independenta financiara

Independenta financiara prin investitii

Mă întreb cum arată viața ta astăzi, dacă ești mulțumit, dacă ești împlinit, dacă ai tihnă.

Mă întreb dacă ești mulțumit de drumul tău, dacă în ochii tăi viitorul strălucește orbitor și fiecare dimineață este o nouă ocazie de a te manifesta în această lume, cu toată puterea.

Sau, dimpotrivă, poate ești așa cum eram și eu acum câțiva ani, neliniștit, plictisit de rutină, cu un viitor care nu îmi promitea decât același bullshit pe viață: să fac o activitate care nu prea îmi plăcea, să iau un salariu care nu prea mă satisfăcea, pentru a mă bucura de niște vacanțe care nu prea erau îndeajuns de lungi.

Independența financiară poate fi definită ca starea în care averea personală generează suficiente venituri pasive pentru a acoperi necesitățile stilului de viață al unei persoane, fără ca aceasta să mai fie nevoită să mai lucreze în mod activ.

Aceasta este definiția clasică, pentru mine însă, independența financiară înseamnă opțiuni în viață și libertatea de a-mi trăi viața conform propriilor valori.

Pentru mine, independența financiară înseamnă “Endless perfect summer days” (zile nesfârșite, perfecte și însorite de vară). Este o stare a minții și o libertate de opțiuni, mai mult decât un loc, o sumă, un obiectiv.

Independența financiară înseamnă libertate, antifragilitate și asumarea completă a vieții.

Cum ajungi independent financiar?

  1. Câștigi mai mult.
  2. Economisești mai mult.
  3. Investești mai mult și mai profitabil.

Și, în tot acest timp, înveți despre tine și despre ce este important pentru tine, astfel încât atunci când ajungi ca exteriorul să îți susțină libertatea, libertatea să fie asumată pe interior.

Sunt 3 puncte atât de simple și totuși oamenii se pierd în tot felul de scheme complicate de îmbogățire rapidă.

Adevărul este că la toate trei elementele ai nevoie doar de educație, perseverență și o viziune asupra destinației unde vrei să ajungi.

Ia orice punct de mai sus și alătură educația + perseverența + viziunea și vezi ce îți dă.

Câștigi mai mult

Înveți abilități noi cerute pe piață.

Perseverezi în practică până ajungi high performer într-un domeniu.

Ai o viziune pentru dezvoltarea carierei tale/ business-ului tău.

Economisești

Înveți să îți construiești un buget.

Perseverezi în a-l ține.

Ai o viziune asupra lucrurilor pe care merită și nu merită să îți cheltuiești banii.

Investești

Înveți cum să investești profitabil.

Perseverezi în investiții constante, lună de lună.

Ai o viziune (aka. un plan personal de investiții) care să te ducă la veniturile pasive care să îți aducă independența financiară.

Înveți, aplici, repeți.

În ce să investești?

Principalul obiectiv al investițiilor este acela de a-ți oferi o creștere a capitalului peste rata inflației. Doar astfel, capitalul tău va crește în mod real, ajungând să genereze plus valoare (nu doar plus de unități monetare).

Astfel, a ține banii la bancă nu generează plus valoare de cele mai multe ori, ci cel mult îți conservă valoarea, în cazul în care dobânda este egală sau un pic peste inflației. Din păcate, în România, rata dobânzii de multe ori nu acoperă rata inflației.

Astfel, dacă vrei să ajungi vreodată ca banii să lucreze pentru tine (fără tine), sunt active care au dovedit în trecut, având sute de ani de istorie, că pot genera plus valoare. Acestea sunt acțiunile, imobiliarele si obligațiunile.

La toate acestea ar mai putea fi adăugate mărfurile (inclusiv aurul) care au avut și cel mai probabil vor avea valoare reală.

Investițiile se fac în active care pot genera plus valoare. Doar astfel vei ajunge ca banii să lucreze pentru tine, nu doar ca tu să lucrezi pentru ei.

Mai jos, un tabel cu randamentele obținute de diversele clase de active în ultimii pe o perioada de 20 de ani, din 2002 si pana in 2021:

20 y JP morgan 1

Sursa: https://www.jpmorganchase.com/

CAGR = câștig mediu anual compus

S&P500– indicele pietei de acțiuni din US

REIT-uri –fonduri de investiții în imobiliare din US

DM Equity – actiuni piete dezvoltate

EM Equity – actiuni piete emergente

Toate randamentele sunt exprimate în dolari și presupun o investiție 100% pasivă.

La un portofoliu simplu format doar din SP500 ai fi obtinut 9.5% in dolari cu efort și implicare aproape minime.

Prețul pe care trebuie să îl plătești sunt educația, perseverența și asumarea volatilității, adică a faptului că pe anumite perioade vei avea și pierderi pe portofoliu.

Perioada de mai sus de 20 de ani cuprinde si marea criza financiara (2008-2009) și perioada de pandemie.

Un aspect de luat in considerare este ca “efort și implicare minime” înseamnă că poți să îți dedici timpul și energia altor activități care îți pot genera și mai mulți bani: creșterea unui business, dezvoltare profesională etc.

Astfel, investițiile realizate in mod pasive nu concurează cu alte activități generatoare de bani, cum ar fi dezvoltarea unei cariere sau construirea unui business, ci sunt complementare.

Ce ar fi însemnat pentru tine dacă ai fi investit 300 de USD pe lună timp de 20 de ani:
simulare 20 de ani 1

Sursa: https://moneysmart.gov.au/budgeting/compound-interest-calculator

Un portofoliu total de peste 213,000 USD, din care peste 141,000 USD ar fi însemnat doar profitul.

Apropo, tu ce ai făcut în ultimii 20 de ani? Sau, dacă ești prea tânăr, ce ai făcut în ultimii 5, 10 sau 15 ani?

Si mergand un pas si mai departe, tu unde te vezi peste 5 ani? Dar peste 10?

Indrazneste sa vizezi, si lasa-mi raspunsul la intrebare intr-un comment.

Pe curând!

Valentin
PS. Pentru aprofundarea subiectului investitiilor la bursa iti recomand Cursul practic de investitii pasive – acopera toate tipurile de investitii (fonduri mutuale, ETF-uri, actiuni, obligatiuni, imobiliare, metale pretioase) – este ideal pentru cineva care vrea acum sa intre pentru prima oara in lumea investitiilor. (update substantial in august 2023).
Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul StiintaBanilor.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul StiintaBanilor.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul StiintaBanilor.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă. Produsele derivate tranzacționabile în marjă oferite de X-Trade Brokers DM S.A. sunt riscante. Pierderile pot depăși marja blocată.

Similar Posts

  • Investitii imobiliare in apartamente noi pe timp de criza

    Un complex impunator cu peste 300 de apartamente din zona semicentrala a Bucurestiului. Locatia foarte buna, intr-o zona de interes pentru mine. Astfel, am zis sa fac o vizita pana la punctul de vanzari si sa cer mai multe detalii.

  • Motivul pentru care castigi mult mai putini bani dacat ai putea

    Salutare, si este posibil sa te sochez cu ceea ce voi spune mai departe. Am o prietena care a fost elev de nota 10 pe linie in scoala. Profesorii au laudat-o tot timpul ca este foarte sarguincioasa, iar parintii au indrumat-o tot timpul spre carte. Parintii au sfatuit-o sa invete bine si sa nu isi…

  • Cum să combați efectele inflației: Strategii inteligente pentru bugetul tău

    Inflația afectează pe toată lumea, dar cei cu venituri mici sau medii resimt cel mai mult creșterea prețurilor la alimente, utilități și alte cheltuieli esențiale. Din fericire, există strategii care te pot ajuta să îți protejezi banii și să faci economii, chiar și într-un context economic dificil. Iată câteva metode eficiente pentru a combate efectele…

  • Cum sa faci bani – 8 puncte esentiale

    In viata mea am intalnit si am interactionat cu multi oameni pana acum, de la oameni cat se poate de simpli care de-abia aveau suficienti bani pentru a-si cumpara painea cea de toate zilele pana la oameni cu multe milioane de EUR in conturi. Cu totii faceau si fac bani, mai multi sau mai putini…

  • Cele mai proaste decizii financiare

    Cand ai un grup de prieteni care au interese comune cu ale tale poti sa spui ca esti un norocos. Ai cu cine schimba idei si expriente si ai de la cine sa inveti. Nu mai trebuie sa faci tu toate greselile din lumea 🙂 si poti sa vezi ce a functionat pentru ceilalti si…

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *