oamenii cu bani

Diferenta principala dintre oamenii cu bani si cei fara bani

Observ o diferenta foarte mare de abordare intre oameni, atunci cand vorbesc de bani. Pentru cei mai multi, banii sunt o resursa finita, epuizabila, greu de obtinut si vin in special din salariu. Pentru ei, idei de prosperitate, abundenta si mai ales de independenta financiara sunt “din carti”, ceva intangibil si teoretic.

Pe de alta parte, sunt oamenii care fac bani, creeaza surse de bani, fac investitii, isi asuma riscuri, fac banii sa circule si, mai ales, sa circule spre ei. Acesti oameni sunt deja independenti financiar, potrivit unor standarde sau sunt foarte aproape de a ajunge acolo.

Cele doua categorii de persoane nu difera mult ca IQ, nici ca studii, nici macar ca educatie primita in familie, ci difera ca mod de abordare a vietii, in general si a banilor, in mod particular.

In urma lucrului 1:1 cu sute de oameni si a altor sute de oameni pe care i-am cunoscut la cursurile mele, am identificat multe diferente de abordare intre cele doua categorii, insa UNA este foarte pregnanta.

Inainte sa va spun care este aceasta diferenta, vreau sa clarific care sunt cele doua categorii de persoane:

Oameni cu bani – self made

Ma concentrez pe cei care si-au construit averile prin propriile forte si au ajuns deja la un anumit nivel. Acest nivel poate fi de la sub 1 milion de EUR, la cateva milioane de EUR, depinzand si de varsta si background-ul persoanei respective.

Aici se incadreaza si persoane tinere de douazeci si ceva de ani, care nu au ajuns inca la sume foarte mari, insa, din modul in care evolueaza, iti poti da seama ca sunt intr-o ascensiune accelerata.

Nu vorbesc despre multimilionari sau ultrabogati, pentru ca, la nivelul lor, regulile jocului se schimba. Nu te ajuta cu nimic sa stii cum face Warren Buffett sau Elon Musk miliarde, cand tu nu ai facut inca prima suta de mii de EUR.

Oameni middle class care vor ramane middle class

In general sunt angajati care vor sa aiba standardul de viata al celor cu bani, fara a incerca sa mai faca si ceva pe langa.

Aici nu vorbesc de intraprenori si nici de cei care fac ceva productiv pe langa job, pentru ca ei sunt mai degraba din prima categorie.

Nu am ales intamplator cele doua categorii.  Cele doua categorii formeaza in mare comunitatea StiintaBanilor. Primii sunt cei care au ajuns deja la un nivel si se educa pentru a ajunge la urmatorul nivel, celalti sunt la un nivel si aspira la nivelul primilor.

Diferenta care aduce succesul

O prima tentativa ar fi sa spunem ca diferenta enorma vine din educatie – vine, dar nu este atat de mare. Sunt multi oameni care se educa, dar nu actioneaza.

O alta tentatie ar fi sa spunem ca exista o diferenta mare de EQ (inteligenta emotionala) – este, dar nu este neaparat determinanta. Sunt multi oameni cu bani, care au un EQ varza, la fel cum sunt multi oameni fara bani, care au o maturitate emotionala minunata.

In sfarsit, am putea crede ca diferenta vine din anturaj si nu ne-am insela foarte mult, insa sunt multi oameni cu bani care vin din medii foarte sarace si multi oameni fara bani care traiesc printre bogati.

Diferenta fundamentala dintre ei este ca cel cu bani este obisnuit sa ACTIONEZE, pe cand cel fara bani masoara de 10 ori si NU ACTIONEAZA niciodata.

Rapiditatea cu care omul ACTIONEAZA atunci cand capata o informatie, are o idee, identifica o oportunitate – asta face diferenta.

Actiunea poate fi masiva sau de testare. Am intalnit ambele variante, in functie de personalitatea omului. Mai des am intalnit cazuri de succes in care persoana actioneaza ponderat la inceput, testeaza si apoi merge full speed pe acea directie, daca rezultatele il multumesc.

Oamenii fara bani sunt tot timpul doar interesati de ceva, doar cerceteaza, doar le-ar placea sa… Cei cu bani profita de oportunitatile si de informatiile capatate. Asa si-au facut si banii. Atunci cand sunt expusi la o informatie, discutie, prezentare, deja filtreaza si decid ce vor testa si ce nu, adica deja au luat DECIZIA DE A ACTIONA. Altfel, considera ca si-au pierdut vremea.

Oamenii cu bani nu stau la discutii inutile, nu isi pierd vremea doar pentru cultura generala, ci ACTIONEAZA calculat, in mod constant. Din toate actiunile, testele, initiativele pe care le au, unele vor avea rezultate slabe, altele rezultate medii, iar altele vor avea rezultate excelente. In acest mod fac bani.

Este fix ca la trasul la tinta – daca tot calculezi si tintesti, dar nu eliberezi tragaciul, vei ramane un tragator slab; daca, in schimb, tragi in mod constant, vei ajunge un tragator de elita.

Ce se intampla psihologic

Oamenii care actioneaza repede, au bine dezvoltat driver-ul psihologic numit BE STRONG. Cu totii avem o componenta de BE STRONG, insa doar 2% din populatie are ca driver principal BE STRONG.

Din acest motiv, o parte din populatie are o pornire si talent nativ inspre antreprenoriat. Restul, insa, se pot educa.

Poti sa te educi astfel incat sa iti dezvolti driver-ul BE STRONG cand este nevoie de el.

De exemplu, eu, am ca si driver principal BE PERFECT, adica sunt un perfectionist. Teoretic, eu sunt grozav in a presta servicii la cel mai inalt nivel, insa sunt, de asemenea, predispus in a ma pierde in detalii si a NU INCEPE nimic niciodata.

Ma pierd in detalii, in planuri, in cercetari, obosesc si nu mai pornesc, insa, daca altcineva porneste ceva pentru mine, eu am capacitatea de a-l duce la nivelul de excelenta.

Din cauza driver-ului meu BE PERFECT am asteptat atat de mult pana sa imi dau demisia de la job, sa imi pornesc blogul stiintabanilor, sa organizez primul curs, sa fac diverse investitii pe care le identificasem demult ca fiind oportunitati foarte bune.

Totusi, uite ca am PORNIT o gramada de lucruri si, in pofida perfectionistului din mine, mi-am dat si demisia, am dat drumul si la blog, mi-am construit si un business si, rand pe rand, am inceput sa investesc si pe BVB, si pe pietele internationale, si in imobiliare si in obligatiuni si si si ….

M-am educat pentru a scoate la suprafata BE STRONG-ul din mine. M-am educat sa actionez atunci cand apare oportunitatea si rezultatele financiare au explodat.

Astazi, pot accesa cu usurinta toate cele 4 drivere principale (BE STRONG, BE PERFECT, PLEASE ME – PLEASE YOU SI TRY HARD), in functie de necesitate. Sunt complet. Dar despre asta vom vorbi alta data.

Ce este important acum este sa stii ca abilitatea de face bani poate fi antrenata.

Despre oportunitati

In momentul in care iti setezi mintea pentru a identifica oportunitati si de a ACTIONA, pe baza lor se va intampla o magie … Vei avea tot timpul o gramada de oportunitati. Mintea stie ca tu ACTIONEZI cand identifici o oportunitate buna, asa ca se va organiza astfel incat identificarea acestor oportunitati sa fie o prioritate pentru ea.

Vei deveni o masina de identificat oportunitati si de facut bani.

Suna mult mai bine decat … astept sa imi vina salariul … “sa imi vina”, ce expresie odioasa. Banii nu “iti vin”, ci ii creezi tu.

Adevarul este ca lumea este plina de oportunitati de a-ti inmulti banii, trebuie doar sa stii unde sa te uiti.

Exact acest lucru iti vom arata noi in cadrul Cursului de investitii pasive si active – unde sa te uiti pentru a gasi oportunitati.

Daca pana acum te uitai dupa oportunitati doar la dobanzile bancare si eventual la fondurile de investitii oferite de banca ta, dupa cursul de investitii pasive si active te vei uita si la:

  • Actiunile listate la Bursa de Valori Bucuresti – au avut un randament mediu de peste 17% anual, in ultimii 10 ani;
  • Actiunile internationale – peste 13% anual in USD, in ultimii 10 ani;
  • Peer to Peer lending – intre 10-14% pe an;
  • Obligatiuni corporative – 8-12% pe an;
  • ETFs, REITS, fonduri de investitii si alte instrumente financiare – toate au adus mult peste dobanzile bancare.

Vei avea de unde alege si vei avea ce ACTIUNI sa faci.

Eu nu mai cunosc vreun alt curs in Romania care sa te treaca in 12 ore prin toate tipurile de investitii disponibile, cu avantaje si dezavantaje, prezentate de practicanti, din propria experienta.

Acesta nu este un curs teoretic din carti – este un curs bazat pe experienta mea de 15 ani in investitii si a lui Dan de peste 20 de ani. In plus, avem 4 invitati specializati, fiecare pe anumite arii.

Nu pot sa imi imaginez un inceput mai bun in aria investitiilor. Eu a trebuit sa ma izbesc cu capul de toti peretii si sa citesc tona de maculatura pana sa trag niste concluzii care sa si functioneze.

Ramane doar sa ACTIONEZI.

Comanda Cursul de investitii 

Nu mai amana momentul de incepere a prosperitatii tale. Timpul este cea mai valoroasa resursa, nu il irosi.

Pe curand!

Valentin

PS. Daca ti-a placut articolul si il gasesti util, te rugam sa il distribui si prietenilor tai.

Obtine Ebook-ul 12 Surse de venituri suplimentare:
cover2

Similar Posts

4 Comments

  1. Salut Valentin,

    Primesc periodic email uri de la tine deoarece sunt inscris pe acest blog.

    Ti am adresat o intrebare ca raspuns la unul dintre email urile primite insa nu stiu daca asta este metoda corecta de a te contacta?Nu am primit nici un raspuns dar nici nu am garantia ca acel email a ajuns la tine.

    Deci,cum pot lua legatura cu tine?Unde iti pot trimite o intrebare?

    Ms.

    Catalin

  2. Salut,
    Am ddat din intamplare peste blogul acesta si mi-au atras atentia cateva articole.
    Felicitari! Sunt cateva informatii interesante in fiecare articol. Acum depinde de fiecare daca le pune in practica si cum face acest lucru.
    Sunt diferente intre persoanele care actioneaza si cele care gandesc ceva mai mult fiecare actiune. Insa si eu consider ca se poate trece dintr-o categorie in cealalta. Putin ajutor, niste informatii care acum se pot gasi usor pe internet si ai deja punctul de pornire.
    Succes cu educarea si cursurile asociate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *