pasul 2

Drumul spre independenta financiara: Pasul 2 – necesitate sau moft?

Traim in epoca pretentiilor, cand tendinta de victimizare reprezinta o parte importanta a culturii noastre.

Credem cu tarie ca daca suntem ascultatori si stam in banca noastra cineva ne este dator sa aiba grija de noi si de nevoile nostre atunci cand vom avea nevoie.

Din pacate, astazi acest lucru nu mai este valabil din cauza schimbarilor demografice dramatice din ultimii ani, referitoare la imbatranirea populatiei si emigrarea persoanelor active in alte tari. Si nimeni nu ne spune adevarul legat de acest aspect.

Acum, varsta de pensionare a ajuns la 65 de ani si cel mai probabil va creste pe viitor.

Sa lucrezi intr-un sistem intensiv pana la varsta de 65 de ani, nu iti mai lasa timp prea mult pentru a te bucura din plin de viata.

Un studiu a relevat faptul ca cei care lucreaza pana la 65 de ani, mai traiesc in medie pana la 67 de ani, adica se bucura de pensie fix 2 ani.

Pe de alta parte, cei care se retrag la 55 de ani, ajung sa traiasca pana la 80 de ani in medie.

Practic, 10 ani in plus de munca intensiva, la o varsta inaintata, iti reduc speranta de viata cu 13 ani si perioada de libertate cu 23 de ani.

Vezi aici studiul.

Am vazut data trecuta ca independenta financiara este un obiectiv realizabil dar putem spune daca este un moft? Sau o necesitate.

Independența financiară – Necesitate?

Hai să facem un mic exerciţiu de imaginaţie.

Cum va arăta viitorul tău din punct de vedere financiar pe termen lung, să zicem 10 sau 20 de ani, sau chiar şi mai mult, te-ai gândit vreodată?

Ok, la momentul actual lucrezi din plin, fie că eşti angajat sau ai propria afacere, obţii anumite venituri şi nivelul de viaţă al tău şi al familiei tale creşte.

Este normal să fie aşa, iar dacă priveşti în urmă cu 10 sau 20 de ani, vei vedea că schimbările sunt destul de semnificative.

Probabil că aceste creşteri vor continua şi în viitor, într-un anumit ritm, în funcţie şi de ciclul economic, evident.

Însă la un moment dat totul se va opri brusc şi nivelul tău de viaţă va începe să scadă.

Pentru că singurul “motor” pe care se bazează bunăstarea ta eşti TU!

Iar atunci când tu vei ieşi din viaţa activă, fie că vei fi la pensie sau pur si simplu nu vei mai putea lucra, situaţia ta financiară va depinde doar de alţii.

De exemplu, va depinde de stat.

Şi acest lucru nu este deloc unul pozitiv, căci sistemul de pensii este deja falimentar (cheltuie mai mult decât încasează).

Iar dacă la momentul actual nivelul pensiei este de cca. jumătate din ultimul salariu, peste 10-15 ani ea va ajunge la DOAR 20% din ultimul salariu, arată prognozele specialiştilor.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât ai statutul de “dependent”, situaţia ta financiară este în pericol: din momentul în care TU nu vei mai putea obține venituri, te vei îndrepta în mod automat către sărăcie.

Care este soluţia? Independenta financiara la o varsta decenta.

Independența financiară – Moft?

Cum adică să nu mai fii nevoit sa muncești? La muncă, nu fi leneș!!!

În felul acesta nimeni nu va mai dori sa muncească… Unde vom ajunge?

Am auzit deseori această abordare. Că nu este sănătos să nu mai muncesti de la… să zicem 40 de ani, sau poate 50 de ani….

Aici există o mare confuzie.

Oamenii care ajung independenți financiar de cele mai multe ori continuă să lucreze, doar că se ocupă cu ce vor EI, nu cu ce vor alții.

Diferențele dintre cei care muncesc pentru că au nevoie de bani vs. cei care sunt independenți financiar sunt:

  • Unul muncește pentru că trebuie să își plătească facturile, celălalt pentru că preferă acea activitate în locul altor activități pe care le poate face în acel moment;
  • Unul este nevoit sa înghită bullshit-uri de la cei de care depinde venitul lui, celălalt nu este nevoit să facă asta;
  • Unul se poate dedica mai mult unui scop personal (educația copiilor, practica spirituala, dezvoltare personală, călătorii), celălalt se poate dedica doar parțial, în timpul liber.

Per total, un om independent financiar are mai mult timp liber pentru a-l dedica propriilor scopuri si își trăiește viaţa mult mai aproape de idealurile sale.

Pentru ca timpul, deși pare a avea un preț (stabilit în mod artificial) în realitate este de neprețuit.

În final, putem spune că dorința de a atinge independenta financiara poate fi văzută ca un moft, dar în realitate este o catalizatoare incredibilă a evoluției personale şi a gradului de satisfacție personală a vieții.

CONCLUZIE

Independența financiară NU ESTE O ILUZIE ŞI UN MOFT decât în ochii celor care au vor sa ramana vesnic in zona de confort. Pentru restul, este o NECESITATE ȘI UN CATALIZATOR AL EVOLUȚIEI PERSONALE.

Daca ai citit până aici, înseamnă că şi tu ai DORINŢA necesară pentru a porni pe Drumul independenței financiare.

Vei avea nevoie de cunoștințe si de un plan bine pus la punct, pe care să îl aplici în mod consecvent, lună de lună, atât timp cat va fi necesar.

Acesta este şi motivul pentru care noi ne-am propus să fim alături de tine în perioada următoare, pentru a te ghida, pas cu pas, pe drumul tău spre independenta financiara.

Așadar, ești gata de drum?

Dacă şi tu eşti hotărât să-ţi construieşti un viitor mai prosper, care să nu mai depindă de alţii, te invităm alături de noi în acestă călătorie!

Ne reîntâlnim zilele următoare, când vom continua seria Drumul spre independenta financiara cu metode practice de a-ţi optimiza finanţele personale.

Daca ti-a plăcut articolul, te rugăm să îi dai share pentru a-l vedea si prietenii tăi. Suntem siguri că îţi vor rămâne recunoscători. 🙂

Pe curand,

Valentin

Similar Posts

  • 5 pasi spre libertate financiara

    Dupa 3 saptamani in Grecia, la mare, zilele trecute am simtit nevoia sa scriu un articol despre o constientizare avuta serile trecute la o discutie cu prietenii. Am petrecut jumatate de zi scriind un articol, de pe terasa apartamentului in care sunt cazat, in loc sa stau la plaja si sa fac baie in mare….

  • Viata dupa demisie III

    Revenim cu ultima parte a aventurii numite Viata dupa demisie. Am vazut in Viata dupa demisie I cum Elena si-a dat demisia dintr-un impuls in 2010. Am vazut in Viata dupa demisie II cum in 2011, prima incercare de business a Elenei a esuat din cauza lipsei de planificare, pregatire si experienta si cum a fost nevoita…

  • Investitii la bursa vs imobiliare – o alta perspectiva

    In primul rand, ambele tipuri de investitii, daca sunt facute cu cap, te pot face bogat. Ambele bat inflatia pe termen lung. Ambele pot aduce profituri anuale medii de doua cifre. Ambele te pot face bogat, pornind de jos. Ambele produc si cashflow pozitiv, si apreciere in valoare. Ambele sunt mai bune decat cam orice…

  • In ce sa investesc pentru copilul meu?

    Salutare, O intrebare care apare recurent pe grup: “Cum si in ce sa investesc pentru copilul meu?” Sumele investite sunt alocatia copilului sau sume ceva mai mari (variaza de la valoarea alocatiei, pana la cateva sute de lei pe luna).

  • Independență financiară prin investitii

    Mă întreb cum arată viața ta astăzi, dacă ești mulțumit, dacă ești împlinit, dacă ai tihnă. Mă întreb dacă ești mulțumit de drumul tău, dacă în ochii tăi viitorul strălucește orbitor și fiecare dimineață este o nouă ocazie de a te manifesta în această lume, cu toată puterea. Sau, dimpotrivă, poate ești așa cum eram…

  • Independenta financiara prin investitii

    Mă întreb cum arată viața ta astăzi, dacă ești mulțumit, dacă ești împlinit, dacă ai tihnă. Mă întreb dacă ești mulțumit de drumul tău, dacă în ochii tăi viitorul strălucește orbitor și fiecare dimineață este o nouă ocazie de a te manifesta în această lume, cu toată puterea. Sau, dimpotrivă, poate ești așa cum eram…

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *