Riscul de stagflatie si ce putem face pentru a ne pregati
Stagflatia este o stare a economiei caracterizata prin inflatie mare, crestere economica anemica sau chiar stagnare economica si somaj mare.
In mod normal, aceasta faza economica este o anomalie din moment ce stagnarea economica si somajul mare sunt insotite de inflatie mare. In mod normal, daca scad consumul si numarul de angajati din economie, atunci preturile bunurilor si serviciilor nu ar trebui sa mai creasca din lipsa de cerere. Totusi, exact acest lucru se intampla in stagflatie.
Ultima data cand am avut o perioada (sau mai multe perioade succesive) de stagflatie a fost in anii 1973-1982 (aproximativ) in SUA, perioada caracterizata prin rate de inflatie mari, chiar peste 10% la dolar, perioade de scadere a economiei si somaj destul de mare (intre 5% si 10%).
Pentru a contracara inflatia mare, ratele de dobanda au fost crescute pana la 20%. Iti poti imagina o dobanda de 20% la dolar?
Tot in anii ’70, bursa a avut o perioada foarte proasta in anii 1973-1974, cand a pierdut aproximativ 50% in doi ani si apoi a revenit insa, dar intr-un ritm mai lent, avand nevoie de 7 ani pentru a ajunge la vechile maxime din 1973.
In mod normal, bursa nu prea are cum sa concureze cu titluri de stat care platesc dobanzi de 15-20% pe an si astfel ne putem imagina de ce bursa din SUA a avut mult de suferit in perioada de stagflatie din anii ’70.
Ne indreptam spre stagflatie?
In acest moment avem o inflatie la dolar de aproape 8% si la euro de aproape 6%. Prognozele oficiale spun ca inflatia mai are de crescut o perioada pana sa ajunga la un varf, urmand ca din a doua parte a anului 2022 sa inceapa sa scada, insa sa continue sa ramana relativ mare timp de cativa ani, peste o inflatie “ideala” de 2%, care ar fi de droit.
In acelasi timp, venim dupa un an 2021 in care am avut o crestere solida a economiei atat in SUA (+5.7%), cat si in Zona Euro (+5.3%), insa deja incepem sa simtim de la trimestru la trimestru o incetinire a ritmului de crestere, urmand ca, potrivit estimarilor oficiale, sa revenim incepand cu anul acesta la cresteri economice temperate de 2-3%.
Din fericire, pe partea de somaj stam bine. In SUA, de exemplu, avem un somaj raportat de sub 4% la februarie 2022. Chiar se vorbeste despre o criza a fortei de munca in foarte multe tari dezvoltate.
De asemenea, rata de dobanda a FED-ului a crescut in martie la 0.25%-0.5% !!!!! Adica avem o inflatie de 8% la dolar, iar dobanda FED este de 0.5% si estimarile analistilor spun ca vom ajunge undeva la 2% pana la finalul anului 2023.
FED-ul este foarte atent sa nu afecteze cresterea economica prin rate mari de dobanda, insa, in acelasi timp, este preset sa faca ceva (cresteri de dobanda) pentru a contracara inflatia.
FED-ul are de ales intre a contracara inflatia si a pune frana economiei. Pana acum este clar ca a favorizat economia, considerand ca efectele negative ale inflatiei sunt mai mici decat o economie subreda si un somaj mare.
Poate FED-ul ezita sa creasca dobanzile si din cauza datoriilor substantiale pe care le au statele (inclusiv SUA, care are o datorie raportata la PIB de 137%). Aceste datorii sunt purtatoare de dobanda si sunt constant rostogolite prin noi titluri de stat emise. Daca aceste noi titluri de stat ar fi emise la dobanzi mult mai mari, atunci bugetele statelor ar primi o lovitura substantiala.
Este clar ca pe partea de dobanzi situatia nu seamana deloc cu ce s-a intamplat in anii ’70. Astfel, te poti intreba, cat de mult poate sa scada bursa, in caz de corectie, daca investitorii institutionali au ca alternative titluri de stat cu dobanzi infime?
Ma gandesc ca orice corectie mai substantiala pe actiuni ar trebui sa reprezinte o oportunitate pentru marii investitori, avand in vedere ca alternativele ar fi parcarea banilor in titluri de stat cu 2% (in conditii de inflatie de 8%).
Ce este de facut?
Ei bine, asa cum am vazut mai sus, situatia actuala nu prea seamana cu cea din anii ’70. Sau, cel putin, inca sunt diferente substantiale fata de acea perioada, avand dobanzi mult mai mici si somaj mult mai mic.
Pe de alta parte, apropo de consum, la nivel mondial populatia inca are economii substantiale acumulate in cei doi ani de pandemie si acum … cu toate inflatia … vedem ca oamenii sunt foarte dornici sa consume, sa calatoreasca, sa faca tot ce nu au putut face in ultimii 2 ani.
Estimarile industriilor legate de turism sunt foarte optimiste anul acesta. Astfel, consumul ar putea sa impulsioneze economia si sa o faca mai rezilienta la cresterile de dobanzi viitoare.
In mod normal, perioadele inflationiste favorizeaza marfurile si companiile producatoare de marfuri, in special pe cele din energie, minerit si agricultura.
De asemenea, daca vom avea o perioada asemanatoare cu anii ’70, am putea vedea o perfromanta buna a aurului. Totusi, nu ma astept sa se repete ce s-a intamplat in anii ’70 cu aurul. Atunci am avut o crestere parabolica a aurului de peste 20X in 10 ani, de la 42 de dolari pe uncie in 1971 si pana la 850 dolari pe uncie in 1981. Atunci au fost factori politici care au influentat masiv pretul aurului prin desprinderea dolarului de standardul aur.
In final, putem sa concluzionam ca amenintarea certa pe care o avem noi, investitorii, este tot inflatia, mai degraba decat stagflatia.
Toate semnele indica o presiune inflationista mare care va persista o perioada:
- Scumpirea materiilor prime;
- Problemele cu lanturile de aprovizionare;
- Razboiul din Ucraina;
- Deficite mari si care probabil vor continua sa creasca pe masura ce statele vor creste bugetele de aparare;
- Economiile substantiale ale populatiei care nu a putut consuma anumite servicii in perioada pandemiei si care vor dori acum sa “recupereze”;
- Poate chiar un deficit de forta de munca in anumite sectoare;
- Cantitatea mare de bani introdusa in economie prin stimulente si QE.
Toate acestea arata ca presiunea inflationista este mare si probabil ca va mai continua ceva vreme.
Astfel, noi, oamenii obisnuiti, ce avem de facut?
Ce nu putem face este cert: sa ghicim viitorul. Sunt atat de multe variabile si evenimente neprevazute, incat, in mod realist, nici marii analisti financiari nu pot estima cu acuratete ce se va intampla in economie in urmatorii ani.
Cu atat mai putin noi, oamenii obisnuiti.
Totusi, putem face atat de multe pentru a ne pregati si a trece cu bine, chiar a profita de orice va veni in viitor:
- In primul rand ar trebui sa ne punem finantele personale in ordine: sa folosim un buget, sa optimizam cheltuielile, sa ne diversificam economiile pe valutele importante (EURO si USD in special);
- Sa ne crestem veniturile si sa cream surse suplimentare de venituri. Este cea mai buna protectie impotriva inflatiei;
- Sa investim in actiuni constant, luna de luna. Avand in vedere ca tot ce inseamna instrument cu venit fix si risc mic (depozite, titluri de stat, obligatiuni corporative quality), sigur va duce la pierderi in termeni reali pe viitor si imobiliarele din Romania … ei bine, poate nu ar trebui sa ne supraexpunem pe imobiliarele din Romania in acest moment, cat timp situatia geopolitica este atat de tensionata … atunci investitiile in actiuni sunt de fapt singura alternativa viabila;
- Sa pastram niste cash/ depozite pentru posibile corectii viitoare. Ne asumam ceva pierdere de putere de cumparare prin inflatie pentru a avea munitie in caz de corectii, asa cum au fost cele recente;
- Si facem cea mai importanta investitie pe care o putem face: in propria noastra educatie. Este singura investitie care te ajuta sa indeplinesti cu succes primele 4 puncte.
Mult succes!
Valentin
PS. Ce te indemn sa faci pentru a-ti creste educatia financiara:
- Daca ai cumparat un curs StiintaBanilor si inca nu l-ai parcurs, atunci ia-ti timp si parcurge-l. Iti promit ca va face o diferenta in “portofelul tau”;
- Daca esti nesigur, nu ai claritate sau ti-e frica sa actionezi, atunci este posibil sa nu ai informatia structurata si clara in mintea ta. Astfel, te indemn sa faci o investitie intr-unul dintre cursurile noastre care iti va oferi exact acest lucru: claritate in strategie si actiune.
Pentru perioada aceasta iti recomand in mod special:
- Cursul De neinvins – care iti ofera claritate mentala si emotionala pentru a face fata si a profita de perioadele de criza si tensiuni. Acest curs a fost refacut 100% luna aceasta;
- Cursul MoneySmart – este un curs foarte cuprinzator, care acopera tot ce tine de gestionarea finantelor tale personale, de la elemente de macroeconomie, mindset-ul prosperitatii, la gestionarea bugetului, cheltuielilor si o introducere in lumea investitiilor;
- Cursul de investitii eficiente pe bursa – Nivelul 1 – Strategia investitiilor pasive in ETF-uri la nivel de detaliu;
- Cursul de investitii eficiente pe bursa – Nivelul 2 – Strategii de investitii in actiuni individuale.