Portofoliu 2025 1

Rezultate investitii 2025

Dupa doi ani foarte buni pentru pietele de actiuni, in care am avut cresteri de peste 20% pe international, atat in 2023, cat si in 2024, anul 2025 ne-a surprins din nou placut si a adus cresteri bune pe burse.

De fapt, anul 2025 a fost fabulos pentru BVB si piata imobiliara din Romania si foarte bun pentru pietele internationale de actiuni.

Anul a inceput bine (pe crestere in ianuarie si februarie), urmatoarele 2 luni, martie si aprilie, ne-au oferit o perioada de rosu aprins.

“Vedeta” inceputului de an a fost presedintele Americii, Donald Trump, care prin atitudinea si masurile luate in SUA, in special prin impunerea de tarife vamale fara precedent si o schimbare totala de atitudine fata de vechii aliati, a generat o cadere abrupta a burselor internationale.

Apoi au urmat alte tensiuni mari, in Romania am avut alegeri prezidentiale foarte aprinse, asa ca perioada aprilie si mai a fost caracterizata prin scaderi pe piata locala de actiuni si titluri de stat si prin devalorizarea RON-ului vs. EURO.

Apoi, din iunie, am avut parte de ingrijorari si tensiuni legate de cresterile de taxe anuntate in Romania si eventuala recesiune economica care ar putea urma.

Avand in vedere cresterile de taxe, am optimizat fiscal portofoliul.

In lunile ianuarie-februarie, am facut o serie de exit-uri:

  • Undeva la 75% din pozitia de actiuni de la BVB;
  • Vanzarea unor actiuni americane in totalitate (cel mai mare exit fiind pe actiunile Tesla).

In lunile martie-aprilie, am facut o serie de cumparari pe corectii:

  • Am reinvestit integral banii din vanzarile de actiuni americane pe alte cateva actiuni din SUA, dar si din Europa;
  • Am facut cumparari aditionale pe ETF-uri pe globalizare totala, la fiecare treapta de -5% fata de varful din februarie. Am avut 3 cumparari aditionale.

In mai, chiar in perioada alegerilor prezidentiale, am cumparat la discount titluri de stat Fidelis in RON, pe termene de pana intr-un an, cu YTM (dobanzi in piata) de 10-11%. A fost o oportunitate excelenta de a avea un castig pe termen scurt pentru ca aceste titluri de stat au crescut destul de mult imediat dupa turul 2.

In lunile de vara am fost pe hold.

In toamna (septembrie – noiembrie) am trecut printr-un proces amplu de optimizare fiscala a portofoliului, taxand tot ce se putea si avea sens din punct de vedere costuri cu actuala cota de impozit pe castigurile bursiere de 1%.

Am profitat de aceasta perioada de optimizare fiscala si pentru a rebalansa pozitiile si a organiza mai bine portofoliile astfel incat sa am portofoliu separat de ETF-uri si portofoliu separat de actiuni individuale.

In acelasi timp, am schimbat constant RON in EURO. Vreau sa fiu expus mai mult pe euro in perioada urmatoare si mai putin pe RON.

Expunerea pe USD este asigurata prin investitiile in ETF-uri, care sunt de fapt expuse pe USD in mare parte.

Mai jos detaliez rezultatele obtinute – evidentiez atat elementele care au contribuit pozitiv, cat si pe cele care au contribuit negativ la rezultate.

Rezultate BVB

Rezultatele pe BVB sunt surprinzator pozitive +34.7%, aici intrand si o componenta mare de titluri de stat Fidelis (inca nu am separat total Fidelis de actiuni pe doua portofolii diferite).

Astfel, rezultatul doar pe zona de actiuni este estimativ peste 50%. Platforma brokerului nu imi calculeaza bine rezultatul doar pe actiuni (imi da un rezultat aberant), probabil din cauza miscarilor masive facute anul acesta.

Baza portofoliului a ramas pasiva – replicarea indicelui BET.

Pe parcursul trimestrului 1 am facut cateva speculatii interesante pe BVB, insa apoi am decis sa reduc expunerea.

Am redus portofoliul de actiuni cu aprox. 75%, considerand ca Romania nu se afla in acest moment intr-o situatie favorabila. Oricum, expunerea mea era mult prea mare pe actiunile din Romania fata de 20-30% din portofoliul de actiuni, cat consider ca ar fi rezonabil.

Pe titluri de stat Fidelis am crescut expunerea atat pe ron, cat si pe euro. Aici riscul este mult mai mic decat la actiuni, iar dobanzile au fost foarte bune.

Rezultate BVB 2025

Randamentul pe actiuni este de fapt un pic mai mare, pe la +50%. Situatia de mai sus cuprinde si ceva titluri de stat Fidelis in RON pe care le-am cumparat prin Tradeville.

Mai jos, am detaliat zona de titluri de stat.

Rezultate titluri de stat Fidelis

In acest moment, am titluri de stat Fidelis in EURO cu o dodanda medie de 6% si titluri de stat in RON cu o dobanda medie de aproape 8%.

Este o parte a portofoliului meu care ofera stabilitate si cashflow constant. Sincer, si randamentele sunt decente raportate la gradul de risc, la 6% in euro si 8% in RON neimpozabile.

Asa cum se vede si din imaginea de mai sus, la sectiunea “RE”, randamentul in euro al titlurilor de stat in EURO a fost in 2025 de fapt de 7.88%. Acest lucru s-a intamplat pentru ca titlurile de stat mai vechi s-au apreciat la final de an, odata ce noile emisiuni de titluri de stat in euro au venit cu dobanzi din ce in ce mai mici.

Rezultate portofoliu international de ETF-uri

Randamentul portofoliului meu principal de ETF-uri pentru 2025 a fost de 6.48% in EURO, care in USD ar reprezenta aprox +17.5% (EURO s-a apreciat cu aprox. 11% fata de USD in 2025).

Detinerile mele sunt intr-o proportie majoritara expuse pe dolar, dar contul de tranzactionare este in EURO.

Cum Euro s-a apreciat fata de USD cu aproape 11% in 2025, chiar daca am castigat mai multi dolari, randamentul afisat in EURO este mult mai mic.

Nu m-am asteptat ca pietele internationale sa cada atat de mult si atat de repede in martie-aprilie. 🙂 Am avut o corectie de 20% pe S&P500.

Din fericire, am vandut o parte din actiunile americane pe care le detineam in primele luni ale anului si am redirectionat acesti bani in ETF-uri, treptat, la fiecare -5% fata de maximele din februarie.

Rezultate portofoliu international de actiuni

Am reusit in sfarsit sa separ in mare parte portofoliul de ETF-uri de cel de actiuni.

Astfel, pot sa imi calculez randamentul pentru portofoliul de actiuni internationale.

Pe 2025 a fost de 24.1% in USD.

Imobiliare

A fost un an absolut fabulos pe imobiliare.

Grad de ocupare 100%, nicio zi fara chirias, toate chiriile crescute.

Am crescut toate chiriile. Ma astept ca in urmatoarele 12-18 luni chiriile sa tot creasca.

Odata cu cresterea TVA-ului la 21% la toate apartamentele (inclusiv cele care se vindeau pana acum cu 9%), ma astept sa avem cresteri sustinute ale preturilor apartamentelor cu valori de sub 120,000 de euro.

Doar impactul din cresterea TVA, de la 9 la 21% inseamna o crestere a pretului de 12% la apartamentele noi sau cele relativ noi (au fost construite in ultimii 10 ani) si care au preturi de sub 120,000 de euro.

La acest procent se vor adauga inflatia, cresterile de impozite (accize, impozit pe dividende etc.)

Per total, preturile apartamentelor din Bucuresti au crescut cu 16.8% in EURO in 2025 (asa cum arata indicele IMO de pe imobiliare.ro la luna noiembrie 2025).

Indicele IMO 2025

Ce explozie evidenta a preturilor se contureaza de la finalul anului 2023 incoace!

Pe portofoliul meu specific, mi-am calculat o crestere 25% in EURO. Daca mai adaugam si chiriile, ajungeam lejer la un procent de peste 30%.

Deci randamentul pe imobiliare pe 2025 este absolut fabulos, de 30% in EURO.

Proprietatile bune si mai ales cele mai noi sunt mult mai reziliente la recesiune economica decat cele vechi din zone mai putin bune. Indiferent ce se intampla economic, oamenii au nevoie sa stea undeva si bineinteles ca vor prefera tot timpul sa stea in proprietati noi si bune si sunt dispusi, pentru acest confort, sa scoata mai multi bani din buzunar.

Portofoliul de crypto

Portofoliul de crypto a scazut cu aprox 10% in 2025. Sincer, nu i-am dat atentie pentru ca reprezinta sub 1% din portofoliul meu.

Conform strategiei, am fost HOLD pe crypto dupa ce la final de 2024 am vandut aprox. o treime din portofoliul crypto in urma exploziei preturilor.

Portofoliul este format din BTC si ETH.

Concluzie

Termin anul 2025 cu un randament mai bun decat cel pe care il anticipam, de 16% in EURO pe tot portofoliul (actiuni, imobiliare, titluri de stat, crypto), dupa ce in 2024 am obtinut un rezultat de 23%.

Singurul lucru care a tras in jos randamentul anului 2025 a fost devalorizarea mare a dolarului fata de EURO. Cum eu imi calculez randamentele in euro, cresterile in dolari au fost “taiate” cu aprox. 11%, cat a fost devalorizarea monedei americane.

Alocarea portofoliului la final de 2025 arata astfel:

Portofoliu 2025

Ma bucur ca am ajuns foarte aproape de alocarea mea ideala (33% actiuni, 33% imobiliare, 33% titluri de stat).

De asemenea, ma bucur ca alocarea pe valute forte (EURO si Dolari) a ajuns la peste 75%.

Anul 2025 a adus cresteri pe linie pe toate activele de risc, actiuni, imobiliare, dar si dobanzi decente la titlurile de stat.

Am trait un an foarte intens din punct de vedere psihologic si emotional. Un an in care parca in fiecare zi mai veneau 2-3 vesti rele, ba din zona politica, ba din zona de razboi de la granita, ba din zona economica, ba cresteri de impozite.

Totusi, surprinzator, activele au crescut destul de bine anul acesta. Asa cum ati vazut, atat pietele de actiuni internationale, actiunile de la BVB, piata imobiliara din Romania (marile orase), toate au crescut cu doua cifre.

Motivele sunt multiple, dar clar sunt legate si de doua fenomene:

1. S-au printat foarte multi bani din 2020 incoace si acei bani s-au tot multiplicat. Acum avem foarte multi bani in piata si cateva trilioane bune (6-7 trilioane doar in SUA) inca stau pe bara in asteptarea unor oportunitati de cumparare.

2. Companiile mari domina din ce in ce mai mult economia si fac venituri si profituri din ce in ce mai mari. Acest lucru se vede foarte clar in zona de Big Tech si companii de tehnologie in general, dar si in zona de energie, domeniul militar si alte domenii de importanta strategica.

Dupa 3 ani consecutivi de cresteri pe burse (2023-2025), va urma un al patrulea an? Sau 2026 va fi an de scaderi?

Voi analiza pe larg in urmatorul articol, “In ce investim in 2026”, pe care il voi publica in cateva zile.

Pe curand!

Valentin

P.S. Nu uita ca in a doua saptamana din ianuarie (mai exact, intre 13-15 ianuarie) voi avea ultima campanie de reduceri pentru toate cursurile StiintaBanilor inainte de a le creste preturile, de la 1 februarie.

Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul StiintaBanilor.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul StiintaBanilor.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul StiintaBanilor.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.

Similar Posts

  • 10 actiuni de facut inainte sa vina urmatoarea criza financiara

    Ce frumos ar fi ca cineva, cumva, sa iti spuna ca pe 15 ianuarie 2020 pietele globale vor fi lovite de o furtuna perfecta care va matura peste jumatate din preturile actiunilor si imobiliarelor. Acesta furtuna perfecta se va termina exact pe 1 martie 2021 cand surprinzator toate activele afectate vor incepe sa creasca spectaculos…

  • Frica de a-ti pierde veniturile

    Daca ai aceasta frica, sa stii ca nu esti singurul. Frica de a-ti pierde sau de a-ti scadea semnificativ veniturile in viitor este o frica foarte comuna atat a antreprenorilor, cat si a angajatilor. Pe masura ce inaintezi in viata adulta si capeti mai multa experienta si abilitati, incepi sa castigi si din ce in…

  • 5 principii de urmat + 1 bonus pentru a trece cu bine de criza

    Zilele trecute am discutat cu un prieten despre posibilitatea ca o noua criza globala sa vina peste noi, ceva in genul crizei din 2007-2008 poate chiar mai rau. Am citit un articol catastrofal despre cum vine sfarsitul economiei asa cum o stim noi, cum pietele se vor prabusi, datoriile suverane vor exploda iar pierderile vor…

  • Cum mi-am incasat o pierdere de 80% cu tactica buy the dip

    Hai sa iti povestesc cum mi-am pierdut 80% din bani in 2008. Mi-am deschis primul cont la bursa in ianuarie 2005 la BVB, atras de randamentele fantastice pe care le oferise bursa din Romania in ultimii cativa ani. Vorbim de randamente de sute de procente pe an la o inflatie medie de 25-30% in perioada…

  • Studiu de caz investitie in apartament cu 2 camere

    (Guest Post) Dragos BC Urmărind activ site-ul și pagina Știința Banilor, în anul 2019 am luat decizia de a trece la fapte și a investi. Aveam de ales între acțiuni sau imobiliare, întrucât doar acestea îmi atrag atenția. Pentru că sunt genul de persoană căruia îi place să dețină proprietăți, am ales imobiliarele. Am urmat…

  • Investitii in apartamente pentru inchiriere

    In anul 2017, aproximativ 15% din achizitiile de apartamente sunt investitii in apartamente pentru inchiriere. Acest trend s-a consolidat din ce in ce mai mult in ultimii ani datorita randamentelor la inchiriere destul de bune, a cresterii generalizate a veniturilor dar si din cauza unei aparente lipse de alternative profitabile de plasare a economiilor.

4 Comments

  1. Salut
    Felicitări pt creșterile din 2025 și mulțumim pt detaliere.
    Am o întrebare: cum calculezi ponderea imobiliarelor in portofoliu? Ci suferi valoarea de piață a imobilului + chirii? Sau doar valoarea banilor pe care i-ai investit tu in imobile?
    Mersi

  2. Salut,
    Felicitări pentru tot parcursul, succes in noul An!
    Am o întrebare dacă se poate: ce platforma ai recomanda de investiții ETF -uri pentru copii?

    Mulțumesc frumos!

    1. Multumesc!
      Pe XTB. Poti avea 4 portofolii diferite. Unul poate sa fie pentru copil (e pe numele tau dar scopul poate sa fie sa ii dai banii copilului n viitor pentru un anumit scop)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *