O pereche de pantofi: finanțele și contabilitatea afacerii – Tinca Celnicu

Cartea ”O pereche de pantofi: finanțele și contabilitatea afacerii” de Tinca Celnicu se adresează „nefinanțiștilor” din business, viitorilor și actualilor manageri, antreprenorilor, dar și studenților și tuturor celor care vor să-si strunească mai bine afacerea sau cariera.
Tinca Celnicu are o experiență de aproape 20 de ani în finanțele și contabilitatea afacerii. Din 2011 susținute cursuri de finanțe și contabilitate a afacerii și workshopuri de finanțe personale.
De-a lungul cărții sunt exemplificate calcule financiar-contabile pentru două companii: un magazin de vânzare de vinuri și o filatură de fibre sintetice.

Am extras mai jos idei interesante din această carte:
• Finanțele și contabilitatea afacerii seamănă cu o pereche de pantofi eleganți și confortabili. Dacă vrem să conducem o afacere, finanțele și contabilitatea sunt obligatorii – altfel este ca și cum am umbla desculți;
• Ca manageri, s-ar putea să nu ne ia nimeni în serios. Ca executivi cu ceva prestanță, trebuie să purtăm pantofi, adică să știm ce sunt acelea un P&L, un bilanț și un cash-flow, să înțelegem investițiile și bugetele. Iar dacă vrem să fim și niște manageri cool, ar fi bine să putem vorbi despre EBITDA, return on investment, benchmarking, business predictability;
• Când vorbim despre pantofi sau despre finanțe și contabilitate, obligatoriu vorbim despre o pereche. Ca un cuplu în care fiecare parte, luate separat, nu funcționează. Finanțele nu pot exista fără rapoarte contabile, iar contabilitatea fără finanțe nu are rost, este inutilă și stingheră, ca un pantof fără perechea lui;
• O contabilitate bună face afacerile mai ușor de urmărit și de înțeles, aduce calm, transparență și claritate în companie, dă informații despre riscuri și măsoară obiectiv rezultatele;
• Acționarii sau investitorii sunt cei care aduc banii într-o firmă, cu speranța că vor obține profit. Ei își riscă propriul capital și de aceea vor să aibă informații, vor să știe dacă banii lor sunt în siguranță și le aduc sau le vor aduce câștiguri;
• Managerii pot folosi analize financiare (indicatori financiari, analiza investițiilor, dar și alte analize) pentru a înțelege afacerea în profunzime și pentru a acționa în cunoștință de cauză. Pe baza acestor analize, ei pot planifica și coordona afacerea, pot construi bugete și planuri de afaceri. Totodată, ei finanțează afacerea, o susțin și o dezvoltă, înțelegând implicațiile angajamentelor financiare;
• Activitățile dintr-o companie sunt materia primă pentru contabilitate. Oricât de diferite sunt companiile, ele au un număr limitate de operațiuni: vând și încasează, cumpără și plătesc, prelucrează și transformă produse și servicii;
• Contabilul însumează periodic datele din registre, de regulă lunar, obținând cifre care sintetizează activitatea și calculează rezultatele perioadei. Produsul final este reprezentat de rapoartele financiare: P&L-ul, Balance Sheet-ul și Cash Flow-ul. Acestea sunt ”vândute” clienților, adică sunt comunicate directorilor și celorlalți stakeholders;
• Am optat în această carte pentru varianta englezească. Vom întâlni ”P&L” și nu ”contul de profit și pierderi”, dar vom folosi mai des ”bilanț” și nu ”Balance Sheet”, pentru că ”bilanț” e termenul mai frecvent folosit în discuții;
• P&L-ul, primul dintre rapoartele financiare anuale (”Profit & Loss” sau ”contul de profit și pierdere”) este un calcul detaliat al performanței unei afaceri într-un an. P&L-ul arată cât a vândut firma în acel an și cât a cheltuit ca să obțină acea vânzare. Dacă vânzările sunt mai mari decât cheltuielile, firma are profit, iar asta este bine. Dacă vânzările sunt mai mici decât cheltuielile, atunci avem de-a face cu o pierdere – firma e ”în roșu” și acesta este un semnal de alarmă;
• Balance Sheetul (bilanțul), celălalt raport esențial din situațiile financiare anuale, calculează averea firmei și datoriile ei la un moment dat, anume la sfârșitul anului, pe 31 decembrie;
• Cash-flow-ul (”situația fluxurilor de trezorerie”), ultimul și cel mai simplu dintre rapoartele financiare, calculează ce a încasat firma într-un an și ce a plătit cu banii încasați. Se referă tot la o perioadă, așa cum face și P&L-ul. Cash-flow-ul ne dă informații despre cum circulă banii în firmă, câți sunt, de la cine vin și către cine se duc;
• P&L-ul, Balance Sheet-ul și Cash-Flow-ul sunt cele trei rapoarte financiare care ne oferă o primă imagine completă a unei afaceri și nu avem nevoie de nimic mai mult pentru a ne forma o idee despre sănătatea unei companii;
• Când vorbim despre ”P&L”, ne referim la un document în care sunt calculate rezultatele unei afaceri într-un interval de timp, iar aceste rezultate se socotesc ținând cont de anumite reguli. Oricât de straniu ar părea, profitul este rezultatul într-un interval dat, așa cum este el reflectat de toate documentele emise în acel interval, dar asta nu înseamnă simpla lor adunare și scădere – cifrele trebuie potrivite înainte de a le aduna și scădea;
• Ca să arătăm ceva în P&L, avem nevoie de un document, fie că este un înscris (factură, chitanță, ordin de plată, contract), fie că este un calcul făcut de un profesionist care folosește tehnici și raționamente profesionale pentru a stabili o valoare. Așa se întâmplă, de pildă, când un contabil calculează amortizarea, un evaluator stabilește valoarea unei clădiri sau un analist financiar estimează cheltuieli;
• Pentru că afacerea este distinctă de proprietarii ei, cheltuielile personale rămân în sfera personală, iar când calculăm profitul unei perioade scădem din venituri, adică din vânzările realizate în acea perioadă, cheltuielile care au fost făcute pentru realizarea veniturilor, după formula:
Profitul net sau pierderea netă = Total Venituri – Total Cheltuieli
• Amortizarea este o bucățică din valoarea unui bun de valoare mare, pe care o firmă îl folosește mai mulți ani pentru a obține venituri. Valoarea lunară a cheltuielii cu amortizarea se calculează împărțind valoarea bunului respectiv la numărul de luni pentru care se estimează că va fi folosit;
• Vom întâlni estimări de cheltuieli (accruals) în calculul P&L-ului atunci când nu avem un document care să confirme o cheltuială, dar acea cheltuială a fost angajată, iar ea poate fi estimată;
• Veniturile sunt sumele de bani pe care o firmă le obține din vânzare, adică din livrarea produselor și/sau prestarea serviciilor ei (venituri din vânzări). Cheltuielile sunt sumele de bani folosite pentru obținerea acestor venituri;
• Firmele au atât tranzacții cash (cu numerar sau card), cât și tranzacții pe credit. Mai mult, cumpără bunuri și nu le consumă imediat, nu le ”cheltuiesc” imediat: mărfurile pot rămâne în firmă pentru o perioadă, până se consumă, iar bunurile de valoare mare sunt utilizate ani la rând și se consumă în timp. În P&L vom potrivi veniturile cu cheltuielile și nu le vom amesteca cu încasările, cumpărările sau plățile;
• O categorie specială de achiziții sunt bunurile pe care le folosim mai mulți ani – exemplul nostru este casa de marcat. Aceste bunuri se consumă treptat, doar o parte din valoarea lor este folosită pentru a obține venituri într-o anumită perioadă;
• Managerii firmei estimează cât timp vor folosi bunul respectiv, contabilul calculează cât revine fiecărei luni și include în calculul profitului doar o parte din valoare, lună de lună, până la consumul integral al bunului. Această parte care se consumă apare în P&L sub numele de cheltuială cu amortizarea sau deprecierea;
• Venitul apare în P&L când are loc vânzarea (livrarea bunului sau prestarea serviciului), indiferent când are loc încasarea, iar cheltuiala apare în P&L când se consumă ceva pentru obținerea acelui venit, indiferent când se întâmplă achiziția bunului sau a serviciului și indiferent când are loc plata acestuia;
• Cheltuielile operaționale sunt toate acele cheltuieli făcute pentru ca o firmă să-și desfășoare activitatea; includem aici chirii, utilități, salarii, amortizarea și orice alt tip de cheltuială care duce la obținerea unui venit din livrarea de bunuri și/sau prestarea de servicii;
• În P&L, cheltuielile se clasifică în funcție de natura lor: de pildă, într-o rubrică de ”cheltuieli cu utilitățile” vom întâlni cheltuieli cum ar fi electricitatea, gazul, apa, în rubrica ”cheltuielilor de comunicare” vom avea toate cheltuielile de telefonie, internet, poștă și alte cheltuieli de această natură;
• Scăzând din venituri costul mărfii și toate cheltuielile operaționale, obținem rezultatul operațional sau rezultatul din exploatare. Pe lângă venituri și cheltuieli operaționale sau din exploatare, putem avea venituri și cheltuieli financiare. Dobânzile primite, în cazul în care firma are depozite în bancă, se vor regăsi în rubrica de venituri financiare, iar dobânzile plătite de firmă, dacă aceasta are împrumuturi, se vor regăsi în rubrica de cheltuieli financiare;
• Dacă firma exportă sau importă produse sau dacă are credite în valută, vom avea venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, care sunt la rândul lor încadrate tot în rubricile de venituri sau cheltuieli financiare;
• Profitul brut se impozitează. Scădem impozitul pe profit din acest profit brut și obținem profitul net. Pierderea nu se impozitează. Pierderea brută este egală cu pierderea netă;
• EBITDA este un fel de VIP al finanțelor, cineva foarte important care face și desface decizii de milioane și miliarde de euro. EBITDA este un profit care nu ține seama de anumite lucruri: ”interests”, adică dobânzile, în cazul în care afacerea are credite de returnat; ”tax”, adică taxele datorate statului; ”depreciation”, care în engleză se referă la amortizarea bunurilor materiale și ”amortization”, care în limbajul financiar anglo-saxon se referă la amortizarea bunurilor nemateriale, cum ar fi de exemplu un soft de contabilitate;
• EBITDA îți dă indicii nu doar despre rezultatele trecute, cum face profitul operațional, ci despre viitorul afacerii, pentru că elimină elementele care vin din trecut, cum este amortizarea;
• EBITDA e un indicator de profitabilitate care elimină efectul deciziilor neoperaționale – cele legate de finanțare, de taxare sau de deciziile de investiții;
• O EBITDA pozitivă ne indică performanțe operaționale. Prin contrast, o EBITDA negativă ne spune că o afacere, dincolo de felul în care arată într-un anume an profitul ei net, are importante probleme în zona operațională. Pierderea netă este un puternic semnal de alarmă pentru orice afacere, dar o EBITDA negativă ne indică o hemoragie gravă care, dacă nu e oprită la timp, va duce compania, mai devreme sau mai târziu, spre o fundătură;
• Benchmarkingul înseamnă să identificăm cele mai bune practici sau indicatori dintr-o industrie, practici pe care apoi le adoptăm în propriile organizații, căutând să atingem performanțe mai bune;
• Benchmarkingul intern, cel prin care comparăm datele financiare ale afacerii cu rezultatele din anii precedenți, este un pas indispensabil în evaluarea traiectoriei businessului despre care discutăm și în eficientizarea lui;
• Benchmarkingul extern, în care comparăm rezultatele unei afaceri cu cele ale unei afaceri de dimensiuni similare din aceeași industrie și din același context de business, este extrem de folositor. Benchmarkingul extern ne ajută să comparăm performanța noastră cu cele mai bune performanțe din industrie sau chiar din alte industrii și să găsim căi să atingem rezultatele de vârf;
• Folosind benchmarkingul, avem ocazia să luăm decizii importante de definire și redefinire a obiectivelor afacerii – ținând cont și de particularitățile ei, și de mediul extern – și putem negocia și renegocia prețuri, putem decide schimbări tehnologice, expansiunea pe noi piețe, putem lua decizii de dezvoltare de noi produse, de reducere a unor costuri, putem face schimbări în felul în care alocăm resursele;
• P&L-ul ne va oferi sugestii, puncte de plecare pentru un proces de decizie rațional, ne va obliga să ținem seama de capabilitățile demonstrate în timp ale afacerii, de dimensiunile ei, de ritmurile ei;
• P&L-ul ne scutește de aproximări dăunătoare și de entuziasme de moment, ajutându-ne în același timp să avem așteptări realiste; ne oferă o întreagă istorie de business, iar istoria e întotdeauna o fundație bună pentru o decizie cu impact în viitor;
• P&L-ul măsoară rezultatul afacerii pe o perioadă, dar nu spune nimic despre ce are compania – adică despre averea firmei. Averea sau activele firmei sunt bunurile pe care le are și le utilizează o afacere pentru a merge mai departe, pentru a-și desfășura activitatea și pentru a face profit;
• Activele imobilizate sunt cele pe care compania le folosește mai mulți ani, iar acestea sunt destul de puțin lichide. Exemple de astfel de active imobilizate sunt terenurile, clădirile, mașinile, computerele și programele care se folosesc pe aceste computere;
• Activele imobilizate se împart și se prezintă în rapoarte financiare în alte trei categorii: tangibile, intangibile și financiare;
• Terenurile, clădirile, utilajele, autovehiculele sunt bunuri materiale de tip active imobilizate tangibile;
• Mărcile comerciale, brevetele, licențele, programele informatice sunt și ale active imobilizate, dar intangibile;
• La active financiare întâlnim acțiunile sau alte drepturi deținute la alte companii, împrumuturi acordate altor companii;
• Activele circulante sunt cele care au șanse mai mari să se transforme în bani în cursul unui an, ele sunt mai lichide. În această categorie sunt stocurile;
