Prețul Bitcoin scade! Care este cauza declinului?

Prețul Bitcoin scade

Anul 2018 nu a fost de succes pentru deținătorii de monede virtuale. La sfârșitul anului trecut prețurile criptomonedelor au atins maxime istorice, însă de atunci a dominat un trend descendent. Prețul Bitcoin a scăzut cu 73%, dar evoluția celei mai importante monede virtuale s-a numărat totuși printre cele mai bune din sector.

Celelalte monede, inclusiv cele cunoscute precum Ethereum, Dash sau Litecoin au suferit scăderi mai accentuate, pierzând în jur de 90%. În această situație, ar trebui investitorii să fie interesați de posibilitatea de a câștiga de pe urma creșterilor și scăderilor prețurilor din piața monedelor virtuale?

Nivelul de 6000 de dolari a fost spart, ar putea reprezenta acest lucru capitularea cripto-entuziaștilor?

Trebuie să recunoaștem că în 2018 interesul pentru această piață s-a aflat pe o pantă descendentă, exact ca prețul Bitcoin. Ultimul avans ascendent al prețurilor a fost înregistrat în iulie, însă acesta s-a dovedit a fi un eșec. Pe de altă parte, pentru o bună perioadă de timp, nivelul de 6000 de dolari a reprezentat ”un colac de salvare” pentru prețul Bitcoin – acesta nu s-a apreciat prea mult, însă nici nu a reușit să spargă acel nivel. Părea că investitorii nu acceptă un preț mai scăzut.

Totuși, mișcarea descendentă a fost declanșată de informații aparent neînsemnate – divizarea rețelei Bitcoin Cash. Într-adevăr, prețul Bitcoin Cash în sine s-a prăbușit, însă Bitcoin sau alte monede au fost afectate de vești mult mai nefavorabile în trecut, precum atacurile hackerilor. În orice caz, prețul BTC a scăzut mult sub nivelul de 6000 de dolari, recent a spart pragul de 4000 de dolari, confirmând apariția unui trend descendent amplu.

Ce ne spune analiza tehnică în acest caz?

Ar putea suna ironic, însă, prin spargerea unui nivel atât de important și apariția unei reacții ca la carte, piața Bitcoin pare că și-a confirmat maturitatea. Conturarea unei astfel de formațiuni pe grafic este importantă pentru investitori: zonele de suport și rezistență reprezintă informații de bază pentru traderii ce utilizează analiza tehnică. Aceștia se așteaptă ca, după ce prețul intră în contact cu aceste niveluri, să aibă loc reacții corespunzătoare.

grafit bitcoin 1

Recent, prețul Bitcoin a acceptat în mod repetat direcția determinată de analiza tehnică. Un exemplu clar în acest sens ar putea fi corecția de după spargerea nivelului de 6000 de dolari. Investitorii pot profita de pe urma scăderii prețului folosind instrumentele de tip CFD. Sursa xStation5

Trebuie reținut faptul că datele prezentate fac referire la performanțe din trecut și nu reprezintă un indicator fiabil al performanțelor viitoare.

În anul 2017 s-a sugerat adesea faptul că evoluția prețurilor monedelor virtuale, inclusiv Bitcoin, nu poate fi interpretată conform cu principiile analizei tehnice. Zonele de suport sau rezistență, formațiunile prețuri sau de lumânări păreau tehnici care nu se puteau aplica acestor instrumente. Direcția prețului era în mod clar neprevăzută, sugerând caracterul extrem de volatil al acestei piețe.

Recent, o parte dintre investitori, cei care au fost atrași de creșteri, au ieșit de pe piață, lăsând în urmă o stare de calmitate. Totuși, mișcările prețurilor pot fi mai puternice decât cele de pe piața bursieră sau FX, însă au un caracter mai sistematic.

Pentru un investitor ce utilizează analiza tehnică, direcția spre care tinde prețul are o importanță secundară. Majoritatea formațiunilor sunt eficiente atât în cazul creșterii, cât și în cazul scăderii prețurilor. Este important să avem oportunitatea de a profita de pe urma oricărei mișcări care ni se pare potrivită.

Piața futures sau CFD-urile – pe care o alegem?

În momentul în care interesul pentru monede virtuale atingea cote maxime, au existat repetate sugestii potrivit cărora lipsa pozițiilor short distorsionează prețul Bitcoin și al altor monede. Realitatea este că, după introducerea contractelor futures de către CBOE și CME, pentru o perioadă, prețurile s-au apreciat într-un mod dinamic, iar la scurt timp au fost atinse maxime.

Totuși, este posibil ca mișcările să nu fi fost direct corelate cu introducerea contractelor futures, întrucât aceste instrumente nu atrag un grad ridicat de interes din cauza numeroaselor restricții. Măsurile de protecție riguroase și valorile nominale ridicate s-au tradus printr-un rol mai puțin important al pieței futures în evoluția prețurilor monedelor virtuale de până acum, lucru ce nu pare că se va schimba.

Prin urmare, CFD-urile prezintă interes pentru investitorii care utilizează strategii bazate pe mișcările de preț. Acest tip de instrumente prezintă o mulțime de avantaje. În primul rând, oferă oportunitatea de a deschide poziții nu doar în momentul aprecierii prețurilor, ci și în timpul mișcărilor descendente.

O poziție short poate fi profitabilă în momentul în care Bitcoin sau celelalte monede virtuale suferă deprecieri. Contractele sunt, de asemenea, extrem de accesibile, permițând deschiderea pozițiilor în marjă. Datorită acestui fapt, se poate gestiona mai bine riscul investițiilor.

În plus, contractele pentru diferență (CFDs) sunt mai sigure atâta timp cât brokerul este de încredere. Colaborând cu un broker reglementat și stabil din punct de vedere financiar, investitorii se pot asigura că fondurile lor sunt mai protejate decât într-un portofel electronic pentru monede virtuale (crypto wallet).

Reglementările ESMA au redus valoarea levierului pentru monede virtuale, investitorii au acum la dispoziție un levier de 2:1. Așadar, deschiderea unei poziții cu o valoare nominală de 10000 de dolari, necesită o investiție de 5000 de dolari.

Este important de remarcat faptul că, prin contractele pentru diferență (CFD-uri), investitorii își pot proteja o parte dintre pozițiile pe criptomonede din portofoliile acestora.

grafic bitcoin 2

Acest grafic este dovada clară că, în ultimele luni, traderii ce au previzionat scăderea prețului monedei Ethereum au ieșit în câștig. Chiar dacă s-a înregistrat un declin de 90% de la maxime, valoarea monedei încă este de aproape patru ori mai mare decât cea din primăvara anului 2017. Sursa: xStation5.  

Trebuie reținut faptul că datele prezentate fac referire la performanțe din trecut și nu reprezintă un indicator fiabil al performanțelor viitoare.

Care va fi evoluția prețurilor monedelor virtuale?

Piața monedelor virtuale a fost adesea comparată cu bula ”dot-com”, când prețurile companiilor din domeniul tehnologic, care au înregistrat un boom fără precedent la sfârșitul anilor ‘90 și un altul la începutul secolului XXI, s-au prăbușit. Totuși, astăzi nu ne putem imagina cum ar arăta lumea fără Internet. Multe companii au dat faliment, însă ramura tehnologică s-a bucurat de un imens succes. Companiile din acest domeniu sunt în prezent lideri pe piața bursieră.

În cazul monedelor virtuale, am lăsat în urmă declinul dramatic de la sfârșitul anului trecut, însă nu putem ști cum va fi folosită tehnologia. Monedele virtuale vor deveni o modalitate uzuală de plată? Vor ajunge oamenii să le folosească? Vom putea utiliza Bitcoin ca metodă de plată la un chioșc?

Se pare că perioada de acceptare la scară globală a monedelor virtuale încă nu a început. Acesta este motivul pentru care traderii ar trebui să se asigure că pot câștiga bani de pe urma mișcărilor de preț (de creștere sau de scădere) sau cel puțin ca metodă de hedging pentru monedele deținute în portofelele electronice (wallets).

(Guest post)

Przemysław Kwiecień CFA, PhD
Economist Șef XTB

Notă: CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid banii din cauza efectului de levier. 82% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

PS. Daca ti-a placut articolul si il gasesti util, te rugam sa il distribui si prietenilor tai.

PPS. Alatura-te comunitatii noastre StiintaBanilor pentru a te imbogati spiritual, mental si material.

Obtine Ebook-ul 12 Surse de venituri suplimentare:
cover2
 

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *