Ai spune că într-o asemenea piață iubitoare de imobiliare, astfel de investiții se fac foarte eficient.
Mai mult, corelând cu faptul că în țările dezvoltate sunt mult mai multe persoane care și-au construit o avere semnificativă din investiții imobiliare față de cele de pe bursă, te-ai putea aștepta să vezi mulți români prosperi făcând investiții imobiliare.
În realitate însă, majoritatea investește ineficient, ajungând la randamente de 5% - 6%.
Desigur, motivul principal pentru care mare majoritate a românilor încă nu investesc eficient în imobiliare este pentru că nu avem o istorie suficient de mare pe o piață imobiliară liberă.
Dacă ești pe aceasta pagină, este clar că ai ales varianta doi de mai sus.
Singura modalitate de a reuși să generezi randamente mai mari în imobiliare este sa te educi în acest sens, respectiv să căștigi, sau mai bine, “să furi” cunoștințele celor cei mai experimentați din piață.
Exact acest lucru îți ofera acest curs. Prin cei doi co-autori + invitații lor, reprezentând, varfuri de lance pe domeniile lor, iți oferă pe tavă strategiile si metodele optime de a maximiza randamentele în investiții.
Problema randamentelor mici scoase de investitorii români sta în faptul că nu cunosc nici măcar care sunt diversele posibilități de investiții în imobiliare.
In general, cunoștințele se opresc la nivelul de a cumpăra un apartament pentru inchirierea lui pe termen lung.
În acest curs, explicam pas cu pas o multitudine de strategii ce au un singur scop: maximizarea randamentelor.
Uite cateva exemple de astfel de strategii și randamentele medii corespondente:
Acest curs a fost gândit ca un adevarat drum complet investițional.
Pe lângă faptul că îți arătăm concret și aplicabil cum să investești eficient în funcție de strategia dorită, îți punem la dispoziție și uneltele de analiză și calcul pe care noi personal le folosim în investițiile noastre.
Mai mult decât atat, ai parte de studii de caz practice, folosind uneltele puse la dispozitie, ce se intind pe toate capitolele acestui curs.
Practic, aceasta calatorie investițională începe cu setarea cadrului investițional, analiza pieței, iar apoi alocăm un buget. Un buget cu care mergem rând pe rând pe diverse strategii investiționale, folosind unealta de portfolio manager utilizată inclusiv de noi.
Pentru că amandoi am trecut de la cap la coadă prin experiența pe care urmează să ți-o împărtășim, iar acolo unde am simțit că avem nevoie de ajutor (pe partea de mindset investițional), am apelat la cel mai bun expert din Romania: Andy Szekely.
De fapt, iti vom oferi o călătorie: de la analiza pieței, la formarea mindset-ului, la investițiile efective prin diverse strategii (apartamente, case, terenuri, asociari imobiliare, regim hotelier, dezvoltari imobiliare, construcție în regie proprie, pre-sales, REIT-uri etc), oferind în același timp uneltele de analiză și gestiune pe care și noi le folosim în investițiile noastre.
Mai mult decat atât, odata cu parcurgerea acestui curs, vei observa că am inclus un mega studiu de caz ce se intinde pe toate capitolele. Practic începem cu un buget și trecem prin toate tipurile de investiții, utilizând un portofolio manager si alte unelte ajutătoare pentru a ne asigura că îți maximizăm șansele unor investiții imobiliare super profitabile.
Iată cine suntem și de ce considerăm că suntem persoanele potrivite pentru a te ajuta să înveți cum să iți crești veniturile în mod accelerat:
Am ajuns la momentul în care trebuie să decizi. Alegi să vii cu noi în această experiență și să investești eficient, reducând câțiva ani buni din drumul spre independență financiară, maximizând șansele de a obține randamente superioare ?
Sau te dai bătut și te întorci la aceeași rutină zilnică, de a investi ineficient, pentru randamente de 5%-6%, ajungând să alergi în aceeași roată care se va învârti continuu și te va ține captiv pentru tot restul vieții?
Acest curs te va lua de la zero și te va învăța bazele. Vei învăța cum să implementezi elemente de risc management în investițiile tale, cum să setezi cadrul investițiilor, analizând factual în detaliu piața imobiliara. Pentru a fi siguri de succesul tău, l-am adus alături de noi pe Andy Szekely să te ajute să-ți seteze mindsetul de investitor corect.
Vei invăța în detaliu cum să investești în imobiliare pe termen scurt (flip, fix and flip), pe termen mediu (investiții în pre-sales), cum să inchiriezi în regim hotelier, metode optime de fructuficare al unui teren, cum să construiești eficient în regie proprie, cum să faci asocieri profitabile în imobiliare, sau chiar cum să dezvolți eficient un proiect imobiliar de dimensiuni mici / medii.
Nu lipsesc nici investițiile în REIT-uri, sau companii imobiliare listate pe bursă.
Un capitol extins despre taxe, te va ajuta să le minimizezi.
Studiile de caz extinse, alături de uneltele oferite în acest curs, te vor ghida spre maximizarea randamentelor în imobiliare.
Suntem absolut convinși că vei obține cu mult mai mult decât vei investi în acest curs! Dar dacă nu vei fi mulțumit de informațiile primite, poți cere banii înapoi în termen de 15 de zile de la data livrării cursului și vei primi banii înapoi fără niciun fel de întrebări. În felul acesta, poți fi sigur că nu ai nimic de pierdut.
Nu oferim servicii de consultanță în investiții iar cursurile noastre nu fac parte din categoria de cursuri de formare/certificare profesională sau de pregătire profesională continuă pentru specialiștii din industria financiară. Prin cursurile noastre ne dorim să promovăm importanța educației financiare la nivel global și ne adresăm publicului larg.