Sau acest lucru este rezervat doar celor care ajung mari antreprenori sau investitori super sofisticați?
Ei bine, eu zic că pot și, mai mult decât atât, este necesar să încerce să ajungă.
Dacă ajung la libertate financiară, atunci au câștigat cel mai de preț lucru: libertatea.
Totuşi, chiar dacă nu ajung până la capăt, măcar vor ajunge prosperi și vor avea o bătrânețe fără griji.
Singurul lucru care este cert pe drumul spre libertatea ta financiară este că vei eșua garantat dacă nu încerci să îl parcurgi.
Și totuși, cum poate ajunge o persoană obișnuită la libertatea financiară?
În teorie este simplu:
În practică, vei avea nevoie de cunoștințe, disciplină și efort și drumul nu va fi tot timpul liniar, însă, pe termen lung, ai toate șansele să ajungi la destinația dorită, libertatea financiară și să te și bucuri de drum.
Eu am reușit să ajung la nivelul de independența financiară la 36 de ani, după mai multe suișuri și coborâșuri.
Factorii care mi-au influențat drumul au fost atât externi (de ex. criza financiară din 2008 sau pandemia din 2020 etc.), cât și interni (ex. naivitate, lipsa de cunoștințe etc.).
Eu mi le asum pe toate și în final pot să spun că sunt recunoscător pentru tot drumul meu. Până la urmă, a fost necesar acest drum pentru a ajunge persoana care sunt astăzi.
Pe drumul spre independența mea financiară au fost trei etape mari și late, fiecare cu provocările, greșelile, dar și realizările sale.
Vezi unde anume te regăsești și ce poți să înveți din experiențele mele.
Eu vin dintr-o familie modestă, de muncitori, fără prea mari perspective.
M-am născut într-un cartier rău famat din București, în Ferentari, însă am copilărit într-un cartier ceva mai breaz (dar nu cu mult :)) ), în Militari.
Am copilărit în anii 90’, când cartierele mărginașe ale Bucureștiului (și probabil a fost la fel în toată țara) erau un dezastru, pline de câini maidanezi, barăci ruginite, droguri, violență și multe altele.
În timp, mi-am descoperit pasiunea pentru “economie” atât la modul practic (economiseam bani constant când eram copil), dar și la nivel academic, ajungând student bursier la ASE.
Am început să investesc la bursă de la 20 de ani, în 2005, investind banii câștigați din diverse joburi și activități (în special din meditații la engleză cu copiii).
Mă prinsese mult pasiunea investițiilor la bursă. Era și bull market și se făceau profituri ușor.
Tot în 2005 am lucrat în vacanța de vară (de fapt, m-am întins aproape 5 luni până toamna târziu) în Marea Britanie, printr-un program studențesc de tipul Work and Travel.
Din banii obținuți din Marea Britanie mi-am luat un calculator și am făcut prima mea investiție imobiliară, un teren, lângă București. Pe acel teren părinții mei și-au construit acum câțiva ani casă.
La 21 de ani, în 2006, în urma unui plan eșuat de Work & Travel în SUA, m-am trezit singur, fără bani, fără adăpost, fără telefon, fără job și fără drept de muncă, rătăcind pe străzile din Camden, New Jersey, cel mai rău famat oraș din SUA (nr. 1 in SUA la crime violente).
M-am adaptat până la urmă și m-am întors și de acolo cu niște bani (nu atât de mulți ca cei din Marea Britanie) şi i-am investit pe toți la bursă..
În 2007 aveam deja un portofoliu de vreo 10.000 de euro la BVB.
De asemenea, terminam facultatea și aveam pe masă două oferte de carieră din care să aleg: broker la bursă la unul dintre brokerii de la BVB sau consultant fiscal la Ernst&Young.
Pentru prestigiu, am ales E&Y.
În 2008 vine criza și îmi spulberă portofoliul de pe bursă. 80% pierdere.
În 2009, în plină criză, după ce mi-am pierdut 80% din portofoliul de investiții, am ajuns pe punctul de a fi concediat de la job. Se făceau restructurări. ☺
Am scăpat, la mustață, de concediere, dar mi s-au spulberat șansele de a fi independent financiar la 26-27 de ani, așa cum îmi propusesem pe la 20 de ani.
A fost o perioada în care am trăit provocările financiare specifice unei familii tinere.
Să cumpăr o locuință (cu credit), să o mobilez, să cumpăr mașină de familie, apoi a venit primul copil, la puțin timp a venit și al doilea copil.
A fost o perioadă în care am fost principalul susținător financiar al familiei și reușeam cu greu să economisesc câteva sute de lei pe lună.
Am devenit însă un maestru al bugetarii și al gestionării banilor ☺ tocmai pentru a putea să ajung să mai investesc și eu la bursă câteva sute de lei pe lună.
Altfel, cu o familie de 4 persoane de întreținut și cu rată la casă, și eu cu o carieră destul de la început de drum, nu aș fi avut nicio șansă.
Din păcate, lucrurile nu au mers prea bine pentru noi. În 2014 am divorțat. Aveam 29 de ani.
Ca tată a doi copii și om atașat valorilor familiei, a fost lovitura cea mai dură pe care am primit-o în viața mea. Lumea mea s-a prăbușit și am intrat într-o depresie care m-a ținut câțiva ani.
După un an de depresie cruntă am început să particip la cursuri de psihologie și apoi să fac psihoterapie în mod constant.
Ușor, ușor, m-am ridicat din propria cenușă și, pe măsură ce mi-am revenit psihic, am început să progresez și în carieră.
Am ajuns manager senior regional pe taxe la vârsta de 31 de ani. Cel mai tânăr manager senior din firmă. Media era pe la 40-45 de ani pentru peers-ii mei.
Mi-am ordonat și finanțele personale.
Începând cam de prin anul 2015 am început să investesc la bursă preponderent pe strategia pasivă, după ce am citit despre ea în cartea lui Tony Robbins “Banii: Stăpânește jocul”.
De asemenea, în urma acestei cărți mi s-a reaprins dorința de a încerca să ajung independent financiar.
În 2016 înființez site-ul stiintabanilor.ro în ideea de a-mi documenta drumul spre independența financiară.
În 2017 îmi obțin acreditarea de coach și încep să profesez ca și coach, în paralel cu jobul.
Deja, la acel moment, trăiam în două lumi paralele: corporația, pe de-o parte și proiectul meu, StiintaBanilor, pe cealaltă parte.
Viața de corporație ajunge să mă consume din ce în ce mai mult și încep să îmi doresc să mă ocup de proiectul StiintaBanilor full time.
La 33 de ani, în 2018, după multe amânări, stres și incertitudini, decid să părăsesc definitiv locul călduț și bine plătit în corporație, dedicându-mi tot timpul proiectului StiintaBanilor.
După 11 ani de corporație, demisia a fost o decizie foarte grea și m-a scos masiv din zona de confort.
Din fericire, odată ce a început să primească întreaga mea atenție, proiectul crește rapid și, cam în jumătate de an de la momentul demisiei, ajunge să producă mai mult profit decât avusesem eu salariu la job.
La 35 de ani, în 2020, abia îmi pusesem pe picioare business-ul de educație financiară. Aveam și ceva cursuri online, însă o mare parte din ceea ce făceam erau activități în sală: workshopuri, cursuri în sală și conferința anuală de educație financiară.
În martie 2020 am fost cu toții închiși în casă, în lockdown și peste tot auzeam doar strigăte de disperare și frică extremă, ca și cum lumea este pe cale să se termine.
În același timp, am fost nevoit să îmi anulez cursul programat în sală (din cauza lockdownului) și să rambursez banii cursanților sau să îl mut pe online pentru un preț mai mic.
La momentul respectiv oricum vânzările de cursuri de educație financiară au murit. Toată lumea era în panică și numai de educație nu îi ardea nimănui.
Iubita mea și-a pierdut jobul cu totul și orice sursă de venit, așa că am preluat eu toate responsabilitățile financiare.
De asemenea, portofoliul meu de investiții la bursă a scăzut cu 35% în termen de trei săptămâni.
Mai mult, aveam doar o investiție imobiliară, o garsonieră abia cumpărată cu câteva luni înainte. Chiriașul (moștenit de la vechiul proprietar) a fugit fără niciun semn, mi-a lăsat dezastru în garsonieră și câteva luni de întreținere neachitate.
Din fericire, mă pregătisem în avans cu rezerve pentru un an prost pe bursă. După un 2019 de excepție, mă așteptam cumva să avem un 2020 prost, dar în niciun caz nu mă așteptam la ceva de amplitudinea pandemiei.
În acele momente de panică, tensiune, iraționalitate … m-am răzbunat pentru anul 2008 (anul crizei financiare care mă prinsese nepregătit) și am investit agresiv pe acele scăderi.
Bursa și-a revenit în câteva luni, de la minus 35% până la vechile maxime și apoi a tot crescut la noi și noi maxime.
Revenirea bursei a fost spectaculoasă și am făcut în anul 2020 cei mai mulți bani pe bursă de până atunci.
Ulterior, anul 2020 a fost depășit de departe de 2021.
Între timp mi-am adaptat tot business-ul pentru a merge exclusiv pe online pe toată perioada pandemiei.
La 36 de ani îmi atinsesem cifrele de independență financiară. Eram independent financiar.
Perioada de criză medicală și economică determinată de pandemie m-a făcut mai puternic psihic, mai bogat și mai împlinit decât oricând.
De asemenea, ȘtiintaBanilor, proiectul pornit în 2016 ca un blog prin care să îmi documentez drumul spre independența financiară, a ajuns astăzi cea mai mare și mai activă comunitate de finanțe personale și investiții din România.
Așa cum vezi, fiecare dintre cele trei mari etape ale vieții mi-a adus provocări și lecții importante care în final m-au susținut în atingerea independenței financiare.
Gestionarea atentă a banilor, atât în perioadele abundente în bani, cât și în perioadele cu multe cheltuieli, au fost determinante pe tot parcursul:
Dar ceea ce a ajutat cel mai mult a fost Mindset-ul care mi-a permis să văd oportunitatea din fiecare criză întâlnită.
Despre Mindset și gestionarea banilor te voi învăța, pas cu pas, în cursul De neînvins.
În acest curs vorbim despre RĂDĂCINA ȘI BAZELE pe care să îți construiești drumul spre libertatea ta financiară.
Acolo unde baza nu este puternică, nici construcția nu va rezista, însă având o bază de siguranță solidă, îți vei putea construi prosperitatea pe termen lung, pentru tine și familia ta.
Cursul conține informații de educație financiară, psiholgie și dezvoltare personală combinate într-un mod inedit, care sunt de folos oricui, fie că se află într-o criză sau nu.
Am vizionat cursul într-o singură zi (modul în care este structurat și calitatea informațiilor îl fac foarte ușor de urmărit). De asemenea, găsesc importante și restul materialelor din curs (bugetul personal, situația activului net și soluțiile de creștere a veniturilor).
Personal, am găsit în Valentin un mentor de mare valoare. Mulțumesc pentru împărtășirea experiențelor tale!
Tocmai ce am terminat astăzi cursul și tot astăzi citeam un articol în care autorul provoca la a scrie pe foaie cel puțin 3 (sau 5) lucruri la care suntem mai buni începând din luna martie, ca idee de dezvoltare, de folosire a timpului din autoizolare într-un mod inteligent.
Ei bine, datorită acestui curs, am putut să completez lista cu încă un lucru la care sunt mai bun. Un lucru căruia până acum nu i-am acordat prea multă atenție: mindset-ul.
Am trecut de multe ori superficial peste capitolele de mindset din cursurile făcute anterior. Modul în care e structurată însă lecția despre mindset în acest curs e unul cu totul aparte. Într-un final, am reușit să pun efectiv pe foaie pași concreți ce trebuie făcuți pentru a-mi însuși un mindset de învingător.
Mulțumesc, Valentin. Foarte frumos explicat, pe înțelesul tuturor, partea de mindset, de importanță a acestuia și de construcție a unui mindset "de neînvins".
Valentin Nedelcu prezintă foarte organizat, simplu, dar impactant și interesant. Felicitări!
Cursul absolut minunat. Îl recomand!
Am vazut cursul de 2 ori, la cateva zile distanta. Este o radiografie financiara si psihologica pentru fiecare persoana.
A durat o saptamana pana sa fac bugetul personal. Nu e greu sa scrii niste cifre, dar ma ingrozea pur si simplu ideea de a-mi vedea veniturile active centralizare vs cheltuieli. Asa a si fost! Al doilea pas dificil – identificarea stalpului de sustinere ce n-ar trebui sa cada niciodata. Found it! Al treia etapa – desensibilizarea. Am privit frica fata-n fata, exact aia de lasa un loc caldut si de a face progrese constante in alte directii. La final, m-am uitat si in oglinda, nu ca n-as face-o zilnic, sunt femeie, dar, de data asta m-am privind „altfel”...
Nu cred ca e cineva sa fie ocolit de crize. Pe mine acest curs m-a ajutat sa iau taurul de coarne si sa actionez, indiferent de crizele prin care trec la moment. Am inteles ca trebuie sa-mi cresc veniturile active, sa economisesc, sa am un plan de back-up, sa reinvestesc ulterior, cu grija, si, in toata aceasta „calatorie” sa am un mindset potrivit si sa fiu atenta la emotii, pentru ca orice criza TRECE. Ajungem DE NEINVINS doar daca stim sa le gestionam!
Chiar daca Romania e o societate in care conceptul de educatie financiara abia prinde contur, ma bucur ca sunt oameni care impartasesc din experienta, echilibrul, modul de gandire si reusita lor, motivandu-i, astfel, pe ceilalti.
Multumesc Valentin!
Sunt linistita, hotarata si mult mai increzatoare!
Suntem absolut convinși că vei obține cu mult mai mult decât vei investi în acest curs! Dar dacă nu vei fi mulțumit de informațiile primite, poți cere banii înapoi în termen de 15 de zile de la data livrării cursului și vei primi banii înapoi fără niciun fel de întrebări. În felul acesta, poți fi sigur că nu ai nimic de pierdut.
Nu oferim servicii de consultanță în investiții iar cursurile noastre nu fac parte din categoria de cursuri de formare/certificare profesională sau de pregătire profesională continuă pentru specialiștii din industria financiară. Prin cursurile noastre ne dorim să promovăm importanța educației financiare la nivel global și ne adresăm publicului larg.