Infrunta-ti fricile
De mic mi-a fost frica de inaltime. Visam ca sunt in copac si alunec si cad, sau cadeam de pe acoperisul unei case, sau intr-o prapastie. Caderea era continua si ma trezeam intotdeauna inainte sa ajung la finalul caderii. Frica era atat de reala incat ma trezeam semi parlizat din cauza incordarii.
Zilele trecute am fost cu fiul meu la o piscina, de fapt la un Aqua Parc. Vroiam sa ne dam pe tobogane si sa inotam. Fiul meu are 5 ani si stie sa inoate dar nu foarte bine. Mai intram si in piscinele adanci dar intotdeauna stam aproape sau inotam in paralel.
O provocare prea mica
In acest Aqua Parc exista si o piscina semiolimpica, care are la un capat trambuline de unde poti sari in apa. Prima trambulina este la 1 m, a doua la 3 metri si ceva si ultima la 5 metri jumatate. Baietelul meu tot se uita la trambulinele alea de fiecare data cand treceam pe langa ele. Nu stiu ce avea el in capsor dar eu ma gandeam ca trebuie sa fie foarte intimidant sa sari de acolo, de sus, de la 5 metri.
Dupa ce am ocolit trambulinele de cateva ori, in drumul nostru spre tobogane sau alte piscine mai mici, am zis sa fac si eu o saritura de la 1 m. Fiul meu m-a asteptat pe marginea piscinei si eu am facut saritura acrobatica, fara nicio problema.
Nu am simtit o provocare, m-am simtit dezamagit asa ca am urcat la 3 metri. Ce mare scofala.
O provocare pe masura
Ei bine, cand am ajuns pe trembulina si m-am uitat in jos, m-a cuprins frica si ameteala. Era ca si cum as sari de pe o casa, exact ca in visele mele de cand eram copil. Creierul meu nu percepea ca saream in apa ci ca saream de la o inaltime mare si voi ateriza pe o masa compacta de culoare albastra.
Creierul meu anticipa durerea. Am ezitat un pic, am zis sa ma retrag, dar pana la urma am sarit. A durut contactul cu apa, asa cum anticipasem. Dar am continuat sa sar, de 3 ori, de fiecare data ajustandu-mi tehica. Frica a existat de FIECARE data, dar mi-a fost din ce in ce mai usor sa o depasesc.
O provocare terifianta
Dupa a treia saritura eram multumit. Ma uitam un pic lung la trambulina de la 5 metri dar imi spuneam ca este prea sus. Gata, imi demonstrasem ce aveam sa imi demonstrez. Imi infruntasem frica. Am coborat si vroiam sa plecam cand il aud pe baietelul meu “Tati, tati, sari si de sus”.
Ma uit la el cat de entuziasmat este si imi dau seama ca modul in care voi actiona acum ii transmite baietelului meu un mesaj. Actiunile simple, obiceiurile si atitudinea de zi cu zi determina in mare masura modul in care actionezi si in situatiile cu adevarat importante. Aici era vorba de a-mi infrunta fricile sau a fi invins de ele.
Ii spun ca voi sari si incep sa urc spre trambulina de la 5 metri jumate. Trepte, multe trepte, de ce naiba sunt atatea trepte?. Am ajuns sus si va spun, ca atunci cand m-am uitat in jos, mi-a inghetat capul instant. M-am dat doi pasi inapoi si m-am tinut de bara. Eram practic paralizat de frica. Doamne, nu am mai simtit o asa frica in viata mea. Doar odata imi amintesc sa fi simtit o asa frica, undeva in liceu, prima data cand m-am bagat in seama cu o tipa foarte buna care imi placea. In rest, niciodata nu am mai simtit un puseu de frica atat de intens.
M-am uitat in jos, se vedea de parca as sari de pe un bloc. Simteam ca si cum ar fi un salt mortal. Am vrut sa ma retrag, cu genunchii tremurand, sa cobor scarile alea multe. M-am uitat in stanga jos, fiul meu, cu zambetul pana la urechi si ochii sclipind (cred ca ii sclipeau pentru ca nu il vedeam atat de bine, mie mi se parea ca sunt pe Everest), imi facea semn cu mana sa sar “Hai tati, sari tati”. Interesant, dar in momentul ala mi-a trecut frica, mi-am indreptat spatele, am pasit spre marginea trambulinei, am analizat situatia, realizand ca nu mi se poate intampla nimic grav, doar un pic de durere, mi-am stabilit exact cum trebuie sa sar, si ce postura sa am pentru a face impactul cu apa cat mai lin si …. am sarit.
Caderea a fost scurta dar impactul cu apa s-a simtit destul de dur. Am intrat adanc spre fundul piscinei la cativa metri, m-am invartit, m-am indreptat si am iesit la suprafata. Am reusit, mi-am infruntat frica si am invins-o.
Fiul meu era in extaz, eu ma simteam obosit dar fericit. Nu ma manifestam prea mult, doar imi infrunt frica de moarte in fiecare zi hehehe. Pastream aparentele sa nu se vedea ca genunchii inca imi tremurau usor.
Apoi, entuziasmat a sarit si baietelul meu de la 1m, fara nicio frica sau emotie.
Concluzii
Un lucru mic, dar pentru mine a fost un moment in care mi-am depasit limitele. Am sarit de la 3 metri pentru mine, de la 5 metri pentru baietelul meu.
Ase se intampla si in viata, pentru noi putem sa mergem pana la capatul pamantului, pentru cei pe care ii iubim, mergem dincolo de el.
Pentru a pune problema intr-un context mai larg, ceea ce ne face sa mergem inainte si sa ne infruntam fricile, sa ne depasim limitele, este motivatia din spatele actiunilor noastre. Motivatia adevarata si durabila este cea care izvoraste din valorile noastre, adica izvoraste din acele lucruri care sunt cu ADEVART importante pentru noi.
Nu vei putea realiza nimic in viata fara a avea o motivatie puternica iar motivatia vine din valorile noastre autentice, reale si personale.
Pentru mine a fost motivatia de a fi un exemplu pentru copilul meu. Este o motivatie care ma mana spre a deveni barbatul care sa ii fie exemplu fiului meu, un deschizator de drumuri, un om liber.
Fara aceasta motivatie m-as fi intors din drum cu coada intre picioare si nu as fi facut acel salt. Doar prin vointa nu putem domina frica. Avem nevoie de motivatie, motivatie care vine din valorile noastre, cele autentice.
In final, sunt doua lucruri pe care vreau sa le retii din acest articol. Primul, pentru orice lucru vrei sa realizezi in viata, ai nevoie de o motivatie puternica. Vointa singura nu iti va fi suficienta. Valorile noastre sunt cele care ne motiveaza sa actionam. Asa ca pune in spatele fiecarui obiectiv una dintre valorile tale autentice.
Invata de la Daniel Pink, din cartea sa Drive ce anume ne motiveaza cu adevarat si cum poti obtine motivatia necesara realizari obiectivelor tale.
Al doilea lucru pe care vreau sa il retii este acela ca frica este o constanta in viata noastra. Ea ne tine strans in imbratisarea ei, pentru ca nu cumva sa ne lovim vreun degetel sau mai rau, sa ne atingem potentialul.
Curajul inseamna infuntarea fricii, nu lipsa fricii. Adevarul este ca frica nu dispare niciodata cu totul. Va fii prezenta mereu in viata noastra pentru ca este adanc intiparita in instinctele noastre. Dar noi putem deveni mai buni in a o infrunta si a trece peste ea. Pentru asta, trebuie sa practicam curajul zi de zi, in lucrurile mici, poate lipsite de importanta, pentru ca in ziua in care vom avea de luat o decizie cu adevarat importanta, sa nu fim paralizati de frica si sa actionam in pofida ei.
Susan Jeffers, in cartea sa Accepta-ti teama dar nu te lasa inhibat de ea, te invata totul despre frica si despre cum sa o infrunti pentru a lua deciziile pe care trebuie sa le iei.
O viata traita curajos si in acord cu valorile tale iti doresc.
Cu drag,
Valentin
PS. Care sunt fricile tale care te tin pe loc?
PSS. Daca ti-a placut articolul, te rog da like si share.
PSSS. Alatura-te comunitatii nostre StiintaBanilor pentru un boost in viata ta financiara.
Imi place foarte mult cum scrii. De fiecare data este foarte structurat, adaugi o nota personala prin experienta descrisa si tragi o concluzie.
Da, vointa nu este suficienta, ea ne poate ajuta pana la un punct dar nu poate transfora imposibiliul in posibil, Acest lucru il poate face doar o valoare foarte importanta pentru noi, cea care ne face sa actionam indiferent de consecinte.
Multumesc frumos Adriana!