Plan de investitii in 2021
Anul 2020 a fost foarte interesant pentru un investitor, avand atat perioade de panica extrema (cum a fost martie 2020), cat si perioade de crestere exploziva, imediat dupa panica (aprilie), perioade de stagnare, de corectii usoare, dar si de crestere lenta.
Per total, anul 2020 a oferit multe oportunitati, insa nu pot sa spun ca a fost grozav de la un capat la altul. Am avut totusi o pandemie care a paralizat economia un trimestru intreg si, desi au fost cateva actiuni mari care au inregistrat noi maxime, multe alte actiuni, sectoare si regiuni sunt inca in urma.
Avand in vedere pandemia aflata inca in plina desfasurare, stimulentele bancilor centrale si evolutia foarte volatila a burselor din 2020, cum abordam investitiile in anul 2021?
Cateva lucruri pe care le stim
- Indicii bursieri din SUA sunt la maxime istorice, insa cresterea lor a fost determinata in mare parte de cateva companii din tehnologie. Restul companiilor nu stau atat de bine.
- Dobanzile sunt la minime pentru marea majoritate a valutelor si variantele de investitii cu venit fix sunt din ce in ce mai neprofitabile.
- Cantitati mari de bani sunt injectate pe piete. Acesti bani sunt in cautare de randamente si nu au unde sa le gaseasca pe piata de obligatiuni de stat ci preponderent pe instrumentele de risc (actiuni, marfuri etc.). Este clar ca avem o inflatie a activelor si aceasta tendinta nu vad cum ar putea sa se opreasca pe termen scurt.
- Titlurile de stat din SUA si tarile dezvoltate sunt foarte sus si au dobanzi infime.
- Odata cu aparitia, in timp record, a vaccinului, stiinta a demonstrat ca poate sa raspunda amenintarii acestei pandemii. Chiar daca vor mai fi valuri ale pandemiei, mutatii, noi tulpini, ceea ce este important de stiut este ca stiinta a avansat foarte mult si poate gasi solutii in timp record.
- Dolarul american a pierdut aprox. 10% din valoare vs EUR intr-un singur an. De asemenea a pierdut din valoare destul de mult si fata de alte valute, inclusiv emergente.
- Aurul si argintul au crescut semnificativ mai ales in prima parte a anului iar BTC si ETH au explodat la finalul lui 2020.
- Economia a dovedit ca poate sa isi revina destul de repede dupa un lockdown. Atentie, unele industrii inca se afla sub o mare presiune; altele, cele mai multe, sunt destul de neafectate.
- Datoriile suverane au crescut accelerat.
Ce nu stim
- Daca pandemia va continua in acelasi ritm si in a doua parte a anului. Pot aparea mutatii ale virusului sau alte probleme.
- Ce va face inflatia – daca va continua sa fie minuscula, va trece in deflatie sau vom ajunge la o inflatie semnificativa.
- Daca sectoarele economice afectate de pandemie isi vor reveni anul acesta sau mai au unul sau mai multi ani de rezistat.
- Ce consecinte vor aparea in urma indatorarii excesive a statelor.
- Ce vor face pietele financiare, indiferent de ce va face economia. Asa cum bursele pot creste cand economia este in recesiune, tot asa bursele pot stagna sau scadea cand avem crestere economica.
Avand in vedere cele de mai sus, in ce investim in 2021?
Mai jos voi detalia care este planul meu. Atentie, este planul meu si mi se potriveste mie, profilului meu de risc, experientei mele si contextului meu de viata. Tu il poti analiza si iti poti lua anumite idei, insa trebuie sa iti faci propriul plan, pe care sa ti-l asumi 100%.
In ce investim in 2021
1. Actiuni BVB
Replicarea indicelui BET (primele 6-10 companii din indicele BET), cu achizitii constante lunare, va constitui si in 2021 strategia principala.
Pe langa actiunile din indicele BET, voi mai adauga (sau am adaugat deja) companii mai mici, cu potential.
Cel mai probabil pe BVB voi face si investitii active, adica intrari si iesiri pe termen scurt sau mediu pe anumite actiuni. Fac acest lucru pentru ca am 16 ani de experienta pe BVB si am ajuns sa cunosc destul de bine piata. Altfel, nu m-as complica.
2. Titluri de stat Fidelis pe RON si EUR
Sper ca vor mai fi astfel de emisiuni de obligatiuni de stat si in 2021. Le folosesc pentru a parca cash in ele si a avea la dispozitie bani pentru eventuale oportunitati.
3. Obligatiuni corporative listate sau nelistate la BVB
In principiu, sunt ok cu ce detineri am acum. Sunt producatoare harnice de cashflow.
Am fost un fan al plasamentelor private pe obligatiuni corporative si pentru ca puteam sa le speculez la listare – rar se intampla sa nu scot un premium de 5-6% in cateva luni (in plus fata de dobanda). Acum, ca s-au inmultit destul de mult emisiunile de obligatiuni listate, mi se pare ca fereastra de oportunitate s-a diminuat.
Bineinteles ca voi analiza in continuare oportunitatile si daca dau de un emitent bun, cu o dobanda decenta, voi lua in considerare oportunitatea.
4. Imobiliare – apartamente pentru inchiriere
Nu sunt prioritare. Nu planific sa mai cumpar apartamente noi in 2021, insa nici nu exclud.
Aici tine strict de preferinta mea si de strategia mea. Sunt bullish pe imobiliare, in special pe Bucuresti, insa sunt destul de expus si datorita achizitiilor din 2019, 2020 + constructia unei case in 2020 + locuinta proprie + + … prea multa expunere si prea putina disponibilitate din partea mea sa le gestionez.
5. Portofoliu de ETF-uri internationale
Portofoliul meu de ETF-uri are o expunere de 75% pe actiuni in acest moment + gold si emerging markets bonds.
Portofoliul este construit pe o strategie smart beta, adica pe o strategie care tinteste sa aduca un randament peste index + sa aiba un risc mai mic. Anul acesta a functionat, portofoliul avand un randament de 21.2% in USD vs 17% SP500, dar si cu o volatilitate mai mica decat indicele de referinta.
Aici voi continua achizitiile lunare cu o suma fixa.
In plus, restul economiilor lunare vor fi stranse frumos in EUR si investite la corectii. Orice corectie de minimum 5% este eligibila 🙂 Mai departe, daca o corectie continua, voi investi la fiecare 5% scadere. Cand raman fara bani (daca o ia in jos de tot), incep sa vand din ETF-urile de aur si bonds.
6. Cash
Daca in 2020 nu prea am simtit nevoia sa strang cash, ba chiar am avut grija sa investesc totul, mai putin fondul de rezerva, in 2021 voi strange si cash in EUR.
O parte din cash va fi directionat spre tituri de stat din Romania – Fidelis. O alta parte, asta e … va sta in EUR, fara dobanda sau in RON, pe dobanzi cam cat inflatia. Sincer, nu ma astept sa zac cu banii prea mult timp. Sigur vor aparea oportunitati multiple in 2021.
7. Criptovalute
Am deja un portofoliu de BTC si ETH luate in principal in 2019. Raman pe el si nu ma agit nici sa cumpar, nici sa vand.
Ma astept ca in prima parte anului sa ajungem la niveluri de maxim si apoi sa urmeze corectii ca in 2017. Din ce am vazut, criptovalutele au o anumita ciclicitate. Din punctul meu de vedere, ar mai fi de cumparat cand intra pe noul ciclu – adica dupa ceva vreme de scaderi accelerate, cand nu va mai vorbi din nou nimeni despre cripto vreo 2 ani. 🙂
8. Investitiile in proiectul StiintaBanilor
Fata de acum aproape 5 ani, cand am inceput blogul stiintabanilor.ro, cand eram eu si blogul meu si grupul de facebook cu cateva sute de membri lucrurile au evoluat.
Acum, proiectul StiintaBanilor are o echipa de 5 colaboratori permanenti (plus eu :), 7 moderatori implicati, cursuri in sala an de an (mai putin in 2020), 4 cursuri video finalizate, 2 programe pe termen lung, o conferinta anuala de dimensiuni mari, mii de clienti, zeci de mii de membri ai grupului (41k in data publicarii) si zeci de mii de cititori ai blogului.
Toate cele 4 cursuri video aflate in portofoliu au fost facute sau refacute in 2020:
- Cursul practic de investitii pasive (acopera toate tipurile de investitii – nivel incepator – mediu);
- Cursul de investitii imobiliare (nivel mediu);
- Cursul de investitii eficiente pe bursa (acopera investitiile in ETF-uri pe bursa – nivel mediu-avansat);
- Cursul De neinvins (psihologia investitorului).
De curand, stiintabanilor.ro are si un nou format, mult mai frumos si usor de citit. 🙂
In 2021 vom scoate cateva cursuri noi care vor acoperi ariile de educatie financiara insuficient dezvoltate in comunitate (si in Romania, in general) si le vom actualiza pe cele vechi. Astfel, vom mai face un pas inspre a deveni o adevarata Academie de educatie financiara, scopul fiind ca orice roman care va parcurge cursurile noastre sa aiba o educatie financiara completa, de un nivel inalt sau foarte inalt.
Vrem sa scoatem Romania din coada clasamentului tarilor cu cea mai slaba educatie financiara din lume si sa o plasam in prima jumatate a clasamentului.
9. Investitiile in propria educatie
Aici ma voi dezvolta si mai mult pe ariile importante pentru mine:
Investitii si finante personale – este dezvoltarea principala, avand in vedere cantitatea enorma de research pe care o fac pentru articole, postari, raspunsuri la intrebari, cursuri, conferinte etc.
Marketing – aici voi face niste cursuri pentru ca simt ca nu am acordat suficienta atentie.
Productivitate – aici stiu deja ce am de facut. Am facut cursuri de time management, trebuie sa investesc vointa sa le si aplic. 🙂
Spiritualitate – am ramas un pic in urma aici. Simt ca este timpul sa dedic mai mult timp laturii spirituale a vietii mele.
Psihologie – voi continua sa lucrez cu un psiholog, saptamanal, pentru a ma imbunatati pe plan psihic cat de mult posibil. O consider tot o investitie in educatia mea. Imi educ mintea sa imi ofere perspective mai bune, sa rezolve mai repede si mai bine probleme, sa devina rezilienta la factorii de stres exteriori, sa fac alegeri de viata mai bune.
Calatorii – tot o investitie, desi mai mult in starea de bine decat in educatie. Sper doar sa pot, sa fie posibil. 🙂
Concluzii
Sincer, nu vad motive foarte mari de ingrijorare in 2021. Cred ca problemele legate de supraindatorarea statelor vor aparea mai tarziu. De asemenea, cred ca stiinta va rezolva orice problema/ mutatie din aceasta pandemie. Neplaceri vor mai fi, insa stiinta va triumfa. Mi-a fost clar inca de la inceputul anului 2020 ca asa va fi.
Totusi, cand lucrurile par sa se aseze si sa apara prea mult optimism, eu incep sa fiu mai prudent, asa, din instinct.
Astfel, voi calari in continuare valurile de crestere a activelor financiare si, pe langa, voi mai pune ceva bani de-o parte 🙂 Exact cum am explicat mai sus in strategie.
Daca toate vor merge bine … am deja un portofoliu care trage din greu pentru mine si care va fi alimentat luna de luna. Daca lucrurile nu merg bine (avem corectii), mai spargem din rezerve.
Indiferent ce se va intampla, stiu ce am de facut. Nici nu sper, nici nu mi-e teama, nici nu incerc sa fiu mama omida.
Scopul pe 2021 este sa fiu fericit si linistit indiferent de ce se inampla pe pietele bursiere 🙂
Pe curand!
Valentin
Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul StiintaBanilor.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul StiintaBanilor.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul StiintaBanilor.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.
salut, la punctul 1, companii mici cu potential la bvb, as vrea sa platesc daca se poate, sa imi dai si mie cateva exemple concrete !
Nimeni nu îți poate garanta că acele companii mici îți va dubla sau tripla profitul. Ele sunt alese pe baza unor studii,grafice și analize dar chiar și așa nu cred că cineva te va asigura că ele vor evolua,mereu îți asumi riscuri. Unii le zic “mine de aur” alții le zic “petarde”
Salut, Valentin! Ne poti da cateva exemple de cursuri de marketing si time management pe care le ai urmat sau intentionezi sa le urmezi?
In articol vorbesti de EM bonds (care cred ca sunt cumparate prin XTB), stiu ca folosesti XTb ca broker pe bursa mondiala si ca ai corespondat cu ei ca sa scada comisionanele, lucru care s-a obtinut!
Nu am gasit in oferta XTB niciun ETF pentru EM bonds, precum JP Morgan EM Bond, si nici pentr World QUality Factor, precum XDEQ sau IS3Q (nici macar Quality pe USA sau pe Europa).
CUm putem sa ii convigem pe cei de la XTB sa introduca in oferta lor ETF -urile respective? Multumesc!
sunt deja mai multe: JPEA.UK, este si cel pe local currency EM bonds. Cauta etf-uri care te intereseaza si cauta-le pe platforma XTB dupa ISIN
Multumesc mult pentru exemplu.
ISIN-ul cred ca îl găsesc pe “Just ETF”?
Știu ca răspunsul era pentru altcineva dar mi a folosit si mie.
In ce privește obligațiunile corporative, in curs spune ca nu le prefera chiar deloc dar nu zice de ce: tie si lui Dan va plac; mi-ar plăcea sa înțeleg. SI sper, de asemenea sa aflu din timp despre Fidelis.
Tezaur pe euro mi se pare … nemerituos: la 5000 de euro ai avea, in 5 ani, dobânda de 300?
Foarte util pentru mine. Totuși, ma simt descurajata: am deschis cont la XTB in euro si simt, dupa acest articol ca, de fapt, ar trebui sa păstrez in Cash suma pe care o am-medie= (cum m ai ajutat sa evaluez in alt articol).
De asemenea, sper sa învăț pe undeva, prin cursuri, cum sa apreciez scăderea /corecția aceea despre care amintești ca va fi prilej de cumpărare “pana rămâi fără bani si umbli la rezerve”?Poate am înțeles prost si ma dezmeticesc cu investițiile pe XTB ca nu pot sa încep, ma retine acest “sentiment” ca nu e momentul. Multumesc!