Drumul către libertatea financiară – Bodo Schäfer
Primul tău milion în șapte ani
Cartea ”Drumul către libertatea financiară” de Bodo Schäfer este o carte de educație financiară și un ghid pentru a deveni milionar, sau cel puțin mai bogat decât ești în momentul de față. Autorul suține că oricine poate deveni bogat, cu condiția de a avea și de a pune în aplicare câteva noțiuni elementare de educație financiară.
Bodo Schäfer este un autor și coach de origine germană care a dorit să își împărtășească experiența proprie cu toți cei care întâmpină dificultăți în a-și construi prosperitatea financiară. La 26 de ani, autorul carții de față, un bestseller vândut în șapte milioane de exemplare în toata lumea, era falit, iar datoriile lui se ridicau la 75.000 de marci. După doar doi ani și jumatate, el câștiga 100.000 de marci pe lună, pentru ca în scurt timp, sa facă deja primul sau milion. În momentul de față, Schäfer călătorește prin toata lumea sustinând workshop-uri despre știința de a face bani.
Iată câteva idei extrase din această carte:
- Strategia pentru a face primul milion:
- Economisește un anumit procent din venitul tău;
- Investește-ți economiile;
- Mărește-ți venitul;
- Economisește un anumit procent din toate măririle de venit;
- Să ai bani nu înseamnă doar libertate, înseamnă și să poți trăi o viață mai independentă;
- Sistemul nostru educațional nu reușește să ne oferă răspunsuri la întrebări cruciale, cum ar fi: ”Cum pot duce o viață fericită?” și ”Cum pot deveni bogat?”
- Nu suntem învățați cum să facem primul nostru milion. Atunci cine ar trebui să ne învețe cum să devenim bogați? Părinții noștri? Majoritatea dintre noi nu avem părinți bogați, așa că orice sfat pe care ar putea să ni-l dea în privința bogăției ar fi probabil irelevant. În plus, societatea noastră încurajează supraconsumul, și nici prietenii și colegii noștri nu prea ne stimulează. Așa că mulți oameni pierd ceea ce eu consider a fi un drept din naștere: fericirea și prosperitatea.
- Banii au doar importanța pe care le-o atribuim. Iar când ai probleme financiare, devin mult prea importanți;
- O situație financiară solidă este esențială pentru a-ți dezvoltă încrederea în sine;
- Finanțele tale lasă puțin loc pentru optimizări nejustificate. Extrasele tale de cont sunt clare și directe, nu ai cum să te amăgești. Dacă vrei să îți mărești încrederea în sine, atunci trebuie să îți pui situația financiară în ordine. Situația ta financiară trebuie să îți demonstreze că nimic nu te poate opri;
- Nu trebuie să permiți ca situația financiară să îți saboteze încrederea în sine, pentru că fără încredere în sine trăiești doar o existență minimă;
- Nu vei știi niciodată ce ești capabil să realizezi. Nu îți vei asuma riscuri. Nu vei crește ca persoană. Nu vei face ceea ce ești capabil să faci. Nu îți vei exploata potențialul. O persoană fără încredere în sine nu face nimic, nu are nimic și nu este nimic;
- Toate acestea nu au nimic de-a face cu optimismul. Contul tău din bancă trebuie să îți demonstreze că finanțele îți susțin felul în care trăiești. Finanțele tale trebuie să îți dea încredere în propriile abilități. Și despre asta este această carte. Este despre organizarea situației tale financiare, încât să nu lucrezi împotriva ta, ci pentru tine. Banii îți pot face viața mai ușoară sau o pot face mai dificilă.
- Felul tău de a gândi te-a făcut cine ești astăzi. Continuând să gândești în același fel, nu îți vei atinge scopurile;
- Nimeni nu acumulează o mulțime de bani făcând ceva ce nu îl bucură în mod deosebit;
- Cunoaște-te pe ține însuți și află ce îți place să faci. Și apoi gândește-te cum poți câștiga bani făcând ceea ce îți place să faci. Ar fi de preferat să îți pui această întrebare în fiecare zi și să cauți zilnic răspunsuri mai bune;
- Avem nevoie de timp în care să ne gândim la noi înșine, pentru a descoperi ce ne face realmente fericiți. Vom fi cu adevărat bun la ceva doar când respectivul lucru ne va umple de pasiune și entuziasm;
- Optimizarea înseamnă să înveți cum să folosești cel mai bine timpul, talentele, posibilitățile, banii și chiar pe celelalte persoane. Este vorba de obținerea celui mai bun rezultat posibil. Dacă vrei să îți optimizezi viața, trebuie să te străduiești întotdeauna să fii cât se poate de bun;
- Mulți oameni își planifică vacanțele cu mai multă atenție decât își planifică viața. Totuși, există doar două posibilități: ori îți plănuiești viața tu însuți, ori o vor plănui alții pentru ține;
- Visurile tale sunt un bun indicator pentru ceea ce te-ar face fericit. Gândește-te ce ai face dacă ai avea destul timp și bani. Ai fi surprins să afli cât de multe dintre visurile tale necesită susținere financiară;
- Trebuie să îți formulezi scopurile pornind de la aceste visuri. În această etapă trebuie să iei o decizie conștientă. Atât timp cât nu ne luăm un angajament, vom continua doar să visăm. așa că întreabă-te ce vrei să fii, ce vrei să faci si ce vrei să ai. Pe parcursul acestei cărți, vei învăța o cale simplă de a-ți clarifica scopurile și atunci vei lua o decizie conștientă;
- Succesul înseamnă să fii cât poți tu de bun. Fericirea înseamnă să îți placă ceea ce ai devenit;
- Ceea ce faci cu viața ta nu depinde în primul rând de o voință de fier, ci mai degrabă de visurile, scopurile, valorile și strategiile tale;
- Este imposibil să strângem o avere dacă nu recunoaștem că suntem întotdeauna responsabili pentru ceea ce ni se întâmplă;
- Nu sunt de vină guvernul, circumstanțele, partenerul, copilăria noastră, sănătatea sau situația noastră financiară. Noi suntem cei responsabili;
- Ceea ce ai decis ieri determină prezentul. Ceea ce hotărăști astăzi îți va defini viitorul. Când vei îmbătrâni, vei regreta doar ceea ce nu ai realizat;
- Cea mai bună cale să te pregătești pentru viitor ești pe să îl proiectezi tu însuți. Crezi că poți face asta? Dacă nu, atunci ești ca majoritatea oamenilor care nu sunt conștienți de posibilitățile pe care le vor avea în următorii 10 ani;
- Suntem responsabili pentru ceea ce facem, dar și pentru ceea ce nu facem. Uneori, responsabilitatea este foarte puternică. Pare adesea mai ușor și mai plăcut să nu trebuiască să Îți asumi responsabilitatea tot timpul;
- Să refuzi asumarea responsabilității înseamnă să devii neputincios. Înseamnă să trăiești o viață pe care alții o hotărăsc pentru tine;
- Toate emoțiile negative își pierd din putere din momentul în care ne asumăm responsabilitatea;
- Obținem cea mai mare satisfacție atunci când ne exploatăm în întregime potențialul;
- Sărăcia nu se ivește fără motiv. Sărăcia apare atunci când refuzi să Îți asumi responsabilitatea.
- ”Majoritatea oamenilor supraestimează ceea ce pot realiza într-un an și subestimează ceea ce pot dobândi în 10 ani” – Jim Rohn
- Ai observat vreodată că în casa fiecărei persoane bogate există o bibliotecă? Crezi că acești oameni au biblioteci doar pentru că își permit să le cumpere? Sau crezi că sunt bogați pentru că au citit foarte mult la viața lor?
- Avem un mare avantaj în faptul că, în ziua de azi, cărțile fac parte din viața noastră. Consider un mare avantaj faptul că putem citind doar câteva ore esența multora de experiență și cercetare. Nu mai e nevoie să repetăm aceleași greșeli. Toată cunoașterea este scrisă undeva. Totuși, trebuie să facem un efort să o căutăm;
- O persoană care nu își asumă riscuri nu va face niciodată nimic, nu va avea niciodată nimic și nu va însemna niciodată nimic;
- Prețul pe care îl plătim pentru educația noastră este un fleac în comparație cu prețul pe care îl plătim pentru ignoranță;
- Dacă ne înconjurăm de oameni care sunt mai buni decât noi, vom crește;
- În schimb, dacă oamenii din jurul nostru sunt mai puțin calificați decât noi, vom stagna. Tindem să subestimam influența persoanelor din cercul nostru de cunoștințe și prieteni, pentru că ne place să ne considerăm ființă independente;
- Viața este un joc. Dacă nu îți asumi riscuri, nu vei câștiga niciodată;
- Nimic nu este garantat pe acest pământ, în afară de oportunități;
- Ia totdeauna măsuri imediate, pentru că nu pot fi niciodată destul de pregătit pentru un mare succes;
- Dacă îți este frică să pierzi, nu vei câștiga niciodată;
- Părăsește-ți zona de confort. Înlocuiește fiecare problemă rezolvată cu o problema nouă, mai mare. E nevoie, de asemenea, și de puțin noroc;
- Norocul extraordinar e de multe ori doar rezultatul multor ani ne-extraordinari de pregătire;
- Oportunitățile bune trec în viteză pe lângă noi. Ele nu așteaptă că oamenii lenți să le prindă. Trebuie să profităm de ele imediat;
- Recunoaștem norocul, dar nu și pregătirea. Nu vedem erorile. Am fi surprinși să descoperim cum un “băftos” se pregătește sistematic;
- Ai fi capabil să stai astăzi și să citești timp de o oră? Ai putea să petreci de asemenea cinci minute scriind jurnalul tău de succes? Ar fi posibil să te duci la un seminar de patru ori pe an? Te-ai putea înconjura de un grup mai select de oameni? Sigur că poți, pentru că este un concept simplu de înțeles. Nu este însă ușor de făcut;
- Oportunitățile nu își pierd timpul cu oameni care sunt slab pregătiți. Când faci pregătiri, începi prin a-ți schimba atitudinea. Oricine își asumă responsabilitatea funcționează la cote maxime;
- Dacă nu ți-ar fi frică înainte să faci un pas nou, atunci acesta este un semn că pasul este prea mic;
- Suntem responsabili pentru cât de mult noroc avem și pentru numărul de miracole care se petrec în viața noastră;
- Poți economisi cu ușurință 10% din venitul din fiecare lună, dar poți, de asemenea, să îți cheltuiești toți banii fără efort. Valorile și convingerile noastre decid ce variantă alegem;
- Există trei cerințe atunci când definești bogăția: trebuie să ai o sumă exactă, să îți notezi suma și să fii capabil să o transpui în imagini;
- Dacă vrem cu adevărat să strângem avere, atunci subconștientul nostru trebuie să acționeze ca un aliat. Drept rezultat, vom fi automat capabili să facem ceea ce este necesar;
- Atunci când ne simțim fericiți, tindem să ne stabilim scopuri mai înalte. Când suntem deprimați, le coborâm. Subconștientul nostru însă lucrează în funcție de durată și frecvență. Este prin urmare important să îți modifici cât mai puțin posibil scopurile pe termen lung. Cu cât este mai înalt scopul, cu atât mai puțin va trebui să îl modifici;
- Cei care au strâns o avere mare au avut la început scopuri înalte. Fiecare problemă e întotdeauna proporțională cu scopul, așa că problemele lor erau relativ mici, chiar dacă păreau insurmontabile;
- Oamenii care au strâns o avere mare nu sunt neapărat exemple perfecte de disciplină de fier. Ei fac pur și simplu ceea ce simt că este necesar. Ei nu pot acționa altfel. Ar fi imposibil pentru ei să fie săraci sau mediocri;
- Este esențial să fim recunoscători pentru ceea ce avem astăzi. Dar să rămânem satisfăcuți și mâine cu ceea ce avem astăzi contrazice nevoia umană de a crește. Un copac crește cât timp este în viață. O ființă umană care încetează să evolueze începe să moară. Obținem cea mai mare satisfacție când depunem foarte multe efort;
- Securitatea financiară este esențială pentru o stare optimă de sănătate. E mai bine să fii bogat și sănătos decât sărac și bolnav;
- Prețul pe care trebuie să-l plătești pentru bogăție este timpul. Totuși, asta nu e nimic în comparație cu timpul pe care îl vei câștiga prin faptul de a fi bogat. Bogăția îți permite să reflectezi asupra scopului tău în viață, în pace și liniște și fără griji financiare;
- Cea mai bună cale de a te pregăti pentru bogăție este să te simți confortabil cu banii. pentru acest scop, recomand să ai 500 RON la tine tot timpul. Ține-i separat de ceilalți bani pe care îi ai la tine și nu îi cheltui. Sunt doar rezerva ta. În cazul în care ai deja la tine suma respectivă, atunci mărește-o la 1000 RON. Nu vei găsi mulți oameni bogați care să nu aibă cel puțin 500 RON numerar la ei. Vei descoperi că oamenii bogați dezvolta chest obicei cu mult înainte să devină înstăriți;
- Este irelevant câte convingeri și valori ai sau dacă sunt pozitive sau negative. La majoritatea oamenilor, sentimentele negative legate de abundența financiară sunt mai puternice decât asocierile pozitive pe care le fac cu libertatea financiară;
- Majoritatea oamenilor care dau sfaturi vor să își justifice propria situație. Sfatul unei persoane dezvăluie adesea exact punctul în care ea însăși a dat greș. Cineva care te sfătuiește să nu riști și-a limitat probabil foarte mult viața pentru că nu și-a asumat riscurile necesare. Sfaturile sunt adesea o justificare ascunsă pentru situația proprie a unei persoane;
- Dacă ai convingerile pe care majoritatea oamenilor le au în privința banilor, nu vei deveni niciodată bogat. Îți vei sabota eforturile și nu vei progresa. Ești mulțumit de atitudinea ta față de bani? Dacă nu crezi că banii sunt buni și frumoși, nu vei deveni niciodată bogat, chiar dacă vrei mai mulți bani. Totul e să îți dezvolți convingeri care te pot ajuta să obții ce îți dorești;
- Nu este o rușine să te naști sărac. Este însă o rușine să primești această moștenire cu convingerea că nu o poți modifica;
- Sărăcia este ca o paralizie care se furișează asupra ta. Îți distruge dorința de libertate, te privează de dorința de a te bucura de lucrurile mai bune din viață și subminează inițiativa personală. Îi face, de asemenea, pe oameni să le fie frică de boală, de critică și de durere fizică;
- Situația actuală a unei persoane reflectă exact convingerile sale;
- Dacă vrei să îți schimbi efectiv situația financiară, mai întâi să îți modifici atitudini nefavorabilă;
- Ai nevoie de trei convingeri pentru alții atinge obiectivele financiare;
- Situația trebuie să se schimbe.
- Eu trebuie să schimb situația.
- Eu pot să schimb situația.
- Fiecare persoană care a atins scopuri mărețe s-a concentrat la început 90% din timpul său pe ”de ce?” și doar 10% pe ”cum?”
- De fiecare dată când ceva din viața ta nu este așa cum ți-ar plăcea să fie, află ce convingeri sunt responsabile de asta;
- Nu accepta niciodată o soluție pe termen scurt pentru o problemă pe termen lung;
- Un credit de consum este stupid, distractiv, demotivant, consumator de energie și adesea devine un cerc vicios;
- Dacă datoria privată începe să te împovăreze, vei avea mai puțin timp și mai puțină motivație să-ți implementezi strategia și să îți atingi scopul final. În schimb, va trebui să te concentrezi pe chestiuni neimportante, din moment ce sau transformat subit în probleme urgente;
- Oricine împrumută bani pentru a cumpăra ceva astăzi va trebui să plătească înapoi acei bani cu venitul pe care el sau ea îl va câștiga în viitor. Este posibil, totuși, să nu câștigi venitul pe care îl anticipezi;
- Orientează-te către scopul tău pe termen lung. Întreabă-te dacă tot ceea ce gândești, spui și faci contribuie la atingerea acelei ținte;
- Fă o listă cu toate cheltuielile tale. Știu că e cam plictisitor, dar îți promit că va merita. Lucrează cu un buget;
- Specifică suma maximă pe care o vei cheltui pe lună și suma minimă pe care o vei câștiga;
- Cu fiecare cheltuială, întreabă-te: “Este aceasta într-adevăr necesară? Chiar trebuie să cumpăr asta?”
- Niciodată nu afișa îndoială. Evită să vorbești cu alții despre datoriile tale. Mulți oamenii își expun situația dificilă din dorința de a obține un ajutor;
- Ajutorul însă nu vine la cei care au nevoie de el, ci mai degrabă la cei care îl câștigă. Dacă le spui altă oră problemele tale, vei primi compătimire;
- Trebuie să evităm să ne asumăm o identitate care ne permite să primim compătimire sub forma milei. În schimb, ar trebui să câștigăm respect. Trebuie să avem identitatea unui câștigător, pentru că ei sunt cei care atrag oportunități. Câștigătorii nu au îndoieli;
- Ai întotdeauna bani în caz de urgență. Este un lucru bun pentru că, dacă ești îndatorat, e greu să obții împrumuturi suplimentare;
- Niciodată nu te mulțumi cu mai puțin decât îți dorești. Niciodată nu te convinge că nu o ”meriți”. Tu singur stabilești ce meriți. Așteptările tale hotărăsc ce vei obține. Meriți să fii fericit;
- Cea mai bună metodă pentru a învinge datoria este să construiești o avere;
- Folosește-ți datoriile pentru a învăța să fii disciplinat. când îți vei schimba convingerile, vei învăța ușor disciplina;
- Presiunea financiară poate fi o otravă sau un medicament pentru tine. este decizia ta;
- Oricine poate gestiona succesul. Adevărata artă constă în gestionarea eșecului;
- Problema nu este datoria în sine, ci mai degrabă felul în care o percepem;
- Stabilește scopuri mai înalte, pentru că așteptările tale determină ce obții;
- În general, venitul tău corespunde valorii tale pe piață. Piață nu te iubește sau te urăște; ea te plătește în concordanță cu valoarea ta;
- Trebuie să cunoști legile pieței de care depinde venitul tău. Atâta timp cât nu înțelegi cât venitul tău prezent este rezultatul unei decizii luate ieri, nu poți spune: ”Acum voi face alta alegere”;
- Banii și oportunitățile nu răspund nevoii, ci mai degrabă abilităților. Nu obții o mărire de salariu pentru că ai nevoie de una, ci pentru că ai câștigat una;
- Niciodată nu împărtăși îndoielile tale. Arată-ți punctele forte. Acestea sunt pur și simplu mai bine plătite;
- Întreabă ce poți face tu pentru companie, în loc să încerci în mod constant să analizezi ce poate face compania pentru tine;
- Fă întotdeauna mai mult decât se așteaptă de la tine. Surprinde-i pe toți cei din jurul tău. Depășește-le așteptările;
- Dezvoltă practici de lucru care te vor face bogat. Chiar dacă angajatorul nu-ți recunoaște și nu-ți recompensează eforturile, tot vei realiza ceva care te va ajuta să avansezi. Vei dezvolta obiceiurile de lucru ale unei persoane de succes;
- Oamenii care nu se tem să facă greșeli realizează lucruri extraordinare. Întreabă-te cum poți îndeplini lucruri extraordinare cât mai repede posibil;
- Tot ceea ce merită făcut, merită să fie făcut bine. Asumă-ți responsabilitatea dincolo de fișa postului. Fă-te remarcat;
- Fă lucrurile cu totul altfel: Îndeplinește-le excelent, pentru că doar realizările remarcabile lasă o impresie de lungă durată;
- Greșelile înseamnă experiență. Experiența te ajută să iei rapid deciziile corecte;
- Fă-te indispensabil prin faptul că ești dispus să-ți asumi responsabilitatea și fă-te dispensabil prin faptul că delegi munca și autoritatea;
- Nu te gândi că ai terminat de învățat odată ce ai încheiat școală. Este doar începutul;
- Să nu eziți să te oferi voluntar, când se împart sarcini dificile;
- Dacă faci ce fac toți ceilalți, atunci trebuie să cauți clienți, însă dacă te poziționezi că un expert într-un anumit domeniu, clienții vor veni la tine. Cheia nu este să fii mai bun, ci diferit;
- Totul începe cu percepția pe care o ai despre tine însuți. Îndreaptă-ți toate deciziile către țelul de a deveni expertul cel mai bun dintr-un anumit domeniu sau din zona ta de activitate în decursul următorilor trei ani;
- Descoperă care sunt pasiunile si talentele tale. Ce zonă poți acoperi in trei ani în calitate de cel mai bun expert? Odată ce te-ai decis, lucrează consecvent pentru a atinge statutul de expert;
- Dacă dorești să ți se schimbe situația, trebuie mai întâi să te schimbi pe tine însuți. Dacă ți-ar plăcea să faci ceva diferit peste trei, cinci sau șapte ani, trebuie să te pregătești faci ca acel rezultat să se vadă. Gândește-te cum va fi peste șapte ani. zilele tale ar fi la fel? Ai avea aceleași rezultate? Ai aștepta să primești același respect de la ceilalți?
- Rezervă-ți timp să îți construiești statutul de expert. Pregătește-te prin a nu renunța la educație. Înconjoară-te de grupuri țintă speciale. Caută căi de a te încadra în aceste grupuri. Ieși în evidență. Scrie articole în publicații de specialitate, etc;
- Afirmă-te ca expert. Găsește o nișă nouă sau creează un nou domeniu;
- Dacă ai drept țintă un grup general, va trebui să oferi cel mai mic preț. Dacă te concentrezi pe un grup țintă mic, specializat, serviciile tale pot fi mai scumpe;
- Dacă ești expert, clienții vor veni singur la tine;
- Cât de bine te poți vinde? Cât de încrezător pari? Cât de mare este încrederea ta în tine? Ești conștient că ești extraordinar de competent? Știi să te prezinți? Ceilalți te consideră un expert? Vor oamenii să îți facă favoruri gratis doar pentru că ești competent? Li se pare celorlalți profitabil să te cunoască? Te poți afirma?
- Ești creativ? Ești deschis către noi concepte? Îți urmărești scopurile și rămâi în același timp dispus să experimentezi noi metode de a le atinge?
- Dacă ne înconjurăm de oameni care sunt mai buni decât noi, vom deveni și noi mai buni; Dacă ne înconjurăm de oameni demotivați, vom stagna. Avem nevoie de oameni în jurul nostru pe care să îi putem observa și de la care să putem învăța;
- Ne blocăm adesea energia prin modul nesăbuit și autodistructiv în care trăim. Dacă ai o viață sănătoasă, vei ajunge la următoarea concluzie: Cu cât consumi mai multă energie, cu atât vei avea mai multe energie;
- Dacă vrei să îți crești venitul, gândește-te cum te poți simți mai energizat;
- Nu contează ce faci și cât de mult timp petreci în activitatea ta. Ar trebui să acorzi mai mult timp pentru promovarea și extinderea persoanei tale sau a produsului tău. Fă tot ce poți pentru recunoaștere;
- Ține minte: specialiști competenți și informații corecte se găsesc din plin. Nu e suficient să fii bun. Ceilalți trebuie să recunoască în tine o calitate unică și este treaba ta să le-o arăți. Ce ai putea face pentru a deveni mai cunoscut?
- Ești genul de persoană care oferă uneori un serviciu fără să ceară plată? Te rog să ai în vedere faptul că a cere bani este adesea o chestiune de stima de sine. De fiecare dată când aduci valoare, este firesc și complet justificat să primești bani pentru asta. Dacă tu consideri sau nu valoros respectivul serviciu depinde de cât de capabil te consideri;
- Tu ești responsabil pentru calitatea vieții tale. Este, prin urmare, datoria ta să câștigi bani. De aceea trebuie să ceri bani, cel puțin până când ajungi la libertate financiară;
- Determină ce zone din domeniul tău pot să îți aducă venit. Mulți oameni sunt probabil capabili să facă cea mai mare parte a muncii pe care o faci tu. Puțini indivizi au însă disciplina să se concentreze aproape în exclusivitate la activități generatoare de venit;
- Deleagă toate activitățile care pot fi realizate de altcineva și folosește acest timp pentru a te concentra pe activități care produc bani. Va merita, atât timp cât câștigi mai mult în acest timp decât suma cu care îl plătești pe asistentul tău;
- Mulți oameni nu știu ce este bogăția: a câștiga foarte mulți bani nu înseamnă bogăție.
- Ceea ce numești cheltuieli necesare se va extinde întotdeauna până la nivelul venitului tau actual ;
- Ești bogat doar atunci când poți trăi din capitalul tău fără să trebuiască să ai o slujbă – banii tăi lucrează pentru tine. Nu vei deveni bogat datorită banilor pe care îi câștigi, ci datorită banilor pe care îi economisești. Economiile și investițiile te fac bogat, nu venitul;
- Niciodată nu înceta să-ți mărești venitul până nu ai acumulat destul capital încât să trăiești din dobânda câștigată;
- Ia pauze, astfel încât să nu te epuizezi. Totuși, nu te opri până nu ai obținut libertatea financiară. Nimic nu este mai greu decât să pui iar în mișcare o locomotivă care s-a oprit. Este însă la fel de greu să oprești una care înaintează cu viteză maximă. Nu trebuie să ții întotdeauna piciorul pe accelerație, dar, dacă este posibil, nu te opri decât atunci când poți trăi din dobânda câștigată din capitalul tău ;
- Atâta timp cât nu ai o ”gâscă” sau o ”mașină de făcut bani”, trebuie sa fii tu însuți mașina de făcut bani, indiferent cât câștigi. ”Cheltuiește mai puțin decât câștigi” nu sună tocmai senzațional. Cu toate acestea, vei vedea că poate fi distractiv să economisești și că este un lucru rezonabil;
- Nimeni nu devine bogat doar pentru că are un venit mare. Bogăția ia naștere atunci când păstrezi bani. Prea mulți oameni au următoarea speranță absurdă: ”Atunci când voi câștiga destul, totul se va îmbunătăți”. Cu toate acestea, adevărul este ca standardul de viață crește întotdeauna odată cu venitul. Aproape întotdeauna ai nevoie de tot ce câștigi. Adevărul este, mai degrabă, că singurul lucru pe care îl au oamenii care nu economisesc este datoria;
- Nimic nu se va schimba vreodată dacă nu ne schimbăm pe noi înșine. Este complet greșit să crezi că bogăția vin automat și că nu e nevoie să îți schimbi atitudinea față de bani. Ce faci de fapt este servici responsabilitatea;
- Dacă nu te poți descurca cu ce câștigi astăzi, atunci nu vei reuși să o faci nici când vei câștiga de două ori mai mult;
- Este mai ușor de fapt să economisești când venitul tău este mai mic. Este mai ușor să pui deoparte 100 de euro decât să pui deoparte 2500 de euro. Cu cât este mai mare suma, cu atât mai greu cântărește procentul;
- Prin urmare, să începi să economisești ACUM. Indiferent cât de dificilă este situația în care te afli, nu va fi niciodată atât de ușor cum este astăzi. Începe chiar de azi să economisești 10% din venitul tău net;
- Oamenii de succes sunt pregătit să facă eforturi pe care majoritatea oamenilor fără succes nu le-ar face;
- Plătește-te pe tine înainte să plătești pe oricine altcineva. Plătește-ți un salariu. Fă așa încât să depui automat 10% din venitul tău lunar într-un cont separat. Cu acești 10% vei deveni bogat. Cu restul de 90% îi vei plăti pe toți ceilalți;
- Vei fi uimit să descoperi că este la fel de ușor sau de greu să te descurci cu 90% din venitul tău cum este și cu 100%. Nici măcar nu îți vor lipsi acei 10%;
- Nu include planurile existente de economii sau asigurarea de viață în acești 10%. Prin planurile de economii îți plătești cumpărăturile pe termen mediu, cum ar fi o mașină nouă, mobilă sau o vacanță;
- În mod normal, câștigăm mai mult pe măsură ce înaintăm în vârstă. În timp ce ne crește venitul, ne crește și standardul de viață. Ia 50% din fiecare mărire de salariu și pune-i în contul tău de investiții;
- A nu economisi este o dovadă de incompetență absolută în afaceri, naivitate și stupiditate. Cine a arătat că nu poate gestiona banii, nu prea poate fi luat în serios;
- Banii devin cel mai important factor din viața cuiva doar atunci când persoana respectivă nu are bani;
- Obiceiurile devin mai greu de schimbat pe măsură ce venitul tău crește. Dacă nu îți poți gestiona banii astăzi, nu vei putea să o faci nici după ce începi să câștigi mai mult;
- Cine își înmulțește banii va deveni bogat. Cine ignoră legile acumulării de bani își va pierde iarăși banii. Este atât de simplu!
- Doar trei factori sunt importanți în ceea ce privește dobânda capitalizată: timpul, rata dobânzii și în sumă investită;
- Cu cât încep mai devreme, cu atât e mai ușor. De aceea ar trebui să economisești pentru copiii tăi. Este chiar mai important însă să le arăți și lor cum să economisească;
- Investiția de capital oferă avantaje investitorului, pentru că el primește profitul. Poate fi implicat în întreprinderi fără ca el să fie antreprenor;
- Capitalismul conține cuvântul ”capital”. Dacă nu permiți capitalul lui și investițiilor să lucreze pentru tine, atunci capitalismul va trece pe lângă tine;
- Oamenii încep să devină interesați de ratele favorabile ale dobânzilor după ce au atins un anumit nivel ale economiilor. Înainte de asta, puterea dobânzii capitalizate nu îi afectează;
- Un om va deveni bogat doar dacă aduce beneficii multor oameni. Cei care vor să devină bogați creează slujbe, produse sau servicii pe care le vor alții;
- Este timpul să facem capitalismul celor puțin disponibil tuturor. Și tu poți contribui, construindu-ți averea personală și dând un exemplu care să-i inspire pe alții;
- Oricine se va pensiona peste 20 de ani sau mai mulți, trebuie să plănuiască în avans, astfel încât aceea să nu fie prea săraci. Acest lucru ar fi trebuit să fie clar deja de mult timp și oamenilor ar fi trebuit să li se spună asta. Trebuie să ne construim propriile grânare și să devenim propriii noștri miniștrii de finanțe. Trebuie să luăm această responsabilitate în mâinile noastre;
- În epoca de astăzi a informației, învinșii sunt cei care continuă să se bazeze pe stat și pe angajatorii lor. Câștigătorii își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși și nu acceptă ca fericirea lor să depindă de promisiunile altora;
- Adesea nu reușim nici măcar să recunoaștem anii îmbelșugați. Abia când vin anii săraci realizăm cât de bine ne mergea de fapt. Câți oameni amână să facă economii și să investească, având convingerea că îi așteaptă ani îmbelșugați?
- Majoritatea oamenilor economisesc prea puțin. Mulți își pun banii deoparte în niște bunuri care le aduc puțin profit. Cine își pune banii economisiți într-un cont de economii este puțin probabil să se considere investitor;
- Cine vrea să dea naștere la bogăție trebuie mai întâi să investească, nu se speculeze. Cine economisește și cumpără bunuri nu este neapărat un investitor. Un investitor face profit atunci când cumpără, nu când vinde. Cine se așteaptă să facă profit atunci când vinde nu investește, ci speculează. Speculatorul este uneori norocos, iar alteori ghinionist. În orice caz, el va avea puțină influență asupra rezultatului acțiunilor sale și o foarte limitată putere de anticipare;
- O investiție îți aduce bani în buzunar, o obligație îți scoate bani din buzunar. Direcția fluxului de numerar Îți va arăta dacă ai de-a face într-adevăr cu o investiție sau cu o obligație;
- Cele mai periculoase cuvinte în domeniu investiții de capital sunt: ”totul este diferit de data asta”;
- Ca investitori, este esențial să nu uităm niciodată posibilitatea unei crize financiare globale atunci când ne facem calculele. Chiar și așa, nu ar trebui să ne lăsăm descurajați de această posibilitate;
- Vor exista întotdeauna ani îmbelșugati, așa cum există întotdeauna ani săraci. Nu fi descurajat și nu cădea niciodată într-un fals sentiment de securitate. Dezvoltă o mai mare inteligență financiară. Ia deciziile care sunt importante pentru tine;
- Un investitor bun își va spori bogăția indiferent de perioadele ciclice. Din când în când va mai face câte o alegere greșită, dar va câștiga atâta timp cât respectă anumite principii;
- Bogăția nu va veni dacă nu suntem sinceri cu noi înșine și dacă ne folosim energia ca să căutăm scuze în loc de soluții;
- Factorul decisiv în dobândirea libertății financiare este vocea pe care o ascultăm: vocea victimei sau vocea responsabilă;
- A învăța înseamnă a recunoaște diferențele. Odată ce poți recunoaște diferențele, poți lua decizii inteligente;
- Mulți își cumpără o casă care este atât de scumpă pe cât le permite venitul lor. Abia dacă le mai rămân bani pentru a investi. Ei muncesc din greu și pot avea un venit mare, dar muncesc în principal pentru bancă. Poate cred că muncesc pentru casa lor, dar în realitate muncesc pentru bănci. Plățile dobânzii pe care le fac sunt venitul băncii;
- Nimeni nu poate să meargă pe drumul către libertatea financiară și să se mențină în totalitate în siguranță. Libertatea și securitatea se exclud reciproc. Libertatea vine cu un preț: curaj, putere și disponibilitatea de a face greșeli;
- Cel mai important lucru pentru cel care caută securitate este să nu piardă. Frica de a pierde este mai mare decât dorința de a câștiga, în timp ce acela care alegeri libertatea vrea să câștige. Dorința acestor oameni de a avea bogății este mai mare decât frica de a pierde;
- Grija privind securitatea are dezavantaje serioase. Caută securitate absolută va găsi doar frică;
- Nici libertatea nu este gratuită, ea vine cu un preț: curaj, putere și disponibilitatea de a face greșeli;
- Adevărații investitori știu că a pierde face parte din câștig. Nimeni nu a devenit vreodată bogat fără a pierde niște bani pe parcurs. Încă nu am cunoscut nici un investitor bogat care nu a pierdut niciodată bani. Dar știu mulți oameni săraci care nu au pierdut niciodată bani cu acțiunile la bursă;
- Vom putea să câștigăm pe termen lung doar dacă ne asumăm riscul de a încerca lucruri noi. Cine încearcă lucruri noi va face și greșeli. Greșelile au un efect extraordinar: ne fac atenți și ne mențin umili. Oamenii umili învață mai multe decât oamenii care cred că au toate răspunsurile;
- Drumul către succes este adesea plin de greșeli. Atunci când înaintăm fără să ne temem că vom face greșeli, viața se revarsă în toată abundența sa;
- Ai nevoie de cel puțin un coach sau un mentor. 99% dintre oamenii de succes au avut un coach. De la astfel de oameni poți învăța în șase luni mai mult decât ai învăța în mod normal într-un deceniu;
- Alege cine vrei să te influențeze. Ascultă-i doar pe cei care au avut mai mult succes decât tine;
- Dacă succesul înseamnă să obții lucrurile pe care le iubești, fericirea înseamnă să fii capabil să te și bucuri de ele;
- Că să fim fericiți, trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem. Cea mai bună cale de a face asta este să acționăm responsabil și să răspundem prin a dărui ceva înapoi;
- Banii te pot face fericit. Îți vor îmbogăți viața în cel mai adevărat sens al cuvântului. Asta se va întâmpla însă doar dacă iei măsuri. Trebuie să faci ceva. Nimeni nu a devenit bogat doar citind. Puterea nu stă în cunoștințe, ci în cunoștințele care sunt aplicate;
- Bogăția este dreptul tău din naștere – nu uita niciodată asta! Meriți un loc la soare. Transformă-ți viața într-o capodoperă. Arată-ți ție și celorlalți că poți deveni bogat!
- Poți să comanzi cartea de AICI.