• Sumele de încasat de la clienți, anume vânzările pe credit neîncasate încă, se numesc creanțe comerciale, iar contabilii le încadrează și pe ele în categoria de active circulante. Cel mai lichid dintre active îl constituie chiar banii pe care o firmă îi are în casierie sau în bancă;
• Valoarea contabilă brută (gross book value) a unui activ imobilizat este formată din toate cheltuielile necesare pentru a aduce bunul respectiv în stare să fie utilizat pentru nevoile afacerii;
• În rapoartele și analizele financiare vom regăsi activele imobilizate ale unei afaceri întotdeauna la valoare contabilă netă, adică valoarea brută, din care se scade amortizarea cumulată;
• Activele imobilizate se amortizează sau se depreciază, iar managerii, alături de contabili, stabilesc durata de utilizare a activelor imobilizate, fie că este vorba despre o casă de marcat, despre o carieră de piatră, o mină de aur sau o licență Windows. Terenurile nu se amortizează, ele își mențin valoarea constantă în timp și, neamortizându-se, valoarea contabilă brută este egală cu valoarea contabilă netă;
• Dacă un activ este mai productiv în prima parte a vieții lui (o mină de aur este mai productivă în primii ani) și generează mai multe venituri în această perioadă, vom opta pentru amortizarea accelerată; în cazul în contribuția activului la obținerea veniturilor este constantă pe întreaga durată de utilizare, vom folosi amortizarea liniară;
• Provizioanele sunt estimări simple și nevinovate ale unor pierderi de care se ține seama când se calculează rezultatul unei perioade sau atunci când se stabilește valoarea unui activ la un moment dat. Provizioanele se calculează numai dacă apar evenimente care reduc valoarea unui activ. Ele estimează o diminuare a valorii activului atunci când, din diverse motive, valoarea acestuia este sub costul istoric;
• Stocurile și creanțele (sume de bani pe care firma le are de încasat de la clienți) fac subiectul provizionării: stocurile își pot reduce valoarea din diverse motive (deteriorări, distrugeri, expirări, demodări), iar creanțele pot să nu fie încasate din cauza unor litigii, insolvențe, falimente ale clienților;
• Un bun care are o anume valoare într-un business funcțional poate chiar să nu mai valoreze nimic în condițiile lichidării afacerii și, mai mult, să fie nevoie de bani pentru dezasamblare, demolate, ecologizare;
• Actul de naștere din punct de vedere contabil al unei companii, este cel prin care are acționarii depun o sumă de bani pentru construirea firmei – acești bani reprezintă prima avere a companiei nou-înființate. Totodată, această reprezintă și prima ei datorie, datorie pe care o are noua entitate către acționari. Tot ceea ce o companie datorează acționarilor săi poartă numele de capitaluri proprii;
• Pe măsură ce compania funcționează și realizează profit, ea datorează profitul realizat tot acționarilor ei. Acest profit fie se va plăti către acționari diminuând banii companiei, fie va fi menținut în companie pentru a cumpăra apoi active și va reprezenta o parte a capitalurilor proprii pe care compania le datorează fondatorilor;
Activ = Capital (Capital inițial + profit)

• Când compania crește și are nevoi suplimentare de finanțare pentru noi active, ea poate apela la credite comerciale sau la împrumuturi de la instituții financiare, iar ecuația contabilă se dezvoltă astfel:

Ceea ce are (Activul sau averea) = ceea ce datorează fondatorilor (capital) + ceea ce datorează celor care susțin afacerea (credite sau datorii)

• Balance Sheetul sau bilanțul este o extindere a ecuației contabile care detaliază averea unei afaceri, pe de o parte, și datoriile și capitalurile, pe de altă parte. Totodată, această listă este o cheie de control – cele două părți ale bilanțului trebuie să fie în orice moment egale, iar aceasta se întâmplă atunci când toate tranzacțiile sunt corect calculate și înregistrate. În bilanț vom detalia activele (debitul) pe categorii ordonate în funcție de lichiditate. În cealaltă parte a bilanțului vom avea pasivele (creditul), adică datoriile (liabilities) și capitalurile (equity), ordonate în funcție de exigibilitate;
• Pasivele sunt formate din datorii și capitaluri. Datoriile reprezintă sumele de bani pe care le avem de plătit către cineva. Datoriile sunt ceea ce o firmă are ”de dat”, în vreme ce creanțele sunt ceea ce o firmă are ”de luat”, de încasat;
• În firme vorbim despre sume de încasat – creanțe, active ale companiei – și despre sume de plătit – datorii, pasive ale companiei;
• Datoriile pot fi comerciale, cum sunt datoriile către furnizorii de mărfuri sau servicii, și datorii financiare, cum sunt creditele bancare. Ca regulă, datoriile comerciale nu sunt purtătoare de dobândă, pe câtă vreme cele financiare au un cost, plătim pentru ele dobândă;
• Datoriile care sunt scadente într-un interval de un an față de data bilanțului se numesc datorii pe termen scurt. Cele care au o exigibilitate de peste un an sunt datorii pe termen mediu și lung;
• Capitalul din bilanț ne dă informații despre banii pe care proprietarii unei afaceri îi aduc în firmă, bani personali pe care i-au investit inițial;
• Acționarii pot alege să mențină profitul în afacere, pentru a o dezvolta, sau pot alege să retragă acest profit sau o parte din el. Profitul retras din firmă de acționari poartă numele de dividende;
• Abia în anul următor, după ce contabilul a calculat rezultatul pentru întregul an tocmai încheiat și a publicat rapoartele financiare anuale, acționarii pot hotărî și destinația profitului anual: ei pot menține profitul în firmă, îl pot distribui sau îl pot constitui ca rezervă;
• Dacă P&L-ul ne dă informații despre profitabilitatea unei afaceri de-a lungul unei perioade, iar urmărirea lui atentă și compararea ne ajută să eficientizăm afacerea, Balance Sheet-ul ne dă informații despre stabilitatea afacerii la un moment dat;
• Un bilanț echilibrat, atent monitorizat, face ca firma să poată să reziste în perioadele economice dificile și să înflorească în vremurile bune;
• O balanță este un raport lunar mai detaliat, care prezintă într-o singură listă atât P&L-ul, cât și Balance Sheetul;
• Atunci când citim o balanță avem de fapt acces la informațiile legate de toate tranzacțiile unei perioade: marfa cumpărată și marfa vândută, încasări și plăți prin bancă, achiziții și plăți către furnizori, bani folosiți din împrumuturi sau rambursări de împrumuturi și alte operațiuni. Aceste detalii ne ajută să cunoaștem mai bine afacerea;
• Lunar are loc ”închiderea balanței” – nu se mai înregistrează tranzacții în registrele contabile, se calculează profitul lunii, se obține P&L-ul lunii și bilanțul de la sfârșit de lună;
• Orice plată (cash-out) și încasare (cash-in) reprezintă, la modul general, un flux de numerar adică, în engleză, cash-flow;
• Cash-ul este important pentru manageri și acționari: când lipsesc banii dintr-o firmă, ea s-ar putea închide rapid, chiar dacă este profitabilă;
• Banii care apar ca urmare a activităților operaționale ale unei firme și a celor de investiții, poartă denumirea de free cash-flow;
• Free cash-flow calculează banii pe care firma este liberă să-i distribuie către creditori sau către acționari după ce a plătit tot ce era de plătit pentru operațiuni și pentru investiții;
• Free cash-flow se folosește adesea atunci când este evaluată o afacere, când se calculează valoarea acesteia sau atunci când se analizează o investiție;
• În calculul cash-flow sunt incluse doar investițiile de care e nevoie pentru menținerea operațiunilor, nu și cele de dezvoltare a businessului, pentru a vedea cu exactitate cât cash se obține din businessul actual;
• Dacă free cash-flow-ul este constant pozitiv înseamnă că afacerea este pe un drum bun și merge bine de la sine. Un free cash-flow negativ la nivelul unei perioade nu indică neapărat o situație dificilă, dar este un semnal că managerii trebuie să fie atenți la business, să urmărească în detaliu componentele free cash-flow-ului, astfel încât să-l aducă pe plus;
• Cash Flow-ul ne arată câți bani aveam la începutul unui an, calculează încasările și plățile, adică fluxul de numerar împărțit în trei categorii, cele două categorii pe care deja le-am întâlnit, cash-flow-ul din activități curente (sau operaționale) și din cel din activități de investiții, la care se adaugă încă o categorie – aceea a cash-flow-ului din activități de finanțare; la final, raportul ne arată cu câți bani am rămas la sfârșitul anului după ce am operat, investit și finanțat afacerea cum ne-am priceput mai bine;
• Raportul de Cash-Flow ne arată câți bani erau în firmă la începutul perioadei de raportare, ce încasări și ce plăți au avut loc pe parcurs și câți bani sunt în firmă la sfârșitul perioadei de raportare;
• Activitățile curente (sau operaționale) sunt importante. Vorbim aici despre activitățile legate de desfășurarea zilnică a afacerii (vânzării, marketing, producție, logistică și activități suport, cum sunt contabilitatea, resursele umane). Ele generează tranzacții comerciale care se reflectă în Cash Flow sub forma de fluxuri de numerar, adică încasări și plăți din activitățile operaționale (iar în P&L apar ca venituri și cheltuieli);
• Dacă acest cash-flow este negativ, fie compania este într-o perioadă de expansiune, fie are probleme în zona operațională. În ambele cazuri, trebuie asigurați banii de altundeva pentru a susține acest minus temporar de cash la nivel operațional. Banii vor veni, cel mai adesea, din activitățile de finanțare;
• Următoarea rubrică din Cash-Flow este cea a activităților de investiții – activitățile prin care se cumpără sau se vând activele imobilizate, acele active pe care le folosim un timp îndelungat, au valoare mare și sunt destul de puțin lichide;
• Ca regulă, cash-flow-ul din investiții este negativ: vom plăti către furnizorii de investiții cu mult mai mult decât vom încasa din eventuale vânzări din active imobilizate. Cash-flow-ul din investiții este pozitiv în cazuri excepționale, atunci când se restrâng, se lichidează operațiuni, când compania iese de pe o anumită piață și își vinde activele imobilizate (clădiri, terenuri, capacități de producție) sau când ia decizia să vândă din activele imobilizate pentru că nu are alte surse de finanțare;
• Dacă firma este în expansiune, s-ar putea ca free cash-flow-ul să fie negativ. Banii obținuți din operațiuni nu sunt suficienți pentru plata investițiilor. Atunci când apare o creștere foarte agresivă, chiar cash-flow-ul operațional poate fi negativ și nu poate susține nici măcar volumul tot mai mare al operațiunilor;
• În astfel de cazuri, în care compania este profitabilă, dar nu generează suficient free cash-flow, firma va cere bani din altă parte ca să susțină creșterea. Compania poate primi bani de la acționari, sub formă de capital, sau de la bănci și alte instituții financiare, sub formă de împrumuturi – acestea reprezintă încasări din activitatea de finanțare;
• Cash-flow-ul ne arată în detaliu cum circulă banii într-o firmă, de unde vin și unde se duc, câți bani avem în bancă la începutul și la sfârșitul perioadei de raportare;
• O companie poate fi profitabilă, dar, dacă nu își încasează vânzările la timp, nu îți poate plăti furnizorii, salariații, taxele;
• Înainte chiar de a se asigura că-și încasează creanțele și că le încasează la timp, compania trebuie să se asigure că termenele de încasare stabilite cu clienții sunt cele pe care și le poate permite, că a negociat termene pe care le poate duce, de preferat chiar termene confortabile;
• Nevoia de capital de lucru se calculează după formula simplificată: nevoia de capital de lucru = creanțe + stocuri – datorii. Formula completă este: nevoia de capital de lucru = active curente – datorii curente;
• Dacă avem sume de încasat de la clienți și stocuri care, însumate, sunt mai mari decât datoriile către furnizori și alte datorii nefinanciare, vom avea nevoie de capital de lucru, adică de bani pentru a ne desfășura activitățile operaționale. Uneori acești bani există în companie, alteori trebuie împrumutați. Un bun management al capitalului de lucru eficientizează cash-flow-ul operațional și aduce bani în firmă;
• Când analizăm investițiile din perspectiva Cash-Flow-ului, urmărim să ne asigurăm că există un echilibru, că plățile pentru investiții se fac fie din cash-flow-ul generat de activitatea operațională, fie din surse de finanțare pe termen lung;
• Un bun management al cash-flow-ului unei companii este un element important pentru succesul ei, iar acesta este dependent, la rândul lui, atât de managementul financiar, cât și de managementul operațional care poate influența covârșitor nevoia de capital de lucru;
• Capacitatea de autofinanțare reprezintă cash-flow-ul operațional generat de o afacere, fără ca acesta să fie influențat de eficiența cu care sunt urmărite creanțele, stocurile, furnizorii; este cash-ul pe care l-ar genera activitățile operaționale în condițiile în care, într-o anumită perioadă, toate vânzările s-ar încasa cash, toate cheltuielile operaționale s-ar plăti cash, iar stocurile nu s-ar modifica – ca și cum, într-o perioadă, toate elementele capitalului de lucru ar îngheța;
• O analiză financiară a unei companii calculează indicatorii financiari ai firmei pentru mai mulți ani consecutivi, se compară indicatorii obținuți, se observă tendințe ale acestora și zonele cu posibile riscuri;
• Ca manageri, chiar și atunci când suntem la început de drum, chiar și atunci când suntem într-o firmă nouă sau într-o industrie pe care nu o cunoaștem, când cunoaștem puțin sau deloc o afacere, urmărind cifrele avem ocazia să punem sau să nu punem întrebări și să descoperim istoria afacerii. De ce a scăzut o anume marjă? De ce s-a schimbat un anumit trend? De ce avem alt ritm de creștere? Răspunsurile la astfel de întrebări ne ajută dacă factorii interni sau cei externi schimbă povestea, dacă acești factori pot fi controlați sau nu, astfel încât să ținem cârma afacerii în direcția bună;
• Indicatori de profitabilitate: rata marjei comerciale (gross margin), rata profitului operațional (operating margin sau EBIT margin), rata profitului (net margin)
• Rata marjei comerciale = marja comercială / vânzare;
• Cu cât marja comercială e mai mare, cu atât mai mult poate să susțină celelalte cheltuieli operaționale. Practic, ea reprezintă partea din vânzări care include orice cheltuială a firmei și profitul, dar nu și prețul de achiziție;
• Rata profitului operațional = profit operațional / venituri din vânzări, măsoară performanța managementului operațional al unei afaceri. Aceasta nu ține cont de rezultatul financiar și de cheltuielile cu taxele, pentru că aceste elemente din P&L nu pot fi controlate de un manager operațional;
• Rata profitului net = profitul net / venitul din vânzări. Ea măsoară performanța întregii afaceri și de aceea atât managerii, cât și acționarii și finanțatorii urmăresc acest indicator și evoluția lui;
• Există și un set de indicatori de profitabilitate care leagă date din P&L cu cele din Balance Sheet;
• Rentabilitatea activelor (ROA – return on assets) = profit net / total active, măsoară cât de bine sunt utilizate activele unei firme și deci performanța managementului de top;
• Rentabilitatea financiară (ROE – return on equity) = profit net / capitaluri proprii, raportează profitul net la capitalurile proprii și arată cât de bine sunt folosiți banii acționarilor;
• Rentabilitatea investiției (ROI – return on investment) = profit / investiții. Profitul poate fi profit net, profit operațional, EBITDA, iar investiția ar putea fi valoarea unui activ, a mai multor active sau valoarea capitalului acționarilor;
• Indicatorii financiari de eficiență măsoară performanța operațională a afacerii și de aceea sunt urmăriți permanent de managementul de top, dar și de managerii operaționali. Adeseori ei au bonusuri condiționate de atingerea anumitor valori ale indicatorilor operaționali;
• Perioada medie de încasare (DSO) = (creanțe la sfârșitul anului / vânzarea anuală) x 365 zile
• Stocurile, fie că sunt stocuri de materii prime, de semifabricate, produse finite sau mărfuri, constituie un activ important în care se ”blochează” banii. Cu cât perioada de stocare este mai mică, cu atât mai bine – înseamnă că stocurile se transformă rapid în bani, că oamenii de la aprovizionare își fac treaba bine, că există comunicare între departamente;
• Indicatorii de lichiditate și solvabilitate dau informații despre capacitatea unei companii de a-și plăti datoriile. Ei sunt urmăriți de manageri, acționari, finanțatori și furnizori, toți fiind interesați să nu piardă banii pe care i-au investit sau cu care au creditat o afacere;
• Indicatorii de lichiditate se referă la capacitatea unei firme de a-și onora plățile pe termen scurt, în timp ce indicatorii de solvabilitate urmăresc capacitatea de plată pe termen lung;
• Lichiditatea curentă = active curente / datorii curente și ar trebui să fie mai mare de 1
• O lichiditate de 1 este suficientă într-o industrie cu stocuri mici sau inexistente, cum este cazul firmelor de consultanță; într-o industrie cu stocuri mari, o lichiditate curentă care urcă spre 2 este mai confortabilă, pentru că stocurile reprezintă active mai puțin lichide decât creanțele, ele nu pot fi rapid transformate în bani;
• Lichiditatea imediată = (active curente – stocuri) / datorii curente
• O companie devine insolvabilă dacă nu-și poate plăti datoriile, dac nu are suficient cash, chiar dacă are suficiente active cu ajutorul cărora, dacă le-ar vinde și le-ar încasa, ar putea să-și onoreze datoriile scadente;
• O afacere poate continua să funcționeze destul de mult timp având probleme de profitabilitate și eficiență, în schimb, dacă are probleme de lichiditate și de solvabilitate, riscă să tragă obloanele în scurt timp;
• Indicatorul de solvabilitate (debt to equity ratio) = datorii / capitaluri proprii
• Z score dă indicii despre probabilitatea de faliment a unei afaceri, și are formula:
Z = 1,2 x A + 1,4 x B + 3,3 x C + 0,6 x D + 1,0 x E, unde
A = (active curente – datorii pe termen scurt) / total active
B = (rezultatul reportat + rezultatul curent) / total active
C = profitul operațional / total active
D = capitaluri proprii / total datorii
E = vânzări / active totale
• Dacă Z > 2,9 atunci riscul de faliment este foarte redus. Cu cât Z este mai mic, cu atât crește probabilitatea de faliment. O valoare sub 1,23 arată un risc mare de faliment;
• Analiza cost-beneficiu înseamnă evaluarea beneficiilor unei investiții și a cheltuielilor asociate acesteia de-a lungul unei perioade, cu scopul de a afla dacă o investiție are sens economic, dacă este rentabilă;
• În analiza investiților ne bazăm pe estimări, pe venituri și cheltuieli estimate, pe încasări și plăți estimate, și nu avem nicio certitudine că toate acestea vor fi așa cum le-am calculat;
• Pentru a evalua riscul unei investiții, riscul schimbării ipotezelor, sunt folosite analizele de senzitivitate, care arată efectul schimbărilor de prețuri, de costuri, de alte variabile dintr-un proiect;
• De regulă într-o astfel de analiză întâlnim cel puțin trei scenarii – cel mai bun scenariu posibil, în care veniturile sunt maxime, iar costurile sunt minime, cel mai rău scenariu posibil, cel în care veniturile sunt minime și costurile sunt maxime, și cel mai probabil scenariu, în care estimăm cele mai bune șanse de realizare;
• Când hotărâm să investim în ceva, vom avea de plătit o sumă mai mare la început (cash-out), urmând să avem o serie de încasări mai mici ulterioare (cash-in);
• Valoarea prezentă netă (NPV) reprezintă valoarea actualizată a fluxurilor de numerar pe care se estimează că le aduce o investiție. Pornind de la valoarea prezentă, adică de la valoarea actualizată a fluxurilor de numerar viitoare, se poate face o analiză completă, care aduce o nouă perspectivă asupra investiției;
• Pornind de la cash-flow se pot calcula indicatori ca rata rentabilității interne și perioada de recuperare a investiției, obținând o imagine mai clară a viabilității proiectului;
• Analiza pe bază de cash-flow-uri actualizate (discounted cash-flow) urmărește să calculeze valoarea prezentă netă (NPV) a unor fluxuri anuale de numerar estimate, din viitor. Se obțin fluxurile anuale de numerar despre care se estimează că vor fi generate de investiție și de activități operaționale, adică un free cash-flow anual. Apoi se ”discountează” acest cash-flow, adică se calculează valoarea lui din prezent, folosind un anume cost al capitalului;
• Când avem o analiză a fluxurilor de numerar trebuie să ne punem întrebări legate de capitalul de lucru, și anume cum va fi influențat cash-flow-ul de stocurile, creanțele și datoriile la furnizori. Vor fi stocuri de plătit, și care este valoarea lor? Vom încasa vânzările cash sau în avans, ori vom vinde pe credit? Cum vom plăti datoriile comerciale – furnizorii trebuie plătiți în avans, cash sau la termen?
• Folosind cash-flow-ul, se poate calcula perioada de recuperare a investiției (pay-back period) și rata rentabilității interne (IRR). Perioada de recuperare ne spune în cât timp se va recupera investiția;
• IRR calculează rentabilitatea sau profitabilitatea proiectului pe baza fluxurilor de numerar. Pornind de la formula PV = FV/(1+I)^n, se calculează valoarea dobânzii I pentru care valoarea prezentă PV este egală cu zero;
• Firmele care au un istoric al performanței și ajung să aibă credibilitate în fața finanțatorilor și a investitorilor pot obține sume mult mai mari prin listarea la bursă. Capitalul astfel obținut de companie nu va fi rambursat niciodată investitorilor care cumpără acțiuni, adică drepturi de proprietate asupra companiei;
• Acționarii sunt proprietari ai unei companii, iar în funcție de procentul de acțiuni deținute pot sau nu să controleze afacerea. Fiind proprietari, în cazul lichidării companiei, ei sunt îndreptățiți la o cotă-parte din valoarea de lichidare;
• Investitorii speră că vor primi dividende, iar acțiunile odată dobândite pot fi vândute cu ușurință la bursă, adică sunt lichide, pot fi transformate în cash la nevoie;
• Din vânzarea acțiunilor, investitorii pot obține câștiguri mari atunci când compania în care au investit are performanțe bune, ceea ce înseamnă că valoarea ei de piață crește, iar valoarea acțiunilor crește și ea;
• Lectura rapoartelor financiare ne va ajuta să fim manageri mai buni, dar și lectura altor cărți o va face. Citind, ne vom pune mai adesea întrebări despre semnificația economică a cifrelor pe care le întâlnim, despre realitatea pe care o descriu ele sau despre viitorul pe care îl proiectează.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan