Cartea Banilor – Kabir Sehgal

Un rezumat de Sorin Scorțan

20 martie, 2025 — Cărți despre bani

Istoria banilor este la fel de interesantă și fascinantă ca istoria civilizației și culturii noastre. Asta, pentru că cele două se intersectează și se influențează reciproc. Pentru a demonstra acest lucru, dar și pentru a surprinde esența banilor. Kabir Sehgal a dat ocol lumii, călătorind peste 1.000.000 de kilometri în vederea documentării pentru această carte. A constatat astfel că banii au existat într-o formă sau alta cu mult înainte de a căpăta forma fizică în care îi cunoaștem noi astăzi.

Cartea de față este mai mult decât un răspuns (foarte bine susținut cu argumente din biologie, psihologie, istorie, antropologie, religie și artă) la întrebări precum: ”Ce au banii, de fac să se învârtă lumea?”, ”De ce folosim banii?” sau ”Ce sunt banii?”

Cartea este, în egală măsură, despre spiritualitate și despre locul pe care ar trebui să îl ocupe banii în viața noastră, astfel încât să ne putem bucura cu adevărat de ei.

Am extras mai jos idei interesante din această carte:

Cartea de față prezintă un portret multidimensional și interdisciplinar al banilor de-a lungul veacurilor. Ea încearcă să aprofundeze cunoașterea istoriei banilor și să arate cum aceștia continuă să ne modeleze viitorul în moduri deseori imperceptibile;
Banii joacă un rol natural sau evoluționist. La nivel fundamental, oamenii sunt conduși de nevoia și dorința de supraviețuire. Și toți oamenii trebuie să facă schimb între ei, pentru a supraviețui;
Banii ne ajută să obținem resursele necesare supraviețuirii, fie că e vorba despre o gură de mâncare, fie de un loc pentru odihnă;
Potrivit definiției tradiționale, banii sunt un mijloc de schimb, o unitate de cont și un depozit de valoare. O perspectivă mai largă generează o definiție mai largă: eu definesc banii ca un simbol al valorii. Un simbol este folosit pentru a reprezenta altceva. Este o abstractizare a lucrului pe care îl reprezintă. Valoarea ilustrează importanța sau utilitatea unui lucru. Prin urmare, banii sunt mijlocul prin care se evaluează un lucru important și util;
Noi, oamenii, ne schimbăm mereu. Încă de la crearea banilor, i-am adaptat – de la metale prețioase, la plastic – pentru a se potrivi cât mai bine nevoilor noastre;
Pe măsură ce creierul omenesc a învățat să gândească simbolic, am reușit să întrezărim valoarea potențială a lucrurilor. Mărfuri precum sarea, orzul și cacaua au fost niște forme timpurii ale banilor. Din momentul în care oamenii au început să producă mai mult decât puteau consuma, o mână de orz în plus a devenit un bun în schimbul căruia puteai obține altceva. Excedentul a devenit un simbol al valorii, iar valoarea este dobândită prin schimbul cu un alt obiect. Excedentul a devenit monedă;
În evoluția umană, pe măsură ce creierul a devenit tot mai sofisticat și civilizația din ce în ce mai complexă, a apărut nevoia de a avea un instrument uniform și universal, care să faciliteze schimbul pe scară mai largă. Banii au constituit acest instrument;
Oamenii au înțeles că, din punct de vedere evoluționist, cooperarea era avantajoasă, așa că au creat instrumente precum limbajul și topoarele – pentru a o stimula. Ei au creat încontinuu noi instrumente, în scopul de a facilita schimbul, cooperarea și de a-și îmbunătăți șansele de supraviețuire. Diferite forme pe care le-au luat banii de-a lungul mileniilor reprezintă progrese făcute pentru că schimbul să devină mai convenabil și mai eficient;
Economia studiază, în principiu, modul în care hotărâm să ne alocăm resursele limitate pentru a ne satisface dorințele nelimitate. Economia convențională încorporează un model comportamental amplu studiat: (1) analizezi modul în care fiecare alegere îți poate crește gradul de fericire; (2) reflectezi asupra constrângerilor; cum sunt timpul și banii; și (3) alegi ceea ce te face cel mai fericit;
Majoritatea oamenilor nu sunt capabili să opereze mental cu seturi mari de date statistice, prin urmare, deciziile noastre sunt ghidate de euristica disponibilității;
Oamenii se gândesc la bani mai degrabă în termeni nominali decât reali, neluând în considerare inflația (creșterea generală a prețurilor într-o economie);
Oamenii iau decizii financiare dintr-o varietate de motive. De vreme ce am dobândit ca specie o capacitate avansată de gândire, ne place să credem că deciziile noastre sunt procesate în neocortex, sediul conștiinței noastre. Dar subconștientul funcționează pe pilot automat și influențează multe decizii financiare, fără ca noi să ne dăm seama de asta;

”Venit anual 20 de lire, cheltuială 19 lire și 6 pence, rezultatul: fericire. Venit anual 20 de lire, cheltuială 20 de lire și 6 pence, rezultatul: nenorocire” – Charles Dickens

Cu mii de ani înainte de inventarea monedei, în Mesopotamia se practicau împrumuturile cu dobândă. Datoria a precedat banii. În prezent, s-ar putea să vedem banii și datoriile ca pe două lucruri diferite, deși ele au o origine comună. Faptul că dolarul este o datorie, o obligație a Rezervei Federale, arată cât de important a fost în istoria omenirii să dai și să iei cu împrumut;
Indiferent de sfera în care o regăsim, datoria aduce cu sine un sentiment de obligație. Pentru că, parcursul vieții, acumulăm datorii, atât sociale, cât și financiare, și suntem obligați să le onorăm. Iar obligațiile au conotații morale;
Nerambursarea unui împrumut înseamnă ruperea unui acord contractual. A nu-ți onora datoriile este greșit. A întoarce un dar și a te revanșa echivalează cu o facere de bine. Pe de altă parte, este iarăși greșit să profiți de oameni prin cămătărie și împrumuturi jecmănitoare;
Au existat mărfuri care au jucat rolul banilor înainte de inventarea acestora, ele fiind simbolizate prin litera B în cadrul formulei de schimb monetar M => B => M. Istoricii economiei au numit ”protobani” mărfurile folosite înainte de apariția banilor, acestea fiind reprezentate în cadrul schimbului prin cele două litere M, adică M => M;
Inventarea monedelor a făcut ca banii să fie mai ușor de utilizat. Monedele erau mici, valoarea lor fiind, în cele din urmă, standardizată de autorități;
Monedele au contribuit la răspândirea culturii țărilor emitente. Armatele invadatoare nu puteau lua cu ele clădiri sau temple, dar aduceau acasă monede cu reprezentări ale unor astfel de construcții. Arta de pe monede spune o poveste. Cu timpul, astfel de simboluri au ajuns să înfățișeze regi și regine – și să fie definitorii pentru țările și culturile respective;
În Mesopotamia, în jurul anului 2500 î.Hr., existau mai multe mărfuri (cum ar fi legumele, vitele și oile) care jucau rolul de protobani. Aceste mărfuri valoroase erau, în ultimă instanță, niște surse de energie, ce contribuiau la creșterea șanselor de supraviețuire a oamenilor, devenind instrumente de schimb;
Argintul și orzul constituiau cei mai utilizați protobani. Ambele mărfuri, dar mai ales argintul, păreau să se potrivească definiției tradiționale a banilor: un mijloc de schimb, o unitate de cont și un depozit de valoare;
Ca depozit de valoare, argintul își menținea valoarea constantă. Nu se găsea din abundență în Mesopotamia. Era în mare parte importat din zonele învecinate, de exemplu, din Munții Taurus, care adăposteau mai multe zăcăminte cunoscute. Datorită rarității sale, argintul era considerat un obiect prestigios, așa că mulți îl păstrau la saltea, pentru a-l folosi ulterior. În schimb, valoarea orzului, care se cultiva pe plan local, fluctua odată cu recolta;
Argintul era un material foarte apreciat, cu importante conotații simbolice legate de regalitate, bogăție și putere, iar surplusul substanțial care nu se găsea imobilizat în trezorerie era disponibil pentru a fi utilizat în scop monetar;
Metalele prețioase și durabile au preluat poziția dominantă, în locul produselor comestibile folosite ca protobani. Acest lucru s-a întâmplat nu doar în orașele-stat din Mesopotamia, ci și în satele situate pe malurile fluviului Nil;
Egiptenii făceau comerț cu civilizațiile învecinate, folosind ca instrument de referință (printre altele) argintul, condimentele sau cuprul. Datorită negoțului cu noi produse, a apărut nevoia stabilirii unui etalon, exprimat la început în cantități de grâu, în funcție de care erau cântărite și evaluate celelalte bunuri;
Faraonii erau obișnuiți încă din copilărie să fie înconjurați de bogății. Practic, șeful statului deținea totul, inclusiv pâinea, berea și aurul. Faraonul conducea economia centralizată și acorda terenuri prietenilor și rudelor sale, transformându-i pe aceștia în puternici moșieri. La fel ca în Mesopotamia, templele erau niște centre extrem de bogate – unul dintre ele administrând, spre exemplu, o avere de aproape 100.000 de oameni de rând, 500.000 de vite și sute de livezi;
Grecii au început să emită monede ateniene cam prin jurul anului 546 î.Hr, în timpul domniei lui Pisistrate, care avea nevoie de ele pentru a-și plăti mercenarii și a-și finanța ambițioasele planuri de construcție. Unitatea de cont pentru monede era drahma, termen de origine grecească având semnificația de ”a strânge”, folosit pentru prima dată la măsurarea protobanilor, precum cerealele sau lingourile;
Monedele erau o invitație de a cumpăra și vinde în piața publică (agora). Erau simboluri ale mândriei civice și reprezentau valorile unui ținut guvernat de legi;
Monedele au devenit un standard de valoare în raport cu care se măsura aproape totul, inclusiv mărfuri precum grâul și orzul. Numai că, acum, bunurile imateriale, intangibile, precum timpul și munca, puteau fi de asemenea evaluate după același etalon monetar;
Împrumuturile erau adesea acordate sub formă de monede, creându-se astfel o cerere sporită de bani grei;
Băncile acordau împrumuturi, sprijinind prospectorii să obțină drepturi de exploatare minieră și sponsorizând campaniile militare. Cele mai mari împrumuturi erau acordate pentru finanțarea corăbiilor și asigurarea încărcăturii lor;
În ciuda fluxului creditelor derulate în Atena, aceasta devenise o economie bazată totuși pe monede. Nu exista o modalitate mai ușoară de transfer al bogăției ca monedele, iar taxele de drum, taxele vamale și chiriile se achitau cu precădere în monede;
Platon și Aristotel aveau suspiciuni față de bani și piață. Platon credea că banii alimentează lăcomia și corupția și voia să interzică aurul și argintul. El considera că negoțul și economia cu amănuntul vor da naștere unor ”obiceiuri înșelătoare în sufletul omului, cultivând semințele neîncrederii în rândul cetățenilor”;
Aristotel recunoaște că banii facilitează diferite tipuri de schimb. El spune că, în esență, omul intră pe piață doar cu bani, căutând să cumpere bunuri și să le vândă la prețuri mai mari, ca un speculant iscusit. Aristotel discreditează acest tip de schimb, considerându-l nenatural, deoarece, în cadrul lui, ”oamenii doar iau lucruri unul de la altul”. De asemenea, el condamnă cămătăria, împrumutul de bani cu dobânzi ridicate;
Istoria Romei ne învață o lecție despre banii grei: emitenții pot manipula valoarea banilor, pentru a-și atinge scopurile politice. Este o lecție valabilă și în ziua de astăzi;
Aurul nu este singurul metal rar. Cu toate acestea, oamenii au făcut o obsesie doar pentru el. Warren Buffett considera că pasiunea pentru aur este bizară. El compara exploatările miniere africane cu seiful Rezervei Federale din New York, spunând că: ”Extragem aurul din pământ, din Africa sau de altundeva. Apoi îl topim, săpăm o altă gaură, îl îngropăm la loc și plătim oameni ca să stea de pază. Nu are nicio utilitate. Un marțian s-ar scărpina în cap, la faza asta”;
Nu doar împărații Romei manipulau banii în scopuri politice. Chiar și în prezent, este o practică obișnuită a băncilor centrale să regleze oferta de bani pentru atingerea obiectivelor politice. Nu mai este cazul să extragem metale prețioase din mină pentru a bate monedă, fiindcă statul poate, pur și simplu, să tipărească mai mulți bani. De exemplu, banca centrală a Japoniei e capabilă să achiziționeze masiv titluri de valoare pentru a le injecta în sistemul bancar, ducând astfel la deprecierea yenului și ajutând Toyota, Nissan și alți exportatori să-și vândă produsele pe piața internațională la prețuri foarte competitive. Mai multe vânzări înseamnă mai multe locuri de muncă, iar acesta reprezintă un obiectiv al guvernului japonez;
Realitatea demonstrează că, printr-un aflux sporit de bani în economie, prețurile vor crește, pentru a compensa valoarea redusă a monedei, ceea ce va stimula persoanele fizice și companiile să cheltuiască pe moment, mai degrabă decât să economisească pentru mai târziu, determinând astfel creșterea activității economice;
Monedele sunt în prezent o ”clasă de active”, o categorie de investiții, având propriul set de atribute (similare acțiunilor, proprietăților imobiliare sau metalelor prețioase). În loc să-ți împarți portofoliul de investiții între mai multe pachete de acțiuni, poți investi într-un coș de monede;
Volumul mediu zilnic al valutelor tranzacționează (inclusiv instrumente financiare derivate) a explodat – urcând de la 1,5 trilioane de dolari la sfârșitul anilor 1990 până la 4 trilioane de dolari în 2010 și depășind astfel volumul tranzacțiilor de pe piața bursieră. Prin comparație, S&P 500 înregistrează, în medie, un volum zilnic de 150 de miliarde de dolari;
Prețurile mărfurilor pentru care există cerere globală (precum petrolul și multe alte produse tranzacționate la bursă) sunt stabilite și negociate în dolari, chiar dacă Statele Unite nu sunt implicate în asemenea operațiuni; aproximativ 81% din comerțul global se face în dolari;
Producerea unei bancnote de 100 de dolari costă Imprimeria Națională doar câțiva cenți, însă alte țări trebuie să adune 100 de dolari vânzând bunuri și servicii efective, ca să obțină o asemenea bancnotă… În afara Statelor Unite, circulă aproximativ 500 miliarde de dolari americani, pentru care străinii trebuie să furnizeze Statelor Unite 500 miliarde de dolari în bunuri și servicii reale;
Începând din 1971 s-a înregistrat o scădere cu 83% a puterii de cumpărare a dolarului: de la 1,00 dolari până la 17 cenți;
Statele Unite contribuie cu 25% la produsul intern brut mondial, însă aproape 60% din rezervele băncilor centrale străine sunt în continuare în dolari americani;
Lira sterlină a fost principala monedă internațională în secolul al XIX-lea și pe la începutul secolului XX, până când a fost înlocuită de dolar. În prezent, lira sterlină mai este implicată în doar 10% din tranzacțiile valutare mondiale;
Dolarul nu mai este ce-a fost cândva. Nu mai e susținut de aur (și asta, încă de la începutul anilor 1970). Dolarii sunt astăzi ușori. Iar banii ușori, conform definiției mele, sunt valutele care nu au fost emise ca să reflecte cantitatea disponibilă dintr-o altă marfă (de exemplu, metale prețioase);
O bancnotă în dolari are o valoare intrinsecă foarte mică, dar totuși rămâne un simbol al valorii. Valoarea unui dolar este sprijinită, teoretic, de încredere în Guvernul american și de buna sa reputație în lume;
Economistul Milton Friedman explică cel mai bine situația: ”Aceste bucăți de hârtie verde au valoare, fiindcă toată lumea crede că au valoare”;
Indiferent dacă ne conduc la prosperitate sau la dezastru, banii ușori (de hârtie) sunt un instrument de mare impact. Prin intermediul măsurilor monetare, emitenții reușesc să-și atingă obiectivele politice. De asemenea, prin intermediul piețelor valutare, deciziile politice ale emitenților afectează instantaneu și alte părți ale lumii;
De-a lungul secolelor, chinezii au rafinat meșteșugul fabricării hârtiei, folosind fibre de ratan, santal, bambus și chiar alge marine. De asemenea, se spune că au inventat cerneala, iar prepararea acesteia constituia o îndeletnicire extrem de nobilă, fiind practicată de meșteșugari, cărturari și oameni de stat. În plus, chinezii au inventat tiparul cu blocuri de lemn și tiparul cu caractere mobile. Aveau toate ingredientele pentru a face bani de hârtie. Însă, până la inventarea lor, monedele de bronz au rămas predominante;
Cu cât statul este mai puternic, ne demonstrează istoria monetară chineză, cu atât sunt instituțiile sale mai credibile și banii mai ușori. Valoarea lor nu era derivată din valoarea intrinsecă a vreunui metal. În ciuda faptului că s-u bucurat inițial de încrederea populației pe care o guvernau, emitenții au căzut victime tentației supraproducției, crescând cheltuielile și provocând o inflație galopantă;
În 1785, la îndemnul lui Thomas Jefferson, guvernul SUA a adoptat dolarul ca unitate de cont standard. Termenul ”dolar” provine de la cuvântul Thaler, o monedă din argint bătută în Boemia;
În 1900, Congresul a adoptat Legea Etalonului Aur, care stabilea că acest metal era singurul ce susținea banii de hârtie;
Marea Depresiune Economică a demonstrat că banii devin tot mai ușori, pe măsură ce vremurile devin tot mai grele. Pe parcursul crizei, 25% dintre muncitorii americani au ajuns șomeri și numeroși oameni au avut de suferit din cauza secetei și foametei. Comerțul și PIB-ul au scăzut cu aproape 30%. Dar nu a fost un fenomen specific american, ci unul global;
Etalonul aur reprezenta, în esență, angajamentul țărilor din sistem de a stabili valoarea nominală a monedei lor naționale în funcție de o cantitate de aur predeterminată. Țările mențineau fixe respectivele cotații, în acest scop fiind dispuse să vândă aur către oricine și să cumpere de la oricine;
Doar că Primul Război Mondial a curmat brusc această eră. Mai multe țări europene au abandonat etalonul aur, ca să poată imprima banii necesari finanțării eforturilor militare. După război, multe state au revenit la etalonul aur, datorită succesului său antebelic;
În 1929, piața SUA s-a prăbușit și economia a intrat într-o spirală descendentă. Mai multe țări, inclusiv Marea Britanie, au rămas la început fidele etalonului aur-devize. Ele au majorat ratele dobânzii, pentru a atrage capitalul investitorilor, creând un climat mai restrictiv pentru cei care voiau să se împrumute și pentru piețele globale;
Specialiștii susțin că, de fapt, în acele momente dificile, ar fi trebuit să reducă dobânzile, pentru a facilita creditarea și comerțul. Însă etalonul aur țintuiește ratele de schimb valutar și forțează țara să suporte deflația prețurilor;
Cufundată în depresie, Marea Britanie a crescut ratele de schimb, pentru a menține valoarea lirei sterline, moneda în care erau păstrate la acea vreme rezervele valutare ale lumii. Dar s-a văzut nevoită să cedeze, cu reticență, în fața realismului politic: publicul n-a dorit să înghită amara pastilă de aur a deflației. Prin urmare, în septembrie 1931, Marea Britanie a abandonat etalonul aur-devize. Lira și-a pierdut strălucirea de lider valutar al lumii. În scurt timp, alte 25 de țări au renunțat, la rândul lor, la etalonul aur-devize;
În 1933, Trezoreria SUA a construit un depozit de lingouri în Fort Knox, Kentucky, pentru a stoca aurul rechiziționat de la cetățeni. Deținerea de aur a fost scoasă în afara legii, fiind pedepsită cu 10 ani de închisoare. Guvernul a interzis, de asemenea, exporturile de aur și a obligat companiile aurifere să vândă metalul extras doar către guvern;
În 1944, spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial, oficiali din 44 de națiuni s-au întâlnit în frumosul hotel Mount Washington din Bretton Woods, New Hampshire, pentru a pune bazele unui sistem monetar internațional. Statele Unite au obținut condiții avantajoase în cadrul noului sistem, deoarece după război deveniseră principala putere mondială;
Dolarul a devenit moneda în care erau cuantificate rezervele mondiale: alte țări dețineau titluri de valoare exprimate în dolari, iar Statele Unite plăteau dobânzi pentru depozitele făcute de alții. Statele Unite deveniseră principalul depozitar al aurului. Și, într-un fel, dolarul a devenit noul aur. Însă, în ciuda faptului că Statele Unite fuseseră principalul artizan al sistemului de la Bretton Woods, în cele din urmă au renunțat la el;
Din 1965 până în 1971, oferta de bani a crescut cu o rată medie anuală de 7,4%. În timp, cantitatea sporită de bani a dus la extinderea cheltuielilor și creșterea inflației, care s-a mărit de la puțin peste 1% la începutul anului 1965, până la peste 13% în 1980;
Într-un deceniu și jumătate, rezervele de aur ale SUA au scăzut la jumătate. Economia globală se extindea rapid, însă oferta globală de aur nu putea ține pasul;
Dacă Rezerva vrea să reducă ratele, cumpără titluri de valoare de pe piață, ceea ce duce la extinderea ofertei de bani: mai mulți bani, rate mai mici;
Dacă Rezerva dorește să crească ratele, vinde o parte din titluri, reducând oferta de bani: mai puțin bani, rate mai mari;
În timpurile moderne, pentru a spori încrederea de părințiilor, garantează depozite de până la 250.000 de dolari;
În anii 1970, trecerea de la bani grei la bani ușori a jucat un rol important în generarea ”stagflației”, o stare caracterizată printr-o creștere economică neglijabilă și o inflație persistentă, care în 1981 a atins un nivel de 13,5%;
Banii capătă tot mai mult o formă electronică, invizibilă. Au devenit atât de abstracți, încât riscăm să uităm lecțiile concrete ale istoriei. Atâta vreme cât banii vor rămâne un simbol al valorii, unii oameni vor căuta să îi controleze;
Este dificil pentru Guvern să urmărească tranzacțiile numerar și să colecteze impozitele datorate pentru acestea. Mulți oameni din economia subterană (ce se ridică la circa două trilioane de dolari), care nu au locuri de muncă cu normă întreagă, preferă tranzacțiile în numerar. Fiscul raportează că, în 2012, Guvernul SUA a pierdut peste 500 de miliarde de dolari, reprezentând impozitele neîncasate, prin nedeclararea veniturilor;
În timpul crizei din 2008, Guvernul SUA a salvat băncile, pentru că avea nevoie de ele. Guvernul îi permite sistemului bancar să creeze bani, iar sistemul bancar îi permite Guvernului să se împrumute masiv. Acest parteneriat a generat în trecut cheltuieli necontrolate, inflații și distrugerea valorii monedei;
Interdependența dintre guverne și bănci, dovedită în timpul crizei financiare din 2008, a erodat încrederea oamenilor în instituțiile financiare și guvernamentale;
Băncile se îmbogățesc din emiterea de împrumuturi purtătoare de dobândă. Adesea, se împrumută în dolari trebuie să își asume și mai multe datorii, pentru a acoperi și rata dobânzii;
Unul dintre cele mai vizibile exemple în care tehnologia redefinește banii este dat de moneda digitală Bitcoin. creat în urma crizei financiare din 2008 de către o persoană sau grup de persoane sub pseudonimul Satoshi Nakamoto, Bitcoin este o monedă descentralizată, calorifică tipul de conectivitate peer-to-peer. Pentru a obține monedele respective, trebuie să le ”minezi”. mineritul este un proces în care puterea de calcul e utilizată pentru a rezolva probleme de matematică, iar apoi pentru a verifica și valida tranzacțiile într-un registru public;
Suma totală a monedelor ce pot fi create vreodată este fixă, de 21 de milioane, iar aceasta nu va fi atinsă până în 2140. Moneda nu se bazează pe vreo bancă centrală, ci mai degrabă pe criptografie, pe matematică și pe un proces descentralizat de autentificare;
Rămâne de văzut dacă Bitcoin va avea un impact durabil sau va dispărea, asemenea altor monede alternative. Prețul său este volatil. În 2013, a oscilat de la 20 dolari până la 266 de dolari și înapoi la 130 dolari, în doar câteva luni;
În cadrul procesului de verificare a monedei Bitcoin, sunt stocate într-un registrul public, accesibil prin internet, cunoscut sub numele de blockchain. Acesta, odată editat, nu mai poate fi modificat. Această rețea descentralizată autentifică toate tranzacțiile făcute în Bitcoin. Așadar, este nevoie de o formațiune centralizată cum ar fi o bancă sau o firmă de brokeraj, pentru a valida legitimitatea transferurilor;
La începutul anilor 2000, existau sute de companii de plăți, iar dintre ele doar PayPal a supraviețuit și a ajuns să fie folosită pe scară largă de către consumatori;
În 2013, în Statele Unite, existau peste 160 de milioane de deținători, care avea 1,1 miliarde de carduri și efectuau achiziții de peste 3 trilioane de dolari, adică aproximativ 19% din PIB. Numai Visa aproape 50 de miliarde de tranzacții în fiecare an. Volumul total al achizițiilor crește la 15 trilioane de dolari, dacă adăugăm tranzacțiile cu carduri de debit și cu carduri preplătite. oamenii și au spus cuvântul, pronunțându-se în favoarea cheltuielilor;
Deocamdată, la nivel mondial, 85% din tranzacțiile cu amănuntul se efectuează numerar. de exemplu, în China, la o populație de 1,3 miliarde, există doar 67 de milioane de carduri. Chinezii dețin economii serioase și sunt reticenți în privința împrumuturilor. Acest lucru se întâmplă probabil pentru că, potrivit FMI, guvernul chinez nu a furnizat în mod tradițional o plasă de siguranță socială pentru cetățenii săi;
Nivelurile de penetrare pe piață a cardurilor de credit sunt scăzute chiar și în țări mai dezvoltate, cum ar fi Germania, care are o populație de 82 milioane de locuitori, însă doar 10 milioane de carduri. Asemenea chinezilor, germanii au o aversiune istorică față de datorii. chiar și cuvântul german pentru datorie, schuld, se traduce prin ”vinovăție”;
Economiștii au descoperit că tranzacțiile electronice sunt cu 30%-50% mai ieftine decât tranzacțiile pe hârtie, deoarece presupun mai puțină forță de muncă. ei estimează că o țară ar putea economisi cheltuieli de până la 1% din PIB-ul său anual, procesa plăți electronice și prin cardul de credit, în locul celor efectuate pe hârtie;
Comerțul mobil cuprinde o gamă largă de tranzacții, pe un dispozitiv mobil, de la servicii bancare mobile, până la cumpărături mobile. deși comerțul mobil reprezintă doar 10% din tot comerțul electronic, consumatorii din SUA petrec în magazinele online mai mult timp de pe dispozitivele lor mobile decât de pe calculatoarele personale;
Telefonul mobil va elimină inconvenientele plăților și optimizează cooperarea. Stimulează rapiditatea tranzacțiilor și volumul schimburilor și contribuie la extinderea și globalizarea bazei de consumatori;
Cercetătorii au descoperit o modalitate de prevenire a ”nesocotinței” severe – ajutând oamenii să își imagineze viitorul. Prin intermediul realității virtuale, subiecții s-au confruntat cu o reprezentare realistă a propriei persoane la o vârstă mult mai înaintată. Cei care au participat la test s-au confruntat cu vulnerabilitatea care îi aștepta: păr alb, riduri și alte semne de îmbătrânire. Când li s-a cerut să pună deoparte 1000 de dolari, subiecții care au interacționat cu avatarul lor îmbătrânit au plasat în contul de economii de două ori mai mulți bani decât cei care nu s-au vizualizat astfel. De fapt, cercetătorii au descoperit prin mai multe studii că, atunci când oamenii se confruntă cu o versiune a propriei persoane, acest lucru le afectează comportamentul, prin urmare nu-și mai nesocotesc viitorul la fel de mult ca înainte;
Aceste descoperiri ne fac să ne întrebăm dacă simulările virtuale nu ar putea fi încorporate în programele educaționale de alfabetizare financiară, pentru a promova planurile de economii pentru pensie;
Felul în care un om își folosește banii îi poate consolida sau distruge reputația și poziția într-o comunitate; și îi dezvăluie, cu siguranță, caracterul. Întrucât banii sunt o expresie a valorii, contează cum se exprimă omul prin intermediul lor;
Gallup a măsurat gradul de satisfacție profesională resimțit de 25 de milioane de oameni din aproape 200 de țări și a constatat că doar 13% erau ”dedicați” sau ”implicați emoțional” în slujba lor. Numărul angajaților ”neimplicați” (care manifestau sentimente negative sau toxice) era de două ori mai mare decât cel al lucrătorilor devotați;
În mod ironic, oamenii care tânjesc după succesul aparent ajung să nu mai aibă timp, satisfacție și liniște. Logica economică poate produce rezultate nesatisfăcătoare;
Când vine vorba de bani, mulți lideri religioși susțin logica spirituală conform căreia ”mai puțin înseamnă mai mult”, precum și convingerea paradoxală că detașarea de comorile materiale poate aduce bogății spirituale;
Dar mulți consideră că standardul etic creștinesc – și anume, renunțarea la bunurile materiale și la succesul aparent – nu poate fi atins. Ne dorim mai mulți bani, un statut mai înalt și un succes material mai mare, conform raționamentului economic că ”mai mult înseamnă mai bine”;
Într-un studiu realizat pe 600 de utilizatori de Facebook, aproape o treime au raportat că au fost încercați de invidie, când s-au comparat social cu persoane situate într-o poziție superioară. ”Invidia necontrolată” (așa cum o numesc cercetătorii) scoate la iveală consecințele logicii economice. Dacă ne comparăm întotdeauna cu cei care au mai mult decât noi și țintim succesul aparent, mai rămâne, oare, loc și pentru viața lăuntrică sau pentru sentimentul de împăcare?
Oamenii din întreaga lume își pot îmbogăți cunoștințele civice și culturale prin studierea banilor din trecutul și din prezentul națiunii lor;
Indiferent dacă sunt grei, ușori sau intangibili, banii rămân un obiect al dorinței și, pentru unii, un bun care trebuie controlat. În majoritatea religiilor, până și Dumnezeu recunoaște banii ca simbol al valorii, oferind instrucțiuni detaliate despre modul de gestionare a bogăției materiale;
Indiferent de cum privim banii, și ei ne privesc pe noi. Dar nu ne așteaptă. Sunt în continuă mișcare, schimbare și invadare a multor aspecte din viața noastră, adesea fără ca măcar să ne dăm seama. Numai printr-o reflecție deliberată putem întrezări modul în care istoria lor ne-a modelat – fie că vorbim despre contribuția lor la controlarea sau democratizarea unei societăți, fie despre obținerea resurselor necesare vieții.

Idei culese din carte de Sorin Scorțan