Cele doua moduri prin care poti evolua
Vorbeam ieri dimineata cu taica-miu, la o cafea, despre ce credeti? … despre pensii si treaba asta cu marirea varstei de pensionare si cum nu vad cum ar putea lucra la corporatii oamenii si dupa 60 de ani.
Cel putin pentru mine a fost destul de solicitanta cariera mea de 11 ani in corporatii. Mai mult de atat nu vreau 🙂 Cred ca de frica de a ma intoarce acolo am “investit like crazy” ca sa imi asigur de pe acum o pensie pe viata.
Apoi imi spune taica-miu un lucru care m-a surprins: “Tu ai avut noroc cu sefa aia care ti-a facut zile amare la corporatie, ca altfel, daca era un loc caldut, nu plecai niciodata. Ar trebui sa ii multumesti.”
Wow, astea sunt texte din cartile de dezvoltare personala sau carti de spiritualitate … de unde stie taica-miu treburi din astea?
Apoi m-am gandit mai bine si are dreptate. Ani de zile am avut job-uri caldute in corporatie si am cochetat cu ideea de antreprenoriat si nu am facut nimic. Citeam carti, articole, ma duceam la cursuri si vorbeam la bere cu prietenii despre antreprenoriat, dar nu faceam mai nimic in realitate.
Apoi partea de investitii – ani de zile am investit la bursa ceva sume, apoi aveam nevoie de bani pentru nu stiu ce treaba si ii scoteam. Nu apucau niciodata sa se adune prea multi bani in portofoliul meu. Nu au apucat pana cand Nu a devenit o chestiune de viata si de moarte.
Apoi partea de dezvoltare personala – pana nu am atras in viata mea cativa maestri ai manipularii (adica niste talente innascute cum nu am mai intalnit :), degeaba citeam, degeaba ma minteam pe mine … ca sunt dezvoltat emotional, personal … ca sunt cult si cultivat.
A fost necesar sa apara alegerea intre: ratare definitiva si dezvoltare personala fortata pentru a ma dezvolta cu adevarat.
Cu spiritualitatea este o poveste asemanatoare, insa nu are rost sa detaliez aici. Dezvoltarea a venit din suferinta si lupta pentru dreptul meu la libertate.
Astazi observ ca de fapt tot ce mi-am dorit in viata asta a fost sa fiu fericit in naivitatea mea, insa actiunile altor oameni m-au impins inspre ceea ce am devenit astazi.
Adevaratele cresteri, salturile mari, au venit alaturi de multa durere, sacrificiu si lupta.
Abia astazi, dupa toate pe care le-am trait, am ajuns sa traiesc, cateodata, fericirea naiva pe care mi-am dorit-o inca de cand eram copil.
Astazi, imi imbratisez copiii si le ating cu blandete capul cu mainile mele printr-un gest inconstient prin care vreau sa le protejez inocenta.
Parca le-as da niste sfaturi de viata, cum sa nu repete greselile mele, dar nu stiu ce sa le spun. Nu stiu sub ce forma vor veni provocarile, nu stiu in ce masura ma vor asculta …
Sunt constient de faptul ca sunt legat de ei, inca de la nasterea lor si greselile mele, traumele mele, suferintele mele, luptele mele .. le-au simtit si ei. Un copil care a facut copii – asa suntem de fapt mai toti parintii.
Si astazi sunt constient ca tot ce pot sa fac este sa ii invalui in iubirea mea, sa ii inund cu iubire, care poate fi blanda, poate fi ferma, dar tot timpul adevarata. Si aceasta iubire sa le ramana si sa ii insoteasca toata viata pentru a le reaminti sa NU accepte de la viata nimic mai prejos decat iubirea pe care au simtit-o cand erau copii.
Acum am inteles ca oamenii pot evolua si altfel decat prin suferinta. Pot evolua prin iubire.
Oamenii au nevoie sa fie iubiti pentru a creste mari. 🙂
Pe curand!
Valentin
