Investitii pe termen lung, profitabile si fara stres
Sa investesti pe termen lung este frumos si profitabil:
- Creste bursa, te bucuri, esti mai bogat astazi decat erai ieri;
- Scade bursa, te bucuri, cumperi astazi mai ieftin ceva ce vrei sa acumulezi.
Investitiile la bursa se fac “for life” – cat esti pe acumulare, acumulezi; cand te retragi din activitate, te hranesti din venitul pasiv generat de portofoliul tau.
Daca esti modest si ai asteptari modeste de 5-7-9% in medie pe an, vei fi placut surprins cand vei constata ca ai 15% media pe ultimii 6 ani.
Daca ai asteptari prea mari si vrei 20% pe an, vei trece prin printr-un carusel al emotiilor:
- entuziasm
- frica
- panica
- lacomie
- nerabdare
- FOMO
si multe altele care te vor face sa iei decizii proaste si pana la urma te vor face sa renunti cu totul la bursa doar pentru a scapa de stres.
De asemenea, ai sanse maxime sa pierzi multi bani – zeci de procente din portofoliu, economiile de-o viata.
Cand investesti in ceva ce nu intelegi prea bine ori vei investi putin (hai sa vad ce se intampla), ori vei investi pe ideea de “leap of faith” – daca iti iese, ajungi over confident si pierzi tot data viitoare; daca nu iti iese, ajungi sa iesi din piata dezamagit – te vei reapuca peste ani de zile, cand timpul va fi fost deja irosit (acum ai 40 de ani, nu mai ai 30).
Daca vrei randamente mari, iti asumi volatilitate mare. Volatilitate mare inseamna si -90% din bani – adica ai pierdut aproape tot. Trebuie sa iti asumi acest scenariu pentru ca pe bubbles (adica acolo unde investesc incepatorii) se ajunge si la astfel de procente.
Daca faci stock picking, riscul tau total este de 100% pierdere – compania poate da faliment. Daca investesti in ETF-uri, nu ai riscul sa pierzi tot (decat daca vine apocalipsa)
Daca totusi vrei sa faci stock picking (nu esti de acord cu statisticile si cercetarile in domeniu), atunci trebuie sa te specializezi pe o anumita arie/ industrie – nu faci stock picking din toate ariile si toate domeniile.
In investitii este exact ca in orice alta arie profesionala – cu cat stii mai putine, cu atat ai impresia ca stii multe; cu cat stii mai multe, cu atat ai impresia ca nu stii nimic.
Cand vei avea experinta multa, vei putea totusi sa alegi acele investitii care iti aduc peste medie. Din pacate acest lucru nu poate fi invatat pentru ca nu are reguli clare. Doar experienta multa si cunostintele multe = modestie (adica sa iti stii limitele) te ajuta sa ajungi acolo.
In investitii poti sa gresesti, dar greselile costa mult … timp si bani. Asa ca este mai important sa gresesti rar si putin decat sa fii genial.
Amatorii se uita la prezent si trecut, investitorii adevarati sunt tot timpul cu gandul la viitor. Acesta este motivul pentru care oamenii obisnuiti nu inteleg mare lucru din bursa: De ce cresc toate cand este pandemie? De ce scad toate cand avem vaccin? De ce creste actiunea X cand au raportat prost? De ce scade actiunea Y cand au raportat rezultate financiare excelente? Raspunsul este tot timpul acesta: investeste cu gandul la viitor, nu la prezent.
Sunt 2 tipuri de “greseli” in investitii:
1. greseli stupide – cele mai multe si costisitoare – pui ordinul de cumparare gresit si cumperi de 10 ori mai scump; cumperi un instrument derivat (CFD) in loc sa cumperi instrumentul real (spot); intri pe ultima faza a unei bule; cumperi active, companii, diverse instrumente pompate artificial etc.
2. “greseli” care, de fapt, nu sunt greseli – adica faci o analiza, ajungi la o concluzie, dar piata evolueaza altfel decat ai analizat tu. Al doilea tip de greseala nu este de fapt o greseala, ci pur si simplu au aparut factori noi sau factori de care nu erai consitent la momentul deciziei. Decizia de a merge pe analiza ta a fost corecta, chiar daca ai pierdut bani. Solutia este sa iti imbunatatesti analizele si sa continui sa actonezi pe baza lor. Pe termen lung vei castiga de mai multe ori decat vei pierde
Pe de ala parte, si un amator care investeste la nimereala poate sa aiba noroc o data sau de doua ori dar pe termen lung va pierde.
In final, pentru a avea succes in investitii nu trebuie sa fii un geniu, ci sa nu faci greseli mari.
Valentin
” pentru a avea succes in investitii nu trebuie sa fii un geniu, ci sa nu faci greseli mari.”
Asta e de pus in rama. Si de privit oricand te mananca undeva sa te abati de la strategia initiala.
Bună!
Doresc sa încep sa investesc si eu la bursa dar nu stiu aproape nimic. Mi-ar fi de mare ajutor cate cuvinte care sa ma ajute sa nu, fac greșeli grave.
Mulțumesc anticipat.
Tot ce am scris in acest articol sunt lucruri de luat in considerare pentru ca sunt scrise in urma greselilor de abordare pe care le observ la incepatori (sau mai experimentati).
Pentru a evita foarte multe greseli dar si pentru a-ti dezvolta o strategie sanatoasa iti recomand cursul nostru de investitii eficeinte pe bursa: https://stiintabanilor.ro/cursuri/curs-investitii-eficiente-pe-bursa/
Vei fi surprins cata claritate iti va aduce si imi vei multumi pentru recomandare 🙂