The Most Important Things Illuminated – Howard Marks

Uncommon Sense for the Thoughtful Investor

Cartea ”The Most Important Thing: Uncommon Sense for the Thoughtful Investor” de Howard Marks (tradusă de curând și în limba română cu titlul ”Cel mai important lucru”, vezi linkul alăturat către un magazin online) explică cheia succesului în investiții și capcanele care pot distruge capitalul și ruina o carieră de investitor. Utilizând pasaje din memo-urile sale pentru a-și ilustra ideile, Howard Marks explică prin exemple, detaliază dezvoltarea unei filosofii de investiții care ține cont de complexitatea investițiilor și de pericolele lumii financiare. Aplicând în mod strălucit puncte de vedere asupra pieței volatile de astăzi, Marks oferă o carte care este parțial memorialistică, parțial crez, cu un număr de idei de reținut.

Howard Marks, președinte și cofondator al Oaktree Capital Management, este renumit pentru evaluările sale profunde cu privire la oportunitățile și riscurile de pe piețe. După patru decenii petrecute pe drumul către vârful profesiei de manager de investiții, el este privit astăzi ca unul dintre liderii mondial în value investing. Acum, pentru prima dată, toți cititorii pot beneficia de înțelepciunea sa, concentrată într-un singur volum adresat atât începătorilor cât și investitorilor experimentați.

Howard descrie concepte precum ”gândire de nivel secund”, relația între preț și valoare, oportunism răbdător și investiții defensive. Evaluând în mod onest propriile sale decizii, el furnizează lecții valoroase pentru gândirea critică, analiza riscului și strategii de investiții. Încurajând investitorii să fie ”contrarieni”, Marks  judecă ciclurile pieței și realizează randamente prin acțiuni agresive, dar măsurate. Care element este cel esențial? Investițiile de succes necesită atenție sporită la multe aspecte disparate, iar fiecare dintre subiectele tratate de Marks se dovedește a fi lucrul cel mai important.

“This is that rarity, a useful book.” – Warren Buffett

Iată idei extrase din această carte excepțională:

• Investițiile de succes necesită o atenție deosebită la multe aspecte disparate, toate în același timp. Omite unul dintre ele și rezultatul probabil va fi nesatisfăcător;
• Nu vei găsi aici o carte ”how-to”, nici instrucțiuni pas cu pas, nici formule de evaluare. Doar un mod de a gândi care te poate ajuta să iei decizii bune și, poate mai important, să eviți capcanele care îi ademenesc pe mulți;
• Experiența este ceea ce primești atunci când nu obții ceea ce doreai;
• Vremurile bune te învață numai lecții proaste: că investițiile sunt simple, că știi toate secretele, că nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la riscuri. Cele mai valoroase lecții sunt învățate în vremuri dificile;

”It is not supposed to be easy. Anyone who finds it easy is stupid.” – Charlie Munger

• Investiția nu poate fi redusă la un algoritm transmis unui computer. Chiar și ce mai buni investitori nu reușesc de fiecare dată;
• Psihologia joacă un rol major în piață, și deoarece este foarte variabilă, relațiile cauză-efect nu sunt fiabile. O abordare de investiții poate să meargă pentru un timp, dar eventual acțiunile necesare vor schimba mediul, făcând ca o nouă strategie să devină necesară;
• Oricine poate obține o performantă medie în investiții – doar investește într-un fond pe un index care cumpără câte puțin din toate. Așa vei obține ”randamentul pieței”, aproximativ cât oferă piața. Dar investitorul de succes își dorește mai mult, el vrea să bată piața;
• Viitorii investitori pot urma cursuri de finanțe și contabilitate, pot citi mult și, dacă sunt norocoși, pot fi mentorați de cineva cu o înțelegere profundă a procesului investițional. Dar numai câțiva dintre ei vor obține o perspectivă superioară, intuiția, sensul valorii și psihologia necesară pentru rezultate peste medie;
• Gândirea de primul nivel spune: ”E o companie bună, să cumpărăm acțiuni”. Gândirea de nivel secund spune: ”E o companie bună, dar toți cred că e o companie grozavă, și nu este. Așa că prețul e supraevaluat; să o vindem.”
• Gândirea de primul nivel spune: ”Cred că această companie va avea câștiguri în scădere, o s-o vând.” Gândirea de nivel secund spune: ”Cred că scăderea câștigurilor acestei companii va fi mai redusă decât se așteaptă oamenii, iar surpriza plăcută va ridica prețul. Să cumpărăm”;
•  Gândirea de primul nivel este simplistă și superficială, și aproape oricine o poate face (un semn prost pentru orice presupune încercarea de a fi superior);
• Gândirea de nivel secund este profundă și complexă. Gânditorii de nivel secund iau alte lucruri în calcul:
  • Care e plaja rezultatelor viitoare?
  • Ce rezultat cred că se va obține?
  • Care e probabilitatea să am dreptate?
  • Care e consensul de pe piață?
  • Cum diferă așteptările mele față de consens?
  • Este psihologia consensului care este încorporată în preț prea bullish sau prea bearish?
  • Ce se va întâmpla cu prețul assetului dacă acest consens nu mai e corect, si dacă eu am dreptate?
• Fondurile mutuale nu vor ca tu să crezi că te-ai putea descurca. Ei vor ca tu să crezi că ei poți reuși. În acest caz, ti-ai pus banii in fonduri gestionate activ și ai plătit taxe mari;
• Atractivitatea de a cumpăra ceva plătind mai puțin decât merită are sens. Cum să găsești chilipiruri pe piețe eficiente? Trebuie să ai abilități analitice excepționale, viziune și previziune. Dar deoarece este excepțional, puțini oameni le au;
• Cei care consideră că procesul investițional e simplu nu sunt conștienți de nevoia gândirii de nivel secund. Așa încât mulți oameni cred că fiecare poate fi un investitor de succes. Nu oricine poate. Dar vestea bună e că prevalența gânditorilor de primul nivel mărește randamentul disponibil gânditorilor de nivel secund;

”În teorie nu este nicio diferență între teorie și practică, dar în practică este.” – Yogi Berra

• În ianuarie 2000 Yahoo se vindea cu 237 USD. În aprilie 2001 se vindea cu 11 USD. Oricine argumentează că piața a fost corectă de fiecare dată este cu capul în nori. A fost greșit cel puțin în unul dintre momente. Dar asta nu înseamnă că mulți investitori au fost capabili să detecteze și să acționeze pe eroarea pieței;
• Cu milioane de oameni făcând o analiză similară pe baza unor informații similare, câr de des vor avea acțiunile prețuri eronate, și cât de des poate o persoană să detecteze aceste erori ale prețurilor?
• Răspuns: nu prea des. Dar asta este esența gândirii de nivel secund;
• O piață ineficientă are cel puțin una din caracteristicile următoare:
  • Prețurile pe piață sunt deseori greșite. Accesul la informație și analiza asociată sunt înalt imperfecte, așa că prețurile sunt fie mult deasupra, fie mult sub valorii intrinseci;
  • Randamentul ajustat la risc al unui activ poate fi foarte departe de cel al altor clase de active, fiind fie prea mare (prânz gratuit), fie prea mic relativ la alte clase de active;
  • Anumiți investitori supra performează în mod consistent. Deoarece există erori de evaluare și diferențe între participanți în termeni de expertiză, viziune și acces la informații, este posibil ca erorile de evaluare să fie identificată și să se profite de ele în mod regulat;
• Majoritatea profesioniștilor au mari dificultăți să bată piața. Investițiile care sunt nefavorabile, care nu arată atât de atractive pe termen scurt, sunt evitate de majoritatea profesioniștilor, care simt că trebuie să adauge performanță chiar acum;
• Pentru ca investițiile să fie de succes, o estimare precisă a valorii intrinseci este punctul de start indispensabil. Fără asta, orice speranță pentru un succes consistent ca investitor este exact aceasta: o speranță;
• Warren Buffett spune că cel mai bun curs de investiții ar trebui să te învețe doar două lucruri: cum să evaluezi o investiție și cum să gândești cu privire la mișcările prețurilor pieței;
• Investitorii în value țintesc să aibă acțiuni cu valoare intrinsecă estimată și să cumpere când prețul este mai mic, iar investitorii în creștere încearcă să găsească acțiuni ale căror valori să crească rapid în viitor;
• Value investing se bazează pe factori tangibili cum ar fi active și numerar. Factori intangibili precum talent și potențialul de creștere pe termen lung au parte de o pondere mai redusă;
• Value investors cumpără companii cu convingerea că valoarea curentă este mare relativ la prețul curent;
• Growth investors cumpără companii deoarece cred că valoarea va crește destul de rapid în viitor pentru a produce o apreciere substanțială;
• Cea mai mare speranță a unui value investor este să aibă dreptate cu privire la evaluarea companiei și să o cumpere atunci când e disponibilă la un preț mai redus. Cu cât discountul este mai mare, cu atât mai mare este marja de siguranță;
• Mulți oameni tind să se îndrăgostească de lucrurile pe care le-au cumpărat pe măsură ce cresc prețurile, din moment ce se simt validați, și le place mai puțin când prețurile scad, când încep să se îndoiască de decizia lor inițială de cumpărare;
• Dacă ți-a plăcut acțiunea la un preț de 60 de dolari, trebuie să-ți placă și mai mult la 50, și mult mai mult la 40 sau 30 de dolari;
• Pericolul este maximizat când începi să te gândești: ”A scăzut foarte mult, mai bine aș ieși înainte să ajungă la zero”. Acesta e un mod de gândire care creează minime și îi fac pe oameni să vândă atunci;
• Investitorii fără grijă (sau preocupare) cu privire la profituri, dividende, evaluare sau gestiunea afacerilor nu posedă expertiza necesară ca să facă mișcarea corectă la momentul corect. Când toți în jurul lor cumpără și fac bani, ei nu știu când o acțiune e prea sus și de aceea o păstrează. Iar când piața cade liber, ei nu au încrederea necesară de a o păstra sau de a mai cumpăra la prețul reduse sever;
• Value investors marchează cele mai mari câștiguri când cumpără la un preț subevaluat, scad prețul mediu și au o analiză cât mai bună a valorii intrinseci;
• Niciun activ nu e atât de bun încât să nu devină o investiție proastă dacă este cumpărat la un preț prea ridicat. Și există puține active atât de proaste încât să nu devină o investiție bună dacă sunt cumpărate la un preț suficient de scăzut. De asemenea, investitorii trebuie să fie atenți la riscul de obsolență, care poate transforma un activ ieftin într-o capcană;
• Indiferent cât de bună ar părea o investiție, dacă prețul n-a fost încă luat în considerare, nu poți știi de fapt dacă este o investiție bună;
• Să cumperi ceva la valoarea sa intrinsecă nu e mare lucru. Și să plătești mai mult decât valorează este clar o greșeală; e nevoie de mult efort sau de mult noroc pentru a transforma ceva cumpărat la un preț prea mare într-o investiție de succes;
• În anii 1970, companiile din grupul Nifty Fifty avea pe maximele lor un raport P/E între 80 și 90. Nimeni dintre susținătorii lor de atunci nu păreau îngrijorați de aceste evaluări ridicate. În câțiva ani raportul P/E a scăzut de la 80-90 la 8-9, adică investitorii în cele mai bune companii din America au pierdut 90% din bani. Poate că oamenii au cumpărat cele mai bune companii, dar ei au plătit prețul greșit;
• Mulți dintre value investors nu sunt buni la a determina când să vândă (și mulți vând prea devreme). Totuși, știind când să cumpere îi protejează de multe dintre erorile vânzărilor executate prea devreme;
• Cea mai importantă componentă nu este cea de contabilitate sau economie, ci cea psihologică. Cheia este să determini cui îi place o anumită investiție și cui nu. Schimbările viitoare ale prețului vor fi determinate de faptul că mai mulți sau mai puțini oameni o s-o placă în viitor;
• Investițiile sunt un concurs de popularitate și lucrul cel mai periculos e să cumperi ceva când e la maxim de popularitate. În acel punct, toate faptele și opiniile sunt deja incluse în preț și nu mai apar noi cumpărători;
• Când plătești pentru perfecțiune, nu obții ceea ce aștepți, iar prețul mare plătit te expune la riscul de a pierde bani când realitatea ajunge la lumina zilei. Acesta este unul dintre lucrurile cele mai riscante;
• Cel mai sigur și mai profitabil lucru este să cumperi ceva atunci când nimănui nu-i place. În timp, popularitatea și deci și prețul nu pot evolua decât într-o singură direcție, în sus;
• ”Latura umană” a investițiilor este o parte critică. Este o zonă în care investitorii performanți trebuie să exceleze, deoarece analiza financiară nu va garanta performanțe superioare dacă reacțiile tale la diverse dezvoltări sunt sabotate de psihologie, ca și în cazul celorlalți. Să reușești asta e destul de dificil, deoarece totul în mediul investițional conspiră asupra investitorilor ca să facă lucrurile greșite la momentul greșit. Toți suntem oameni, așa că provocarea este să performezi mai bine decât alți investitori chiar dacă pornim cu aceeași materie cenușie;
• Opusul unor investiții conștiente este să vânezi în continuu bule, în care relația dintre preț și valoare este ignorată total;
• La început câțiva investitori mai inteligenți își dau seama (sau estimează) că poate apărea o bulă, investesc într-un activ și încep să marcheze profituri. Apoi alții prind ideea (sau doar observă ca alții fac bani) și cumpără și ei, mărind prețul acțiunii respective. Pe măsură ce prețul crește și mai mult și investitorii se inflamează la posibilitatea de a câștiga bani ușor, ei ajung să se gândească din ce în ce mai puțin că prețul e corect. Deși oamenii ar trebui să iubească mai puțin ceva al cărui preț crește, ei ajung să îl placă și mai tare;
• Oamenii sunt atrași de acele investiții care au performat bine de curând. Ei sunt atrași și de managerii care au performat bine de curând, deși nu există o mare corelație cu performanța viitoare acestor manageri;
• În bula dot com, cumpărătorii n-au fost prea îngrijorați dacă prețul unei acțiuni era prea ridicat fiindcă erau siguri ca altcineva va veni să cumpere după ei cu un preț și mai mare. Din păcate, teoria prostului mai mare merge bine până nu mai merge. Valoarea finalmente ajunge să conteze, și ultimii sunt nevoiți să rămână cu acțiunile scumpe în buzunar;
• ”Prețul e prea ridicat” nu e deloc sinonim cu ”următoarea mișcare va fi în jos”. Lucrurile pot fi supraevaluate un timp îndelungat;
• În bule, infatuarea cu privire la momentul pieței trece peste orice noțiune de valoare și preț corect, iar lăcomia (plus durerea de a sta deoparte în timp ce alții par să facă bani ușor) neutralizează orice prudență care altfel ar fi luată în considerare;
• Creșterile în valoare sunt dificil de prezis cu acuratețe. Imaginea convențională asupra potențialului de creștere este de obicei inclusă în prețul acțiunii, asta însemnând că, dacă imaginea ta nu este diferită de a consensului pieței și superioară acesteia, probabil ai plătit deja pentru îmbunătățirea potențială;
• Să cumperi la un discount față de valoarea intrinsecă și să vezi prețul acțiunii mișcându-se către valoare necesită ca participanții din piață să se trezească la realitate. Cu piața funcționând cum trebuie, valoarea exercită o tracțiune către preț;
• Să cumperi la prețul corect este partea dificilă a acestui exercițiu. Odată realizată corect, timpul și alți participanți la piață vor avea grijă de restul;
• Gestionarea riscului este elementul esențial în investiții. Primul pas constă în înțelegerea lui. Al doilea pas este recunoașterea faptului că riscul este mare. Pasul critic este controlarea riscului;
• Investițiile mai riscante nu pot fi luate în considerare la livrarea unor randamente mai mari, deoarece dacă investițiile mai riscante ar produce randamente mai mari, ele n-ar fi mai riscante;
• Investițiile mai riscante implică o incertitudine mai mare cu privire la rezultat, ca și o probabilitate mai mare de eșec;
• Când prețul e evaluat corect, investițiile mai riscante trebuie să prevadă randamente așteptate mai mari, posibilitatea unor randamente mai scăzute și în anumite cazuri posibilitatea unor pierderi;
• Compararea riscului unei pierderi permanente a capitalului cu recompensa potențială este unul dintre cele mai importante concepte din investiții;
• Oamenii evită să facă investiții în primul rând pentru că sunt îngrijorați de o pierdere de capital sau de un randament prea scăzut;
• În vremuri nebune, investitorii disciplinați acceptă în mod intenționat riscul de a nu-și asuma mai mult risc;
• În decada anilor 2000s, 79% dintre managerii de investiții care au terminat în topul performanței au petrecut cel puțin 3 ani la coada clasamentului. Majoritatea investitorilor vânează fondurile ”hot” și nu îi interesează managerii care au subperformat pe termen scurt;
• Riscul de pierdere nu înseamnă în mod necesar fundamente șubrede. Un activ cu fundamente modeste – o companie nu prea grozavă, un bond speculativ sau o locuință într-o parte mai rău famată a orașului – poate fi de fapt o investiție de succes dacă este cumpărată la un preț suficient de scăzut;
• Investitorii pragmatici cred că un randament mare și un risc scăzut pot fi realizate simultan prin cumpărarea unor lucruri mai ieftine decât valorează. În același timp, să plătești prea mult implică un randament scăzut și un risc crescut;
• Relația între diferite tipuri de investiții și riscul de pierdere este atât de greu de definit și atât de variabilă în funcție de schimbarea condițiilor, încât nu permite o formulare matematică de succes;
• Investitorii care doresc o măsurare obiectivă a randamentului ajustat la risc se pot uita la rația Sharpe, care măsoară randamentul în exces al portofoliului în raport cu deviația standard a randamentului;
• Să zicem că faci o investiție care merge cum trebuie. Asta înseamnă că n-a fost riscantă? Poate ai cumpărat cu 100 USD și vinzi cu 200 USD mai târziu. A fost riscantă? Cine știe? Poate că ai fost expus la niște incertitudini potențiale mari care nu s-au materializat;
• Chiar și după ce o investiție a fost închisă, e imposibil de spus cât risc a prezentat. Faptul că o investiție a mers bine nu înseamnă că n-a fost riscantă, și invers;
• Investițiile constau în exact un singur lucru: să ai de-a face cu viitorul. Evident este imposibil să ”știi” orice despre viitor;
• Un portofoliu poate fi setat să facă față la 99% dintre toate scenariile, dar sucombă din cauza celor 1% care se materializează. Pe baza acestui rezultat, poate părea riscant, în timp ce investitorul ar fi putut fi prevăzător;
• Doar randamentul – mai ales randamentul pe perioade scurte de timp – spune foarte puțin despre calitatea deciziilor investiționale. Randamentul trebuie să fie evaluat relativ la cantitatea de risc asumat pentru realizarea sa. Și totuși, riscul nu poate fi măsurat. Riscul poate fi judecat numai prin gânditorii sofisticați și experimentați de nivel secund;
• Riscul există numai în viitor și este imposibil să știm in mod sigur ce ne aduce viitorul. Nimic nu mai este ambiguu când privim trecutul. Dar oamenii se așteaptă ca viitorul să fie precum trecutul și subestimează potențialul de schimbare;
• Oamenii supraestimează propria abilitate de a estima riscul și a înțelegerii mecanismelor pe care nu le-au văzut niciodată în operare;
• Investițiile necesită luarea cu privire la viitor. De obicei facem asta presupunând o asemănare cu trecutul. Dar aceasta e departe de a spune că rezultatele vor fi distribuite la fel ca întotdeauna. Pot apărea lucruri neuzuale și improbabile pot apărea, și rezultatele pot merge chiar si către extreme care sunt dificil de prevăzut. Subestimarea incertitudinii și a consecințelor sale este un mare contributor la dificultatea investitorului;
• Riscul înseamnă incertitudinea despre rezultatul care va avea loc și despre posibilitatea pierderii când apar situații nefavorabile. Riscul mai mare vine în special cu prețuri mari;
• Să plătești prea mult este o cale deosebită de a pierde banii indiferent de alte măsuri ale riscului, cum ar fi volatilitatea sau gradul de diversificare;
• Cel mai mare risc nu vine de la calitatea scăzută sau volatilitatea înaltă. Vine de la plata unui preț prea mare. Nu este un risc teoretic, ci unul foarte real;
• Riscul apare când piețele ajung atât de sus încât prețurile implică pierderi mai degrabă decât recompensele potențiale care ar trebui. Să tratezi riscul începe cu recunoașterea sa;
• Toleranța de risc este în antiteză cu investiția de succes. Când oamenilor nu le e frică de risc, ei vor accepta riscul fără să fie compensat pentru asta, și astfel compensarea la risc va dispărea;
• Investitorii cu aversiune la risc sunt conștienți de potențialul de pierdere și cer compensații pentru a-l suporta, sub forma unor prețuri rezonabile. Când investitorii nu au suficienta aversiune la risc, ei vor plăti prețuri foarte mari;
• Când grija și aversiunea la risc sunt prezente așa cum trebuie, investitorii își vor pune întrebări, vor investiga și vor acționa prudent. Investițiile riscante fie nu vor fi luate în considerare, fie vor trebui să furnizeze compensații adecvate în termeni de randament anticipat;
• Riscul este incredibil de important pentru investitori. Este de asemenea efemer și nemăsurabil. Toate acestea îl fac dificil de recunoscut, în special când emoțiile cresc puternic;
• Oamenii supraestimează mult abilitatea de a recunoaște riscul și subestimează ceea ce trebuie făcut pentru a-l evita. Astfel, ei acceptă riscul fără să-l cunoască și astfel contribuie la crearea riscului. Tocmai de aceea este esențial să aplice o gândire de nivel secund asupra acestui subiect;
• Când investitorii simt că riscul este înalt, acțiunile lor servesc la reducerea riscului. Dar când investitorii cred că riscul este scăzut, ei creează condiții periculoase. Piața este mai degrabă dinamică, decât statică, și se comportă în moduri în care este contraintuitiv;
• Destul de des companii ”de mare calitate” se vând la prețuri mari, ceea ce le transformă în investiții proaste. De obicei, oamenii când descriu companiile ca fiind ”de mare calitate” se referă la performanțe foarte bune din trecut. Dar viitorul este adesea diferit. Există o lungă listă de companii care odată erau ”de mare calitate” sau ”făcute să dureze” și care între timp au dispărut! Din acest motiv, investitorii ar trebui să evite cuvântul ”calitate”;
• Riscul – posibilitatea unei pierderi – nu este observabil. Ceea ce este observabil este pierderea, și aceasta apare în general numai atunci când riscul întră în coliziune cu evenimente negative;
• Pierderea este ceea ce apare atunci când riscul se întâlnește cu adversitatea. Riscul este potențialul de pierdere dacă lucrurile merg prost. Cât timp lucrurile merg bine, nu apare o pierdere. Riscul face ca pierderea să apară numai atunci când evenimentele negative își fac apariția;
• Riscul ar putea fi prezent chiar și atunci când nu apare o pierdere. De aceea, absența pierderii nu înseamnă că portofoliul a fost construit în siguranță. Controlul riscului poate fi prezent în vremuri bune, dar nu este observabil deoarece nu este testat;
• Controlul riscului este invizibil în vremuri bune dar totuși este esențial, deoarece vremurile bune se pot transforma cu ușurință în vremuri proaste;
• Controlarea riscului din portofoliul tău este o operațiune foarte importantă. Fructele vin doar în forma unor pierderi care nu se întâmplă. Aceste calcule ”ce-ar fi dacă?” sunt dificile în vremuri banale;
• Drumul către succesul investițiilor pe termen lung vine din controlul riscului mai mult decât din agresivitate. Pe durata unei cariere, rezultatele majorității investitorilor vor fi determinate mai mult de activele cu care a pierdut, și cât de mari au fost pierderile, decât de activele deosebite cu care au câștigat. Controlul riscului este marca investitorului superior;
• În investiții, ca și în viață, sunt foarte puține lucruri sigure. Evaluările se evaporă, estimările pot fi greșite, circumstanțele se pot modifica și ”lucrurile sigure” pot eșua. Totuși, există două concepte pe care le putem utiliza cu încredere:
  • Regula nr. 1 – majoritatea lucrurilor vor fi ciclice,
  • Regula nr. 2 – unele dintre cele mai bune oportunități de câștig și pierdere vin atunci când oamenii uită de prima regulă.
• Când oamenii se simt bine cu privire la cum merg lucrurile și sunt optimiști cu privire la viitor, comportamentul lor este puternic impactat. Ei cheltuiesc mai mult și economisesc mai puțin. Se împrumută pentru a-și crește gradul de satisfacție sau profitul potențial, chiar dacă își transformă poziția financiară într-una precară. Și sunt dispuși să plătească mai mult pentru valoarea curentă sau pentru o bucățică din viitor;
• Ignorarea ciclurilor și extrapolarea trendurilor este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le poate face un investitor. Oamenii acționează ca și cum companiile care merg bine vor merge bine veșnic, iar investițiile care au supraperformat vor supraperforma veșnic, și viceversa. În schimb, exact opusul este mai probabil să fie adevărat;
• Când lucrurile merg bine, extrapolarea introduce riscuri mari. Fie că este profitabilitatea companiei, disponibilitatea capitalului, creșterea prețului sau lichiditatea pieței, lucrurile care în mod inevitabil regresează către medie sunt considerate că se vor îmbunătăți pentru totdeauna;
• Când lucrurile merg bine și prețurile sunt sus, investitorii se îngrămădesc să cumpere, uitând de orice prudență. Apoi, când e haos peste tot și activele sunt la preț de chilipir, ei uită toată disponibilitatea de a înfrunta riscul și se grăbesc să vândă. Și așa va fi întotdeauna;
• Aversiunea la risc este ingredientul esențial al unei piețe raționale. Cantitățile inadecvate de aversiune la risc sunt contributorii cheie ai exceselor pieței care duc la bule sau crahuri;
• În crahuri, pe de altă parte, investitorii se tem prea mult. Aversiunea excesivă la risc îi ține să cumpere chiar și atunci când doar pesimismul este inclus în prețuri, iar evaluările sunt absurd de scăzute;
• Când investitorii sunt prea toleranți la risc, prețurile activelor conțin mai mult risc decât randament. Când investitorii au prea mare aversiune la risc, prețurile oferă mai mult randament decât risc;
• Cele mai mari riscuri din investiții sunt riscul de a pierde bani și riscul de a pierde oportunități. Este posibil să elimini unul dintre ele, dar nu pe amândouă. Într-o lume ideală, investitorii ar balansa între cele două griji. Dar din când în când, la extremele unui pendul în oscilație, unul sau altul dintre riscuri predomină;
• Cele trei stadii ale unei bule pe piață sunt:
  • Niște vizionari încep să creadă că lucrurile vor merge mai bine,
  • Majoritatea investitorilor realizează că această îmbunătățire are loc,
  • Toți concluzionează că lucrurile vor merge bine pentru totdeauna
• În ultimele faze ale unui mari bule pe piață, oamenii sunt dispuși să plătească prețuri pentru acțiuni ca și când vremurile bune ar dura veșnic;
• Ultima zonă de pericol este atinsă atunci când investitorii ajung la concluzia că lucrurile nu pot decât să meargă bine pentru totdeauna. Asta e lipsit de sens, dar totuși majoritatea oamenilor ajung să creadă. Asta creează bulele, așa cum opusul creează crahurile;
• Este dificil pentru un investitor obișnuit să aloce capital unei noi investiții atunci când contextul este sumbru. Totuși exact în aceste momente randamentul potențial este la maxime;
• Cele trei stadii ale unui bear market sunt:
  • Câțiva investitori realizează că, în ciuda optimismului de pe piață, lucrurile nu vor merge atât de bine veșnic,
  • Majoritatea investitorilor recunosc că lucrurile se deteriorează,
  • Toți devin convinși că lucrurile nu pot merge decât mai rău
• Piețele vor crea mereu oportunități, acum sau mai târziu. Într-o piață cu puține oportunități este important să ai răbdare. Oportunitățile de evaluare se vor prezenta singure, de regulă în maxim 1-2 ani;
• Dorința de a obține mai mult, frica de regret, tendința de a ne compara cu alții, influența mulțimilor și visul unor lucruri sigure – acești factori sunt aproape universali. Astfel ei au un impact colectiv profund asupra majorității investitorilor și asupra majorității piețelor. Rezultatul sunt greșelile frecvente, larg răspândite și recurente;
• Factorii de ineficiență – prețuri greșite, percepții eronate – furnizează oportunități potențiale pentru o performanță superioară. Exploatarea lor este, de fapt, singurul drum către superperformanțe consistente. Pentru a te distinge de ceilalți, trebuie să fii de partea corectă a acestor greșeli;
• De ce apar erorile? Pentru că a investi este o acțiune întreprinsă de ființe umane, majoritatea fiind la mila psihicului și a emoțiilor (ca și a unor bonusuri perverse pentru investitorii investiționali);
• Cele mai mari erori în investiții nu provin de la factori informaționali sau analitici, ci de la factori psihologici;
• Majoritatea oamenilor investesc pentru a face bani. Unii participă la un fel de exercițiu intelectual sau pentru că este un loc bun unde își pot manifesta spiritul competitiv, dar până și ei țin evidența în termen de bani. Banii pot să nu fie neapărat scopul tuturor, dar este unitatea de măsură a tuturor. Oamenii cărora nu le pasă de bani în general nu investesc;
• Lăcomia este o forță extrem de puternică, capabilă să depășească bunul simț, aversiunea la risc, prudența, logica, memoria unor lecții dureroase din trecut și a altor elemente care altfel ar ține investitorii departe de necazuri;
• Combinația dintre lăcomie și optimism conduce oamenii în mod repetat către strategii prin care speră să obțină randamente mari fără riscuri mari, să plătească prețuri ridicate pentru acțiuni în vogă și să păstreze acțiuni după ce acestea au devenit foarte scumpe în speranța că vor mai crește în continuare;
• Reversul la lăcomie este frica. În lumea investițiilor termenul nu înseamnă aversiune la risc, ci exces, panică mai degrabă. Frica îi împiedică pe investitori să execute acțiuni constructive atunci când ar trebui;
• Discuțiile post-mortem în dezbaterile financiare includ două fraze clasice: ”Era prea frumos să fie adevărat?” și ”Ce-o fi fost în capul lor?”
• Nu există un ”glonț de argint”. Nicio strategie nu poate produce randamente ridicate fără riscuri. Piețele sunt foarte dinamice și de obicei elimină oportunitatea unor profituri neobișnuite;
• Oameni care ar fi perfect fericiți luați separat ajung să se considere jalnici atunci când observă că alții performează mai bine. În lumea investițiilor majoritatea oamenilor au dificultăți teribile de a sta și a privi cum alții fac mai mulți bani decât ei;
• Rezultatul investițiilor este evaluat și comparat pe termen scurt. Deciziile incorecte, chiar imprudente, de a-ți asuma riscuri mari conduc în general la cele mai bune randamente în vremuri bune (și în majoritatea timpului sunt vremuri bune);
• Cele mai bune randamente aduc cele mai mari recompense de ego personal. Când lucrurile merg bine, e distractiv să te simți inteligent și ceilalți să-ți confirme;
• În majoritatea timpului activele sunt supraevaluate și se apreciază și mai mult, sau sunt subevaluate și încă se mai ieftinesc. Aceste trenduri au un efect coroziv asupra psihicului și convingerilor investitorilor. Acțiunile pe care le rejectezi aduc bani altora, cele pe care alegi să le cumperi se ieftinesc în zilele următoare, iar concepte pe care le consideri nesigure sau hazardate – noi companii hot, prețuri mari la companii high tech fără profituri, etc. – sunt descrise zilnic ca livrând câștiguri pentru alții;
• Așa cum a fost greu pentru majoritatea oamenilor să reziste cumpărării în bula dot com (1997-2000), a fost chiar mai greu să reziste și să nu vândă, și chiar și mai dificil să cumpere și mai mult – în adâncurile crizei creditelor din 2008. Să nu cumperi pe un bull market înseamnă să arăți ca un leneș și să experimentezi costuri de oportunitate. Dar în crahul din 2008, să nu poți vine părea că aduce o pierdere nelimitată;
• Să refuzi să te alături erorilor mulțimii necesită control asupra psihicului și a ego-ului. Este lucrul cel mai greu, dar răsplata poate fi enormă. Să stăpânești latura umană a investițiilor nu e suficient pentru succes, dar combinarea ei cu abilitățile analitice poate conduce la rezultate grozave;
• Este greu să reziști să cumperi pe maxime (și chiar mai greu să vinzi), când toți ceilalți cumpără, analiștii sunt optimiști, raționamentul e general acceptat, prețurile cresc și cei care își asumă cele mai mari riscuri raportează randamente uriașe. E la fel de greu să reziști să vinzi (și teribil de greu să cumperi) când opusul e adevărat pe minime, iar deținerea sau cumpărarea apar ca și cum ar conduce la riscul unei pierderi totale;
• Un simț puternic al valorii intrinseci este singura cale de a rezista influențelor psihologice care afectează comportamentul. Cei care nu evaluează companiile au posibilități limitate )în afară de noroc) pentru a investi cu succes;

”Să cumperi când alții vând în disperare și să vinzi când alții cumpără euforic necesită mult curaj, dar aduce cele mai mari profituri” – Sir John Templeton

• Există un singur mod de a descrie majoritatea investitorilor: trend followers (urmăritori de trend). Investitorii de succes sunt exact opusul. Investițiile superioare necesită o gândire de nivel secund, un mod de gândire diferit de al altora, mai complex și mai pătrunzător;
• Bull markets apar fiindcă mai mulți oameni vor să cumpere decât să vândă, sau cumpărătorii sunt mai puternic motivați decât vânzătorii;
• Cheia succesului în investiții constă în a face exact opusul a ce face mulțimea. Cei care recunosc erorile altora pot face un profit enorm prin acțiuni contrariene;
• Dar contrarianismul nu e o abordare care să îți aducă bani tot timpul, deoarece în majoritatea timpului nu există mari excese împotriva cărora să pariezi;
• Chiar și când un exces se dezvoltă, e important să-ți amintești că ”scump” e foarte diferit de ”o să scadă mâine”. Piețele pot fi supraevaluate sau subevaluate și să stea așa cu anii, ba chiar să devină și mai mult decât atât;
• Cele mai profitabile acțiuni în investiții sunt prin definiție contrariene: cumperi când toți ceilalți vând (și deci prețul e jos) sau vinzi când toți ceilalți cumpără (și prețul e sus);
• Dacă toată lumea iubește o companie, este un risc semnificativ ca prețul să scadă daca mulțimea se răzgândește brusc. Desigur, e posibil ca ceva să se miște de la ”supraevaluat” la ”și mai supraevaluat”, dar n-ar vrea să contez pe faptul că asta s-ar putea întâmpla;
• Sume mari de bani se fac nu atunci când tuturor le place acel activ, ci atunci când toți îl subestimează;
• Sentimentul investitorilor a fost extrem în octombrie 2008. Evaluările erau incredibil de scăzute, acțiunile ofereau randamente minunate privind în viitor. De fapt, după doi ani randamentele erau spectaculare. Din păcate, acțiunile au mai scăzut cu încă 20% de la cotațiile foarte joase din octombrie 2008 până la minimele din martie 2009;
• Mulțimea este optimistă în vârf și pesimistă la bază. Astfel, pentru a beneficia, trebuie să fim sceptici cu privire la optimismul din vârf și sceptici cu privire la pesimismul care prevalează la bază;
• Când piața se prăbușește, mulți spun ”nu prindem un cuțit în cădere, e prea periculos”. Problema e că în momentul când cuțitul s-a oprit din cădere, praful s-a așezat și incertitudinea a fost îndepărtată, nu mai rămâne un chilipir prea grozav. Când cumpărarea a ceva a devenit deja confortabilă, prețul său nu mai este atât de jos încât să mai fie un chilipir deosebit;
• E treaba noastră de contrarieni să prindem cuțite în cădere, de preferat cu grijă și îndemânare. De aceea conceptul de valoare intrinsecă este atât de important. Dacă păstrăm o vedere asupra valorii care ne permite să cumpărăm atunci când toți vând, și viziunea noastră se dovedește corectă – acela este drumul către cele mai mari recompense obținute cu cel mai mic risc;
• Procesul construirii inteligente a unui portofoliu constă în cumpărarea celor mai bune investiții, vânzarea celor mai puțin bune și în a sta departe de cele mai proaste;
• Materialul de bază pentru acest proces constă în: o listă de investiții potențiale, estimarea valorii lor intrinseci, o estimare a diferenței dintre prețul lor și valoarea intrinsecă, precum și înțelegerea modului în care evoluează riscul fiecăreia, ca și efectul pe care includerea acestei investiții l-ar avea asupra portofoliului astfel asamblat;
• Nici măcar investitorii sofisticați n-ar spune: ”Voi cumpăra orice este suficient de ieftin.” Mai degrabă ei creează o listă de candidați pentru investiții care corespund unor criterii minimale, iar din acestea vor alege cele mai bune chilipiruri;
• Activele pe care piața le consideră foarte sigure pot oferi randamente neinteresante, în timp ce activele din cealaltă extremă pot depăși toleranța la risc a investitorului. Practic, pot exista anumite locuri în care investitorii nu se vor duce, indiferent de preț;
• După definirea setului de candidați, identificarea investițiilor de cumpărat se va face după cel mai bun raport al randamentului potențial ajustat la risc, sau cea mai bună valoare pentru acei bani;
• Procesul de investiții trebuie să fie riguros și disciplinat, dar și comparativ. Din moment ce nu putem schimba piața, dacă vrem să participăm, trebuie să selectăm cele mai bune posibilități care există;
• Scopul nostru nu este să găsim active bune, ci cumpărături bune. Deci, nu contează ce cumperi, ci cât plătești pentru asta;
• Bulele speculative încep cu un activ atractiv în mod obiectiv. Pe măsură ce oamenii își îmbunătățesc părerea despre el, vor dori să îl cumpere, astfel că prețul crește. Oamenii consideră creșterea prețului ca un semn al meritului de a investi în acest activ, ca atare vor cumpăra și mai mult. Alții aud pentru prima oara și cumpără și ei, astfel că se ajunge la un cerc virtuos de neoprit. Pare a fi un concurs de popularitate în care activul în cauză este câștigătorul. Dacă se merge suficient de departe, se ajunge la o bulă, care va oferi investitorilor inteligenți multe lucruri de vândut sau de vândut în lipsă;
• Chilipirurile potențiale trec printr-un proces diferit. De obicei ele manifestă un anumit defect obiectiv. O clasă de active poate avea anumite slăbiciuni, o companie poate și codașa din industria sa, o fișă de balanță poate arăta o supra îndatorare, etc.
• Chilipirurile apar deseori atunci când investitorii fie nu reușesc să evalueze un activ corect, fie nu pot privi dincolo de suprafață pentru a o înțelege mai bine, etc.
• De obicei prețul său a scăzut, așa că gânditorii de nivel 1 se întreabă: ”Cine ar dori să dețină această companie?” Majoritatea investitorilor extrapolează performanța trecută, așteptându-se la continuarea trendului mai degrabă decât la reversia la medie. Acești gânditori de nivel 1 tind să vadă prețul în scădere ca o îngrijorare, nu ca un semn că acel activ a devenit mai ieftin;
• Ca rezultat, un chilipir tinde să pară a fi foarte nepopular. Capitalul stă departe de acesta, și nimeni nu se gândește la vreun motiv să îl dețină;
• Scopul nostru este să găsim active subevaluate, căutând printre:
  • Companiile puțin cunoscute sau înțelese,
  • Cu probleme la suprafață,
  • Controversate sau inadecvate pentru portofolii ”respectabile”,
  • Neapreciate, nepopulare,
  • Având un record de randamente proaste,
  • Subiect al unor recente operațiuni de dezinvestire și neacumulare
• Condiția necesară pentru existența chilipirurilor este aceea că percepția asupra lor trebuie să fie considerabil mai proastă decât realitatea. Asta înseamnă că cele mai bune oportunități se găsesc de obicei printre companiile pe care mai toți ceilalți nu le vor;
• Chilipirurile în investiții n-au nimic în comun cu o calitate înaltă. De fapt, companiile tind să fie mai ieftine dacă au o calitate redusă care i-a îndepărtat pe alții de ele;
• Vei performa mai bine dacă aștepți ca investițiile vin la tine, mai degrabă decât dacă le vânezi tu. Vei face cumpărări mai bune dacă vei selecta din lista celor pe care vânzătorii sunt motivați să le vândă, decât dacă începi cu o noțiune fixă asupra a ceea ce dorești să deții. Un oportunist cumpără lucruri deoarece i se oferă la un preț redus. Nu e nimic special să cumperi dacă prețul nu e scăzut;
• Nu are rost să te aștepți la randamente tradiționale, atunci când prețurile ridicate sugerează că n-ar fi cazul. Piața nu va furniza randamente mari doar pentru că avem noi nevoie de ele;
• Evaluările ridicate pot adesea să meargă și mai sus și să dureze și mai mult decât ne așteptăm, frustrând în continuu investitorii disciplinați și răbdători;
• Există două feluri de oameni care pierd bani: cei care nu știu nimic și cei care știu totul;
• Investitorii trebuie să facă efortul să-și dea seama unde se află pe ciclul economic. Asta nu va conduce la cunoașterea mișcărilor viitoare , dar te pot ajuta să te pregătești pentru astfel de evoluții;
• Fii atent cu propriile previziuni și chiar și mai atent cu previziunile celorlalți;
• Rezultatele din investiții vor depinde exclusiv de ce se va întâmpla în viitor, și din moment ce știu ce se va întâmpla în viitor în vremuri ”normale”, nu vom știi mare lucru despre ce se va întâmpla în acele momente când a știi aceasta ar face cea mai mare diferență;
• În majoritatea timpului, oamenii prezic un viitor asemănător cu trecutul recent. Ei nu sunt neapărat eronați, deoarece în majoritatea timpului viitorul chiar seamănă cu trecutul recent;
• Uneori, viitorul tinde să fie foarte diferit de trecut. În acele momente niște previziuni precise ar fi de mare valoare, dar din păcate exact atunci previziunile sunt cel mai probabil să fie corecte;
• O predicție a crizei globale din 2007-2008 ar fi avut o mare valoare potențială. Dar dacă ți s-ar fi spus că vine din partea cuiva care a greșit consistent în trecut – cineva cu un bias negativ vizibil – ai fi acționat?
• Nimănui nu-i place să investească pentru viitor presupunând că viitorul este de regulă necunoscut;
• Riscul și incertitudinea nu reprezintă același lucru ca și pierderea, dar ele creează potențialul de pierdere când lucrurile merg prost;
• Investitorii care neglijează aceste limitări tind să facă greșeli în portofoliu și experimentează ocazional pierderi mari. Aceasta a fost situația în 2004-2007: deoarece mulți oameni au supraestimat proporția în care rezultatele erau cunoscute și controlabile, ei au subestimat riscul prezent în operațiunile pe care le-au făcut;
• Cei care sunt conștienți că nu cunosc viitorul vor diversifica, for face hedging (protecție împotriva riscurilor), identificarea valorii de azi în raport cu creșterea de mâine, etc.;
• Dacă știi viitorul, este o prostie să acționezi defensiv. Trebuie să te comporți agresiv și să țintești câștiguri mari, fără să te temi de pierderi. Diversificarea nu e necesară și se poate folosi un levier maxim;
• Să supraestimezi ceea ce ești capabil să cunoști sau să faci poate fi extrem de periculos în investiții. Să fii conștient de limitele a ceea ce știi și să lucrezi la aceste limite mai degrabă decât să te aventurezi dincolo de ele, îți poate oferi un mare avantaj;
• Putem să nu știm încotro ne îndreptăm, dar ar fi bine să avem o idee cum privire la locul unde suntem acum. Nu știm până unde va merge un anumit trend, când se va întoarce și până unde vor merge lucrurile în sens opus. Dar sunt convins că fiecare trend se va opri mai devreme sau mai târziu;
• Este rezonabil să încerci să stai alert pentru ocaziile când o piață a atins o extremă, să ne ajustăm comportamentul ca răspuns și să refuzăm să urmăm comportamentul mulțimii care îi face pe mulți investitori să se prăbușească la maxime sau la minime;
• Când alții sunt foarte încrezători și cumpără agresiv, noi trebuie să fim foarte precauți. Când alții sunt înspăimântați și vând în panică, atunci trebuie să devenim agresivi;
• Câteodată cineva face un pariu riscant pe un rezultat improbabil sau nesigur și ajunge să pară un geniu. Dar noi trebui să recunoaștem că s-a întâmplat datorită norocului, nu îndemânării;
• Multe în investiții sunt guvernate de noroc. Unii preferă să-i spună șansă, ceea ce pare mai sofisticat decât noroc. Dar e același lucru: o mare parte din ceea ce facem ca investitori va fi puternic influențat de noroc;
• Când verificăm dacă performanța unei investiții se poate repeta, este esențial să ne gândim la rolul hazardului în privința rezultatelor acelor manageri, și dacă performanța a rezultat din expertiză sau pur și simplu din noroc;
• Pe termen scurt, o mare parte din succesul în investiții poate rezulta din a fi la locul potrivit și la momentul potrivit. Cheia pentru profit este agresivitatea, momentul și expertiza, iar cineva care are destulă agresivitate la momentul oportun nu are nevoie de multă expertiză;
• Corectitudinea unei decizii nu poate fi judecată după rezultat. Și totuși așa o evaluează oamenii. O decizie bună este una optimă la momentul când este luată, când viitorul e prin definiție necunoscut. Astfel, decizii corecte sunt adesea necâștigătoare, si viceversa;
• O decizie bună este una pe care o persoană logică, inteligentă și bine informată ar fi luat-o în circumstanțele care existau în acel moment, înainte ca rezultatul să fie cunoscut;
• Pe termen lung, nu există alternativă rezonabilă la a crede că deciziile bune vor conduce la profituri din investiții. Totuși, pe termen scurt, trebuie să fim stoici dacă nu este așa;
• Câștigurile pe termen scurt și pierderile pe termen scurt sunt impostori potențiali, deoarece niciuna din situații nu ne indică abilitatea reală de investiții (sau lipsa ei);
• Cel mai performant fond mutual al decadei 2000s a obținut 18% pe an. Investitorul mediu din fond a pierdut 8% pe an pe aceeași perioadă;
• Trebuie să abordăm investițiile defensiv, din moment ce multe rezultate par să meargă împotriva noastră. E mai important să ne asigurăm supraviețuirea când rezultatele sunt slabe decât să garantăm randamente maxime când rezultatele sunt favorabile;
• Pentru a ne îmbunătăți șansele de succes, trebuie să acționam contrar mulțimii când se ajunge la extreme, fiind agresivi când piața este jos și prudenți când este sus;
• Investitorii trebuie să adopte o anumită strategie care le va servi când apar o varietate de scenarii;
• Portofoliul Oaktree este setat să supraperformeze în vremuri proaste, când supraperformanța este esențială. Dacă ne ținem după indice în vremurile bune și supraperformăm în vremurile proaste, vom avea rezultate peste medie în ciclurile complete cu volatilitate redusă, și clienții noștri se vor bucura de această performanță când alții suferă;
• Apărarea în investiții se bazează pe două elemente. Primul este excluderea pierzătorilor din portofolii, printr-o activitate extensivă de due dilligence, aplicarea unor standarde înalte, impunerea unor prețuri reduse și o marjă generoasă de eroare, fiind mai puțin dispuși să pariem pe o prosperitate continuă, previziuni roz și dezvoltări incerte;
• Al doilea element este evitarea anilor proști prin diversificarea portofoliului, limite impuse șa riscurile asumate și o înclinație generală către siguranță;
• Deoarece asigurarea abilității de a supraviețui în circumstanțe adverse este incompatibilă cu maximizarea randamentelor în vremuri bune, investitorii trebuie să aleagă între cele două;
• Dacă găsești ceva care crezi că valorează 100 USD și îl cumperi cu 90 USD, ai o bună șansă de câștig, ca și o șansă moderată de a pierde în cazul în care presupunerile tale se dovedesc a fi prea optimiste. Dar dacă îl cumperi la 70 USD în loc de 90 USD, șansele de a pierde se reduc. Această reducere de 20 USD oferă spațiu să te înșeli și totuși să ieși pe plus. Prețul redus este principala sursă pentru marja de eroare;
• Preocupă-te cu privire la probabilitatea de a pierde și de faptul că ar putea fi ceva ce nu știi. Preocupă-te că poți lua decizii de mare calitate și totuși să fii lovit de ghinion sau de evenimente surpriză;

”Un investitor trebuie să facă puține lucruri corect atât timp cât evită erorile mari” – Warren Buffett

• Extremele în cicluri și trenduri nu apar des, ca atare nu sunt o sursă frecventă de erori, dar ele conduc la cele mai mari erori. Puterea psihologiei mulțimilor de a se conforma sau de a capitula este aproape irezistibilă, așa încât investitorii trebuie să îi reziste;
• În majoritatea timpului viitorul seamănă într-adevăr cu trecutul, așa că extrapolarea nu face niciun rău. Dar la momentele importante de cotitură, când viitorul încetează să mai semene cu trecutul, extrapolarea eșuează și sume mari de bani sunt pierdute sau nu sunt făcute;
• Crizele financiare apar deoarece evenimente care nu s-au mai văzut până atunci întră în coliziune cu structuri riscante care nu au fost proiectate să le suporte;
• Toată lumea  înțelege că un activ are randamente și riscuri, dar puțin oameni înțeleg corelația dintre active, cum va reacționa un activ la modificarea altuia, sau că două active vor reacționa similar la modificarea unui al treilea. Înțelegerea și anticiparea puterii de corelație – și astfel limitele diversificării – este principalul aspect al controlului riscului și al managementului portofoliului, dar este foarte dificil de realizat;
• Când lăcomia este în exces, prețurile tind să fie prea mari. Aceasta face ca randamentele potențiale să fie scăzute și riscul să fie înalt. Activele în cauză reprezintă greșeli care așteaptă să producă pierderi… sau de care să se profite;
• Dacă tu cumperi când prețurile depășesc valoarea intrinsecă, trebuie să fii foarte norocos – activul să crească de la supraevaluat la și mai supraevaluat – pentru a avea un câștig și nu o pierdere;
• Investitorul mediu este norocos dacă poate evita capcanele, în timp ce investitorii superiori caută să obțină un avantaj din asta. Majoritatea investitorilor speră să nu cumpere, sau eventual chiar să vândă, când lăcomia face ca prețurile să ajungă prea sus. Dar investitorii superiori ar putea să vândă în lipsă pentru a profita de căderea prețurilor;
• Combinația între lăcomie și optimism conduce oamenii în mod repetat la a urma strategii prin care speră să producă randamente mari fără riscuri mari, să plătească prețuri mari pentru companii care sunt în vogă și să păstreze lucrurile după ce au devenit foarte scumpe sperând că vor crește în continuare;
• Prea mult capital disponibil face ca banii să curgă în direcții greșite. Când capitalul este redus, investitorii caută cele mai bune alegeri de alocare pentru capitalul lor, luând decizii cu răbdare și disciplină. Dar când e prea mult capital care să vâneze prea puține idei, se vor face investiții care n-ar merita să fie făcute;
• Cea mai bună apărare împotriva pierderilor este o analiză detaliată și insistența pe ceea ce Warren Buffett numea ”marja de eroare”. Dar pe piețe hot, oamenii regretă să nu participe, nu că o să piardă bani;
• Investitorii bullish se concentrează pe ce ar putea merge bine, nu pe ce ar putea merge rău. Oamenii renunță la prudență și investesc în instrumente pe care nu le înțeleg. Mai târziu ei se minunează cu privire la ce au putut să gândească;
• Pe termen lung, crearea și distrugerea valorii depind de fundamente precum trendurile economice, câștigurile companiei, cererea de produce și abilitățile managementului. Dar pe termen scurt, piețele răspund rapid la psihologia investitorului și la factorii tehnici care influențează cererea și oferta pentru active;
• Investitorii trebuie să-și noteze comportamentul imprudent al altora, să se pregătească psihologic pentru o cădere, să vândă din activele mai riscante, să reduce levierul, și în general să-și orienteze portofoliul către variante mai defensive;
• Pierderea încrederii poate face ca investitorii să vândă pe minime, convertind fluctuațiile în jos în pierderi permanente și prevenindu-i de a participa la recuperarea ulterioară. De obicei investitorii care și-au menținut pozițiile bullish pe creșterea pieței au fost cei mai puțin pregătiți pentru cădere și revenirea ulterioară;
• Acțiunea în direcție opusă necesită adoptarea unei poziții contrariene, cu singurătatea și sentimentul de eroare pe care le aduce pe durate lungi de timp;
• Un investitor care a obținut 18% randament cu un portofoliu riscant nu este în mod necesar superior altuia care a obținut 15% cu un portofoliu cu risc mai scăzut. Cheia este randamentul ajustat la risc, deși acesta este cel mai bine evaluat prin judecată, decât calculat științific;
• ”Să bați piața” și ”să faci investiții superioare” nu sunt sinonime. Nu contează doar randamentul, ci și riscul pe care ți-l asumi;
• În vremuri proaste, investitorii defensivi pierd mai puțin decât cei agresivi? Au adăugat ei valoare? Nu neapărat. Într-un an bun, investitorii agresivi obțin mai mult decât cei defensivi. Au făcut op treabă mai bună? Puțini ar putea confirma fără o investigație suplimentară;
• Un singur an nu spune mai nimic despre îndemânare, mai ales atunci când rezultatele sunt în linie cu ceea este de așteptat pe baza stilului investitorului;
• În anii buni, să fie la medie este destul de bine. În schimb în anii proști trebuie să poți bătea piața;
• Fiecare efort investițional trebuie să înceapă cu o declarație a ceea ce încerci să realizezi. Întrebările cheie țin de randamentul avut în vedere, cât risc poți tolera și ce lichiditate va fi necesara pe parcurs;
• Obiectivul de randament trebuie să fie rezonabil, de exemplu poți aspira la randamente de o cifră sau puțin peste 10%. Să îți propui prea mult poate conduce la dezamăgire și pierderi;
• Oportunitățile grozave de cumpărare nu se ivesc în fiecare zi. Expertiza excepțională este rară prin definiție. Asumarea unui risc și a unui levier prea mare pot acționa împotriva ta. Nu putem să ne bazăm pe noroc prea mult;
• Perfecțiunea în investiții este imposibil de obținut în general. Cel mult putem spera să facem multe investiții bune și să le excludem pe majoritatea celor proaste;
• Vă încurajez să vă gândiți la randamente ”suficient de bune”. Este esențial să realizați că anumite randamente sunt prea mari și anumite riscuri nu merită suportate;
• Fundația unei investiții de succes este valoarea. Trebuie să ai o idee bună despre cât valorează activul pe care dorești să-l cumperi;
• Imaginea ta asupra valorii trebuie să se bazeze pe o fundație analitică și factuală, și trebuie păstrată ferm. Numai astfel vei știi când să cumperi și când să vinzi. Numai un sentiment puternic al valorii îți va oferi disciplina necesară pentru a scoate profit dintr-un activ puternic apreciat, despre care toți cred că va crește nonstop, și tăria de a păstra și a cumpăra într-o criză, chiar și când prețurile scad zilnic;
• Relația dintre preț și valoare reprezintă cheia succesului în investiții. Să cumperi sub valoare este ruta cea mai sigură spre profit. Să plătești peste valoare rareori funcționează la fel de bine;
• Investitorul superior nu uită niciodată că scopul său este să găsească niște cumpărături bune, nu niște active bune;
• Puterea influențelor psihologice nu trebuie niciodată subestimată. Lăcomia, frica, conformismul, invidia, ego-ul și capitularea fac parte din natura umană și nimeni nu trebuie să se aștepte că va rămâne imun sau izolat de acestea;
• Majoritatea trendurilor – bullish sau bearish – se vor termina la un moment dat, iar de ele vor profita cei care le recunosc devreme, dar îi vor penaliza pe cei care li se alătură ultimii;
• Când alți investitori nu se tem, tu trebuie să fii precaut. Când alți investitori se panichează, tu trebuie să devii agresiv;
• Dar nici măcar contrarianismul nu produce profit tot timpul. Marile oportunități de cumpărare și vânzare sunt asociate cu extremele în evaluare, iar astea nu apar în fiecare zi;
• Să cumperi pe baza valorii, la un preț redus relativ la valoare, și pe baza unei situații psihologice depresive probabil că vor aduce cele mai bune rezultate. Dar ”subevaluat” nu este sinonim cu ”va crește în curând”. E nevoie de răbdare ca să păstrezi pozițiile suficient de mult timp, până se va dovedi că ai avut dreptate;
• Un portofoliu de investiții diversificat, fiecare activ având probabilitate redusă să producă o pierdere semnificativă, este un bun început către investiții de succes.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan