Alocare portofoliu 2024

Rezultate investitii 2024

La inceputul anului 2024, publicam un articol in care imi detaliam strategia pe 2024.

Elementele principale din aceasta strategie:

  • Acumulare lenta pe companiile mari din indicele BET (BVB);
  • Acumulare pe titluri de stat Fidelis in RON. Prefer Filelis in defavoarea ETF-urilor de titluri de stat straine pentru ca sunt scutite de impozit;
  • Hold pe ETF-uri pe titluri de stat din SUA;
  • Pe international concentrat pe ETF-uri broad market (VEDETA portofoliului in 2024);
  • Dupa ce am acumulat mult BIG Tech in 2022, sa o las mai moale si sa cumpar doar daca mai apar corectii mari pe aceste actiuni. Mai marchez din profituri;
  • Cumparat imobiliare in marile orase (a doua PRIORITATE a portofoliului in 2024);
  • Crypto hold;
  • Obligatiuni corporative nu prea mai am si nici nu intentionez sa cumpar in viitorul apropiat.

La final de 2024, ma bucur ca mi-au iesit TOATE predictiile:

  • Companiile mari din indicele BET au crescut binisor, dar nu spectaculos, asa cum am anticipat; 🙂
  • Pe AERO a fost jale, asa cum am anticipat;
  • ETF-urile broad market au crescut foarte bine; 🙂
  • Imobiliarele din marile orase (sincer, eu urmaresc doar Bucurestiul si inca 2-3 orase mari) au crescut extraordinar;
  • BIG tech a crescut in continuare;
  • Dobanzile au scazut si ofertele la Fidelis au fost din ce in ce mai slabe;
  • Fidelis in RON au fost mai profitabile decat cele in EURO;
  • Crypto a crescut.

Per total, rezultatele pe 2024 au fost SPECTACULOS de bune dupa un 2023 care a fost la fel de spectaculos.

Mai jos detaliez rezultatele obtinute – evidentiez atat elementele care au contribuit pozitiv, cat si pe cele care au contribuit negativ la rezultate.

Rezultate BVB

Baza portofoliului a ramas pasiva – replicarea indicelui BET + o mare componenta in titluri de stat Fidelis in RON  si EURO.

Asa cum am anticipat inca din ianuarie 2024, companiile din AERO au performat slab sau chiar au scazut, pe cand companiile mari de la BVB, cele din indicele BET, au crescut, insa nu spectaculos.

print screen din articolul “In ce investim in 2024” publicat in ianuarie 2024:

predictie BVB 2024

Portofoliul de actiuni de la BVB a avut un randament de 14.3% in RON in 2024. Avand in vedere ca EURO/RON a ramas fix pe tot parcursul anului 2024, si randamentul in EURO este de 14.3%.

Platforma brokerului am vazut ca imi amesteca randamentele portofoliului cu tot ce am in el (actiuni, Fidelis in RON, Fidelis in EURO), dar vad ca pot sa extrag randamentul defalcat pe actiuni si obligatiuni:

BVB 2024

sursa: extras din Platforma brokerului Tradeville

Pe Tradeville am aproape exclusiv titluri de stat Fidelis in EURO, pe termene lungi, cu 5.5-5.8% dobanda.

Randamentul de 4.8% la euro tine cont de fapul ca am facut noi subcrieri in 2024.

Portofoliul de Fidelis in RON il am pe alta platforma. Acolo am Fidelis in RON cu dobanzi medii de 8%. Aici, titlurile de stat sunt in mare parte din anii trecuti, deci vom considera acest randament de 8% in RON (si EURO).

Astfel, aprox., vom considera:

Randament titluri de stat FIDELIS in EURO: 4.8% in EURO

Randamente titluri de stat FIDELIS in RON: 8% in RON (si EURO)

Din nou, am anticipat corect ca dobanzile vor scadea la FIDELIS si nu vor mai fi atat de tentante:

print screen din articolul “In ce investim in 2024” publicat in ianuarie 2024:

Fidelis 2024

Eu sunt foarte multumit, avand in vedere ca acest portofoliu are o protectie puternica impotriva corectiilor (componenta de titluri de stat). 🙂

Am facut si o curatenie masiva in T3, vanzand pozitiile care nu ma mai multumesc.

De asemenea, au intrat dividendele de la diverse companii listate, ceea ce se simte foarte bine. 🙂

Uite, cum arata lista mea de dividende primite anul acesta prin Tradeville:

dividende 2024

sursa: extras din platforma brokerului Tradeville

Trebuie sa tineti cont ca pentru mine Portofoliul de BVB este in special pentru venit pasiv. Sunt intr-o alta etapa a vietii de investitor decat majoritatea. Mi-am atins deja cifrele de independenta financiara si nu mai vreau sa risc aiurea pentru a vana nu stiu ce randamente spectaculoase.

Deja pentru mine principalul obiectiv este sa obtin randamente bune, la un risc cat mai mic.

Rezultate portofoliu international de actiuni +ETF-uri

Aici am scris inca din ianuarie ca va fi vedeta anului 2024

vedeta anului 2024

Randamentul portofoliului meu principal pe international de la Interactive Brokers (actiuni si ETF-uri) in 2024 a fost mult peste asteptarile mele +30% in EUR.

IB 2024

Rezultatul este cu atat mai spectaculos cu cat are si o portiune de aprox. 25% in ETF-uri pe titluri de stat. In rest, portofoliul este concentrat pe actiuni si ETF-uri de actiuni.

Rezultatul pozitiv vine in special din ETF-uri broad market pe actiuni, dar si din ce am construit anul trecut:

“In 2022 deja mi-am construit pozitii puternice pe cateva BIG Tech stocks din SUA (Google, Meta, Microsoft fiind cele mai mari pozitii).”

sursa: https://stiintabanilor.ro/in-ce-investim-in-2023/

Am securizat inca o parte din profit, vanzand partial din pozitiile pe Meta Platforms (care a crescut spactaculos), Tesla si o serie de companii small cap (mai mici) si cumparand ETF-uri de titluri de stat din SUA.

Mai am doua portofolii mai mici pe international pe XTB, unul in EURO si unul in USD si, din pacate, din XTB nu stiu cum sa identific un castig YTD direct din platforma si trebuie sa imi calculez manual.

Portofoliul pe EURO (care este mult mai mare) are doar 2 ETF-uri: SP500 majoritar si un pic de MSCI World (scop personal pentru care le impart asa).

Acest al doilea portofoliu ca marime are un randament tot in jur de 30% in EURO, asa cum au si cele doua ETF-uri. Nu am facut decat buy and hold pe acest portofoliu.

Pe portofoliile internationale, asa cum scriam mai sus, am facut unele marcari de profituri pe actiuni individuale si am cumprat ETF-uri pe titluri de stat + am continuat cumpararile lunare de ETF-uri de actiuni, dar intr-un ritm mai lent.

Imobiliare

Aici eu v-am zis ca am o perspectiva pozitiva asupra pietei imobiliare din marile orase.

print screen din articolul “In ce investim in 2024” publicat in ianuarie 2024:

imoiliare 2024

Dupa achizitia din 2023, am mai contractat cateva apartamente in Bucuresti la inceput de 2024.

De asemenea, am vandut la final de 2024 o garsoniera veche achizitionata in 2019.

Randamentul acestei investitii a fost de 13% pe an CAGR (din chirii si apreciere). Foarte bine zic eu, pentru un apartament vechi.

Astfel, dupa aceasta vanzare, toate apartamentele mele sunt noi (construite in ultimii 10 ani).

La final de 2024 (ca in fiecare an), imi reevaluez toate investitiile imobiliare.

Pentru a face acest lucru folosesc mai multe surse de informare, cum ar fi discutiile cu agentii imobiliari din zonele respective, verificarea ofertelor dezvoltatorilor din aceeasi zona/ complex unde am eu proprietatile sau a ofertelor de vanzare din aceeasi zona pentru aceleasi tipuri de apartamente.

De obicei imi trec o valoare mai mica cu cateva procente decat ceea ce rezulta din cercetarea mea.

Anul acesta cifrele rezultate din analiza mea m-au surprins  …  WOW.. si m-au facut sa verific din mai multe surse.

Intr-adevar, pe apartamente noi, anul 2024 a fost un an de explozie a preturilor.

Ma uit si la indicele IMO pe Bucuresti (unde am eu proprietatile) si vad un +28.2% la preturile apartamentelor noi:

IMO Bucuresti 2024

Nu am mai vazut o astfel de crestere de dinainte de 2008. 🙂

Aceste procente sunt in concordanta cu cifrele pe care mi le-am calculat si eu pentru cresterea in valoare a proprietatilor mele imobiliare, insa pentru prudenta voi lua in calcul o crestere de doar 20% a preturilor.

Avand un randament la chirie, raportat la preturile de la inceput de 2024, de 6%, randamentul total al portofoliului de imobiliare pe 2024 este de 26% in EURO.

Portofoliul de crypto

Conform strategiei, am fost HOLD pe crypto, adica nu am cumparat in 2024, insa la final de 2024 am vandut aprox. o treime din portofoliul crypto in urma exploziei preturilor.

Portofoliul este format in mare parte din BTC si ETH + 2 proiecte romanesti unde am valori mici.

Nu mi-am batut eu capul prea tare, dar randamentul in EURO pe 2024 este de 86.1% si crypto a ajuns sa ocupe in jur de 2% din portofoliu.

Si apropo, cea mai mare parte din portofoliu a fost acumulata in perioada 2018-2019. Atunci, BTC era vreo 3.000 de dolari (acum este 70.000) si ETH era sub 200 de dolari (acum este 3.500).

Cam asta este treaba cu investitiile pe termen lung.

Concluzii

Termin anul 2024 cu un randament mai bun decat cel pe care il anticipam, de 23% in EURO pe tot portofoliul (actiuni, imobiliare, titluri de stat, crypto), dupa ce in 2023 am obtinut un rezultat similar, de 25.4%.

Alocarea portofoliului la final de 2024 arata astfel:

Alocare portofoliu 2024

Anul 2023 a fost foarte bun pentru activele de risc (actiuni) si destul de slab pe titluri de stat, dar si pe imobiliare.

Anul 2024 a adus cresteri pe linie pe toate activele de risc, actiuni, imobiliare, crypto, dar si dobanzi decente la titlurile de stat.

Aceste lucruri erau usor de anticipat inca din 2023 (si au fost anticipate de mine) datorita faptului ca anul 2024 a fost an electoral in multe tari (inclusiv SUA si Romania). In anii electorali se arunca cu bani in stanga si in dreapta si probabil ca se si amana stirile mai putin pozitive.

Eu am tot scris ca anii 2023 si o parte a anului 2024 au sanse mari sa fie buni. Am tot scris in rapoartele mele trimestriale si chiar in articolul despre strategia de investitii pentru anul 2024.

Dupa ce alegerile prezidentiale din SUA au trecut, eu cred ca au crescut si riscurile pentru activele ofensive (actiuni, crypto etc.).

Din acest motiv trebuie sa imi construiesc strategia de investitii pentru 2025 cu mult mai multa grija. Anul 2025 este mult mai greu de anticipat.

Voi publica zilele urmatoare strategia de investitii in 2025 pe stiintabanilor.ro

Mult succes!

Valentin

Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul StiintaBanilor.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul StiintaBanilor.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul StiintaBanilor.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.

Similar Posts

  • Drumul spre independenta financiara: Pasul 2 – necesitate sau moft?

    Traim in epoca pretentiilor, cand tendinta de victimizare reprezinta o parte importanta a culturii noastre. Credem cu tarie ca daca suntem ascultatori si stam in banca noastra cineva ne este dator sa aiba grija de noi si de nevoile nostre atunci cand vom avea nevoie. Din pacate, astazi acest lucru nu mai este valabil din…

  • Tie iti plac banii? Dar timpul liber?

    Dragilor, Noi, la StiintaBanilor, am fost primii care, incepand cu anul 2016, am promovat masiv ideea de Independenta Financiara (FIRE). Astazi, ma bucur sa observ ca avem in Romania (si in comunitatile de romani stabiliti in alte tari) o intreaga subcultura FIRE (financial independence and retire early) care cuprinde cateva zeci de mii de persoane….

  • Cum castigi bani din marketing afiliat

    Un pas important in drumul spre independenta financiara este acela in care, pe langa sursa principala de venit, care pentru multi il reprezinta un job, incepi sa castigi venituri suplimentare si din alte surse. Este important ca aceste alte surse de venit sa nu fie doar un al doilea job pentru care in principiu iti…

  • Masuri de protectie financiara in perioada coronavirus

    In urma numeroaselor intrebari primite in aceste zile legate de efectele coronavirus in economie si modul in care ne putem proteja de consecintele financiare ale acestei situatii, am decis sa fac un video in care, sper eu, sa ofer mai multa claritate asupra unor masuri de protectie financiara pe care le putem lua.

  • Fa ceva! Orice! Sau te condamni singur la munca silnica pe viata!

    Ati auzit si voi expresia aceasta rostita de multi antreprenori (din aia mari si reali, cu averi de miliarde de dolari) “cel mai important lucru de facut pentru a avea succes este sa faci greseli”. WTF, mie nu imi suna bine! Greselile inseamna ca voi pierde timp si bani si ma voi simti si de…

  • Pasul 1 – Câștigă mai mult

    Am publicat zilele trecute un articol in care am explicat ce inseamna independenta financiara si care sunt cele mai comune forme de independenta financiara. Mai departe am detaliat conceptul de “True FIRE”, adevarata independenta financiara care presupune, pe langa atingerea unor obiective financiare, si crearea unui context personal in care sa te si bucuri de…

8 Comments

  1. Exceptionale rezultate ! Felicitari ! Si multumesc pentru inspiratie , mi-am setat si eu obiectivele si investesc de un an deja , sper sa reusesc sa fac ce mi-am propus 🙂

    1. SP500 a scos cu 5% mai mult in 2024 decat MSCI World.
      In portofolul de pe XTB SP500 este majoritar. Pozitia pe MSCI World este marginala. Nu sunt motive tehnice pentru care le am pe amandoua. Motivul este personal, tin eu un traking cu un scop specific.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *