alte clase de active;
• O alocare de mici dimensiuni pentru mărfuri este o idee bună, care ar trebui să îmbunătățească profilul risc/rentabilitate al portofoliului pe care îl dețineți. Prezența mai multor fonduri bune de mărfuri de tip index face ca această clasă de active să fie ușor de accesat de toți investitorii;
• O locuință proprietate personală constituie un bun de consum, nu o investiție. Dacă vă păstrați locuința personală o perioadă îndelungată, aceasta se va transforma într-un capital important, cu toate că, în afară de faptul că nu plătiți chirie (un avantaj considerabil), ea vă va fi de folos sub formă bănească doar când o veți vinde;
• Trusturile de investiții imobiliare (REITs) sunt companii tranzacționate la bursă, care dețin și administrează clădiri de birouri, cartiere rezidențiale și alte active similare;
• Pentru a primi calitatea de REIT conform Codului Fiscal (american), compania trebuie să investească minimum 75% din totalul activelor sale în active imobiliare și să câștige cel puțin 75% din venitul brut din chirii sau dobânzi ipotecare. În plus, un REIT trebuie să distribuie acționarilor, sub formă de dividende, cel puțin 90% din venitul anual impozabil. Drept urmare, REITs nu plătesc impozit corporativ, achitarea impozitelor revenind efectiv acționarilor;
• În SUA există două tipuri de REITs:
  • Fonduri REITs tradiționale (Equity REITs), care dețin proprietăți ce produc venituri;
  • Fonduri REITs de ipoteci (Morgage REITs), care investesc în credite securizate prin ipoteci pe proprietăți rezidențiale sau comerciale.
• REITs sunt o investiție alternativă cu câteva caracteristici atrăgătoare:
  • O structură de capital stabilă;
  • Activele sunt reale, adică ar trebui să facă față inflației;
  • Fluxurile de numerar se aseamănă cu obligațiunile pe termen lung;
  • Rentabilitățile sunt controlate prin efect de levier
• REITs vor avea un comportament asemănător acțiunilor și obligațiunilor, înregistrând o scădere a valorii, când ratele dobânzilor cresc, și o creștere a valorii, când ratele dobânzile scad, în condițiile în care alte elemente rămân neschimbate;
• Din 1990 până în 2005, REITs au produs o rentabilitate scontată de 11,4% pe an și o abatere standard anuală de aproape 25%;
• Primul deceniu al secolului XXI a fost supranumit ”deceniul pierdut” pentru acțiuni, însă fondul de tip index Vanguard Real Estate a înregistrat 10,3% de lungul celor 10 ani, ceea ce nu e nemaipomenit, dar înseamnă un plus de 11,4% față de acțiuni. Atenție însă că în 2008, REITs erau în scădere cu 38% – chiar mai mult decât piața de acțiuni. Astfel ele v-au diversificat în jos portofoliul, atunci când ați fi avut nevoie de ele pentru a vă ridica;
• În timpul inflației din anii 1970, REITs au fost cea mai performantă clasă de active. În general, REITs au o corelație moderată până la scăzută cu celelalte componente ale pieței de acțiuni (între 0,40 și 0,70, deși în 2008 corelația a crescut la 0,79);
• Achiziționarea unui fond REIT de tip index ne poate oferi realmente o mică parte din fiecare proprietate tranzacționată public, pe întreaga planetă. Aceasta diversifică, pe bani foarte puțini, riscurile inerente;
• Un fond hedge este un vehicul investițional alternativ, disponibil doar investitorilor bogați, cum sunt instituțiile și investitorii acreditați care, se presupune, sunt evaluați financiar pentru că posedă active însemnate (definiți în prezent ca fiind cei cu peste 1 milion de dolari în active financiare sau care fac peste 250.000 de dolari pe an);
• Fondurile speculative exploatează micile anomalii ale pieței, perlele aduse la mal de oceanul piețelor eficiente. Ele găsesc tranzacții în care potențialul de creștere pare mai mare decât riscul scăderii investiției. Fondurile cumpără pachete de acțiuni, cu un oarecare discount (oferind lichiditate pieței), atunci când o vânzare mare nu are șanse să se finalizeze. Acestea își asumă riscuri pe care alții nu vor sau nu pot să le asume și tranzacționează concurând cu instituții cum sunt băncile centrale și ale instituții care acționează exclusiv din motive politice;
• Fondurile hedge sunt tot atât de reglementate pe cât de îmbrăcate sunt modele din pictorialul central din Playboy;
• Deși cei mai mulți dintre noi nu avem acces la adevăratele fonduri hedge, versiunile ”ușoare” ale strategiilor de bază ale acestora sunt ambalate acum în interiorul fondurilor mutuale;
• Majoritatea oamenilor adună active cu o corelație înaltă (acțiuni din domeniul tehnologiei, acțiuni orientate spre creștere, acțiuni ale piețelor emergente) și cred că au portofolii diversificate, ceea ce este adevărat, până în momentul în care nu mai este adevărat;
• Titlurile de valoare neperformante sunt o altă clasă de investiții care trezește interesul managerilor care urmăresc evenimente corporative. De obicei, acestea sunt obligațiuni ale companiilor retrogradate de la statutul ”investment grade” la cel de ”junk”;
• Pentru investitorul individual, cumpărarea acestora este o afacere riscantă. La urma urmelor, există un motiv care a stat la baza retrogradării companiei. El ar putea să cumpere o obligațiune care, în curând, ar putea ajunge în incapacitate de plată, riscând pierderea, aproape în totalitate, a investiției sale;
• Investițiile pe piețele emergente se confruntă cu riscuri mai mari, dar și cu recompense mai mari decât în piețele dezvoltate;
• Unele dintre investițiile alternative din acest Minighid sunt complicate, iar unele dintre strategiile investițiilor alternative pot fi dificil de înțeles. Chiar dacă cercetați cu atenție prospectele unui fond mutual, veți găsi adesea mai degrabă șabloane și generalități anoste, decât explicații detaliate ale politicii investiționale;
• Nu investiți mai departe decât puteți să înțelegeți. Nu faceți investiții alternative mari, dacă le înțelegeți doar puțin;
• Dacă a face investiții este pentru dvs. un hobby serios, aceste investiții alternative pot fi demne de luat în seamă. Chiar dacă se dovedește că nu ați obținut rezultate mai bune decât ați fi reușit cu un portofoliu de tip indice, cel puțin ați simțit bucuria de a studia și a învăța ceva nou de-a lungul acestui drum. Dacă sfârșiți prin a face câteva alegeri bune, care să vă sporească rentabilitățile ajustate la risc, cu atât mai bine;
• O mișcare inițială rezonabilă pentru toți investitorii, dacă nu ați făcut deja acest lucru, ar fi să tăiați circa 10% din valoarea alocată acțiunilor și să le mutați în zona mărfuri și REITs. Acesta nu ar fi un punct de plecare rău, utilizând fondurile de tip index cu comisioane reduse;
• Nu este deloc un fapt cert că aceste abordări furnizează o primă peste rentabilitatea oferită de piața de acțiuni sau de piața de obligațiuni. Totuși, majoritatea specialiștilor în investiții acceptă ideea că aceste abordări oferă o sursă alternativă de rentabilitate care ar trebui să diversifice un portofoliu și să îmbunătățească rentabilitatea ajustată la risc a acestuia.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan